2,188 matches
-
deschis și frumos care-i surâdea încrezător, pielea neagră lucind de sănătate și de viață, se pomeni spunând: - Voi veni. Dar acum aș vrea să te mai duc câțiva pași. Fără să știe de ce, o vedea în același timp în închipuire pe tânăra negresă, înfățișându-i ofranda de bun venit. Ieșiră din grădină, străbătură mai multe străzi noroioase și ajunseră în piața publică plină de gropi, care părea și mai mare din pricina caselor scunde aflate jur-împrejur. Deși ploaia nu se întețise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de iubirea celor pe care îi iubești, să-ți cauți reazem și deșertăciune în cuvinte sau în sunete sau în culori sau în orice alte rătăciri, fără să găsești mântuire. Lanțurile somnului peste ochii noștri, vise urâte și de rele închipuiri... „Lăudat fie cel care nu lasă vreo lipsă în lumea sa și a creat într-însa făpturi frumoase și pomi plăcuți, marea cea întinsă, lemne mirositoare și ierburi mirositoare și mirosul plăcut al fructelor și omul și lumina focului.“ Mă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să sădească în inima micului Apostol adorarea Domnului. Astfel întîile amintiri ale copilului au fost stăpânite de un Dumnezeu bun, blând și iertător care, în schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii pe pământ și veșnică fericire în cer. În închipuirea lui săltăreață, înfățișarea acestui Dumnezeu se confunda cu protopopul Groza, care venea deseori, întrebînd totdeauna vești de la "martirul nostru", și căruia mama îi săruta mâna. O schimbare adâncă, un fel de revoluție a stârnit în viața lui Apostol sosirea tatălui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca pe un străin venit anume să-l terorizeze. Ceasuri de bucurie petrecea numai cu mama, când erau singuri acasă, și uneori cu protopopul Groza care, fiind văduv, se înviora în tovărășia copilului blând și inteligent. Peste toate gândurile și închipuirile micuțului însă plutea veșnic o iubire foarte nelămurită, în care stăpânea Dumnezeu... Când împlini vârsta de șase ani, alt eveniment straniu îi zgudui sufletul... Doamna Bologa, gîndindu-se că copilul trebuie să înceapă școala, se sfătui îndelung cu protopopul Groza cum
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îl înfuriau. Resemnarea i s-a părut o atitudine animalică, nevrednică de omul liber. Cu atât mai mult i se părea azi că a sta cu mâinile în sân ar fi o crimă cel puțin egală cu plecarea la război. Închipuirea că ar putea merge acolo îi stătea totuși înțepată în creieri ca o baionetă vrăjmașă. Trebuie s-o smulgă! Altfel, nu mai poate trăi. Mai ales că, în lumina spaimei de azi, amintirile trecutului îl împresurau ca niște amenințări din ce în ce mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scutura în răstimpuri stropi mari de apă din văzduh. Apostol Bologa știa că, exact la cinci sute optzeci și trei de metri, se află prima linie de tranșee rusești și i se părea că deosebește zigzagurile care înseamnă gardul morții, închipuirea lui mergea mai departe și, bâjbâind prin întuneric, arăta unde vine linia a doua, a treia, bateriile vrăjmașe, unde a fost ultima dată reflectorul... Bologa nu îndrăznea să se uite la ceas, de frică să nu-și piarză nădejdea în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
simt c-am descoperit o comoară nouă și trebuie s-o apăr cu orice jertfă! ― Ce comori, ce comori? îl întrerupse Klapka nerăbdător. Astea-s nerozii, prietene! Fraze, Bologa, și visuri bolnave!... Realitatea e războiul cu moartea la braț!... Lasă închipuirile, dragul meu, care cel mult complică și amărăsc viața, destul de afurisită! ― Domnule căpitan, dacă ții la mine, te rog din suflet să nu-mi mai dai nici un sfat! zise Apostol enervat, urmând însă mai liniștit: Te rog foarte mult!... Crezi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iubesc! zise Apostol, ștergîndu-și gura cu șervetul și uitîndu-se surâzător la doamna Bologa, care ședea năucită pe scaun, parcă nu și-ar fi crezut urechilor. ― Asta nu se poate! strigă avocatul. Nu se poate! Asta nu-i cauză serioasă! Pentru închipuiri copilărești nu se poate zdrobi norocul unei fete!... Spune și d-ta, doamnă, că doar ești femeie înțeleaptă și ai văzut multe în lume, spune: se poate? Întrebarea găsi pe doamna Bologa nepregătită. În adâncul sufletului era mulțumită că Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aproape deznădăjduită: ― Doamne... Doamne, iartă-mă... ― Să vii, Ilona... Ilona! bâlbâi Bologa dîndu-i drumul în vreme ce ea, cu pași moi, ieșea din tinda întunecoasă. Apostol Bologa rămase câteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dânsul. Pe buze îl ardea sărutarea ei și în inimă o fericire atât de vie, că începu să strige, în neștire, ca și cum ar fi încercat să înăbușe un glas tulburător: ― Petre!... Petre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
crescut dintr-o rădăcină bolnavă pe care trebuie să și-o smulgă din suflet chiar de-acuma. Alt suflet îi trebuie, ferit de veșnicele ezitări și chibzuiri, capabil de-a înfrunta lumea așa cum este, iar nu cum o zugrăvește o închipuire șubredă. Meditațiile stârnesc numai conflicte cu lumea. " Atîrnă mult de cine va fi în juriu, își zise deodată, cur-mîndu-și gândurile. Precum și de apărător!... Cine-o să mă apere? A, da... Klapka... I-am spus pretorului... A fost prima întrebare și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cele din urmă îl întrerupse: ― Dragul meu, nu-ți dai seama oare că aiurezi?... Asemenea fantasmagorii poate să-și îngăduie omul când e acasă, la birou, odihnit, sau în momente de entuziasm, într-o discuție, nu însă în fața morții!... ― O închipuire care împacă sufletul e tot ce poate dobândi omul în viață! murmură Apostol, cu o strălucire mare în ochi. ― Dar bine, omule, tu vei muri ca dezertor și spion, și trădător, în sfârșit ca un criminal, iar nu ca apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tortura, mintea lui căuta să o alunge cu "inexorabilitatea morții", cu "dezgustul" de viața aceasta pe care el însuși, conștiința lui împăcată, a azvîrlit-o, cu credința în viața de dincolo, unde sufletul mântuit se va uni cu Dumnezeu... Dar toate închipuirile minții se prăbușeau pe rând, ca niște castele de cărți de joc, numai groaza rămânea sfidătoare, stăpânitoare, șoptindu-i în suflet un singur cuvânt, în fața căruia se sfarmă tot: moartea... Îi venea să plângă mereu și nu putea. Se uită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sâmburele lumii {EminescuOpIV 60} E răul. Cartea lumii d-eternă răutate E scrisă și-i menită. De vei avea puterea, Voința ca să sfarămi pe cel mai slab ca tine: Bravură se numește. De ești închipuit, Nesuferind ca alții de-acea închipuire Cu vorba să se-atingă: onoare se numește; De vrei să-ntreci pe alții și lumei să-i impui Persoana ta infamă: dorință-i de mărire, La fapte mândre stimul. De ești atât de van Să crezi că pîn-și cerul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mă voiu trezi să știi, să știi - Că-n veci visez la ochii tăi cei vii. Cum va fi acel vis eu nu-ți pot spune - Eu numai îl gândesc când mă cufund În ochii tăi. - Neclare sunt, nebune, Acele-nchipuiri ce mă pătrund. Privește tu în ochii mei și-mi spune Ce vezi în ei, în dorul lor profund. Tot ce-ai văzut eu am văzut-n-al tău - Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu. Ei sunt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cîntare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a stoarce lapte din a stîncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a stoarce lapte din a stîncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să nu știu lumea ce dureri îmi mai păstrează. Îmbătat de-un cântec vecinic
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și totuși... Ah, odată, mi-a spus cu vorbe dulci: 160" Aș vrea pe braț, aicea, tu capul tău să-l culci, "Să mângâi a ta frunte, nefericit copil! Acest cuvânt, Divino, mai zi-l odată, zi-l. Vezi tu, închipuirea în veci îmi e tovarăș. Un vis, ca o poveste, în veci revine iarăș: S-ajung o zi, în care, în strâmta mea chilie, Tu să domnești ca fiică, stăpână și soție Și-n ore de durere, când gândul mi-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
le ținem în mâni, Pe ele deopotrivă noi ne simțim stăpâni - O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar Ne scapă de-o-potrivă de-al vieții lung amar. Nu cer de fericire în lume să am parte, Căci fericiri a lumii, închipuiri deșarte! Viața noastră însă oricât de neagră fie Ea împlinește oare în lume vreo solie? E scop în viața noastră - vreun scop al mîntuirii? Ne-njunghiem ființa pe-altarul omenirii? A gândului lucire, a inimii bătaie Ridică un grăunte din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un loc al mănăstirii Aron Vodă”. Asta mă face să presupun că pe acolo s-ar fi putut afla acea enigmatică mănăstire “La Greci”, ridicată de Aron Vodă înaintea mănăstirii Sfântul Nicolae din Țarină. Da’ știi că mi-ai răscolit închipuirea? Acum, însă, vrei-nu vrei, hai să atacăm Morile de Vânt. Să! Plecăm întins catre creasta dealului Șorogarilor. Ajunși în capul de sus al uliții Moara de Vânt și nu Mori, de vânt cum s-a chemat, după cum am spus, mai
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
încordare - fără să ochească - l-a slobozit!!!... De atunci... nimeni n-a mai aflat nimic despre hangiu... Neculai, înghițind în sec, a răsuflat adânc căutând orbește ulcica cu vin... -Și acum slobozește pre robul tău, fiindcă el plutește în lumea închipuirii - a răsunat glasul cântat ca la strană al ieșeanului, aducându-mi aminte că nu sunt singur... Clipind des, am privit către el ca și cum m-aș fi trezit dintr-un vis. Pe unde ai umblat, vere? Păi... Sunt sigur că „ședeai
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
jumătate, poate mai stă acolo și astăzi, asta nu mai știu. A plecat prințul Andrico să îl caute pe Marco, pentru că liniștise vânturile, liniștise apele, doar pe balaur mai trebuia să îl înfrunte. Zâna i s-a arătat c o închipuire vorbitoare și ia mai zis: -Dragul meu prinț, balaurul se află în spatele unei stânci numită ,,Sirena Viselor,,. Dar pentru a ajunge acolo trebuie să ai mare grijă. Dacă te cațeri pe acea stâncă, vei fi transformat în stană de piatră
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
fenomen - este o mișcare. ["ACEEAȘI ÎN TOATE VREMILE... "] 2255 Aceeași în toate vremile, în toate obiceiurile, în toți oamenii, aceeași în piramidele Egipetului și-n frumoasele amante a lui Ludovic cel Mare - vierme al vremii - moarte! Tu nimicești până și închipuirile ce oamenii și le fac despre tine. 24 {EminescuOpXV 25} [MOARTEA ESTE ECHILIBRAREA ESISTENȚEI] 2285 Ah, ce dulce-i moartea; ca repaosul după o zi de lucru, dulce ca momentul ațipirei. Cui nu-i place să doarmă, să doarmă cald
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
-nțelege, căci nu mai implică voința și eșofare, multe ore de petrecere strănepoților noștri. Am putea zice că adevărul nici interesă măcar. Ce seacă și neplăcută ar fi o istorie care ar arăta pur și simplu pe om dezbrăcat de închipuirile cu care-și îmbracă voința, un motor orb și surd, care zdrobește sau e zdrobit, în fine această dinamică a puterilor soțiale, dezbrăcate de filozofii și politică, de formele, vorbele, pompele esterioare strălucite. Prin urmare, chiar în istorie ne interesează
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
artistului, se ridică în jur în petrificațiunea ideilor 42 {EminescuOpXV 43} eterne ce reprezintă. De jur împrejur sunt pânze atârnate, la care perspectiva este aparentă, asupra cărora timpul trece fără urmă, toate având un ce necunoscut de aranjor și toate închipuiri ale unui suflet mare. Ceea ce numesc capete ordinare fantazie nu este fantazie, ci slăbiciune a creierilor, fantasterie. Pe când celor chemați hetaira li vorbește în jargonul lor propriu, celui ales ea-i vorbește în limba ei - și limba ei e armonia
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
asupra totalității, sau dacă e o superfetație, un neg social, care n-are nici o funcțiune organică. [2] 2270 *** Fabula lui Menenius Agrippa. Consumatorii - stomacul. Producătorii - mușchii. [NEVOIA DE LUX CA DEZECHILIBRU] 2270 Necesități economice - de lux - se nasc pin dezechilibrul închipuirilor (Vorstellungen) nostre abituale. ["DIN NIMIC, NIMIC IESE"] 2267 Oricine ne promite o îmbună[tă]țire care nu se datorește muncii, adecă oricine ne promite un venit de forțe * fără ca noi să fi cheltuit pentru el, e ca un pre[sti
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]