16,540 matches
-
au fugit. Ea s-a îmbolnăvit, a murit. El, distrus, i-a săpat groapa, s-a culcat pe mormântul ei, împietrit de durere și deznădejde. La ordinul guvernatorului american, des Grieux a fost prins și judecat, acuzat că ar fi omorât-o pe Manon. Nepotul guvernatorului i-a transportat mormântul miresei promise într-un cimitir iar cavalerul, împreună cu prietenul ce venise după el s-au întors în Franța. Esther Honoré de Balzac, Strălucirea și suferințele curtezanelor Supranumit Shakespeare al romanului, Honoré
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ca mamă-ta, fă-te chiar hoț, dar un hoț cu suflet... Mama le-a lăsat celor doi copii, Chira și Dragomir, toată averea și a dispărut. Unchii lor, frații mamei, au venit să-i apere, au încercat să-i omoare pe cei doi violenți, l-au omorât pe fiu, dar tatăl a fost doar rănit. Chira a jurat să se răzbune. Cei doi frați au fost duși într-un han. Tatăl lor a dat foc casei și a pierit în
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
dar un hoț cu suflet... Mama le-a lăsat celor doi copii, Chira și Dragomir, toată averea și a dispărut. Unchii lor, frații mamei, au venit să-i apere, au încercat să-i omoare pe cei doi violenți, l-au omorât pe fiu, dar tatăl a fost doar rănit. Chira a jurat să se răzbune. Cei doi frați au fost duși într-un han. Tatăl lor a dat foc casei și a pierit în flăcări. Chira și-a revenit, și-a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a strâns bani pentru petrecerea de nuntă, i-a cumpărat ibovnicei haine scumpe, el și-a cumpărat haine de ginere. În timp ce se deplasa trăsura cu miri, Paraschiv, Nicu-Piele și Sandu-Mână Mică s-au coalizat și au atacat trăsura, l-au omorât pe starostele Bozoncea iar pe Didina mireasa, Paraschiv a dat-o pungașilor s-o facă "poștă", din răzbunare. De-acum Didina devine roaba lui Paraschiv. Acesta i-a luat locul starostelui, el conducea banda de hoți iar Didina "ținea de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
poliție. A vrut s-o ia pe Didina, ea a refuzat și, cu bani, s-a dus la pușcărie să-i mituiască pe gardieni și să-l scoată pe Paraschiv din carceră. Eliberat, Paraschiv i-a plătit trădarea lui Sandu, omorându-l. Episodic apare în lumea Cuțaridei și a Gropii Voica, ibovnica lui Stere, însurat cu Lina, fiica lui nea Marin Roșioară, devenit cârciumar. Voinică și cu draci, i-a legat sufletul cârciumarului plecat să achiziționeze băuturi. Pentru a se face
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
este exclus din scenă, în afară de cazurile în care spectatorul percepe, în spatele acestuia, o oarecare raționalitate. Aristotel citează exemplul statuii lui Mitys din Argos care a căzut, în timpul spectacolului, în capul omului ce-l asasinase odinioară și pe care l-a omorât. O astfel de istorisire poate da loc la trei versiuni diferite. Aristotel o elimină pe cea care ar prezenta o asemenea acțiune ca rezultat al unei coincidențe pur întâmplătoare, căci ea nu ar putea să impresioneze spectatorul. "Verosimilul, scrie el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
apasă asupra condiției umane, nu este legat de un gen literar. Unele romane, cele ale lui Kafka sau ale lui Dostoievski de exemplu, unele opere poetice ca acelea ale lui Rilke, cuprind elemente tragice. Exemplul citat de Aristotel, al omului omorât de statuia lui Mitys, permite lămurirea acestor trei concepte. Un astfel de spectacol este patetic, căci omul este zdrobit, suferă și moare. Dacă omul luptă un moment și dacă se întrevede o licărire de speranță, situația este dramatică. Dacă admitem
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
omul este zdrobit, suferă și moare. Dacă omul luptă un moment și dacă se întrevede o licărire de speranță, situația este dramatică. Dacă admitem că moartea sa nu este datorată hazardului, pentru că statuia este a omului pe care l-a omorât, apare tragicul. 3.3.1. Definiția tragediei Definiția dată de Aristotel tragediei va face obiectul unor comentarii din partea teoreticienilor ulteriori. Tragedia este reprezentarea unei acțiuni nobile, dusă până la capăt și având o anumită întindere, cu ajutorul unui limbaj îmbogățit cu condimente
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fel de crezare printre auditori, dacă nu ar fi susținute, fie de autoritatea istoriei care convinge cu forță, fie de preocuparea față de părerea comună care ni-i dă pe aceiași auditori deja convinși. Nu este verosimil faptul că Medeea își omoară copiii, că Clitemnestra își asasinează soțul, că Oreste își ucide mama cu pumnalul, dar acest lucru este spus de istorie, și reprezentarea acestor mari crime nu găsește niciun fel de neîncrezători. Nu este nici adevărat și nici verosimil ca Andromeda
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la care a avut un al doilea copil. "Subiectul ei este totuși foarte diferit: Andromaca, la Euripide, se teme pentru viața lui Molossus, un fiu pe care ea l-a avut cu Pyrrhus, și pe care Hermiona vrea să-l omoare ca și pe mama lui. Dar aici nu este vorba de Molossus. Andromaca nu mai cunoaște alt soț decât pe Hector, nici alt fiu decât pe Astyanax. Cu asta am crezut că mă conformez ideii pe care o avem acum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu plăcere la reoncilierea generală, datorită clemenței lui Augustus. Prin crearea uni nou tip de deznodământ, Corneille dă întâietate unei configurații tragice pe care Aristotel o exclude categoric, pe cea a eroului care, cunoscând identitatea victimei sale, decide să o omoare, apoi renunță. El introduce o distincție absentă la Aristotel. Dacă nu se produce o schimbare de situație care să-l oblige pe erou să renunțe la actul său, el consideră, ca și Aristotel, că trebuie renunțat la această configurație. Cazul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l oblige pe erou să renunțe la actul său, el consideră, ca și Aristotel, că trebuie renunțat la această configurație. Cazul lui Hémon "care scoate sabia contra tatălui său în Antigona și nu se folosește de ea decât ca să se omoare" nu este capabil să genereze pateticul. Dimpotrivă, dacă survine un eveniment care modifică soarta eroului, obligându-l să renunțe la actul său, Corneille consideră această configurație optimă. "Să spunem deci că el (Aristotel) îi condamnă numai pe cei care cunosc
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
subiect." (Discurs despre Tragedie) Rareori situează Corneille drama numai la nivelul transgresiunii alianței de sânge. El tratează desigur de două ori, în 1635 în Medeea și în 1661, în Lâna de aur (La Toison d'or) povestea Medeei care-și omoară copiii avuți cu Iason pentru a-l pedepsi pe necredincios; el mai dă și un Oedip în 1659, căci este sedus de caracterul extraordinar al unor astfel de destine. În schimb, Racine plasează aproape totdeauna actul de violență în sânul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îl interesează ura frățească în stare pură, pe care nimic nu ar putea-o înfrâna. Pulsiunea de moarte ce inițiază această ură este atât de puternică, încât Eteocle și Polinice, indiferenți față de propria lor viață, nu pot decât să se omoare între ei. Implorările mamei lor Iocasta, cele ale Antigonei, sora lor, rămân neputincioase. "Etéocle: Nous avons l'un et l'autre une haine obstinée: Elle n'est pas, Créon, l'ouvrage d'une année, Elle est née avec nous, et
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Junie, care îl iubește și este iubită de Britannicus, fratele său vitreg, îl dă pradă morții pentru a i-o smulge. În Bajazet, sultanul Amurat, care se luptă la Babilon, trimite, în două rânduri, ordinul de a-i fi omorât fratele Baiazid pe care l-a lăsat, prizonier al Roxanei, în seraiul din Constantinopole. El speră să învingă, în felul acesta, un concurent potențial la tron. Tată și fiu se află și ei într-o relație de concurență, politică și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care nu o merită." (Discurs despre Tragedie) Dacă Corneille consideră Cidul drept una din cele mai frumoase tragedii, asta se datorează faptului că piesa este ireproșabilă atât cu privire la greșelile eroului, cât și la relațiile sale de alianță. Rodrigo care, omorându-l pe Conte, comite o greșeală fără voie, este urmărit de răzbunarea celei pe care o iubește. După cum observă Corneille în Avertisment, "vedem aici cele două condiții principale pe care le cere marele maestru (Aristotel) tragediilor excelente, și care se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la cineva indiferent, ci de la o persoană care trebuie să-l iubească pe cel ce suferă și să fie iubită de el." Cu Horace, Corneille creează de asemenea o situație perfectă în planul tragicului. Eroul, ajuns în culmea gloriei, comite, omorându-și sora, o crimă împotriva naturii, care îi provoacă spectatorului o milă și o teamă maxime. Greșeala acestui om corect, care într-o privință este un model de virtute, în sensul cornelian al termenului (curaj), nu ar putea fi mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru că l-a făcut "pe Nero prea bun", față de personajul istoric. "L-am privit totdeauna ca pe un monstru, scrie Racine în Prima Prefață. Dar aici este un monstru în devenire. Încă nu a dat foc Romei, nu și-a omorât încă mama, soția, guvernatorii: lăsând deoparte acestea, mi se pare că se pot vedea la el destule acte de cruzime pentru a determina pe cineva să-l recunoască." Confruntarea între cele două păreri opuse arată de ce dificultăți s-a lovit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acționează poate ignora identitatea victimei sale, un act criminal, înfăptuit în necunoștință de cauză, nu este admisibil în epoca clasică. Corneille contestă vinovăția pe care Aristotel i-o atribuie lui Oedip. Acesta nu este vinovat în ochii lui, fiindcă își omoară tatăl fără să-l cunoască și pentru că nu face decât "să-și dispute drumul ca un om având curaj contra unui necunoscut care îl atacă pe neașteptate." Morala creștină nu ar putea fi de acord că există greșeală, dacă nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o mândrie atât de uimitoare, ale căror crime au ceva atât de măreț, iar reproșurile pe care și le fac pentru ele sunt atât de pline de mărinimie; în sfârșit, oameni care au niște slăbiciuni atât de respectabile, care se omoară uneori într-un mod atât de admirabil și de august, că nu i-ai putea vedea fără să ți se înmoaie sufletul și să plângi de plăcere. Nu-mi spui nimic. Blectrue (surprins, îl examinează cu seriozitate) Iată că s-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
improvizeze, să spună, bine sau rău, tot ce-i trece prin cap, când se vede obligat să învețe și să spună un text gata făcut, atunci, dacă are un dram de demnitate, trebuie să-și bată capul, trebuie să se omoare învățând, și să tremure întruna, ori de câte ori se joacă o nouă comedie, fiindcă îi e teamă că n-o s-o știe atât de bine pe cât ar trebui, sau că nu va reuși să redea caracterul cum ar trebui." (I, 4) Dacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să se îmblânzească, numai să-i dea Hermiona vreo speranță. Acest ucigaș al mamei sale pare chiar să fi uitat nelegiuirea comisă. Nu este cuprins decât de pasiunea lui: vorbește, după paricid, de nevinovăția-i care îl apasă, și dacă, omorându-l pe Pyrrhus, este urmărit de Furii, asta se întâmplă pentru că Racine a găsit, în tradiția mitologică, ocazia pentru o scenă superbă, dar care nu se leagă de subiectul său, așa cum l-a tratat el." Chiar dacă Sébastien Mercier și Diderot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ei dorind să prezinte un personaj în complexitatea evoluției sale, mai degrabă decât în culmea unei crize, în maniera dramaturgilor clasici. Durata este necesară maturizării personajelor lor. "Este frumos să-l vezi pe Othello, atât de îndrăgostit în primul act, omorându-și nevasta în al cincilea act; dacă această schimbare a avut loc în treizeci și șase de ore, este absurdă și-l disprețuiesc pe Othello." Să notăm în trecere reaua credință din această aserțiune a lui Stendhal, care în Racine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-i sublinieze originalitatea. Drama este traversată de o dublă acțiune care o reflectă în mic. Alături de furtuna din Atlantic, furtună într-un pahar cu apă. Astfel Hamlet face la un nivel mai jos de el un Hamlet; el îl omoară pe Polonius, tatăl lui Laërtes, și iată-l pe Laërtes vis-à-vis de el exact în aceeași situație ca vis-à-vis de Claudius. Există doi tați de răzbunat. Ar putea fi două spectre? Astfel în Regele Lear, unul lângă altul și față
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unitatea tăiată în două, iată cu siguranță un fapt ciudat." Numai Musset, și aici foarte în avans pentru timpul său, sparge unitatea de acțiune în Lorenzaccio, unde amestecă alternativ trei intrigi, cea a lui Lorenzo care dorește să se răzbune omorându-l pe Alexandru de Medici, cea a marchizei Cibo care dorește să-l regenereze pe Alexandru prin iubirea ei, cea a familiei Strozzi care vrea să-l omoare pe tiran pentru a instaura republica. I se întâmplă chiar să introducă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]