17,832 matches
-
de către generalul-maior Winfield Scott, care a început pe 9 martie, la Veracruz. Folosind pseudonimul "Ecolier", Reid a fost corespondent pentru ziarul new york-ez "Spirit of the Times", care i-a publicat ciclul "Sketches by a Skirmisher". Pe 13 septembrie, în Bătălia de la Chapultepec, tânărul ofițer de origine irlandeză a suferit o rană severă la coapsă în timp ce conducea un atac. El a fost ulterior promovat la rangul de locotenent I pentru curaj în luptă. Pe 5 mai 1848 Reid și-a dat
Thomas Mayne Reid () [Corola-website/Science/336525_a_337854]
-
ucis doi senatori, iar Salustiu a scăpat greu de la moarte. În 46 BC, el a servit ca "praetor" și l-a însoțit pe Cezar în campania africană, care s-a încheiat cu înfrângerea decisivă a rămășițelor armatelor lui Pompei în bătălia de la Thapsus. Salustiu nu a participat în mod direct la operațiunile militare, dar a comandat câteva nave și a organizat aprovizionarea prin Insulele Kerkennah. Ca recompensă pentru serviciile sale, Salustiu a fost numit guvernator al provinciei Africa Nova — nu este
Gaius Sallustius Crispus () [Corola-website/Science/336524_a_337853]
-
1884, Universitatea tehnică din Paris - 1888, Școala de Aplicație pentru Artilerie și Geniu, din Fontainebleau - 1889, Școala Superioară de Război. La începutul Primului Război Mondial a comandat Corpul 4 Armată., ulterior fiind comandant al Corpului 4 Armată și Corpului 2 Armată pe timpul Bătăliei de la Mărăști.
Gheorghe Văleanu (general) () [Corola-website/Science/333443_a_334772]
-
1838, cu unchiul ei, Infantele Carlos, Conte de Molina, primul pretendent carlist la coroana Spaniei. Sebastian a participat la al doilea asediu de la Bilbao și a devenit comandant al armatei carliste de nord din 30 decembrie 1836. A câștigat în Bătălia de la Oriamendi (16 martie 1837) împotriva legiunii britanice. Apoi a condus Expediția regală împotriva Madridului care însă a eșuat și a fost demis la întoarcerea sa, la sfârșitului anului 1837. La 15 ianuarie 1837, în mijlocul Primului Război Carlist, tânărul Sebastian
Infantele Sebastian al Portugaliei și Spaniei () [Corola-website/Science/333459_a_334788]
-
22 Infanterie în campania anului 1916, comandant al Diviziei 5 Infanterie în campania anului 1917 și comandant al Corpului 1 Armata în anul 1918. Pentru „”bravura și vigoarea cu care a condus pe câmpul de luptă” Divizia 5 Infanterie în Bătălia de la Mărășești, a fost decorat cu Ordinul „Coroană României”, cu spade, în grad de Comandor, la 23 mai 1918. A mai fost decorat cu Ordinul „Steaua României”, cu spade, în gradul de Comandor (la 28 iulie 1918. În anul 1925
Aristide Razu () [Corola-website/Science/333457_a_334786]
-
plimbări primăvară și vară, aici aflându-se baruri, gelaterii și restaurante. este una dintre cele mai vechi zone ale orașului. De fapt, se presupune că aceasta se află tocmai în apropierea zonei în care a avut loc în anul 810 bătălia navală între armata franca de sub comanda lui Pepin al Italiei, fiul lui Carol cel Mare și trupele tinerei Republici Venețiene. Cunoscând mai bine locurile și adâncimea fundului mării, venețienii au folosit bărci cu fund plat și fără margini, similare plutelor
Fondamenta delle Zattere () [Corola-website/Science/333482_a_334811]
-
10-a de infanterie canadiană a reușit traversarea Canalului Leopold, iar Brigada a 8-a de infanterie canadiană a înaintat spre sud, deschizând o cale de aprovizionare a trupelor care atacau punga germană. "Operațiunea Vitality"— a treia fază importantă a bătăliei a început pe 24 octombrie. Divizia a 2-a canadiană a început să înainteze spre Zuid-Beveland, încetinită de câmpurile de mine, noroi și defensiva puternică germană. Divizia a 52-a de infanterie britanică a executat un atac amfibiu încercând să
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
cu bărci de asalt. În acest timp, pontonierii au reușit să construiască un pod peste canal. După ce linia defensivă a canalului s-a prăbușit, apărarea germană din Zuid-Beveland s-a dezintegrat, iar regiunea a fost eliberată. A treia fază a bătăliei se încheiase cu succes. Faza finală, Operațiunea "Infatuate", presupunea asaltul asupra fortificațiilor puternice de pe Insula Walcheren, de la vărsarea fluviului Scheldt. Digurile insulei fuseseră distruse de atacurile bombardierelor RAF de pe 3, 7 și 11 octombrie. Ca urmare, zona centrală a insulei
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
timp, Divizia a 4-a blindată canadiană a continuat înaintarea prin Bergen-op-Zoom spre Sint Philipsland, unde a reușit să scufunde mai multe vase germane în portul Zijpe. După ce căile de acces spre Antwerp au fost eliberate, faza a patra a Bătăliei de pe Scheldt a fost încheiată. Pe 28 noiembrie, primul convoi aliat a putut intra în port în siguranță. Grupul de Armata al 21-lea comandat de Montgomery a primit sarcina să curețe malul vestic al Rinului în aval de regiunea
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
au avut loc între 29 mai și 4 iunie Stil nou (SN), 1692 (19-24 mai Stil vechi (SV) Calendarul iulian folosit atunci în Anglia). Prima bătălie a a vut loc la Barfleur; lupte ulterioare au avut loc la Cherbourg și Saint-Vaast-la-Hougue in Peninsula Cotentin din Normandia, Franța. A fost principala bătălie navală din Războiul Ligii de la Augsburg (numit și Războiul de 9 ani), cunoscut in Anglia
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
nou (SN), 1692 (19-24 mai Stil vechi (SV) Calendarul iulian folosit atunci în Anglia). Prima bătălie a a vut loc la Barfleur; lupte ulterioare au avut loc la Cherbourg și Saint-Vaast-la-Hougue in Peninsula Cotentin din Normandia, Franța. A fost principala bătălie navală din Războiul Ligii de la Augsburg (numit și Războiul de 9 ani), cunoscut in Anglia ca Războiul de Succesiune la Tronul Angliei. Bătălia însăși a fost indecisă, dar când flota franceză nu a putut găsi un port sigur apoi, a
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
ulterioare au avut loc la Cherbourg și Saint-Vaast-la-Hougue in Peninsula Cotentin din Normandia, Franța. A fost principala bătălie navală din Războiul Ligii de la Augsburg (numit și Războiul de 9 ani), cunoscut in Anglia ca Războiul de Succesiune la Tronul Angliei. Bătălia însăși a fost indecisă, dar când flota franceză nu a putut găsi un port sigur apoi, a pierdut 15 nave în atacurile de la Cherbourg și La Hogue. Acest lucru a asigurat supremația anglo-olandeză în Canal pentru câțiva ani, dar adevărata
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
operațiune s-ar putea sfârși cu un dezastru. Experiența de la Beachy Head, asigurările lui Iacob II și probabil contactul efectiv cu trădătorii, l-au determinat pe Ludovic XIV să creadă că este îndoielnic că flota engleză va lupta efectiv. Rezultatul Bătăliei de la Beachy Head, lupta internă pentru putere de la Versailles și neștiința generală a guvernului în materie de problemele navale au condus și ele guvernul francez către o impresie extrem de falsă asupa stării adevărate a situației navale. Această impresie poate fi
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
situației navale. Această impresie poate fi rezumată astfel: o interpretare greșită a balanței reale de putere din 1690 și 1691; impresia că Tourville era prea precaut sau incompetent; necunoașterea mărimii flotei aliate în 1692 în comparație cu flota lor din 1690. În bătălia din 1690 francezii au profitat de înfruntarea unei mici și nehotărâte părți ale flotei aliate, dar dacă aceasta ar fi luptat, nu ar fi fost în mod obligatoriu mai slabă ca flota franceză. După aceea Tourville a avut de înfruntat
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
repune pe Iacob al II-lea pe tronul Angliei. Deși Tourville se afla la comanda flotei, deciziile strategice urmau să fie luate de către Iacob al II-lea, François d’Usson de Bonrepaus și Bernardin Gigault de Bellefonds. Victoria franceză de la Bătălia de la Beachy Head obținută cu doi ani în urmă, în iunie 1690, deschisese posibilitatea distrugerii flotei aliate și debarcării unei armate de invazie. Regele Ludovic al XIV-lea și ministrul său naval, Contele Pontchartrain, plănuiau să debarce o armată în
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
timp; D’Estrees și flota din Toulon, plecați cu 13 nave din Toulon la începutul lunii mai, au fost întorși din drum în strâmtoarea Gibraltar la 18 mai, pierzând 2 nave în furtună (reușind să ajungă în Canal abia după bătălie), iar Villette-Mursay cu escadra din Rochefort a întârziat. A fost nevoie să fie lăsate la Rochefort cinci nave sub comanda Marchizului de La Porte. Flota din Brest a lui Tourville avea echipajele incomplete iar când a ridicat ancora, la 29 aprilie
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
franceză ar fi tăbărât pe ei odată cu refluxul, i-ar fi copleșit. Ca atare, manevra nu era lipsită de dificultate; toate navele lor au fost expuse de aproape focului către pupa și au suferit avarii severe. 10pm La ora 10 bătălia era aproape încheiată. Ambele părți erau epuizate și majoritatea navelor erau avariate, multe serios. În mod uimitor, nici una dintre nave oricărei linii nu a fost pierdută; nici una nu a fost scufundată sau capturată. Shovell a epuizat 4 dintre navele sale
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
căpitanul lui "Monmouth" în jurnalul de bord. Ambele părți au raportat o mare explozie în jurul acestei ore, dar toți au crezut că era o navă din flota opusă. Oricare navă ar fi fost implicată, nu a fost fatal deoarece după bătălie toate navele din ambele linii au fost găsite la prezență. La întoarcerea mareei, la lumina lunii, Tourvile dădu ordinul ca flota franceză să își taie cablurile ancorelor și să se lase duse în derivă; aliații au urmat-o pe cât posibil
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
urmă și-a dat seama că era fără speranță și și-a mutat steagul pe "Ambitieux", nava lui Villette Mursay. Zorii dimineții de 20/30 mai găsi flota franceză împrăștiată în grupuri pe o suprafață întinsă. La Nord de scena bătăliei și îndreptându-se spre Nord se aflau Gabaret și Langeron cu 4 nave între ei. Mai târziu în acea zi ei au ocolit coasta engleză și s-au îndreptat spre Atlantic. În cele din urmă vor ajunge în siguranță la
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
coastei Cotentin. Fără ancore Tourville nu putea face altceva decât să își eșueze navele, lucru pe care îl reuși, lăsând 3 la Cherbourg și ducându-le pe restul de 12 la St Vaast la Hougue. În timpul urmăririi flotei franceze după bătălia de la Barfleur, 3 dintre cele mai avariate nave franceze, "Soleil Royal" 104, "Admirable" 90 și "Triomphant" 76, însoțite de 2 fregate, de 24 și 20 tunuri, și de o navă incendiară, au căutat adăpost la Cherbourg. Au fost aruncate pe
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
port Saint-Vaast-la-Hogue. Acesta era locul unde francezii adunaseră o armată sub comanda lui Iacob al II-lea și o flota de nave de transport pentru invadarea Angliei. Forța lui Tourville s-a alăturat altor 2 nave care se retrăseseră din bătălie împreună cu Nesmond ("Bourbon" 68 și "Saint-Louis" 64) și care au fost eșuate la La Hogue cu o zi înainte. Navele au fost puse pe uscat în 2 grupuri pe plaja întinsă pe ambele părți ale orașului. Pe plaja din Nord
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
Tonnant" 80, "Foudroyant" 84 "Fort" 60, "Ambitieux" 96, "St. Philippe" 84 "Magnifique" 86, "Fier" 80 Împrăștierea flotei franceze a pus capăt planurilor de invazie iar victoria aliată a fost comemorată printr-o trecere în revistă a Flotei. Ca urmare a bătăliei, francezii au abadonat ideea de a obține superioritatea navală ca atare, adoptând în schimb strategia continentală pe ucat și urmărind un război împotriva comerțului pe mare (războiul de cursă). Bătălia este privită diferit pe fiecare parte a Canalului. Englezii au
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
printr-o trecere în revistă a Flotei. Ca urmare a bătăliei, francezii au abadonat ideea de a obține superioritatea navală ca atare, adoptând în schimb strategia continentală pe ucat și urmărind un război împotriva comerțului pe mare (războiul de cursă). Bătălia este privită diferit pe fiecare parte a Canalului. Englezii au văzut acțiunile ca o singură bătălie ce a durat 6 zile, numind-o Bătălia de la La Hogue sau pur și simplu Hogue. Pe de altă parte francezii au distins luptele
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
a obține superioritatea navală ca atare, adoptând în schimb strategia continentală pe ucat și urmărind un război împotriva comerțului pe mare (războiul de cursă). Bătălia este privită diferit pe fiecare parte a Canalului. Englezii au văzut acțiunile ca o singură bătălie ce a durat 6 zile, numind-o Bătălia de la La Hogue sau pur și simplu Hogue. Pe de altă parte francezii au distins luptele în bătălii separate, de la Barfleur, Cherbourg și La Hougue. Totuși, alți observatori mai neutri, precum Mahan
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
schimb strategia continentală pe ucat și urmărind un război împotriva comerțului pe mare (războiul de cursă). Bătălia este privită diferit pe fiecare parte a Canalului. Englezii au văzut acțiunile ca o singură bătălie ce a durat 6 zile, numind-o Bătălia de la La Hogue sau pur și simplu Hogue. Pe de altă parte francezii au distins luptele în bătălii separate, de la Barfleur, Cherbourg și La Hougue. Totuși, alți observatori mai neutri, precum Mahan și Pemsel, au luat acțiunea per ansamblu, bătăliile
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]