16,526 matches
-
legătură cauzală între ele; c) dacă primul enunț este adevărat iar al doilea fals; d) dacă primul enunț este fals iar al doilea este adevărat; În 1444 se organizează sub conducerea regelui Ungariei și Poloniei, Vladislav I cruciada de la Varna; creștinii obțin Victoria și opresc pentru moment înaintarea turcilor spre Europa Centrală. 20) Analizați conținutul enunțurilor și marcați cu: a) dacă ambele enunțuri sunt adevărate și există legătură cauzală între ele; b) daca ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură
ISTORIA ROM?NILOR TESTE PENTRU ADMITERE LA ACADEMIA DE POLITIE by DORINA CARP () [Corola-publishinghouse/Science/83159_a_84484]
-
în istorie: istharishtu (preotesele zeiței Ishtar), qadeshtu (preotesele zeiței Qadesh), devadasis, în India, hierodulele în Grecia, bacantele și menadele în Roma. După modelul lor, sectanți cu diferite orientări necreștine și creștine: sabatieni, la iudaici, adamiți, bogomili, scopiți ș.a, la creștini practicau relații sexuale multiple în procesiuni orgiastice. Curtezanele reale fac parte dintr-o categorie socială distinctă, prezentă în anumite perioade istorice, în anumite culturi, cu un statut recunoscut. Acestea sunt: hetairele la greci, ganika la indieni, hua / fetele- flori la
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
cu promisiunea iertării păcatelor. Bogomiliții (sec. X-XV) erau călugări izgoniți din mânăstirile de pe Muntele Athos, stabiliți în Rusia și în Moldova, umblau dezbrăcați, promovau relațiile libertine și îndemnau la renunțarea la căsătorie. Din Mișcarea Spiritului Liber, o asociație eretică a creștinilor medievali, au făcut parte: familiștii, eleuterienii, perfecționiștii toți practicau și relațiile sexuale libertine. Scopiții, membri ai unei secte din Rusia și din Moldova (sec. XVIII), se considerau "oamenii lui Dumnezeu" și practicau mutilarea genitală la femei și la bărbați, fapt
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Theodora, fecioară și martiră. Caracterul edificator al piesei lui Corneille nu este, după părerea lui, decât aparent, căci eroina nu este înzestrată cu smerenie. Pentru Nicole, care vorbește în numele jansenismului, virtuțile creștinești nu ar trebui utilizate în teatru, căci adevăratul creștin este un om umil care, neieșind niciodată în față, rămâne tăcut. Un autor dramatic nu poate deci, după părerea lui, să reprezinte un sfânt altfel decât în starea păcatului mândriei. "Totuși luând în considerare Comediile celor care au demonstrat această
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
va manifesta neîncrederea în operă. Bossuet îi critică mai ales pe Quinault și pe Lulli, doi dintre cei mai străluciți compozitori de operă din acea vreme. "Mai gândiți-vă dacă considerați demn de haina dumneavoastră, ca și de numele de creștin și de preot, să găsiți oneste toate falsele dulcegării, toate frazele de dragoste, și toate aceste dulci invitații de a ne bucura de frumoasa vârstă a tinereții, care răsună peste tot în operele lui Quinault, pe care l-am văzut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Doamne! Fie-n voia ta!". Suferință tatălui sexagenar Îl impresionează până și pe sultanul ucigaș care-și reînnoiește propunerea, dar aceasta este din nou respinsă cu demnitate de Brâncoveanu, a cărui credință În Dumnezeu este nestrămutata: ,,- Mare-i Domnu Dumnezeul/Creștin bun m-am născut eu,/Creștin bun a muri vreu...". În același spirit, Îl Încurajează și Îl consolează și pe cel mai mic dintre feciori, care este și el decapitat cu aceeași cruzime, de către turci. Acum paharul suferinței s-
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
care se găsea ioudaismòs În orânduirea religioasă a epocii imperiale romane. e) În ciuda acestui sistem prudent, ca să nu spunem „tolerant”, au existat și la Roma supravegheri religioase și represiune, și nu numai, și nici măcar În special, Împotriva evreilor ori a creștinilor (Cancik și Cancik-Lindemaier, 1986). Și asociațiile religioase trebuiau notificate, iar organizarea lor era guvernată de norme (collegium licitum/illicitum). Cultele care nu erau recunoscute de stat puteau fi respinse, batjocorite și interzise ca „noi, străine, necunoscute” (nova, externa, aliena, incognita
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nici păstori de suflete, nici predicatori, erau doar teologi câteodată; ei nu Îndeplineau nici o misiune kerigmatică și cu atât mai puțin misionară. Nu există martiri romani, iar cei care au murit În antichitatea târzie În vremea persecuției religiei lor din partea creștinilor nu au mai ajuns la slava eroilor 1. e) De altfel numai câteva persoane lasă să se Întrezărească măsura În care viața zilnică, morala, emotivitatea oamenilor era pătrunsă de concepțiile religioase. Despre clasele burgheze și intelectuale se pot spune puține
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la rândul lui, În diferite tipuri de colegii; mai subliniem, și În acest caz, „comunitățile domestice”. Cultores Augusti, la Începutul secolului I d.Hr., sunt prezenți sub formă de „asociații” În toate palatele (Tacit, Annales, 1, 73, 2; epoca lui Tiberiu). Creștinii din Roma Își Însușesc terminologia 2: „Suntem un «corp»” (corpus sumus). Tertullian lărgește și mai mult câmpul semantic pentru a dovedi legalitatea comunităților creștine: coetus, congregatio, conventus. Acestea din urmă au o casetă de bani (arca) și organizează În fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
romanilor poate fi Înțeles din puținele ritualuri și din registrele privitoare la actele de cult realizate, din reprezentările unor ceremonii de cult pe vase, pe ziduri și În ilustrațiile cărților, pe reliefuri și monede și, În sfârșit, din descrierile literare. Creștinii din Roma au luat din tradiția romană semnele și succesiunea lor, locurile și momentele celebrării cultului, terminologia limbajului cultual și stilul limbajului rugăciunii. Să dăm numai câteva exemple de termeni fundamentali referitori la cult: caerimonia, cultus, fermentum (cf. apophoretum), dies
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numelor lor4. Este tocmai ceea ce a făcut Varro cu pasiune teologică, sprijinindu-se pe lucrări anterioare, mai cu seamă ale stoicilor. Prin explicații luate din ordinea naturală (interpretationes physiologicae) el pune zeii statului În legătură cu „teologia naturii” (cf. subcapitolul 4.2b2). Creștinii datorează tradiției iudaice și romane critica pe care o aduc imaginilor. Spirituala ironie pe care Tertullian o formulează În privința fabricării și venerării imaginilor zeilor este luată de la Varro și Seneca (Tertullian, Apologeticum, 12; Minucius Felix, 24, 6 sqq.). Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
datorează tradiției iudaice și romane critica pe care o aduc imaginilor. Spirituala ironie pe care Tertullian o formulează În privința fabricării și venerării imaginilor zeilor este luată de la Varro și Seneca (Tertullian, Apologeticum, 12; Minucius Felix, 24, 6 sqq.). Mai târziu, creștinii Își așează icoanele ca „pavăză” pe zidurile orașelor lor asediate; pe zidurile din Beneventum apare Fecioara (Cancik, 1986; Koch, 1917). Din imagini vorbesc demonii. Multe legende despre statui de marmură, magice și miraculoase, trădează pe plan narativ fascinația ce continuă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Chiar Symmachus, În rugămintea adresată Împăratului Valentinian (384 d.Hr.) pentru restaurarea altarului Victoriei, se poate referi - fără teamă că va fi contrazis nu numai de colegii săi aristocrați foarte zeloși față de tradițiile ancestrale, dar nici de acele cercuri de creștini Învățați care primesc și elaborează achizițiile filozofiei grecești - la uzanța tradițională de a aduce din Atica philosophi praeceptores pentru a se Îngriji de educația tinerilor romani, deși ea era finalizată cu pregătirea pentru chestiunile sociale și politice (Relatio, III, 5
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cetății Enoanda, un scriitor creștin din secolul al IV-lea d.Hr., Lactanțiu (Divinae institutiones, I, 7), și așa/numita Teozofie de la Tübingen, compendiu al unei culegeri de oracole păgâne din secolul al V-lea d.Hr., redactat de un creștin pentru susținerea propriilor poziții doctrinare (Robert, 1971; Gallavotti, 1977; Pricoco, 1987). Redat În manieră mai mult sau mai puțin amplă de către izvoarele În chestiune, oracolul, care intenționează să răspundă unei cereri precise despre „cine este, la urma urmelor, Dumnezeu” (Lactanțiu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În specifica lui dimensiune divinatorie, atât de esențială pentru omul antic (Guidorizzi, 1988), obiect al unei vaste literaturi al cărei exemplu cel mai cunoscut este Cheia viselor a lui Artemidoros din Daldis, teren de comparație și Înfruntare Între păgâni și creștini (cf. Tertullian, De anima, 45-49; „Augustinianum” 1989), fenomenul oniric atinge la Aelius Aristide gradul maxim de putere. Intimul raport de familiaritate cu „mântuitorul” său se realizează, de fapt, În manifestarea din fiecare noapte a zeului care, reevocată În timpul veghii, discutată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oglindă a unui obicei cu siguranță mult mai răspândit decât transpare din documentația noastră ce cunoaște totuși cazuri analoage: cel al Pelerinului Proteus pentru care stă martor tot Lucian (De morte Peregrini) și cel al unui anume Neryllinus, căruia apologetul creștin Athenagoras Îi amintește cultul celebrat În Troada. O statuie a personajului dădea răspunsuri și săvârșea vindecări, iar În cinstea lui se celebrau sacrificii publice și se ofereau daruri prețioase (Solie pentru creștini, 26, 3). Figura ce răsare vie din paginile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și cel al unui anume Neryllinus, căruia apologetul creștin Athenagoras Îi amintește cultul celebrat În Troada. O statuie a personajului dădea răspunsuri și săvârșea vindecări, iar În cinstea lui se celebrau sacrificii publice și se ofereau daruri prețioase (Solie pentru creștini, 26, 3). Figura ce răsare vie din paginile micului și prețiosului pamflet al lui Lucian, motivat În misiunea lui denigratoare și de extraordinara faimă obținută de noul oracol, atrage atenția istoricului religiilor prin excepționala convergență a datelor care Îi alcătuiesc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În evenimentele cosmice și umane, În timp ce platonicienii, stoicii și pitagoreicii, având premisa providenței universale, recunoscându-le practicilor divinatorii veridicitatea și utilitatea, Îi proclamă sub diferite titluri eficacitatea (Alexandru, 25). În această polemică se inserează acel tip nou de oameni religioși, creștinii, care, Înfățișați de Lucian drept dușmani ai lui Alexandru, reprezintă de acum o componentă esențială a tabloului și concurează cu structurile tradiționale ale diferitelor politeisme contemporane tocmai pe terenul fenomenului divinatoriu și profetic. Un ultim, dar esențial element al cadrului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
câteodată necizelat, și practicile de sacrificiu, aspecte ce apăreau incompatibile cu acel ideal; de cealaltă parte, voința de a proteja aceleași tradiții În valoarea lor specifică de oglindă și fundament al propriei identități culturale, de a le proteja de critica creștinilor, amenințare pentru Însăși supraviețuirea lor. Pe baza acestor premise puteau converge În proclamarea „religiei pure a intelectului” ca formă privilegiată sau unică a experienței religioase un personaj ca Apollonius din Tyana, care Încheagă În jurul său un Întreg scenariu taumaturgic și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se traduce În hotărârea de a garanta existența și a acelor expresii religioase, În dubla dimensiune de credințe și culte, cu care acele valori erau Întrețesute Într-un mod profund și complicat. Victoriaxe "Victoria" unui mesaj religios, cum este cel creștin, cu tipica lui Îmbinare Între individualism și universalism ce tinde să depășească orice barieră de limbă, cultură și națiune pentru a i se adresa direct individului de la care cere o „convertire” totală și abandonarea credințelor religioase trecute, se configura nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
greacă, În general, și platonică, În special, a bunătății substanțiale a cosmosului, kosmos, lume ordonată, semn al divinei providențe și imagine sensibilă ale realităților inteligibile. Tot de instanțe ideologice și religioase este inspirată și polemica deschisă a lui Porphyrios Împotriva creștinilor și Încercarea lui de a propune, În tratatul Despre abstinență, o formă purificată a cultului tradițional, cu refuzul, din partea Înțeleptului, a sacrificiului sângeros și parțiala lui justificare ca practică „politică”, adică activitate proprie comunităților citadine. Este cunoscută intensa acțiune anticreștină
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1944, pp. 85 sqq.; Chaumont, 1958; 1964a), iar după obținerea și altor titluri onorifice și misiuni, marele preot și-a canalizat energiile Împotriva ereziei lui Ahrimanxe "Ahriman" și a demonilor (d¶w) și Împotriva „evreilor, budiștilor, hindușilor, nazarinenilor (mandeeni sau creștini de altă origine decât cea greacă: cf. Gignoux, 1991, p. 70, nota 138), sectelor baptiste (Sundermann, 1977a) și a maniheilor (zandșk: cf. supra, subcapitolul 1.1)”, oferind imaginea intolerantă și opresivă a unei religii „restaurate” fanatic, cu forța. Reconstrucția zoroastrismului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Christensen, 1944, pp. 258 sqq.; Messina 1947, pp. 35 sqq., Asmussen, 1961; 1983; Chaumont, 1964b; Decret, 1979) - după marea persecuție care a avut loc În timpul domniei lui Ș³hbur al II-lea ( G. Hoffmann, 1880; Wiessner, 1967), motivată de rațiuni politice (creștinii erau văzuți ca agenți ai puterii romane sau ai posibililor aliați ai acesteia) - a fost rezervată o atitudine foarte favorabilă (Gnoli, 1989a, p. 166), după ce Biserica nestoriană (Spuler, 1961; Widengren, 1984) se distanțează de Roma și Bizanț. Atât În ideologia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
I și de Ș³buhr al II-lea, despre care vorbesc Ùabarș (Nöldeke, 1878, p. 17) și „Faptele” martirilor creștini (Wiessner, 1967, pp. 203 sq., și nota 7). Nu avem dovezi suficiente pentru a confirma imaginea unui politeism naturalist, așa cum vedeau creștinii religia zoroastriană din epoca sasanidă, din cauza cultului Îndreptat către diferite divinități, cum ar fi Zurw³nxe "Zurwa>n", Mihrxe "Mihr", An³hșd (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 280 sqq.) sau, după interpretationes mesopotamiene, Nan³, B¶lxe "Be>l", Nabh½xe "Nabho>" (Christensen, 1944, pp. 157
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
spune același lucru despre efortul inteligenței drepte, neprefăcute și oneste. În fine, va fi foarte util să ne facem o provizie bună de încredere. Încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, în Dumnezeu însuși și în „simțul credinței” care este patrimoniul comunității creștinilor și al Bisericii lui Dumnezeu. „Cine caută găsește”, mai spune evanghelia. Cine caută adevărul nu va fi deziluzionat. Mai adaugă Evanghelia după Ioan, „adevărul vă va face liberi” (In 8,32). Cine se aventurează în lumea exegezei știe că unele
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]