KorAP: Find »[drukola/base=îndoi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...65 66 67 ...328 >

8,189 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

e mai important. Pe fotoliul rabatabil din spatele mesei plasate În mijlocul Încăperii se afla așezat cineva, un bărbat, din câte am putut să-mi dau seama. Bizareria consta În faptul că insul era aplecat În față, cu fruntea sprijinită pe brațele Îndoite pe masă. Probabil că, În timp ce lucra, obosise, redusese lumina, Își așezase capul pe mâini să se odihnească puțin și adormise În poziția aceea incomodă. Nu știam ce să fac. Era evident că bărbatul nu sesizase intrarea mea tiptilă - nu s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
mă tratezi de mitoman, să gândești că bat câmpii - e total neimportant: eu vreau să-ți povestesc, nu să te conving. L-am privit cu interes: să Îndrăznesc sau să-mi văd de treabă? Să! - Îmi dați voie să mă Îndoiesc puțin apropo de ultima dumneavoastră afirmație? Va cer Încă o dată scuze pentru impertinență, dar mi-ați cerut să fiu sincer... Adam Adam m-a privit cercetător și puțin intrigat. A surâs apoi cu satisfacție: - Ești inteligent, nu m-am Înșelat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
și uite că nu m-am Înșelat, a continuat, mai amuzată decât mi se părea mie că ar fi fost cazul, numita Eveline Fontaine. - Așa s-ar zice, deși, ca să fiu eu ceva mai sincer decât Îmi păreți dumneavoastră, mă Îndoiesc profund că acea premoniție a revederii noastre are vreo legătură cu intuiția - fie ea feminină, masculină sau hermafrodită... - Nu vă pierdeți În conveniențe: ofensiv și la obiect! - E un elogiu sau un reproș? - Nici una, nici alta; o modestă constatare științifică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
se comportă prostește și fie o ignoră, fie nu știe s-o folosească. Nu știe, dar va afla, nu este conștient de sine, dar va deveni. - Sunteți sigur? - Dar dumneavoastră sunteți cinic? Bineînțeles că nu sunt sigur, bineînțeles că mă Îndoiesc și mă tem că s-ar putea să mă Înșel. Dar n-am nici certitudinea ucigașă că lucrurile stau altfel, că libertatea mea depinde de niște creaturi diabolice care se joacă de-a baba-oarba cu ea. - V-ați aprins peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-mi permite să risc. Și știi de unde provenea interesul meu pentru persoana marelui Adam Adam? N-o să-ți vină să crezi, dar e adevărul gol-goluț: am Întâlnit Într-un articol al tău o notație legată foarte strâns de fizică. - Mă Îndoiesc, poate nu era articolul meu, poate e vorba de o confuzie... - Ba da, ba da, era al tău sută la sută. Mă refer la teoria lumilor suprapuse... - Stop! Mi-a mai vorbit cineva aici despre acel pasaj, Zoran... Să Înțeleg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
omului rațional care vă place să fiți, una posibilă, măcar, dacă nu probabilă. - Vreți să insinuați, cu alte cuvinte, că, citită În cheie potrivită, Biblia confirmă teza „experimentului Pământ”? - Da, dar nu cu alte cuvinte, ci chiar cu acestea. - Mă Îndoiesc, dar vă ascult. - Nu-mi propun o analiză exhaustivă a textului; mă limitez la a vă semnala punctual câteva dintre datele semnificative ale problemei. În primul rând, transpare cu evidență natura extrapământeană, străină, a Creatorului, pe care Biblia Îl numește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
vă atrag atenția că există Însă și alte opinii, aparținând unor persoane demne de toată stima, de altfel, care nu concordă Întru totul cu a dumneavoastră. De pildă, domnul Albert Einstein - de a cărui onorabilitate științifică nu cred că vă Îndoiți - Își pune la un moment dat următoarea Întrebare, doar aparent retorică și deloc gratuită: cât de mult a avut Dumnezeu de ales când a construit universul? Insinuarea că, de fapt, nu prea a avut deloc este destul de transparentă ca să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
nici un fel de oră, la drept vorbind; cel mai puțin Însă la aia. - Eveline, am Început teatral, ca să nu mi se observe nervozitatea, sunt gata să merg cu tine până la capătul lumii și chiar mai departe - sper că nu te Îndoiești de bunele mele intenții și nici de spiritul meu aventurist. Lasă-mă, totuși, să cred că am dreptul să știu care e scopul acestei excursii nocturne. Nu de alta, dar dacă-mi rup gâtul prin catacombele astea fioroase, măcar să am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
de ani, așa, ca să moară Dumas de ciudă. Eram un tip mărginit - bun, se poate spune și așa, nu mă deranjează. Recunosc și că sunt stereotip În frecventele uimiri care mă Încearcă atunci când obișnuințele Îmi sunt contrazise. Asta e. Mă Îndoiesc Însă că alții În locul meu s-ar fi simțit mai confortabil și s-ar fi purtat mai comme il faut În Împrejurările respective, și aceasta mă mai consola oarecum. În cele din urmă, m-am redresat. Am avut chiar puterea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
cer să păstrați pentru dumneavoastră secretul acestui dialog; oricum, sunt sigur că n-ați face-o. Discutați cu cine doriți, așadar, Însă hotărâți cu mintea proprie. Până mâine, aveți destul timp să ajungeți la cea mai Înțeleaptă concluzie. Nu mă Îndoiesc că așa se va Întâmpla. Succes... Urarea bășcălioasă de la sfârșit a lui Zoran m-a scos din sărite: tipul afișa o siguranță de sine lipsită de cel mai firav echivoc. Ce-i dădea dreptul să se simtă În asemenea măsură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

de întristat era, prinse a zâmbi și se îndreptă imperceptibil din șale. — Cu mare plăcere! - zise el căutând cu ochii. Dar unde este? Iovănuț se dădu la o parte și din spatele lui răsări Huruzuma. Ea veni cu capul plecat, își îndoi mărunt genunchii în fața lui Barzovie, apoi îl privi numai o singură dată. Mulți au spus după aceea că Huzuruma l-ar fi privit de două ori. Timpul scurs de atunci, cât și perspectiva noastră contemporană asupra istoriei, perspectivă în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
purtând în spinare două sau mai multe femei ușoare care plângeau cu zece rânduri de lacrămi, viziriul, în fine, se opri în fața unei uși pe care scria în câteva idiomuri de mare circulație: SALA DE FORTZĂ. Cu sfială, viziriul își îndoi falanga unui deget și ciocăni cu ditamai smaralgdul. — Intră! - se auzi firesc (da, acesta e cuvântul, „firesc”î dinăuntru. Viziriul împinse ușa și intrară toți patru. Prima imagine care le răsări înaintea ochilor fu cea a unei cadâne pentru descrierea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
iar Sima-Vodă rămase în picioare. Tuși ușor, ca spre a-și drege glasul. Se făcu liniște. Din păcate, mica tuse cu scop pur retoric stârni o tuse adevărată, bătrânească și Sima-Vodă începu să tușească din toți rărunchii, zgâlțâindu-se și îndoindu-se ca și cum un turc nevăzut i-ar fi cărat o droaie de pumni după ceafa. Ți-era mai mare mila să-l vezi: roșu la față, apoi vânăt, tușea în rafale, hârâind, înecându-se, căutându-și batista prin buzunare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ce-nseamnă să fii călugăr - răspunse Iovănuț. Sigur, avem și satisfacții, nimeni nu poate nega. însă dacă dumneavoastră, de pildă, nu vă place cutare sau cutare lucru, puteți cere spijinul tatălui, să-ndrepte ori să schimbe acel lucru, pe când eu îndoindu-mă, să zicem, de cutare sau cutare dogmă, pot oare cere sprijinul starețului? Nu știu dacă m-am exprimat prea bine... Despina îl privea foarte atentă, pe sub gene. Vă spun aceste lucruri - continuă Iovănuț - pentru că... vedeți dumneavoastră... poate părea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Eu cred c-o mai am, că doară... — Eu cred că n-o mai ai - spuse rece pan Bijinski. De vreme ce ți-a fost luată, n-o mai ai. Ea aparține acum lui Zbignew, fiul stăpânului meu. Sper că nu te îndoiești de onorabilitatea familiei Potoțki, în care, de altfel, fata ta a intrat de bunăvoie. Nu mă îndoiesc, numai că normal trebuia să mă-ntrebe... — Normalitatea unui fapt împlinit n-o stabilești tu - îi taie vorba pan Bijinski. Nu tot ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pan Bijinski. De vreme ce ți-a fost luată, n-o mai ai. Ea aparține acum lui Zbignew, fiul stăpânului meu. Sper că nu te îndoiești de onorabilitatea familiei Potoțki, în care, de altfel, fata ta a intrat de bunăvoie. Nu mă îndoiesc, numai că normal trebuia să mă-ntrebe... — Normalitatea unui fapt împlinit n-o stabilești tu - îi taie vorba pan Bijinski. Nu tot ce-i anormal e imoral, și invers. Dar problema e alta. — Ce problemă?! - făcu hangiul. — Fetei îi lipsesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
verbul a fi”, cum se exprimase o dată, într-unul din rarele sale clipe de răgaz, pan Bijinski. Acesta, la rândul lui, cugeta că degeaba avusese inițial o origine sănătoasă dacă acum îl supărau rinichii; Iovănuț se gândea că dacă se îndoiește de existența lui Dumnezeu, cugetă: iar dacă el cugetă, există; există, de acest fapt nu se îndoiește; dar dacă nu se îndoiește, nu cugetă, și dacă nu cugetă, nu există; iar dacă nu există, cum poate să se mai îndoiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Acesta, la rândul lui, cugeta că degeaba avusese inițial o origine sănătoasă dacă acum îl supărau rinichii; Iovănuț se gândea că dacă se îndoiește de existența lui Dumnezeu, cugetă: iar dacă el cugetă, există; există, de acest fapt nu se îndoiește; dar dacă nu se îndoiește, nu cugetă, și dacă nu cugetă, nu există; iar dacă nu există, cum poate să se mai îndoiască de existența lui Dumnezeu? Zbignew se gândea, ca tot omu’ înaintea căsătoriei, la dacă nu face o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
că degeaba avusese inițial o origine sănătoasă dacă acum îl supărau rinichii; Iovănuț se gândea că dacă se îndoiește de existența lui Dumnezeu, cugetă: iar dacă el cugetă, există; există, de acest fapt nu se îndoiește; dar dacă nu se îndoiește, nu cugetă, și dacă nu cugetă, nu există; iar dacă nu există, cum poate să se mai îndoiască de existența lui Dumnezeu? Zbignew se gândea, ca tot omu’ înaintea căsătoriei, la dacă nu face o greșeală, iar Malgorzata nu gândea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
îndoiește de existența lui Dumnezeu, cugetă: iar dacă el cugetă, există; există, de acest fapt nu se îndoiește; dar dacă nu se îndoiește, nu cugetă, și dacă nu cugetă, nu există; iar dacă nu există, cum poate să se mai îndoiască de existența lui Dumnezeu? Zbignew se gândea, ca tot omu’ înaintea căsătoriei, la dacă nu face o greșeală, iar Malgorzata nu gândea, ci intuia că așa e. Și-n toată această adunătură de cugetări, singur Metodiu știa că o gândire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
voi spune că, deși mazilit, sunt totuși, pentru voi, domnitor și ca atare am dreptul să dorm în colibă. Departe de noi gândul că ați putea să dormiți sub cerul liber - răspunse cuviincios spătarul Vulture. — Totodată - urmă Barzovie - m-aș îndoi eu însumi de propria-mi înzestrare de domn dacă, nesimțitor din pricina rangului meu, aș lăsa-o afară pe această firavă domniță, pradă țânțarilor și altor diverse averse posibile. — O judecată mai dreaptă nici că se putea - încuviință pe dată spătarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
fu adus un dascăl grecesc chior. închizându-și des singurul ochi teafăr și ferindu-se să-și privească prea mult elevul, acesta îl învăță rapid elina, latina, geometria, nițică filozofie și arta conducerii maselor, deși în sine sa dascălul se îndoia că va exista vreodată o masă de oameni capabilă să-l privească și să-l asculte pe Răducu mai mult de câteva clipe fără s-o ia la fugă. însă tot răul spre bine: pe cât era de pocit la chip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
un copil poate s-o facă, dar apoi descoperi în grădina înconjurată de garduri înalte unde era lăsat să se joace, că dacă pui răsadul de usturoi în desime dublă și-l plivești de mai multe ori, scoți o recoltă îndoită cu condiția ca pe locul acela să fi fost înainte morcovi. La paisprezece ani asistă impasibil la ivirea semnelor bărbătești pe trupul său deșirat, știind prea bine că nu cu ele va răzbi în viață. Și pe când primele fire de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
că pentru desfătarea de mai târziu a palpitândelor lor stomacuri un blând suflet de bovină se înălța acum la ceruri, oaspeții se simțiră o clipă rușinați. Văzând stânjeneala lor, boierul Radu Stoenescu-Balcâzu grăi: — După semnele ce le am, nu mă îndoiesc că am dinainte-mi oameni de seamă. Părea-vi-s-ar oare o greșeală de neiertat dacă aș dori să cunosc numele domniilor-voastre? — Nicidecum - răspunse spătarul. Eu sunt, de-ați auzit cumva de mine, nevrednicul spătar Vulture. — Cum să n-aud? - se miră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mai puțini îl vor intui de-acum înainte. Anume, ce minunat, ce înălțător este până la urmă să te umilești. Să te târăști pur și simplu în fața mai marilor tăi, să fii un vierme, o mașină de încuviințat, să fii mereu îndoit cu trupul și cu mintea, să-ți biciui cugetul care spune „nu” până va spune „da, da, da”, să pândești fiecare mișcare a aproapelui tău numai pentru a-i sări întru ajutor, să ai mereu un zâmbet nătâng, de aprobare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]