18,182 matches
-
Sibiu, de protopopul Cetății de Baltă Nicolae Tudoran, de preotul Zaheu Sas din Blăjel și de preotul local Iosif Crișan. Inițial, biserica nu a fost pictată, ci numai zugrăvită în interior. Actuala pictură a fost realizată între anii 1967-1970 de către pictorul Ioan Căzilă din Sibiu, fiind sfințită pe 11 septembrie 1971 de către Înalt Prea Sfințitul dr. Nicolae Mladin, asistat de un sobor de 18 preoți, în frunte cu protopopul Mediașului Petru Boeriu. Preotul paroh prin strădania căruia s-a realizat pictura
Biserica ortodoxă din Boian, județul Sibiu () [Corola-website/Science/315726_a_317055]
-
(ebraică:אביגדור אריכא , născut "Dlugacz", 28 aprilie 1929 la Rădăuți - 29 aprilie 2010 la Paris) a fost un pictor, desenator, gravor, ilustrator de cărți și istoric al artelor israelian - francez, evreu originar din România. s-a născut la 28 aprilie 1929 într-o familie evreiască germanofonă în orașul românesc Rădăuți, în Bucovina. A copilărit la Cernăuți. Tatăl său, Haim
Avigdor Arikha () [Corola-website/Science/315714_a_317043]
-
aflată deja de multă vreme la ora terorii staliniste și a realismului socialist. După ce în iulie 1941 Cernăuțiul a fost recuperat din mâinile Uniunii Sovietice de către armata română împreună cu trupele germane, în octombrie 1941, la vârsta de 12 ani, viitorul pictor a fost deportat împreună cu părinții și sora sa în Transnistria, conform planurilor fasciste de nimicire a evreilor din regiunea în care trăiau. În iarna anului 1942, odată cu alte sute de deportați evrei, familia a fost mânată pe jos spre un
Avigdor Arikha () [Corola-website/Science/315714_a_317043]
-
din partea unui țăran, au fost găzduiți și serviți cu supă caldă de un bătrân, în casa căruia, Carol Haim Dlugacz a murit în urma traumatismelor fizice îndurate. Ultimele cuvinte lăsate fiului său au fost ""Fii liber"" , mesaj pe care, după mărturia pictorului, acesta s-a străduit să-l urmeze mai târziu, în viața sa personală și artistică. Mai apoi au fugit spre vest. Ajungând în orașul Moghilău, pe malul Nistrului, au fost însă prinși. Băiatul a fost luat la muncă forțată într-
Avigdor Arikha () [Corola-website/Science/315714_a_317043]
-
1944 a emigrat, cu identitate falsă, în Palestina, pe atunci aflată sub stăpânire britanică. Desenele sale din lagăr au ajuns și ele pe căi întortochiate în posesia Aliyat Hanoar care le-a publicat câțiva ani mai târziu într-un volum. Pictorul a ajuns să le revadă în original abia în anul 1960. Mama și sora sa, supraviețuind și ele, au emigrat la rândul lor în Palestina. Adolescentul fost cooptat de kibutzul Maalé Hahamishá, așezat pe un deal de lângă Ierusalim. A muncit
Avigdor Arikha () [Corola-website/Science/315714_a_317043]
-
în largul său și a studiat cu sârguință între anii 1946-1948. Între dascălii de care s-a apropiat cel mai mult s-au numărat câțiva din discipolii Școlii Bauhaus și ai altor Academii de arte din Germania, ca de pildă pictorii Mordehai Ardon și Itzhak Isidor Aschheim (1891 - 1968) La sugestia unuia din profesori și-a adaptat la atmosfera linguistică a locului numele de familie, Dlugacz, ce înseamnă în poloneză „Lungu” , traducându-l in limba arameică Arikha אריכא. Vremile fiind tulburi
Avigdor Arikha () [Corola-website/Science/315714_a_317043]
-
pâna astăzi își exprimă adesea nemulțumirea în legatură cu conditiile expunerii tablourilor în lumina artificială a muzeelor. Mai târziu, prin 1960 a prins o deosebită admirație și pentru creațiile lui Poussin. La Paris și-a câștigat câțiva prieteni iluștri ca pictorul elvețian Alberto Giacometti și mai ales dramaturgul de origine irlandeză Samuel Beckett, care i-a devenit și mentor, și tovarășul cel mai apropiat. Întors în Israel în 1951 după cei trei ani de studii în Franța Arikha l-a cunoscut
Avigdor Arikha () [Corola-website/Science/315714_a_317043]
-
Angliei, actrița franceză Catherine Deneuve, prietenul său scriitorul Samuel Beckett, fotograful Henri Cartier-Bresson, primii miniștri Alec Douglas Hume și Pierre Maurois și alții. Însă o mare parte din tablouri o surprind pe soția sa Anne in cele mai felurite situații. Pictorul are două fete din căsătoria în 1961 cu poeta și scriitoarea americană Anne Atik: Alba Arikha, scriitoare, și Noga Arikha, istoric al ideilor. Nașul primei fetițe, Alba, a fost Samuel Beckett. la cărțile: ” de Rilke, Ed Tarshish, 1953 - premiat la
Avigdor Arikha () [Corola-website/Science/315714_a_317043]
-
sunt reprezentate fecioarele, iar în naos scene din Vechiul și Noul Testament, cu accent pe cele din Ciclul Hristologic. Cu sprijinul preotului, în vara anului 1999, un număr de 11 studenți ai Academiei de Artă și Design din Cluj, îndrumați de pictorul Viorel Nimigeanu, au restaurat pictura interioară, fapt consemnat într-o inscripție din pronaos. Aceasta explică și caracterul ușor neunitar din aspectul actual al întregului ansamblu de pictură. Patrimoniu: Biserica păstrează câteva icoane împărătești, puternic aurite: Maica Domnului cu Pruncul, Iisus
Biserica de lemn din Năsal () [Corola-website/Science/315724_a_317053]
-
(n. 19 iunie 1933, Pecica , județul Arad, d. 13 martie 2012, Arad, județul Arad) a fost un pictor român. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, secția arte decorative, pictură monumentala, clasa prof. Ștefan Constantinescu, promoția 1959. Membru titular al UAP din România. Participa la expoziții în țară: Expoziția regională Hunedoara - Petroșani 1960; Expoziția bienala republicana
Ștefan Guleș () [Corola-website/Science/315746_a_317075]
-
suma adunată reușește să cumpere o casă în cartierul "Unirii" din Târgu Mureș, unde construiește a doua biserică cu hramul "Regina Sf. Rozar", finalizată în 1997. Tot aici construiește și o casă parohială. Bisericile sunt pictate de către ginerele părintelui canonic, pictorul Valentin Muste. Pentru activitatea sa pe plan spiritual și buna organizare, arhiepiscopul și mitropolitul Lucian Mureșan l-a numit pe Grigore Dogaru canonic mitropolitan și purtător al brâului roșu. A slujit zilnic Sf. Liturghie, iar seara recita Rozarul și făcea
Grigore Dogaru () [Corola-website/Science/315782_a_317111]
-
prezentării arhitecturii bisericii din Desești ci face referiri iconografice și redă inscripțiile care însoțesc unele imagini. Cercetătoarea Anca Pop Bratu în articolul Precizări în legătură cu activitatea unor zugravi de tradiție postbizantină în Maramureșul istoric prezintă o comparație între iconostasele realizate de pictorul Alexandru Ponehalschi printre care și cel din Desești, încercând să urmărească evoluția stilistică a picturii acestuia.. În lucrarea intitulată Pictura murală maramureșeană, A. Pop Bratu redă programul iconografic al picturii parietale din Desești, într-o manieră bine structurată, cu detalii
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
din Desești, într-o manieră bine structurată, cu detalii amănunțite. În cadrul aceleiași lucrări autoarea analizează trăsăturile caracteristice ale stilului picturii lui Radu Munteanu, unul dintre zugravii care au decorat interiorul bisericii din Desești.. Marius Porumb sistematizează traiectoria activității celor doi pictori care au activat la Desești în cadrul Dicționarului de pictură veche românească din Transilvania, sec. XIII-XVIII. Autorul acordă un capitol aparte picturii maramureșene și implicit a celei din Desești în lucrarea sa intitulată Un veac de pictură românească din Transilvania, sec
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
celor trei încăperi. Tocmai de aceea importanța acestui ansamblu parietal este deosebită, fiind un exemplu reprezentativ de pictură postbizantină de secol XVIII specifică Maramureșului. La acest fapt se adaugă însemnătatea întâlnirii în cadrul aceleiași biserici a doi dintre cei mai renumiți pictori din Maramureș. În absida altarului bisericii se află una din inscripțiile care consemnează numele zugravilor care au realizat pictura: “Acest sfânt altar l-au zugrăvit în zilele lui [...] Bacinschi Andrei, vicareș fiind Gheorghe Dioseghi, prototop fiind Rădnic Teodor, preot fiind
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
Părșinar și cu jupâneasa dumisale Marica, fecioru[ul] lor Ștefan și cu părinții lor Pop Grigorie, Acsene, ca să le fie lor pomană în veci de veci, Amin luna lui iunie 7 zile, de 35 de forinți” . Inscripția nu consemnează numele pictorului, dar este importantă deoarece conține data execuției și numele donatorilor. Toate cele trei inscripții din biserica din Desești certifică importanța pe care nobilii maramureșeni au avut-o, în calitate de ctitori, în construirea și împodobirea lăcașurilor de cult. Inscripția de pe iconostas nu
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
importantă deoarece conține data execuției și numele donatorilor. Toate cele trei inscripții din biserica din Desești certifică importanța pe care nobilii maramureșeni au avut-o, în calitate de ctitori, în construirea și împodobirea lăcașurilor de cult. Inscripția de pe iconostas nu conține numele pictorului, dar prin analogie stilistică cu alte iconostase semnate de către Alexandru Ponehalschi, tâmpla bisericii din Desești se poate atribui aceluiași pictor. După nume Alexandru Ponehalschi pare să fie de origine poloneză. Prima atestare a activității sale datează din anul 1751, când
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
nobilii maramureșeni au avut-o, în calitate de ctitori, în construirea și împodobirea lăcașurilor de cult. Inscripția de pe iconostas nu conține numele pictorului, dar prin analogie stilistică cu alte iconostase semnate de către Alexandru Ponehalschi, tâmpla bisericii din Desești se poate atribui aceluiași pictor. După nume Alexandru Ponehalschi pare să fie de origine poloneză. Prima atestare a activității sale datează din anul 1751, când realizează o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul la biserica din Bârsana. El a fost probabil conducătorul unui atelier intinerant
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
Ponehalschi pare să fie de origine poloneză. Prima atestare a activității sale datează din anul 1751, când realizează o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul la biserica din Bârsana. El a fost probabil conducătorul unui atelier intinerant, afirmându-se ca pictor muralist, dar și ca zugrav de icoane. Tâmpla bisericii din Desești, ca în toate bisericile maramureșene este pictată pe peretele estic al naosului, înălțându-se până la boltă, icoanele mobile reducându-se la un singur rând . La Desești iconostasul este format
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
alta sunt redați proorocii. În partea mediană al celui de-al treilea registru se află scena Deisis, flancată de reprezentările apostolilor. Pe lângă analogiile stilistice se constată asemnănări evidente în dispunerea și iconografia registrelor la toate iconostasele realizate de A. Ponehalschi. Pictorul a realizat tâmpla bisericii din Călinești-Căieni (1754), iconostasele de la Sârbi-Susani (1760) și Budești-Susani (1760), tâmpla bisericii din Ieud-Deal( 1765) și cea de la Berbești( 1769). Programul iconografic al tâmplelor se aseamănă, identificându-se totuși câteva deosebiri. Primul registru conține în tâmplele
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
pictate în aceeași tehnică, tempera pe suport de lemn. O icoană - care îl reprezintă pe Iisus Pantocrator - este realizată în secolul al XVII-lea, iar celelalte datează din veacul al XVIII-lea.Inscripțiile celor patru icoane împărătești nu consemnează numele pictorului, insă prin analogie stilistică ele pot fi atribuite zugravului Alexandru Ponehalschi. Cea mai veche pereche de icoane, Maica Domnului cu Pruncul și Deisis au fost pictate în anul 1752, conform inscripției de pe prima icoană: „[acea]sta Sfântă icoană au cumpărat
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
Nici aceste lucrări nu sunt semnate, dar icoana Iisus Pantocrator prezintă o importantă inscripție ce consemnează anul execuției: „1778 luna lui Maie 15 zile, această icoană au cumpărat Popu Ioan și soața sa Palaghia”. Radu Munteanu, cel de-al doilea pictor prezent la Desești, a realizat probabil pentru această bsierică patru icoane: Înălțarea lui Iisus, Botezul Domnului, Schimbarea la față și Sfânta Paraschiva. Deși nici una dintre ele nu este semnată, prin analogie stilistică lucrările îi pot fi atribuite. Icoana Sfânta Paraschiva
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
la față și Sfânta Paraschiva. Deși nici una dintre ele nu este semnată, prin analogie stilistică lucrările îi pot fi atribuite. Icoana Sfânta Paraschiva, pictată spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost probabil icoana de hram a bisericii din Desești. Pictorul Radu Munteanu a fost originar din satul Ungureni, situat în zona Lăpuș. Icoana Mucenița Paraschiva pictată în anul 1754 la Sălnița reprezintă prima lucrare pe care o cunoaștem din cadrul activității pictorului. Contactul cu zugravii maramureșeni au influențat activitatea lui Radu
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
fost probabil icoana de hram a bisericii din Desești. Pictorul Radu Munteanu a fost originar din satul Ungureni, situat în zona Lăpuș. Icoana Mucenița Paraschiva pictată în anul 1754 la Sălnița reprezintă prima lucrare pe care o cunoaștem din cadrul activității pictorului. Contactul cu zugravii maramureșeni au influențat activitatea lui Radu Munteanu, determinând adoptarea programului iconografic specific bisericilor maramureșene și în cadrul monumentelor de cult din zona Lăpuș (bisericile din Ungureni(1782), Rogoz(1785) Clădirea bisericii constituie atât lăcașul ceresc, casa lui Dumnezeu
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
patru pereți ai încăperii. Judecata de Apoi este o reprezentare care nu a lipsit aproape din nici o biserică de lemn românească din zona Maramureșului istoric, fiind pictată întotdeauna în spațiul pronaosului. Datorită spațiului redus pe care îl aveau la dispoziție pictorii maramureșeni au fost nevoiți să recurgă la o selecție a scenelor, neputând să înfățișeze toate imaginile recomandate de tratatele de iconografie. Selectarea s-a făcut în funcție de caracterul didactic al scenelor, iar Judecății de Apoi, cunoscută pentru rolul ei moralizator, i
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
preacuvioșii, mucenicii, împărații, patriarhii. În registrul inferior este dezvoltată amplu tema proorocilor. La Desești scena Iadului cunoaște o amplă dezvoltare, întinzându-se pe trei pereți. Râul de foc iese de sub picioarele lui Iisus și se varsă în gura monstrului Leviathan. Pictorul a inclus printre păcătoși „vărsătorii de sânge”, „preacurvari”, „călugărițele curve”, „spanul” (comitele), „judele”, care sunt așezați în roabe împinse de diavoli. În râul de foc, în pline chinuri sunt pictați „furii” și „giudecătorii nedrepți”. Într-o parte a Iadului se
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]