2,617 matches
-
Bătrânul dascăl găsi cu cale să-mi explice: ― Turcii țineau cu orice preț ca voievodul să treacă în legea lor. ― Inexact, domnule profesor, am replicat semeț, pe ton sigur. Voiau averile lui Brîncoveanu! El mă privi perplex, pe sub ochelari. Clasa încremenise, cu suflarea tăiată, și privirile tuturor se agățară de mine cu spaimă, ca într-un ajun de catastrofă. Atunci am continuat, senin, fără tremur în glas, înfruntînd pe toată lumea: ― Eu știu că Bostangi-Pașa a propus voievodului să-i redea libertatea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
faceți zgomot. Salonul 7 e la al doilea, pe coridor la dreapta... În timp ce urcam la etaj, o femeie cobora scara. Când ajunse în dreptul meu, am recunoscut-o: era sora Mihaelei. Uluitoarea surpriză a fost de ambele părți. ― Alexa, dumneata? Ea încremeni locului fără grai. Nu se aștepta să mă întîlnească. ― Nu te supăra, eu sînt! ― De unde ai aflat? făcu ea încă nedezmeticită. Ce puteam să-i răspund? Părea atât de complicată povestea bănuielilor mele cu tânărul din holul hotelului și cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
așteptați după o jumătate de oră la Continental. ― Spune-i că vin. ... Și la opt și jumătate seara poloneza îmbrăcată într-o toaletă superbă (adică mai mult dezbrăcată), își făcea apariția în loja Operei, alături de mine. Câteva sute de ochi încremeniră privirile asupra ei. Era frumoasă, exotică, decorativă, pretutindeni stârnea admirație. M-am prefăcut că nu observ pe Mihaela, palidă și modestă în rochia ei simplă de seară. Se făcuse mică de tot, în fotoliu, ferin-du-se să n-o descopăr. După
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
văzîndu-mă. ― Ce ai? Ești galben ca ceara. Ce s-a întîmplat? ― Mihaela s-a sinucis! Ea nu slobozi un țipăt de spaimă și nici nu se făcu albă ca varul așa cum s-ar fi întîmplat cu oricare altă femeie. Nu. Încremeni locului și mă întrebă cu cel mai desăvârșit calm: ― Cînd? De ce? Ce s-a întîmplat? Cum a fost? De unde ai aflat? Nu era un potop de întrebări, cum s-ar părea. Între o întrebare și alta se așeza timpul cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
vă apreciez. Sunteți familia mea! Nu vă pot spune decât: mulțumesc că existați! Altam Bianca Clasa a IX-a Miezul iernii E miezul iernii. E atât de frig afară, încât, dacă ar fi pietre prin jur, ar crăpa. Totul pare încremenit într-un alb fără de sfârșit. Marea de alb ce mă cuprinde de peste tot îmi trezește emoții și bucurie în același timp. După câteva luni în care natura părea că se zbate să supraviețuiască, chinuită de vânturi năpraznice și de ploi
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
că ne aflăm într-un cartier de negri. Casele sunt Urâte și, multe, arse. Dacă se mută un alb aici, nu rezistă". Zicând asta, se oprește din nou. "Nu mai știu dacă strada Cicero e în față sau în spate". Încremenesc. E trei fără douăzeci. Bombăn: " Atunci să întrebăm pe cineva". Dacă trebuie să pornim înapoi, "aventura" se îngroașă. La ultimele douăzeci de intersecții, am fost atent și n-am văzut nici un indicator pe care să scrie: "Cicero". Cristian B. oprește
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fiecare bucată muzicală 265 pentru a controla calitatea și defectul amănuntului. Apoi se trecuse de două ori ansamblul. Marcian descoperea abia acum greșeli și, cu acel imperativ al lui, azvârlise nemilos acuzările în dreapta și în stânga. Elena, cre-zîndu-1 foarte necăjit, era încremenită. Se însenină abia când îl văzu strângând mâini în dreapta și în stânga. îl întrebă aproape cu gingășie: Ce crede? . . . Ce-a fost? ... Mergea admirabil! Observațiile erau de la "bine" înainte spre perfecție. încîntată, ar fi vroit să-i spună cuvinte de recunoștință
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
drum spre școli superioare, s-a înecat în iazul Dorohoi. Era în clasa a 7-a de seminar, penultimul an de școală. Tributul apelor întunecă văzduhul, sfâșie sufletele. S-a îndoliat casa. A oftat satul. O durere de nespus a încremenit sufletele înecate în lacrimi, acoperite de jale și luminate de rugăciuni. Dar cum orice mamă află resurse să treacă prin durere mergând mai departe și cum în orice casă cu mai mulți copii părinții doresc să-l facă preot pe
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
sector al societății românești care funcționează normal...Nu-l veți găsi! Cine încurajează ocult, tolerează la vedere această hârbuire a României și golire a ei de materie cenușie? Memoria evenimentelor ignoră cronologiile Întrebările îi împăienjenesc vederea lui Gheorghiță Savel, rămasă încremenită pe ondulația geografică a Buciumului. Își mai umple o dată pieptul cu buchetul aromelor dinspre sfârșitul toamnei în care-a intrat de multișor și nu renunță la convingerea că vigoarea românilor, cu toate piedicile din calea ei, va redeștepta demnitatea, trezvia
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
cum cam demult nu am mai avut. Zeci de morți din cauza gerului sunt semnalați în Polonia și câți n-or mai fi „de la Atlantic la Urali”. E anotimpul ei și n-avem ce face... În ziua următoare văd mercurul termometrului încremenit la minus 22 de grade, în timp ce în casă am plus 20. N-am de ce mă plânge. Am scris la Căuești directorului Dediu, odată cu volumul II pe care i l-am pregătit spre expediere. Astăzi nu m-am odihnit la prânz
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
care era convins că alții nu le-ar fi dus la bun sfârșit. Se apropie și încercă să parlamenteze cu fugarul. Lică însă se simți jignit de tonul lui ipocrit. Când plutonierul îi ordonă să coboare, băiatul aruncă o privire încremenită de sus. Deodată ridică pumnul și, cu o frază celebră citită într-un roman, strigă : - La pământ, ticăloșilor ! Arătând cerului posterioare bombate, plutonierul și sergentul se trântiră jos ca trăsniți. Gura căscată a celui de al treilea jandarm arăta că
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Venus o cameră izolată, culcîndu-mă pe plajă fără să mă sinchisesc de radiații, o amintire aproape dureroasă. Vara a încetat să-mi mai poarte noroc. Mi-a devenit ostilă. Aerul e, acum, atât de apăsător încît, dincolo de zidul unde au încremenit, imobili, oțetarii, se află, parcă, un deșert. Până și nopțile sunt bolnave. Nu mi-am imaginat că descriind sezonul secetos din Asybaris voi ajunge să-l suport. Am uitat de când n-a mai căzut o picătură de ploaie. De fapt
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
chinuia în fața unor fii de patricieni din "Roma" să vorbească într-o limbă necunoscută. Influența franceză, în România interbelică, nu atinsese România profundă, se oprise la protipendadă. În timp ce colegii mei erau, aproape toți, franțuziți, eu veneam dintr-o Românie înapoiată, încremenită în tradiții neguroase. Abia când râsetele au devenit hohot, domnul Iftodiu s-a uitat la mine mai atent și a înțeles de ce mă căzneam, fără succes, să mă descurc. Nu mi-a dat notă, mi-a zis să trec la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
s-a pornit să povestească, încîntat, ce spaimă a tras la o oră de dirigenție: Lipsea profesorul și a venit Șoacățu, să-i țină locul. În clipa în care l-am văzut apărând în ușă, cu catalogul sub braț, am încremenit cu toții. S-a făcut o liniște de mormânt. Șoacățu era foarte temut. Credeam că am încurcat-o. Când colo, surpriză enormă. Șoacățu a pus catalogul pe marginea catedrei, fără să-l deschidă, și, bine dispus, ne-a vorbit toată ora
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
realitate, la Fortul Apașilor bătălia se Încheiase și numai indigenul Ierohim, care Îi plăcea cel mai mult lui Julius - la urma urmei, ar fi putut chiar să lege o prietenie cu Burt Lancaster, de exemplu - numai Ieronim supraviețuise și rămăsese Încremenit În fundul dormitorului Îngândurat și mândru. Vilma Îl adora pe Julius. Urechile lui mari și benghiul de pe obraz treziseră În sufletul ei o duioșie infinită și un simț al umorului aproape la fel de fin ca al doamnei Susan, mama lui Julius, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pielea de găină; cînd Începură din nou să vorbească Încet, șoaptele lor erau ca niște pauze scurte și fragile Într-o tăcere densă și totală, o tăcere apăsătoare care se strecură și mai adînc În sufletele lor sau mai curînd Încremeni cînd răsunară cele zece bătăi ale pendulei, undeva În alt salon, la fel de trist și Întunecat, fiindcă În ziua cînd a plecat Cinthia, Încă de cum s-a lăsat seara, toate Încăperile palatului au devenit niște vase comunicante ale tristeții și durerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se ducea la un aeroport și tot pentru prima dată se despărțea de sora lui pentru atîta timp: În căpșorul lui adormit se adunau o sumedenie de gînduri care-l tulburau peste măsură, ghiontul neașteptat al Cinthiei Îl făcu să Încremenească de spaimă, dar de Îndată ce-și reveni se sili să-i răspundă printr-un zîmbet. Erau prea mulți În Mercedes; frații lui, Santiago și Bobby, se așezau tot mai comod Înghesuindu-l pe el, Îl făceau să se afunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și pe deasupra și soioase, sector pe care-l străbătu cît putu mai repede, pentru a se Întoarce iarăși În apele lui teritoriale, pe partea cealaltă a rîndului de bănci, gata, treaba se terminase, era din nou În fața altarului. Aici rămase Încremenit cu coșulețul În mînă și parcă Întrebîndu-se: „Și acum unde-l pun?“, dar chiar În clipa aceea veni preoțelul cu gura În formă de tonsură cîntînd și zîmbindu-i și-i spuse să i-l dea lui, vă mulțumesc foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cîteva fire de nisip. Primăvara din anul acela era splendidă la Lima și soarele răsărea grozav de simpatic În fiecare dimineață. Într-o bună zi Susan ieși atît de Încîntată din dormitorul ei, Încît ajungînd În capul scărilor se opri Încremenită sub efectul unui șoc puternic: se văzu ieșind, În urmă cu nouăsprezece anir pe cînd era domnișoară, să se plimbe Într-o grădină publică londoneză, Într-una din zilele acelea eînd timpul se face dintr-odată frumos: nouăsprezece ani mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
curent cu viața lui, care se desfășura În jurul bazinului. Îl găsise nu fără oarecare dificultate printre zecile de copii care se scăldau ore Întregi și dimineața și după-masă. Era trecut de cinci și jumătate și soarele nu mai ardea. Julius, Încremenit lîngă ea, tremura ca varga și simțea că-i pătrunde frigul În oase cînd i se prelingea cîte o picătură de apă de la umăr pînă la șold sau de la nas pînă la buric. Susan se gîndea pesemne să nu facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de indigen civilizat În același timp. În orice caz, pruncul Iisus sau Președintele Republicii pentru Păsărică, fiindcă o Îmbrînci cît colo pe Arminda și se duse glonț la el ca să-l copleșească de triluri și mîngîieri. Bietul de el rărmăsese Încremenit În mijlocul autobuzului și Încerca să facă pe toată lumea să creadă că Încă nu-și dăduse seama de nimic; se Întorsese cu spatele la Păsărică și se prefăcea că nu simte mîna ei care-l mîngîia pe creștetul capului, era o minciună, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
adîncit În lectura ziarului Time, scoase portofelul și i-l Întinse lui Susan, fără să se uite la ea fiindcă articolul devenea din ce În ce mai interesant. Susan luă portofelul, Îl deschise și scoase o hîrtie la Întîmplare, Înaintînd spre Arminda, care stătea Încremenită În mijlocul camerei, cu pachetul În brațe și sleită de oboseală. „E destul?“ o Întrebă, moartă de frică și grozav de frumoasă. Arminda se schimonosi În chip de surîs și-i spuse doamnei că nu avea să-i dea rest, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se stingă, el făcu o strîmbătură, scutură din cap de parcă ar fi vrut să alunge o muscă și simți că-l prindea din nou somnul, cu căldura asta, dar trebuia mai Întîi să mănînce clătitele... Șeful de sală și chelnerul Încremeniră lîngă masă și așteptară ca niște santinele. Ei se mișcară, dădură să se ridice În picioare și atunci șeful de sală și chelnerul făcură cîte un pas ușor Înainte și traseră puțin Înapoi spătarul scaunelor. Acum erau toți trei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de talent era silită să-l dea afară. O femeie aprinse lumina din camera ei și ieși la fereastra dinspre coridor, chiar lîngă Academia de muzică. Voia să Întindă un cearșaf și se trezi nas În nas cu ei doi, Încremeniți În fața ușii. Lumina de la fereastră Îi Îngădui să-i vadă bine de tot: ce bătrînă era Frau Proserpina, dar ce bățoasă se ținea, parcă era un soldat german și bătrînelul evreu clătinîndu-se pe picioare, ce-o fi cu ei că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mi-a corectat-o puțin și am făcut-o cu ajutorul celor de acasă. — Lucrările trebuie să fie individuale, Julius. Dar lui nu-i păsa că lucrările trebuie să fie individuale sau colective. Îi păsa numai de faptul că Fernandito Ranchal Încremenise În fundul clasei, fusese făcut praf; Fernandito era ca un rahat În praf și sigur că Julius n-a Împins lucrurile prea departe cu compoziția lui, dar tot i-a fost frică și nu s-a simțit de loc În apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]