18,714 matches
-
egal cu moartea teatrului. Necontaminați de ideea de succes comercial, ei caută grupuri independente underground, creând proiecte care mențin viu idealul. La absolvire, Înainte de plecarea studenților Într-o direcție sau În cealaltă, ne reunim cu toții, elevi și profesori, și ridicăm paharul, cu urarea mea favorită: „Pentru un nou Început“. Orice Început e greu. E foarte posibil să ne fie frică, să ne sperie necunoscutul. Descurajări, lamentări, confuzii ne pândesc la tot pasul. Când lucrez În teatru, am sentimentul căutării a ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Cotroceniul!“ Auzind aceste zvonuri, Eugenia Moldoveanu, cunoscuta soprană și directoare (pe vremea aceea) a Operei Române, m-a chemat În birou alertată. „Doriți o dulceață?“, m-a Întrebat grijuliu secretara, sorbindu-mă din ochi plină de compasiune. „Nu, doar un pahar cu apă“, căci În urgența apelului Îmi uitasem În sală proverbiala sticlă din care beau continuu apă, pentru sănătatea trupului și buna dispoziție generală. „Domnule Șerban, e grav, e foarte grav!“, se lansează pe un ton mai mult dramatic decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mei și În ziua următoare au cedat locul pădurilor de pin și pârloagelor germane. Mama și cu mine jucam un joc de cărți numit duraciki, pe o masă rabatabilă. Deși era ziua-n amiaza mare, cărțile noastre de joc, un pahar și, pe un alt plan, Încuietoarea unui geamantan se reflectau În fereastră. Printre păduri, câmpuri și râpe abrupte, printre căsuțe Îngropate, acei jucători de cărți imateriali continuau să joace constant pentru mize constant sclipitoare. Era un joc lung, foarte lung
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ajurate, mai degrabă obiect de epocă, decât o persoană vie, bunica și-a petrecut aproape toată viața pe o canapea, făcându-și vânt cu un evantai din fildeș. Avea Întotdeauna lângă ea o cutie cu boules de gomme sau un pahar cu lapte de migdale, precum și o oglinjoară de mână, căci aproape la fiecare oră Își pudra fața cu un puf mare roz, astfel Încât mica aluniță de pe unul din pomeți părea o stafidă pe fondul acela făinos. În pofida lâncezelii În care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
parte a iernii 1907-1908. Și el avea talentele lui, Între care, scamatoria prin care făcea să dispară o monedă era deosebit de atrăgătoare. O monedă pusă pe o coală de hârtie este acoperită cu un degetar și dispare imediat. Luați un pahar obișnuit. Lipiți cu grijă o bucată rotundă de hârtie peste gura lui. Hârtia trebuie să fie liniată (sau să aibă alte modele pe ea) - pentru a spori În felul acesta iluzia. Așezați pe o coală de hârtie cu același model
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
micuță auroră Îngălată, cu ochi albaștri sașii și bucle arămii; dar cred că pe bietul moș Ustin Îl enerva Îngrozitor corvoada ascuțirii creioanelor - eu Îl Înțeleg perfect, Întrucât nu scriu decât cu creioane foarte bine ascuțite, am Întotdeauna la Îndemână pahare cu mănunchiuri de B3 și Învârt de o sută de ori pe zi mânerul instrumentului (fixat de marginea mesei) care acumulează rapid În sertărașul lui o mulțime de resturi de creion maroniu-Închis. Ulterior s-a dovedit că avea de mult
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cea mai fină pânză cu dantelă“. Sticlele colorate (printre care „ticăia bizar“ un ceas olandez) erau ca „un curcubeu ce strălucea În spatele umerilor lui“, ca „o aureolă ce-i Înconjura capul Înfumurat“. Gheața, vinul și apa râului Monongahela treceau din pahar În pahar. Saloon-ul mirosea a mosc, absint și coajă de lămâie. Lumina lămpilor cu camfan scotea la iveală asteriscurile Întunecate produse „de expectorație“ pe nisipul alb de pe pardoseală. Într-un alt an de grație - și anume 1941 - am prins
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fină pânză cu dantelă“. Sticlele colorate (printre care „ticăia bizar“ un ceas olandez) erau ca „un curcubeu ce strălucea În spatele umerilor lui“, ca „o aureolă ce-i Înconjura capul Înfumurat“. Gheața, vinul și apa râului Monongahela treceau din pahar În pahar. Saloon-ul mirosea a mosc, absint și coajă de lămâie. Lumina lămpilor cu camfan scotea la iveală asteriscurile Întunecate produse „de expectorație“ pe nisipul alb de pe pardoseală. Într-un alt an de grație - și anume 1941 - am prins câțiva frumoși
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Asemenea emoții false au constituit poate unul dintre motivele pentru care faima autorului de origine irlandeză a apus atât de repede În țara lui adoptivă. Imediat după ciocnire, Maurice a efectuat mai multe acțiuni În ordinea următoare: și-a depus paharul pe tejgheaua barului, și-a scos o batistă de mătase din buzunar, și-a șters „murdăria de whiskey“ de pe piepții brodați ai cămășii, a transferat batista din mâna dreaptă În cea stângă, a luat paharul pe jumătate gol de pe tejghea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ordinea următoare: și-a depus paharul pe tejgheaua barului, și-a scos o batistă de mătase din buzunar, și-a șters „murdăria de whiskey“ de pe piepții brodați ai cămășii, a transferat batista din mâna dreaptă În cea stângă, a luat paharul pe jumătate gol de pe tejghea, a Împroșcat cu conținutul care mai rămăsese fața lui Calhoun, și-a depus din nou calm paharul pe tejghea. Mai știu și acum această secvență pe dinafară, după ce am jucat scena de nenumărate ori, Împreună cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de whiskey“ de pe piepții brodați ai cămășii, a transferat batista din mâna dreaptă În cea stângă, a luat paharul pe jumătate gol de pe tejghea, a Împroșcat cu conținutul care mai rămăsese fața lui Calhoun, și-a depus din nou calm paharul pe tejghea. Mai știu și acum această secvență pe dinafară, după ce am jucat scena de nenumărate ori, Împreună cu vărul meu. Duelul a avut loc acolo și atunci, În barul golit de oameni, cei doi bărbați folosind Colt-uri de șase
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
înfrângerea zdrobitoare de la Valea Albă, când omul de fier, "Neînfrântul", a fost la pământ mai jos nici că se putea, decât numai sub el. Sunt clipe când drama atinge culmile tragediei individuale și naționale. La Valea Albă, Ștefan a băut Paharul Amărăciunii, și drojdia a băut-o. Drama și măreția lui Ștefan stau în lupta cu sine însuși, în dilema alegerii, a refuzului oricărui compromis: oare n-a fost o mare greșeală că n-a ales pacea în genunchi, că s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce gândești Sihastre?! Crezi că într-o ulcică o să-mi găsesc pacea?!... Aleanul durerilor mele?!... Am strâns în mine amărăciune cât cuprinde! De m-ai cresta, numai fiere ar curge din mine... Nu vreau pacea! Am băut și drojdia din paharul umilinței. Și drojdia am băut-o! De-aș da glas durerii din mine, ar trebui să urlu! Și eu am Golgota mea! Oare... oare totul, totul a fost zadarnic?! Ștefan se îneacă, tușește... Durerile Măriei tale, ale Moldovei sunt. Înțeleg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Evdokia, sora lui Simion Olelkovici, cneazul Kievului. Pe Maruca au găsit-o moartă, a doua zi după nuntă. S-a otrăvit sau, poate, a fost otrăvită nu se va ști niciodată. Ștefan a fost nebun de durere. Odată, la un pahar, când, nostalgici, alunecasem pe panta aducerilor-aminte, l-am întrebat de Maruca. Brusc a tăcut, a rămas cu ochii pironiți în gol, n-a mai scos un cuvânt. Mi-a părut rău c-am adus vorba. Se zice c-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mușcătura de năpârcă mortală. Un praf, un prăfuleț cât o buburuză, o înghițitură strecurată... Am cercat-o: a doborât un taur. Otrava! Câte capete încoronate n-au fost trimise în iad cu un prăfuleț cât o gânganie... Sfântă otravă! Speli paharul, ești curat ca lacrima, nici o urmă, nu te știe nici gându', nici pământu'... Îi aud clopotul de îngropăciune sunând... Va fi sărbătoare și în ograda noastră! hohotește el crispat de ură. Ai?! Am! Otravă venețiană, o rămășiță -, din ea au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zâmbește cu îngăduință: Am două, pot să-ți dau și ție una, îi spune și Stanciu pleacă ochii. Da... "tot adevărul"... Și de aceea, nu vă pot cere n-ar fi drept să vă cer să mă urmați " Să beți paharul ce-l voi bea eu"... Eu nu împart viață, nici moarte nu împart... A sosit clipa în care fiecare liber e să aleagă, vorbește el liniștit, ferm, răspicat. Să hotărască pentru sine... A rămâne?... A pleca?... Alegeți! Cine vrea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de făcut... Nimic de spus... Nimic... Mă duc s-o ajut pe Sora. Maria îi zâmbește și pleacă. Țamblac a rămas cu caseta în mână. Cu asta ce fac?... Maria! o strigă și aleargă după ea. Maria, ascultă-mă! 18 Paharul de "Cale Albă". Te blestem !! Mucurile lumânărilor pâlpâie, aruncând pe pereți tremurătoare umbre... În odaia domnului e liniște, doar orăcăitul broaștelor ce nuntesc în șanțul de apărare al cetății: e nuntă mare! Ușa se crapă ușor scârțâind... O mână cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în lumina tremurătoare a lumânărilor, privește fascinată reflexele rubinii din pocalul cu vin. Șoptește obsedată: Da, Ștefane... ne vom afla odihna... Îți amintești, Ștefane, de nunta noastră? Îți amintești?... La sfârșitul ospățului, după datina voastră -, am băut cu toți nuntașii "paharul de Cale Albă"... Să ne fie " Calea" dreaptă, șoptește Ștefan cufundându-se cu privirea dincolo de coline, în primele raze ale răsăritului. Maria, cu ochii mari, fascinată, cu o stranie bucurie: Îl beau din nou... pentru o altă nuntă... Îl îmbrățișează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
învăluitoare, ce-i mângâie pletele, umerii, spatele; ochii i se înrourează... Își mușcă buzele, o lacrimă se sparge în colțul ochilor și mută se rostogolește pe obraz... Un zâmbet trist îi luminează chipul: Pentru o altă "Cale Albă"... rostește ridicând paharul și îl duce la buze. Nuuuu!!! țâșnește țipătul îngrozit al Voichiței. Ștefan zvâcnește, se întoarce: Maria!!! Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mută se rostogolește pe obraz... Un zâmbet trist îi luminează chipul: Pentru o altă "Cale Albă"... rostește ridicând paharul și îl duce la buze. Nuuuu!!! țâșnește țipătul îngrozit al Voichiței. Ștefan zvâcnește, se întoarce: Maria!!! Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria fascinată, încremenită cu paharul la buze... Lacrimi mute șiroiesc pe obrajii ei, picură în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan zvâcnește, se întoarce: Maria!!! Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria fascinată, încremenită cu paharul la buze... Lacrimi mute șiroiesc pe obrajii ei, picură în cupa cu vin... Ștefan ia paharul... Varsă vinul... Îl lasă să cadă și calcă pe cioburi: Iartă-mă Maria... o imploră și îi strânge mâinile. Promite-mi că n-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria fascinată, încremenită cu paharul la buze... Lacrimi mute șiroiesc pe obrajii ei, picură în cupa cu vin... Ștefan ia paharul... Varsă vinul... Îl lasă să cadă și calcă pe cioburi: Iartă-mă Maria... o imploră și îi strânge mâinile. Promite-mi că n-ai să mai... Îmi promiți? o întreabă rugător și se înseninează când vede că Maria își șterge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
voievod, singur, fără oaste, fără țară nu există... La ce-mi folosește un munte de credință? În ce? În cine să cred? În tine! îi spune Daniil arată spre Iisus. Și El a șovăit în Grădina Ghetsimani, dar a primit paharul acela... Și El, pe cruce, a fost singur, părăsit de oameni, părăsit de Dumnezeu-tatăl chiar... Dar a crezut în misiunea lui. S-a lăsat bătut în cuie. Fără suferință, nici mântuire n-ar fi fost... A crezut... Și a înviat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
știi ce-i în inima mea... Și Tu ai fost om și ne-ai împărtășit durerea.... De te pierd și pe Tine, eu... eu cu cine rămân? În cine... în ce să mai cred?... Rămâi acolo, în inima mea... Primesc paharul aista... Ne-ai chemat la tine: "Voi, cei osteniți, veniți la Mine și veți afla odihna". Aș veni... Dar... dar pe ei... pe ei, cui îi las?... Și eu am Crucea mea... Golgota mea... Și vreau să merg până la capăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în privința diavolești răutăți întrece și pe dracul; și, care în urma biruințelor lui asupra hanilor tătari și asupra vecinilor unguri și munteni... pretinzându-se neatârnat... a năvălit cu călăreții și pedestrașii asupra oștirii musulmane... încât cea mai mare parte bău acolo paharul muceniciei și mulți viteji pieriră în luptă. Plin de durere pentru această nenorocire, pașa abia putu scăpa el însuși prin fugă de primejdioasa strâmtoare." Soad eddin Hodja Efendi, Cronica originii și dezvoltării Otomanilor * "Nicicând, de la începutul Islamului, nicicând oștirea otomană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]