KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...65 66 67 ...377 >

9,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

pentru că el sau ea mai aveau încă marfă la purtător și a hotărât să distragă atenția Poliției până scapă de ea. Ai fi percheziționat pe toată lumea dacă ai fi știut că e vorba de droguri, nu-i așa? Hawkins a încuviințat din cap. Totuși, mă gândesc că ea sau el ar fi putut să le arunce în vasul de toaletă... Au avut noroc că Joe nu era la biroul lui în momentul ăla, am spus relaxată, altfel ar fi fost nevoiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
lire pe an. —Dumnezeule, Simon, îți dai seama că făcea asta și cu alți oameni. Oh, da, Simon își stinse țigara. Fără îndoială. —Unul dintre ei era Bill. —Bill? Te referi la paznicul care a avut atacul de cord? Am încuviințat. Înainte să moară, a încercat să îmi spună ceva. Se uita la Charles. Trebuie să fi fost el. Simon mă fixă cu privirea. —Și ce ți-a spus mai exact? —Mie mi-a spus „Nu mai pot să continui așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
fi o distragere bine-venită. Tim a continuat să ia notițe timp de un minut, apoi a spus peste umăr: —OK, Sam, ce vrei în schimb? —Trebuie să-mi promiți că rămâne strict confidențial. Are de-a face cu asta? Am încuviințat din cap. Deci o pot folosi și eu mai târziu? — Sigur, am spus. Puteam să speculez până în pânzele albe, nu mă obligam cu nimic. În regulă, promit. Între timp, câțiva oameni se înființaseră înapoi la muncă. Pe un ton scăzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
putea vedea cu ușurință că felul lui de a fi atrăgea numai secretare și fete cărora le lipsea încrederea. — A, bună ziua, domnișoară Jones, a ciripit Susie. Mă bucur că ați venit să mă salvați. Domnul Rattray este foarte nebunatic. James încuviință scurt din cap înspre mine și se aplecă peste birou, șoptindu-i ceva la ureche lui Susie. Ea a chicotit, obrajii ei luând o tentă de roz, și i-a spus aproape pe șoptite: N-aș putea spune... păi, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

dacă iubești sau nu pe cineva, deja ai Încetat să-l mai iubești vreodată, am zis eu. Bea căută ironia pe chipul meu. — Cine a spus-o? — Cineva pe nume Julián Carax. — Un prieten de-al tău? M-am surprins Încuviințînd. — Cam așa ceva. — Va trebui să mi-l prezinți. În seara asta, dacă vrei. Am ieșit din universitate sub un cer vinețiu. Umblam fără nici o țintă, mai mult ca să ne obișnuim fiecare cu pașii celuilalt decît ca să ajungem undeva. Ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ai de gînd să-mi arăți azi, ce eu n-am mai văzut? — Mai multe lucruri. De fapt, ce vreau să-ți arăt face parte dintr-o poveste. Nu mi-ai spus tu deunăzi că Îți place să citești? Bea Încuviință, arcuindu-și sprîncenele. — Ei bine, e vorba de o poveste despre cărți. — Despre cărți? Despre cărți blestemate, despre omul care le-a scris, despre un personaj care a ieșit din paginile unui roman ca să-l ardă, despre o trădare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
un pufnet de Înfrîngere și o examină pe Bea pe Îndelete, cu o suspiciune polițienească. — Dumneata știi că umbli În compania unui debil mintal? o Întrebă. Bea zîmbi politicos. — Încep să mă obișnuiesc cu ideea. — Divină neprihănire. Știi regulile? Bea Încuviință. Isaac protestă În șoaptă și ne lăsă să intrăm, cercetînd, ca Întotdeauna, Întunericul străzii. — Am vizitat-o pe fiica dumitale Nuria, am spus ca din Întîmplare. E bine. Muncește mult, dar e bine. Îți trimite salutări. — Da, și săgeți otrăvite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
mine nu-i nici o grabă, zise el. Am să-mi fac o țigară la colț și mai vorbim. Am așteptat ca paznicul să se Îndepărteze. CÎnd am să te revăd? — Nu știu, Daniel. — MÎine? — Te rog, Daniel. Nu știu. Am Încuviințat. Îmi mîngîie chipul. — Acum e mai bine să pleci. — Cel puțin, știi unde mă găsești, nu? Încuviință. — O să aștept. — Și eu. M-am Îndepărtat, cu privirea atîrnată de a ei. Paznicul, expert În asemenea episoade, se pornise deja să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
vorbim. Am așteptat ca paznicul să se Îndepărteze. CÎnd am să te revăd? — Nu știu, Daniel. — MÎine? — Te rog, Daniel. Nu știu. Am Încuviințat. Îmi mîngîie chipul. — Acum e mai bine să pleci. — Cel puțin, știi unde mă găsești, nu? Încuviință. — O să aștept. — Și eu. M-am Îndepărtat, cu privirea atîrnată de a ei. Paznicul, expert În asemenea episoade, se pornise deja să-i deschidă poarta. — Ghidușule, Îmi șopti el În trecere, nu fără o anume admirație. Pe cinste bombonică. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
interesul nostru În a-i reconstitui trecutul și În a recîștiga memoria unui ilustru bărbat absent, pe care Parcele au ținut să-l smulgă de lîngă sărmanul copilaș. Părintele Fernando Își țintui privirea asupra mea, uluit. — E adevărat? Eu am Încuviințat. Fermín mă bătu pe umăr, mîhnit. — Uitați-vă la el, sărăcuțul, cum Își caută un progenitor pierdut În negura amintirii. Ce poate fi mai trist decît asta? Să ne spună preasfințita domnia voastră. — Aveți dovezi care să vă susțină afirmațiile? Fermín

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
latină sau vreo replică din liturghier. — Amin să spuneți, cuvioase părinte. Că mare adevăr ați rostit, zise Fermín spre a salva stingheritoarea tăcere. — Ne spuneați ceva de primul an al tatălui meu la colegiu, am zis eu suav. Părintele Fernando Încuviință. — Încă de pe atunci Își spunea Carax, cu toate că numele lui de familie dinspre partea tatălui era Fortuny. La Început, unii copii Își băteau joc de el din această pricină și, firește, pentru că se număra printre „Morți-de-foame“. Și de mine Își băteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Conrad În persoană. Băiatul meu, Jorge, nu intră În bibliotecă nici să-l silești. În casă, singura care gîndește și citește e fiica mea, Penélope, așa Încît toate cărțile astea stau de pomană. Ți-ar plăcea să le vezi? Julián Încuviință, fără glas. Pălărierul asista la scenă cu o neliniște pe care nu izbutea s-o definească. Toate numele acelea Îi erau necunoscute. Romanele, așa cum știe toată lumea, sînt pentru femei și pentru oamenii care n-au nimic de făcut. Inima cețurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
cîte ceva: ceva veridic, ca să mai schimbăm. Vă putem spune că nu Fumero v-a ars cărțile. — Atunci, cine? — Cu toată siguranța, a fost un bărbat cu fața desfigurată de foc, care Își spune Laín Coubert. — Nu cumva e...? Am Încuviințat. — Numele unui personaj al lui Carax. Diavolul. Părintele Fernando se lăsă pe spate În fotoliu, aproape la fel de pierdut ca și noi. Ceea ce pare din ce În ce mai limpede e că Penélope Aldaya se află În centrul Întregii chestiuni, iar despre ea știm cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Carax și din Penélope. Am luat cu Împrumut cheia din biroul tatei. Nimeni nu știe că sîntem aici. E secretul nostru. Voiam să-l Împart cu tine. Și mă Întrebam dacă o să vii. Știai prea bine că o să vin. ZÎmbi, Încuviințînd. — Eu cred că nimic nu-i Întîmplător, știi? Că, În fond, lucrurile au planul lor secret, cu toate că noi nu-l Înțelegem. Ca de pildă acela că ai găsit romanul lui Julián Carax În Cimitirul Cărților Uitate ori acela că ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Îi mirosea a ceară. — Bea, am Început eu, aproape fără glas, eu te iubesc... Tăgădui În tăcere, pecetluindu-mi buzele cu mîna, ca și cînd cuvintele mele ar fi rănit-o. — Marți la ora șase, de acord? Întrebă ea. Am Încuviințat din nou. Am văzut-o plecînd și dispărînd Într-un taxi, parcă necunoscută. Unul dintre șoferi, care ne urmărise cu ochi de arbitru de tușă, mă privea curios. — Ei? Mergem acasă, șefu’? M-am vîrÎt În taxi fără să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
de la circ. — Dumneavoastră lucrați cu domnul Collbató la pompele funebre? — SÎntem, respectiv, mîinile lui dreaptă și stîngă. Wilfredo Velludo, la dispoziția dumneavoastră, iar aici, alături de mine, ucenicul meu, bacalaureatul Samson Carrasco. — Încîntat, am completat eu. Călugărița ne examină sumar și Încuviință, indiferentă la perechea de sperietori ce i se oglindeau În privire. — Bine ați venit la Santa Lucía. Eu sînt maica Hortensia, cea care v-am chemat. Urmați-mă. O urmarăm pe maica Hortensia fără să spunem nici pîs de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
că era o femeie În puterea vîrstei, aproape bătrînă. Puțini ani o despărțeau de restul locuitorilor casei. — Auziți, ucenicul nu e nițel cam tînăr pentru slujba asta? Adevărurile vieții nu cunosc vîrstă, maică, răspunse Fermín. Călugărița Îmi zîmbi cu gingășie, Încuviințînd. În privirea ei nu era neîncredere, ci doar tristețe. — Totuși, șopti ea. Se Îndepărtă În ceață, ducînd cubul și tîrÎndu-și umbra ca pe un văl nupțial. Fermín mă Împinse În celulă. Era un cubiculum mizerabil tăiat Între ziduri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
prezență mi s-a părut o stratagemă propagandistică În favoarea vidului moral al universului și a brutalității mecanice cu care acesta distrugea piesele ce nu-i mai erau de folos. Fermín păru să-mi citească aceste gînduri atît de profunde și Încuviință cu gravitate. — Mama natură e-o mare curvă, ăsta-i tristul adevăr, zise el. Curaj și la atac. Prima mea rundă de Întrebări nu-mi oferi decît priviri goale, gemete, rîgÎieli și aiureli din partea tuturor celor pe care i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
dintre dumneavoastră, sau Îmi puteți spune unde o găsesc? În fața mea, patru priviri degradate de lăcomie. Aici pulsează ceva, mi-am zis eu. Poate că nu e totul pierdut. — Jacinta Coronado? am insistat. Cei patru interni schimbară cîteva priviri și Încuviințară unii spre alții. Unul dintre ei, pîntecos și fără nici un fir de păr vizibil pe tot trupul, părea căpetenia bandiților. Înfățișarea și atitudinea lui, În lumina acelui terariu de priveliști cumplite, mă făcu să mă gîndesc la un Nero fericit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
structura socială nu diferă cu mult de cea a lumii de afară. VÎrstnicul filosof vorbea cu o voce gravă și o dicție perfectă. Mă privi de sus pînă jos, cîntărindu-mă. — Dumneata o cauți pe Jacinta, dacă am auzit bine? Am Încuviințat, uluit dinaintea unor semne de viață inteligentă În acea văgăună de orori. — Pentru ce? — SÎnt nepotul ei. — Iar eu sînt marchizul de Matoimel. O paparudă de mincinos, asta ești dumneata. Spune-mi pentru ce o cauți, sau am s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Crezi că putem să-ți punem cîteva Întrebări? Ca la concursurile de la radio, știi? Drept răspuns, bătrîna clipi. — Eu aș zice că asta Înseamnă da. Îți amintești de Penélope, Jacinta? Penélope Aldaya? Despre ea am vrea să te Întrebăm. Jacinta Încuviință, cu privirea aprinsă dintr-o dată. — Copila mea, murmură ea și păru că o să izbucnească În plîns. — Chiar ea. Îți aduci aminte? Noi sîntem prieteni cu Julián. Julián Carax. Cel cu povestirile de groază, Îți amintești și de el, nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
bătrîna, neliniștită. — Mănînc ca un căpcăun, Jacinta, ce se-ntîmplă e că am un metabolism foarte masculin și ard totul. Însă, așa cum mă vezi, sub straiele astea, nu-s decît mușchi. Pune mîna. Ca Charles Atlas, Însă ceva mai păros. Jacinta Încuviință, mai liniștită. N-avea ochi decît pentru Fermín. De mine uitase cu totul. — Ce ne poți spune despre Penélope și despre Julián? Mi-au luat-o, ei toți, zise ea. Pe fata mea. Am făcut un pas În față ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
se ducă la gară. Știau amîndoi că, dacă i-ar fi spus adevărul, Jacinta nu i-ar fi lăsat să plece. Îi iubea prea mult. — E un plan desăvîrșit, Miquel, spuse Julián după ce ascultă strategia concepută de prietenul său. Miquel Încuviință cu tristețe. — Cu excepția unui amănunt. Răul pe care Îl veți face multora plecînd pentru totdeauna. Julián Încuviințase, gîndindu-se la maică-sa și la Jacinta. Nu-i trecu prin minte că Miquel Moliner vorbea despre sine. Partea cea mai dificilă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
fi lăsat să plece. Îi iubea prea mult. — E un plan desăvîrșit, Miquel, spuse Julián după ce ascultă strategia concepută de prietenul său. Miquel Încuviință cu tristețe. — Cu excepția unui amănunt. Răul pe care Îl veți face multora plecînd pentru totdeauna. Julián Încuviințase, gîndindu-se la maică-sa și la Jacinta. Nu-i trecu prin minte că Miquel Moliner vorbea despre sine. Partea cea mai dificilă a fost s-o convingă pe Penélope că era absolut necesar ca Jacinta să nu aibă habar de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
se Întoarse și se Îndepărtă În tăcere, În timp ce Penélope se ghemuia pe dușumea Într-o agonie mută, iar Julián simțea că lumea se prăbușea peste el. — Du-te acum, Julián. Du-te Înainte să vină tata. — Dar... — Du-te. Julián Încuviință. — Orice-ar fi, duminică te aștept În tren. Penélope izbuti să schițeze o jumătate de zîmbet. — Voi fi acolo. Acum du-te. Te rog... Încă era goală cînd o lăsă și alunecă pe scara de serviciu, pînă la garaje, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]