1,889 matches
-
două, zile aflu că tata lui Viorel Marineasa lucrează la un depozit. Urmarea e floare la ureche. Doar că eu n-am drept de repartiție și căruța n-are nici ea voie să descarce lemne și cărbuni pe Victoriei. Putem înfunda pușcăria ca proștii. Cât ai bate din palme îmi găsesc aliați: Rigo și Teri. Fodorii, care n-au stat niciodată la cheremul depozitului ca să se încălzească, trec pe numele și adresa lor toată încărcătura. De aceea mă îndrept în 10
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
de înflăcărat, încât coborâse noaptea pe burlanul foarte solid până la noi în cameră, unde colega pe care o atacasem îi deschisese. A trebuit să se mulțumească să mă contemple complet adormită, înfofolită în pijama, trening, capot gros, pături, cu căciula înfundată pe urechi și cu șosete de lână în picioare, pentru că nopțile erau deja geroase, dar căldură nu se furniza decât două ore pe noapte. Departe de a se lăsa descurajat, admiratorul (cred că-l chema Daniel) a continuat să-și
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
am făcut o fentă pe care o exersasem cu văru-meu și i-am trimis una din plin. Nu-i venea să creadă. Dădu să-mi mai ardă un pumn, dar eu i-am făcut aceeași fentă și i-am mai înfundat o dată figura. Rezultatul a fost, precum spuneam, borșul. și faptul că, pînă în clasa a opta, nu m-am mai bătut cu nimeni, fiindcă nimeni nu a mai îndrăz nit să mă supere. La liceu, așa, pe bune, cred că
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
una mai slow, instrumentală, și alta cam în stilul lui Iris, intitulată „Noapte nebună“. Cu aces tea două am participat și la cîteva faze ale „Cîntării României“ și am avut succes. Pînă cînd, la faza pe județ, ni s-a înfundat : nu aveam nici o piesă despre dezarmare-pace. Formațiile rock nu puteau cînta despre Ceau șescu, pentru că muzica lor nu era conformă cu idealurile Partidului ; era „imperios ne ce sar“ să aibă însă ceva cu dezarma rea - și de asta nu scăpase
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cred, întrucât târziu de tot până la război, el și-a păstrat o faimă și o putere de atracție, de care cei care au trecut pe acolo își aduc încă bine aminte. Restul drumului l-am făcut deci noaptea. Trenul se înfundase în întuneric. Zgomotele lui îmi păreau mai puternice. Ca și "amicul domnului Teste", începeam să simt (să simt, nu să înțeleg; personajul lui Paul Valéry înțelegea lucrul acesta) că, în viteza lui, în furia lui monotonă, trenul meu avea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Ștefan cel Mare... Nu-mi închipui să fi vă-zut mare lucru pe la gările aceste. Dar pentru imaginația mea excitată, luminile presărate în jurul stațiunilor, flueratul mașinilor, larma, strigătele, zgomotele de tot felul; umbrele care se desfăceau din întuneric sau care se înfundau în el, mă puneau în fața unei lumi nouă, a unei lumi plină de atracție, nu atât prin ceea ce cădea sub simțurile mele, cât, mai ales, prin ceea ce vroiam să găsesc și să recunosc acolo. Am ajuns la Iași destul de târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în colectivă. Prin anii ’80, interpreții de muzică populară cântau mândria oamenilor muncii de la sate că trăiesc întro țară ca o floare. În tot acest timp, țăranii de la începutul secolului douăzeci își duceau viața în mizerie, cei din anii ’50 înfundau pușcăriile pentru că se opuneau colectivizării, iar cei din anii ’80 erau excedați de cotele de lapte pe care le dădeau statului sau de drumurile pe care le făceau la oraș ca să cumpere o pâine. Tot așa și acum. În timp ce domnu
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Înălța viața sau o poate pustii. Și acum, memoria mea e dovada că zeii nu m-au Îngenuncheat. SÎnt liber pentru că nu vreau să uit. Ea, care e destinul și stînca, e și izvorul mîndriei mele. Dacă uneori mi-aș Înfunda mîinile În ea ca Într-un miel Înjunghiat, e numai pentru a da faptelor mele un Înțeles, deoarece nu vreau să mă ascund În spatele unor răspunsuri ușoare; adevăratul curaj e de a rămîne gol În fața sfinxului. VÎntul Îmi șterge urmele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aspect urât și o stare sinistră. În locul acestora erau plase de sârmuliță ca de sită sau celofane prinse-n cuie. La următorul colț făcură dreapta spre o stradă care ducea la locuința lui Valentin. În drumul lor întâlniră un canal înfundat cu gunoaie, iar apa făcea băltoace din loc în loc. Scârțâitul unui leagăn le atrase atenția și se opriră în fața unui cămin de copii. Deodată, Valentin deveni tăcut. Îl luase ca pe un avertisment. La colțul unui bloc, la capătul unei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
teritoriu străin. Aroganța lui nu putea fi anulată nici cu dinamită, tandrețea, bunătatea, duioșia, umărul pe care voia să își pună capul, erau lucruri greu de găsit. Pentru el nu mai era decât un obiect, o ființă respingătoare, un canal înfundat de gunoaie, sau o noapte întunecoasă fără stele. Căsnicia avea un iz de ceartă și un gust amar. Carlina se simțea uitată și abandonată. Își ridică privirea căutând-o pe a lui și constată ca unul pentru altul nu mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
leagăn. Aproape că nu-i venea să creadă. Trăgând-o mai aproape de el o sărută pe lobul urechii șii zise: - Ai fost perfectă și fizic vorbind. Nam avut deloc senzația că ai mai ieșit cu vreun alt bărbat. Carlina își înfundă capul în adăpostul mâinilor de stânjenită ce era și rămase câteva clipe fără să se bucure de ceea ce auzise de la el. Îi iubea sufletul bun și cald, dar nici într-un caz trupul. Sufletul ei era tot atât de gol, poate și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mă observă și-i face semn Tamarei, șoptindu-i: "o clipă!", apoi se întoarce spre mine. Tovarășe fizician, mi se adresează Brîndușa cînd ajung la un pas de ea, accentuînd din nou pe cuvîntul "fizician", de data asta ți se înfundă... Mai fac un pas, ajung chiar în fața Brîndușei, îmi sprijin palma stîngă pe balustrada de care stă rezemată ea, o privesc în ochi și o întreb: Ce să mi se înfunde, doamnă, și cu ce... anume?! Tamara, care a urcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nou pe cuvîntul "fizician", de data asta ți se înfundă... Mai fac un pas, ajung chiar în fața Brîndușei, îmi sprijin palma stîngă pe balustrada de care stă rezemată ea, o privesc în ochi și o întreb: Ce să mi se înfunde, doamnă, și cu ce... anume?! Tamara, care a urcat deja cîteva trepte și stă întoarsă spre noi, tresare la auzul întrebării mele, înroșindu-se, deschizînd larg ochii să se convingă de-s eu acel care a vorbit. "Hai, spune și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
răspund, aruncînd o privire, ca din treacăt, Brîndușei. Se spune că "soarta îi ajută pe cei curajoși", surîde prim-secretarul. Pe cei curajoși și puternici, rectific eu, scoțîndu-mi urgent batista din buzunar, în care-mi cuprind nasul și gura, strănutînd înfundat de două ori. Vedeți, spun după ce bag batista în buzunar, cu gripa asta, de azi, am să pierd mult din putere... Nu mai pot conta pe soartă. Lăsați, tovarășe Vlădeanu, rîde domol prim-secretarul, nu-i chiar așa... Toți sîntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
zid de sticlă, ca să pot vedea, dincolo, tot. O lume întreagă, nouă, ciudată, străină și totuși devenită „a mea“ s’a instalat straniu și posesiv în casă. M’am așezat în fotoliul cel mare, galben, de lângă Radio și mi-am înfundat capul în mâinile sprijinite pe genunchi și am stat așa, într-o încleștare desperată de singurătatea mea, peste care se proiecta magic umbra ireală a visului meu lăuntric: Tu. Pe urmă veștile proaste. Din pricina Stanei, cred, care a fost închisă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am fost dată afară din birou fără să am voie să iau nimic, ba, mai mult, fiind obligată să-i dau pături și cearceafuri (fiindcă e un golan, un sărăntoc). Nu știa să folosească hârtia de W.C. și, cum se înfundase canalul, a făcut o grămadă de aproape 50 cm de ziare Scânteia, folosite. II Marți, 2 mai [1950] [...] Azi-dimineață am fost la Crematoriu; cred că au trecut peste două luni de când șirul de nenorociri și boala m-au împiedicat să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acum a remarcat, fără dubii, că nu a fost vorba decât despre niște banalități obișnuite pe atunci nu numai prin lăcașele Domnului ci și prin birturi sau restaurante mai de soi dar cum Secu’ voia cu tot dinadinsul să-l Înfunde pe Sofianu, nu mai contau micile detalii. Iată o altă mostră de felul prost În care se cheltuiau banii statului, mostră așternută pe hârtie de informator: „La ora 11,40 a venit cetățeanul (nume șters, n.n.) ca să fie Încadrat la
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
pregătirea noastră de viitori dascăli ai satelor. A supravegheat și a desființat curentele subversive din școală, mă refer la comuniști și legionari. Fără politică în școală! Mulți din foștii elevi au avut să-i mulțumească apoi, pentru că nu au mai înfundat pușcăriile regimului comunist. După atâția ani, abia acum mi-am dat seama de cât de mult îi datoram noi, foștii elevi, profesorului Gâlcă, căruia ar fi trebuit să i se ridice măcar un bust, dacă nu o statuie în bronz
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ziceam: „Oare când vom scăpa din temniță”? Țara întreagă era ca o temniță cu sârmă ghimpată la granițe, cu securitatea și organele represive care urmăreau atent, și reprimau orice împotrivire! Elitele țării au fost supuse unui regim draconic de exterminare, înfundând pușcăriile și dispărând fără urmă... Îmi ziceam că aș muri fericit dacă aș trăi măcar o lună fără Ceaușescu. În vederea unei eventuale plecări în străinătate fiica vrea să mă aducă aproape de București, ca Ana, cea mai bună prietenă a ei
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ca de altfel în întreg Egiptul) și rupt de imaginea prăfuită a capitalei și a deșertului parcurs până aici. Plecând pe la 17,00 de la Hurghada spre Luxor, am trăit clipe, momente chiar, palpitante, deoarece Mitică, încurcând drumul, era să ne-nfunde în nisipurile Saharei. În octombrie, niște ploi cum n-au mai fost văzute au transformat deșertul într-un lac, astfel încât acum se află artere de circulație pe care nu se mai poate înainta, șoseaua fiind pur și simplu ruptă, căzută
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
trenurile, hotelurile, locurile străine și așa mai departe. Se risipește inutil și aproape gratuit. Păcat. Am stat de multe ori de vorba cu el. Dar Vărsătorul face tot ce vrea el. Să-i dea Dumnezeu Sănătate. Mie mi-a fost „înfundată” calea spre VICTORIE. Cu alte cuvinte, am fost uitată într-o fundătură. Ca să fiu mai realistă. Deși ambele remarci sunt valabile. Am fost uitată de soartă, lucru care mi-a anihilat ambiția și m-a făcut să uit a lupta
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Cu alte cuvinte, am fost uitată într-o fundătură. Ca să fiu mai realistă. Deși ambele remarci sunt valabile. Am fost uitată de soartă, lucru care mi-a anihilat ambiția și m-a făcut să uit a lupta. Mi-a fost înfundat drumul de „iluștrii” mei colegi care prin mijloace demne de un SALIERI, m-au eliminat din competiție încetul cu încetul, cu perseverență, rafinament și cruzime (dacă se poate spune că o astfel de combinație ar putea exista). Oricum, ei sunt
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
din străinătate pentru vizionare și neachiziționate. Tot de la DDF angajam pentru traducerea la microfon o profesoară de engleză sau franceză. Așa au fost prezentate în "clandestinitate", cu sala arhiplină "în premieră românească", "Doctor Jivago", "Nașul", "Papillon"... Avea să mi se înfunde cu "Portocala mecanică", când secretara secretarului de partid, o tovarășă "justă", m-a turnat că aduc în minister "filme porno" și am fost amenințat de "organ" cu darea afară. Ulterior, lucrurile s-au mai aplanat, punându-mi-se în vedere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în privința "slobozeniei", spune apoi întorcându-se spre ea după câteva clipe de gândire, dac-ar fi după mine, ai putea pleca. Dar unde să te duci? Mai ai casă? Mai ai țară? Și-apoi, odraslele de domn nu o dată au înfundat ca ostatice temnițele celor șapte turnuri Edikulé de la Stambul. Să treacă zurba aiasta și-om mai vorbi. Până atunci sunteți "oaspeții noștri dragi"... Da! Sunteți "o singură țară", trei ramuri ale aceluiași trunchi, afirmă Țamblac. Știi când am înțeles eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fie puși să înghită tot ce-au furat, să se sature! Și aurul! Și peștele! Și pădurile! Ce-au dobândit de haram, de haram să le fie! Și pădurile? râd boierii sperând că de aiastă dată Măriei sale i s-a înfundat. Să le înghită? Cum?!... "Cum?!" se întreabă singur Ștefan, neștiind ce să le răspundă, regretând că l-a luat gura pe dinainte. O muscă obraznică, ce nu știa cu cine are a face, îl tot bâzâia și-l tot zădăra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]