KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...658 659 660 ...719 >

17,957 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583

și disprețuitor. Agenții de asigurări, pentru numele lui Dumnezeu! De ce dracu’ să ne risipim banii pe asigurări?! Întrebă el. — Așa-i, așa-i! consimți italianul fonfăit, cu un zîmbet șiret și disprețuitor, prostii și nimic altceva! — Nu-s decît prostii! rosti tînărul. Exact cum Îl spuneam unui tip zilele... — Asigurări! spuse evreul. Ce rost are să-ți pleci urechea la prostiile ălora, că doar n-ai să trăiești o veșnicie! Să strîngi bani pentru zile negre, pentru numele lui Dumnezeu! mîrÎi el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ticăloși, care, oricum, tot n-or să-i prețuiască cum se cuvine! Am sau nu dreptate? — Aici ai zis-o bine! spuse italianul dînd din cap. Prostii și nimic altceva! — Exact cum Îi spuneam unui tip... reluă tînărul. — Nu, domnule! rosti evreul pe un ton apăsat și hotărît, zîmbind cu un cinism amar. Nu, domnule, nici să n-aud! Așa ceva nu-i de mine! CÎnd o să-mi dau duhul și-or să se-adune toți În jurul marelui sicriu, continuă el făcînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
toți În jurul marelui sicriu, continuă el făcînd un gest grăitor, vreau să mă privească lung, cu toții, și să zică: „Să știți că a venit pe lume fără nimic și pleacă fără să ia nimic, dar a fost un om adevărat“, rosti evreul tare, pe un ton autoritar, „un om care a cheltuit cînd a avut și n-a lăsat să-i scape nimic!“. Aici făcu o scurtă pauză, Își prinse cu ambele mîini reverele elegantului său pardesiu și se legănă ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
În creștet. Îngenunchease iute lîngă mortul de pe brancardă, Își ridicase mîna albă și păroasă și, văzîndu-i gestul, polițiștii luară poziția de drepți, Își scoaseră caschetele cu un gest milităros și rămaseră nemișcați o clipă, cu caschetele În dreptul inimii, În timp ce preotul rosti deasupra trupului cîteva cuvinte pe care nu le auzi nimeni. Imediat, cîțiva bărbați din mulțime Își scoaseră pălăriile cu un gest stîngaci; curînd preotul se ridică Își puse cu grijă pălăria, Își aranjă pardesiul și eșarfa și reintră În rîndurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
și, vorbindu-și În șoaptă, au ridicat-o. Porniră cu pași măsurați, dar, cînd Începură să Înainteze, mîinile galben-cenușii ale mortului au alunecat peste marginile brancardei și se bălăbăneau În chip grotesc la fiecare pas al brancardierilor. Unul dintre bărbați rosti aspru către celălalt: — Stai așa! Las-o jos! Să-i prindă cineva mîinile! Brancarda a fost lăsată din nou pe ciment, un polițist a Îngenuncheat lîngă ea și a scos repede cravata mortului de sub gulerul pe care i-l desfăcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
a poliției aștepta la bordură și cîțiva șoferi de taxi, cu fețe Întunecate și murdare, se adunaseră lîngă ușă, pe trotuar. În timp ce brancardierii traversau trotuarul cu povara lor, un taximetrist veni În spatele lor, Își scoase umil șapca În fața mortului și rosti amabil: — Doriți un taxi, domnule? Un taxi? Polițistul care ținuse pălăria mortului se opri brusc, se Întoarse rîzÎnd și-l amenință În glumă pe taximetrist cu bastonul zicînd: — Șterge-o, mă, derbedeule! Apoi, rîzÎnd Încă și exclamînd „O, Doamne!“, aruncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
mai liniștit, mai pustiu și unde străluceau alternativ luminile verzi, galbene, roșii. Taximetristul cel glumeț, care-și oferise serviciile mortului de pe brancardă, se Întoarse iute spre colegii săi cu expresia celui care a dus la bun sfîrșit o treabă și rosti ironic și apăsat: — Ei, ce ziceți, băieți? Ce mai aveți de zis? gesticulînd totodată către un alt șofer cu mîinile desfăcute. Apoi taximetriștii porniră toți spre șirul de mașini tăcute și strălucitoare, glumind, discutînd, dezaprobînd și rîzÎnd cu glasuri stridente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ceea ce a Însemnat căutarea și neodihna care ne-au biciuit neîncetat? MÎndră Moarte, mîndră Moarte, nu pentru măreția ce-ai adăugat-o măreției regilor, nici pentru demnitatea ce-ai impus-o asupra demnității oamenilor celebri, nici pentru vraja ultimelor cuvinte rostite de buzele geniilor, ci pentru că ne dăruiești atîta glorie nouă, celor care n-am cunoscut gloria, atîta mîndrie și frumusețe nouă, celor care am trecut prin viață neștiuți și anonimi, pentru că le dăruiești tuturor - atomi fără chip, fără nume, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
femei, Își trase repede pe ea rochia, care fusese aruncată pe spătarul scaunului de lîngă pat. Apoi se ridică În picioare și luă zîmbind o țigară din pachetul de pe toaletă, o aprinse și, Întorcîndu-se spre băiatul care rămăsese În ușă, rosti ironic, pe tonul aspru al celeilalte femei, dincolo de care se simțea totuși clar nuanța plăcută a glasului ei răgușit. — E-n ordine, „Georgia“! Hai, intră! Băiatul intră Încet, privind-o Încă cu ochi plini de uimire. O recunoscuse din prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Acum ea Îi vorbea cu un reproș poznaș În glas, Îl dojenea, Îl zgîlțîia cu blîndețe de umeri, Îi Împreuna reverele bogat Împodobite cu blană ale paltonului și-l amenința cu degețelul Înmănușat. În tot acest timp, bărbatul o privea rostind puține cuvinte, dar sorbind-o din ochii mari, negri, În care ardea neîncetat flacăra mistuitoare a morții și care parcă se hrănea fizic din ființa ei, cu o dragoste duioasă, lacomă și devastatoare. Era evreu, trupul lui neobișnuit de Înalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
pasagerii, pe toată lungimea peronului grupurile de prieteni făceau gesturi de despărțire grăbite, asemănătoare. Oamenii se Îmbrățișau, se sărutau, Își strîngeau mîinile, plîngeau, rîdeau, strigau, se Întorceau pentru un ultim sărut și se urcau repede În vagoane. Și se auzeau, rostite Într-o limbă necunoscută, promisiunile, jurămintele, planurile, glumele și aluziile scurte, enigmatice și semnificative pentru fiecare grup și care stîrneau imediat hohote de rîs, cuvintele de rămas-bun care sînt aceleași pe Întregul pămînt. — Otto! Otto!... Ai luat ce ți-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
trăsăturile sale. Pe buzele subțiri ale omului se ivise un zîmbet ușor, straniu și luminos, iar ochii săi arzători erau deschiși acum, clar duși În fundul capului și pierduți, privind parcă de la mare adîncime către ceva aflat departe. Peste o clipă rosti cu un glas profund și duios: — Asta soția, mea fost. Acum, iarna eu zingur trebui să plec... Dar la primavera cînd mai bine me simt, vine la mine. CÎt ținu după-amiaza de iarnă, trenul traversă În goană Bavaria. Prinzînd tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
PÎnă la urmă reuși să stoarcă totul de la el: muribundul aflase tot ce avea de aflat. Rămase apoi cu ochii țintă la tînăr timp de cîteva minute privindu-l cu zîmbetul său ușor, luminos, puțin ironic și totuși binevoitor. Apoi rosti cu glas obosit și răbdător, cu calmul și hotărîrea ce ți-o dau experiența și moartea. — Tu foarte tiner. Da. Acum vrut se vez tot, se avut tot - dar nu avut nimic. Nu așa? spuse el cu un zîmbet persuasiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
el cu un zîmbet persuasiv. O se schimbe tot. Odată o să vrea numai puține... poate atunci o se ai puține... și din nou se ivi zîmbetul luminos, cuceritor. Și asta o se fii mai bine, nu? ZÎmbi din nou și rosti istovit: — Eu știi, eu știi. Și eu fost peste tot ca și tu. Și eu Încercat se ved tot... și nu avut nimic. Acum nu mai merg. Peste tot este la fel, spuse sfîrșit, privind pe fereastră, făcînd un gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
pridvor În noaptea de vară, iar vecinii Îl ascultau Într-o tăcere neclintită. Acum, cînd tata vorbea, se auzea cum cei din pridvor Îl ascultă la fel, se auzea cînd și cînd scîrțîitul furișat al unui balansoar, cîte un cuvînt rostit În șoaptă, cîte o Întrebare, o vorbă de protest sau de aprobare și apoi tăcerea lor flămîndă, atentă, vie, În timp ce tata vorbea. Povestea despre toate războaiele și necazurile pe care le cunoscuse, povestea cum stătuse - „copil desculț de la țară“ - pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ani cînd a ajuns președinte! Aici se opri o clipă, se aplecă brusc Înainte cu balansoarul și scuipă o șuviță groasă de salivă Încărcată de tutun peste balustrada verandei, drept În mijlocul straturilor parfumate de mușcate, pe pămîntul gras. — Da, da! rosti el grav, lăsîndu-se din nou pe spate, În timp ce vecinii stăteau neclintiți, așteptînd flămînzi și atenți În Întunericul viu. Mi-i amintesc pe toți cei de la James Buchanan Încoace și i-am văzut aproape pe toți care-au venit după Lincoln

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
cu cocioabe și clădiri cu fațade false? Nu auziseră glasurile oamenilor hoinărind În căldura zumzăitoare? Oare nu auziseră glasurile pline, firești, ușor stridente, ale oamenilor de la țară și foșnetul unei rochii de femeie și liniștea Încărcată de așteptare, glumele obscene rostite Încet și furișat urmate de rîsete Înfundate, sunetul coapselor pline lovite cu palma și hohote dezlănțuite și Înăbușitoare? Iar În căldura prăfoasă și amorțită, În care timpul bîzÎia Încet ca o muscă, oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes nu simțiseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
tu, pămînt plin de farmec, primitor, Îndepărtat și apropiat, ciudat și familiar, pentru care ne-ar fi de ajuns un singur cuvînt, dacă l-am găsi, pentru care ne-ar fi de ajuns un singur cuvînt, dacă l-am putea rosti, pentru care ne-ar fi de ajuns un singur cuvînt, ce nu se poate rosti niciodată, ce nu se va dezvălui niciodată... o, pămînt mîndru, apropiat, nobil și roditor, mi se pare că te-am mai cunoscut cîndva! Ni se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ar fi de ajuns un singur cuvînt, dacă l-am găsi, pentru care ne-ar fi de ajuns un singur cuvînt, dacă l-am putea rosti, pentru care ne-ar fi de ajuns un singur cuvînt, ce nu se poate rosti niciodată, ce nu se va dezvălui niciodată... o, pămînt mîndru, apropiat, nobil și roditor, mi se pare că te-am mai cunoscut cîndva! Ni se pare că te-am cunoscut dintotdeauna, dar singurul lucru de care sîntem siguri este acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
există aici ceva ce nu vom ține minte niciodată... că există aici ceva ce nu vom uita niciodată! Oare Garfield, Harrison și Hayes au fost vreodată tineri? Ori s-au născut cu favoriți bogați, barbete și gulere răsfrînte și au rostit cu voce gravă, Încă din brațele mamelor lor, fraze Înălțătoare și goale de oameni politici clarvăzători? E imposibil. Oare n-au fost și ei tineri În anii ’30, ’40, ’50? Oare n-au plîns și ei, ca și noi, noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
noastră, furia sălbatică se abate asupra noastră, foamea sălbatică se hrănește din trupurile noastre... și sîntem fără adăpost, fără scăpare, fără mîngîiere și veșnic hăituiți, iar mintea noastră e tulburată, inima noastră este pustie și fără grai, și nu putem rosti nici un cuvînt. Gulliver CÎndva, cineva va scrie o carte despre un om care era prea Înalt, care trăia veșnic Într-un spațiu ce nu i se potrivea și pentru care dimensiunile tuturor lucrurilor - scaune, paturi, camere, pantofi, haine, cămăși și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
și incredibil de depărtată, tocmai pentru că este atît de apropiată - la distanță de numai un pas, dacă am reuși să-l facem, la distanță de numai un zid, un cuvînt, o ușă, dacă am reuși să-l găsim, să-l rostim, s-o deschidem - și sîntem hăituiți de propria noastră furie și sfîșiați de propria noastră foame, prizonieri Între zidurile de fier, inexpugnabile, ale propriei noastre singurătăți. A fi uriaș, a fi una din ființele legendare, de trei kilometri Înălțime, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
n-a Întîlnit nici cea mai mică abatere de la această formulă seacă. Nimeni n-a făcut niciodată o remarcă interesantă sau amuzantă despre statura sa, și doar i-au vorbit despre asta zeci de mii de oameni. Nimeni n-a rostit niciodată vreo replică spirituală sau nostimă despre statura sa, și doar zeci de mii de oameni și-au spus părerea. Nimeni n-a dat nici cea mai mică dovadă că a pătruns specificul vieții omului Înalt și n-a pus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ți-au mai pus mulți Întrebarea asta și te-oi fi plictisit s-o tot auzi... Mulți se plictisesc să tot audă aceeași Întrebare de-o sută de ori. (Are un aer Încurcat, ridică din umeri În chip grăitor și rostește cu optimism.) Pricepi? Străinul cel Înalt: Cum să nu!... Ha, ha, ha!... Cred că pricep... Adică, hai, spune... Ha, ha, ha... e-n regulă! Fiul orașului: Îmi Închipui că ți-au pus atît de mulți Întrebarea asta, Încît bănuiești despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
stea comod pe scaun nici la teatru, nici În autobuz, pentru că nu-i Încap picioarele... și toate celelalte. Cum termină, Fiul orașului Își trece mîna peste creștet cu un gest ce trădează priceperea Înceată a unor lucruri aproape incredibile și rostește rar: „Nu zău, ce zici de chestia asta?“ și pleacă să le Împărtășească noutățile fascinante celor care-l așteaptă cu nerăbdare și interes.) Astfel, În mii de orașe, pe mii de străzi, În mii de puncte ale pămîntului, răsună formula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]