17,154 matches
-
Stevie... Carole... departe de jeg, În lumină... Dar asta nu-i Carole. Ăsta-i un excrement. Ce face chestia asta aici, ce face aici cu noi În locul lui Carole! Trebuie să dispară. La momentu potrivit Îl eliberăm din strînsoare, Îl Împingem și-l vedem cum cade În spate, prăbușindu-se peste geamurile putrezite, Încă rezistînd, dar nefiind În stare să se redreseze și Încercînd să se țină de perdelele roase și vechi, dar materialul doar i se sfîșie În mîini, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
i-ai eliberat piciorul artificial din capcana de sîrmă și tufișuri. Ți-ai mutat greutatea și, punîndu-ți brațul În jurul ei, ai tras-o Înspre tine. Ai lăsat inerția, așa cum obișnuia domnul Conroy să spună la ora de știință, să o Împingă prin deschizătură spre margine. Ea a intrat În panică, s-a Încordat și a scos un țipăt, dar tu ai ținut-o strîns și ai rotit-o, ridicînd-o În picioare. Te-ai simțit atît de mîndru că erai atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
și curelușe ca să nu se murdărească pe pămînt. Apoi pantalonii și chiloții tăi sînt jos, dar amîndoi Încremeniți, cînd trece o mașină pe podul cu o singură bandă de circulație de deasupra voastră, trosnind pe pietriș În mers. Tu te Împingi În ea, iar ea te ajută să ți-o bagi, folosindu-și mîna. Ea scrîșnește din dinți și tu la fel, pentru că te doare, iar tu Îți dai seama că ar fi trebuit ca mai Întîi s-o mîngîi, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
formă de trandafir.. A plecat ca să afle de ce n-au mai venit banii de pensie alimentară, de atâta timp. A lăsat În urmă un miros puternic de măr copt și scorțișoară. Când soarele aluneca pe cer ca un bolovan Însângerat Împins de curentul unei ape, bunica a revenit acasă. S-a prăbușit pe un scaun oftând, s-a descălțat, frecându-și unul de altul picioarele obosite, după care și-a scos pardesiul pe care l-a așezat pe marginea scaunului. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
oboselii, pe canapeaua Îngustă, pe care, Într-un moment de acută criză de deposedare frenetică mi-a făcut-o cadou C.I. Vine rândul unei pastile albe cu o linie fină pe mijloc, ce reglează bătăile inimii, să alunece pe gât Împinsă de un mic jet de apă, apoi vine rândul cărții să fie smulsă din anonimatul ei tăcut. Dimineața, mă trezește de fiecare dată același zgomot: dincolo de perete, Într-o chiuvetă veche, probabil din fontă, relicvă a unui interior de bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
prostituatei buzele reci ca gheața? În umbră, foarte aproape de mașina lui În care o primise decis să-i schimbe destinul nefericit, pândea proprietarul trupului ei, nemernicul care-i Înșfăca banii și o sechestra până a doua zi, când fata era Împinsă din nou În stradă, cu brutalitate. Ceea ce a aflat de la ea În cele câteva minute de intensă tandrețe, l-a cutremurat pe Ben: fata, avea un cancer limfatic, descoperit târziu și cu șanse minime de vindecare. Pe nenorocitul a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să ia locul zvârcolililor și al vaietelor. Când a Început să cerșească, Antoniu se gândea că Într-o bună zi ceva Îl va salva de promiscuitate. Nu credea nici o clipă că ea se va eterniza. Nu te naști cerșetor, ești Împins către asta o soluție pentru tine. -Mă gândesc, spune Plăcințica, la copilăria mea, când cerșetorii mi se păreau niște vrăjitori. Mai ales din cauza fețelor supte și a hainelor ponosite. Învățam la școală că democrația Îi dă omului libertatea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a alege ce i se potrivește lui mai bine. Eu nu cred că armatele de vagabonzi cerșetori care umplu țara au vrut de bună voie să fie cerșetori. -Ce naivă ești! Mie nu mi-a lipsit nimic, nu m-a Împins nimeni; am pierdut tot, vagabondez și cerșesc de aproape trei decenii.,, -Poate și tu suferi ca și mine de sindromul vagabondajului. Nu pot să dorm decât cu privirea la cer. Nimeni și nimic nu mă poate ține În loc. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
stăpâni pe propria cerșetorie, așa cum este spre exemplu Antoniu. Majoritatea au În spate ca o vegetație crescută Într-o carne bolnavă, pe cei care-i mână la cerșit trăind pe spinarea lor. De obicei copiii și bătrânii cad victime, sunt Împinși la cerșit cu multă cruzime de trântori bețivi, de căpușe sinistre, hahalere analfabete, pândind din umbră și eventual pedepsind fizic orice eșec, minciună sau ascunzișuri. -Ia maică și tu un măr, sunt săracă, nu am bani nici pentru mine. Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
aruncă mucul unei țigări nu departe de picioarele lui. ,, Pe partea mătii, nenorocitule,, , Îi răspunde acesta coborând furios treptele. Antoniu râde, râs ce are gustul amar al realității În care se zbate să reziste. E drept că nu l-a Împins la asta un destin nedrept sau vreo familie minată de sărăcie și vicii. După moartea mamei nu i-a lipsit nimic, tatăl a suplinit pierderea printr-o atitudine părintească exemplară și o implicare maximă. Și-a putut continua studiile, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la ora șapte dimineața? Eu nu-l am decât pe porumbelul meu alb care ciugulește firimituri de pe pervazul ferestrei În fiecare dimineață, dar el nu poate da telefon sărmanul. El simte că-mi este drag. Era ea, sunt sigur, malefică, Împinsă de propriile instincte să mă terorizeze, să mă facă să uit leagănul În care trupușorul pruncului nostru, răspândea un miros de lapte vanilat. Era ea. Nimeni nu poate să-mi scoată asta din cap. La ora trei dupăamiază, am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
furnicar disciplinat, un conglomerat viață-mișcare, greu de urmărit. Fereastra prin care redactorul -șef privește face ca lucrurile să capete o distanță constantă, apărându-l de atingerea, chiar de palparea lor. Se știe că orașele mari sunt spații ingrate, ce Îi Împing adesea pe locuitorii lor la gânduri sumbre, sinucigașe, la trăiri supradimensionate, la trufie excesivă, dar și la sentimente de zădărnicie pe care ți le dau mișcarea de neoprit și aerul livid pe care-l respiri. Redactorul-șef Dezideriu, cetățeanul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
le mai suport, nu mai vreau să știu de ele. Bătrâna cerșetoare a golit o sticlă de bere și acum, Înjurăturilor ei s-au adăugat cele ale unui vagabond bătrân și degenerat și el de alcool, probabil concubinul ei. Se Împing, se ceartă, dar nu au forța să se bată În toată regula. Sunt două arătări epuizate de mizerie și băutură, pe care societatea le privește cu silă și curiozitate, doi năpăstuiți ai soartei pe care Dumnezeu i-a lăsat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să se plimbe aiurea, să iasă și să intre din vagoanele luminoase, să fie absorbit de vocile feminine, teatrale și anonime care anunță stațiile...Își cumpără din puținii bani pe care i-a primit astăzi, cartela de metrou pe care Împingând-o În fanta aparatului de taxat, acesta va ridica bara metalică lăsându-l să treacă dincolo de ea. Ajunge pe peron tocmai când curentul de aer puternic, ca o briză marină, venit din tunel anunță venirea trenului. Ușile s-au deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-i reproșeze ceva. Locuitorii ghetoului au spart rândurile, s-au Împrăștiat. Câțiva au aprins mucuri de lumânări și le-au Înfipt În pământ. Ca Încheiere, ca ultim gest al unei misiuni Încheiate, sărmanul Kawabata este așezat Înapoi pe scândură și Împins În burta mașinii. Câinele lui Ben are un moment de disperare În care se chinuie să urce și el În mașină, lângă cu mort. Este alungat de roșcovan cu o lovitură de picior. Ușile din spate ale dubei se Închid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și, Însfârșit Îl deschide. Își pune ochelarii pe nas, și se apleacă asupra lui, se cocoșează ca un școlar obișnuit să-și facă lecțiile pe unde apucă. Razele soarelui pătrund În Încăpere atât de violent, de parcă acolo sus cineva le Împinge cu forța. Antoniu Începe să scrie: Lui Kawabata, tovarășul meu de povești, mort la 2 iunie 2008, de o boală misterioasă Penultima poveste ,, Bătrânul n-ar fi părăsit casa și mai ales canapeaua pe care Îi plăcea să stea tolănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să fie citit Înainte, am rupt din timpul dedicat editurii, ca să văd ce ,,capodoperă,, ai lăsat În mâinile mele Recunosc, este o carte interesantă și bine scrisă, dar nu poți fi autorul ei. De unde ai șterpelit-o? Redactora -inchizitor, Își Împinge spre rădăcina nasului ochelarii, care, i-au alunecat pe nesimțite În focul discuției. Are un zâmbet rău-prevestitor, și o privire rece. Antoniu se miră În sinea lui, cum poate o ființă fragilă să fie atât de autoritară, ba chiar obraznică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să te împaci cu gândul de a avea și un soț și un iubit. Nu, răspunse Antonia. Trebuie să plec, Martin, chiar trebuie. C'est plus fort que moi. Se ridică și rămase în picioare în fața mea, cu burta puțin împinsă în afară, înaltă, tensionată, un monument de fermitate. Apoi adăugă: — Îți sunt grozav de recunoscătoare pentru atitudinea ta rațională. Am rămas cu ochii țintă la fața ei frumoasă, concentrată și răvășită, pe care se citea o îndrăzneală amestecată cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am sucit gâtul, am zis. — Copilul meu, copilul meu drag, răspunse ea. 4 — Deci nu mă urăști, Martin, nu-i așa? spuse Palmer. Stăteam întins pe canapeaua din cabinetul unde Palmer își primea pacienții. Eram cu adevărat pacientul lui. Eram împins cu viclenie spre a accepta un fapt neplăcut într-un mod rațional și civilizat. Nu, nu te urăsc, am răspuns. — Suntem oameni civilizați, zise Palmer. Trebuie să încercăm să fim cât se poate de lucizi și de cinstiți. Suntem oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
au rămas destul de curate. Familia Gillard-Smith a fost nevoită să-și pună lanțuri la mașină. Noi nici nu ne-am sinchisit. Alexander spune că nu e bine pentru cauciucuri. Totuși, o dată sau de două ori, Badgett a trebuit să ne împingă până să ieșim pe poartă. Și acum unde ai să locuiești, Martin? Nu știu, am răspuns. Cu siguranță nu în Hereford Square. Poate n-ar fi rău să-mi caut un apartament. — Dragul meu, e imposibil de găsit un apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
luminile semafoarelor la timp și să nu încep să cotesc brusc nebunește când ne înghițea complet întunericul era o încercare care-mi solicita maximum de concentrare. M-am aplecat mult peste volan aproape atingând cu fruntea parbrizul pe care ștergătoarele împingeau încolo și încoace o mâzgă mizerabilă. Simțeam cu un soi de satisfacție că, mai curând sau mai târziu, o să ne ciocnim de ceva. Înviorat de acest gând, m-am adresat însoțitoarei mele: — Ei, și ce ziceți de ultima ispravă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
despărțindu-mă de Antonia, și aproape m-am împiedicat de Honor Klein care traversa holul cu o cutie plină cu cărți pe care pe jumătate o căra, pe jumătate o târa. — Pot să vă ajut? am spus și împreună am împins cutia în camera din față pe care Palmer o numea totdeauna „biblioteca”, deși nu erau acolo decât vreo câteva rafturi cu cărți. Acum încăperea era în mare dezordine, plină de cărți, hârtii, fotografii îngrămădite în cutii. Lângă perete erau sprijinite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ați putea recăpăta soția chiar acum dacă ați vrea cu adevărat. Nu vreau să spun că ar fi trebuit să-i trageți o mamă de bătaie sau să-i dați câțiva pumni fratelui meu; dar nu era cazul să-l împingeți pe unul în brațele celuilalt. Amândoi sunt niște persoane cu o mare capacitate de autoamăgire. Și-au făurit visuri care i-au făcut să creadă în această legătură. Dar amândoi sunt măcinați de îndoieli. Nu vor să-și asume povara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
venise să treacă în revistă mobilierul înaintea întâlnirii noastre da mâine. Peste o clipă o să intre în salon și o să mă găsească cu Georgie. Nu puteam suporta asta. Am acționat rapid. Am apucat-o pe Georgie de mână și am împins-o spre ușa mare cu geam ce dădea spre grădină. Am deschis ușa și am tras-o în grădină, lângă zidul casi, ca să nu poată fi văzută din interior. — Ieși pe portița aia, i-am spus în șoaptă, ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cât eram de furios pe mine însumi. Georgie era îmbrăcată cu o fustă veche și un tricou lăbărțat. Arăta ca un om care n-a dormit toată noaptea. Mă privi încruntată, își frecă nasul, apoi făcu puțin loc pe masă împingând într-o parte grămada de cărți și hârtii prăfuite. În cameră aerul era rece și îmbâcsit. Se așeză pe masă apoi spuse: — Cred că i-a spus Honor Klein. Răspunsul a venit atât de surprinzător încât am rămas cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]