1,859 matches
-
unde era atârnat acesta, chiar sub tavan. — Acolo se prind corzile, nu? Acolo sunt scripeții. Nu se poate întâmpla nimic, nu? zisei eu, încă pe jumătate amețită din cauza echilibristicii de pe schelă. —Adică să se agațe. Să se înțepenească. Bez părea îngrozit. — În nici un caz. Nu. Adică, spuse el, puțin mai prudent, dacă una dintre bare nu este prinsă corect, să zicem, ar putea să se agațe de o altă bară, sau de șină. Sau de un mobil, de o persoană? Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
la fund; cum frica naște monștri, cum începi să vezi pericole peste tot, care te secătuiesc strecurându-ți-se pe sub piele; o neliniște nedefinită, care crește cu fiecare gură de aer pe care o iei. În acel teatru erau oameni îngroziți. O simțeam. Și groaza lor îi putea face periculoși. Capitolul treisprezecetc "Capitolul treisprezece" —Shirley Lowell? zise Janey, pe un ton vag. N-am auzit de ea. Ai idee câte actrițe în devenire sunt pe lumea asta? Indiferent de moment, aproximativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și mai mare insistență. Ridicai din sprâncene. Probabil că a aplecat de mult acasă. E aproape opt. Uite, voiam să vii aici pentru că Violet e într-o stare jalnică și tu ești prietenă cu ea. —Dumnezeule, aproape opt? spuse Sophie îngrozită. Și mai avem atâta treabă de făcut. Adică... Se opri, rușinată. —N-am vrut să spun asta, sunt așa de încurcate lucrurile. Ce s-a întâmplat cu Violet? Violet, care se lungise pe canapeaua lui Margery, tresări ușor la auzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Sophie era atât de atentă la Violet de parcă aceasta i-ar fi mărturisit nu numai că-l omorâse pe Philip Cantley, ci, pe deasupra, și pe Shirley Lowell. Adică i-ai dat din medicamentele tale? Insulina? Avea o voce atât de îngrozită încât Violet își acoperi fața cu o mână. Dându-și seama că nu era de ajuns pentru a o proteja, își trase și cealaltă mână, pe care Sophie încă o mai ținea într-ale ei, grijulie, și o așeză lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de rațional. Asta nu înțeleg eu. Ce s-a întâmplat? Nu se poate să fi fost un accident! Adică - Își lăsă mâinile să-i alunece pe piept. Se uita la mine și la Sophie cu ochii ei cei albastrupanseluță absolut îngroziți. Credeți... zise ea. Putem să ne întoarcem un pic? sugerai eu, adoptând tonul cel mai înțelegător, de om căruia îi poți spune orice, vorba ceea, doar eram sculptoriță. —Violet, tu luai insulină dintr-un motiv anume. Se ia insulină, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
era nimic de văzut; Janey se întoarse spre mine, perplexă. După care, capul Tabithei se ivi deasupra mobilului. — Și eu, zise ea, cu o ușoară urmă de disperare în voce. — Dumnezeule, zisei eu. S-a înțepenit. — Înțepenit? șuieră Janey. Din ce în ce mai îngrozită, mi-am dat seama că nici unul dintre duhuri nu poate practic s-o vadă pe Tabitha de jos, decât dacă se așezau exact sub mobil; era foarte bine ascunsă, astfel că numai publicul o putea vedea. Din fericire, scena era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mai probabil să ți se ofere o substanță din Clasa A1 decât un taxi. De fapt, dacă mă gândeam bine, lucrul ăsta era valabil indiferent de oră. În mod previzibil, șoferii de taxi erau întotdeauna surprinși la început și apoi îngroziți văzând unde locuiesc, dar cel din noaptea trecută îi întrecuse pe toți. Bănuiesc că de vină era contrastul dintre adresa din Chiswick de unde mă luase și destinația din Holloway, ca să nu mai zic de rochia mea elegantă și etola din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
un așternut de noapte brodat, care făcuse parte din trusoul mamei mele. Ducându-se apoi spre Warda, unul dintre bandiți îi porunci: — Saltă-te! Cum ea rămăsese fără grai, banditul veni spre Mahomed și îi puse vârful pumnalului în gât. Îngrozită, concubina se scutură și dădu din mâini ca o marionetă dezarticulată, dar fără să se desprindă de sol. Nepricepând latura tragică a situației, am izbucnit într-un sănătos hohot de râs, pe care tata mi l-a înghețat pe buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vreunei înțelegeri, vreunei căsătorii, și în nici un caz a creșterii de viermi de mătase, că-l soma să restituie neîntârziat dinarii pe care îi dăduse avans, că măsurătorul și toți ai lui aveau curând să regrete amarnic ceea ce fusese făcut. Îngrozit, Mohamed a încercat să-l asigure de nevinovăția lui, dar a fost dat afară fără menajamente de paznici. Adesea, când o căsătorie este astfel anulată în ultimul moment, într-o atmosferă de ranchiună, și mai cu seamă când logodnicul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înfățișare maiestuoasă. Din respect, întreaga clasă s-a sculat în picioare. Cum vrei tu ca un om să se poată bate când ține pe cap chestia aia mișcătoare? Deja regretam că Ahmed venise lângă mine. M-am uitat la el, îngrozit. — Vorbește mai încet, te implor, o să te audă magistrul. Mi-a dat o pălmuță paternă pe spate. Nu mai fi așa de fricos! Când erai copil, nu spuneai cu glas tare adevăruri pe care cei mari le țineau ascunse? Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
împotriva lui, împotriva lui Mariam și a celor doi băieți pe care ea îi dăruise bărbatului ei? Metoda era în orice caz aceea a unui răzbunător. Harun își târî victima până acasă. La vederea lor, sora mea a fost mai îngrozită decât Zeruali. Soțul ei nu-i spusese ce avea de gând să facă, după cum nu-i spusese nimic nici despre sosirea fostului logodnic în Rif. De altfel, ea nu-l văzuse niciodată pe bătrân și nu putea pricepe ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se ivi un copil. Giovanni porni la trap, apoi, când ajunse în dreptul băiatului de sus, își scoase sabia din teacă, o îndreptă spre el și strigă: — Sări! Maddalena fu cât pe ce să leșine. Își acoperi ochii. Eram eu însumi îngrozit. Cu toate astea, messer Jacopo, care ieșise să-și întâmpine ginerele, nu spuse nimic. Părea, firește, foarte contrariat, dar așa cum poate fi cineva în fața unui necaz de zi cu zi, nu în fața unei drame. Micul Cosimo nu părea nici surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fu de-ajuns: din reflex, îi dădu drumul la mână și ea intră iarăși. Ochii ei scrutară încăperea, încercând să găsească în norul de fum calculatorul pe care tocmai îl folosise. Când zări în cele din urmă lumina ecranului, observă îngrozită că altcineva era acum aplecat spre el, bătând în tastatură. Se apropie, rămânând ascunsă în umbră. În cele din urmă, își dădu sema cine era: fata cu cercel în nas. Maggie răsuflă ușurată, se îndreptă repede spre calculator și, exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
BASTON: Cobor eu. (Lătratul continuă din adâncul fântânii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce-a făcut? Unde-i? BĂRBATUL CU BASTON (Cu urechea lipită de fântână.): E aici! E jos! Dumnezeule, sper c-ai pus totul cum trebuie! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Încă îngrozit.): Clepfăie? BĂRBATUL CU BASTON: Clepfăie! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ( Ridicând ușor capul peste marginea fântânii.): Dacă clepfăie e bine. Dacă clepfăie suntem salvați. (Cei doi ascultă cum mănâncă câinele.) BĂRBATUL CU BASTON: Îi place. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ( Se deschide la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
un câine. Pentru că sunt un câine! Un câine! GARDIANUL: Domnule, vă rog, se aude afară... ARTUR: Da! Sunt! Nu pot cere nimic! Nu pot avea nimic! Nu am liniște, nu am covor roșu! Nimic, nimic, nimic! Eu mă sinucid! GARDIANUL (Îngrozit.): Nu știți ce spuneți! (Îi acoperă urechile.) ARTUR (Epuizat, la pământ, icnind.): Nu mai vreau nimic... Să se termine odată! GARDIANUL: Știam eu c-o să se termine totul cu bine... ARTUR: Să vină călăul! Să se termine! GARDIANUL: Imediat, imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
căzut aici, inert, într-o baltă de sânge... Spectatorii ar fi crezut că e un truc ieftin și atunci... (Iluminat.) Închipuiți-vă un sunet de sirenă, groaznic, niște tipi în halate albe năvălind de acolo, să zicem... Și noi toți, îngroziți, ajutându-i să-l pună pe Grubi pe targă și ieșind cu ei, afară. Sunetul unei mașini care se îndepărtează și gata... Pur și simplu i-am fi lăsat aici... Ar fi aplaudat o vreme, noi n-am fi ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
apleacă peste masă și vomită.) (Pauză.) (PARASCHIV își ridică încet capul, se șterge pe gură, se ridică în picioare și se repede spre scară; de sus se aud tropăituri, un fel de goană, un răcnet, câteva împușcături.) PARASCHIV (Urcând scara, îngrozit.): Maco! (Un moment de tăcere.) Tu ești? (Se agață de deschizătură și își înalță ușor capul prin ea.) Unde ești? (Se aud alte tropăituri, alte strigăte, un răcnet dement.) PARASCHIV (Cu voce tremurândă.): Tu ești? (Tăcere.) Tu ești, Maco? (Sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tremurândă.): Tu ești? (Tăcere.) Tu ești, Maco? (Sus încep din nou tropăiturile și răcnetele; apoi câteva explozii; apoi un val de fum, pare că un incendiu colosal a izbucnit dintr-o dată; fum și flăcări prin deschizătură, PARASCHIV își retrage capul, îngrozit, urlând.) PARASCHIV: Macooo! Unde dracu’ ești? (Se apără de fum și de flăcări.) Macooo! (Un urlet chiar la buza deschizăturii.) Mă! Aici ești? MACABEUS (Vocea gâlgâită a lui MACABEUS, speriată și tremurătoare.): Fugi! Bagă-te-n jos! (Apar în deschizătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
MACABEUS: Mai uită-te o dată! PARASCHIV: Nimic... Zău că nimic. (Moment de liniște; din nou uneltele lucrând sus.) MACABEUS: Ia! PARASCHIV: Mai bine dormim... MACABEUS (Speriat.): Bate, bate! Vor să intre aici! PARASCHIV: Să fugim! MACABEUS: Unde să fugim? PARASCHIV (Îngrozit.): Să fugim departe... MACABEUS: Uită-te sus, uită-te... Ce vezi? PARASCHIV: Roade cu ferăstrăul... (Își acoperă fața cu palmele.) S-a zis... Ți-am spus eu? MACABEUS: Taci, taci... Trebuie să-l omorâm... PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Ba da, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
un uriaș cârlig de fier.) Na! Ascunde-te după scară... PARASCHIV: Nu! Nu! MACABEUS: Taci! (Moment de așteptare; încet, extrem de încet și amenințător, se deschide chepengul; în pivniță pătrunde un con de lumină.) MACABEUS (Șoptit.): Ce-a făcut? PARASCHIV (Șoptit, îngrozit.): L-a deschis... MACABEUS: E singur? PARASCHIV: Nu știu. MACABEUS: Îl vezi? PARASCHIV: Nu știu. MACABEUS: Uită-te. PARASCHIV: Nu se vede. MACABEUS: Ține bara. Când vine îi dai în cap. PARASCHIV: Nu știu. (Prin deschizătură apar două picioare goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
De unde au venit păsările astea, aici? Ce fac păsările astea, aici? Ce-i cu ele? Ce faci ca ele? HAMALUL: Le mătur... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Le mături? HAMALUL: Da. Le adun în grămezi și le dau foc. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Îngrozit.): Le dai foc? HAMALUL: Ce vreți să fac cu ele? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce să faci cu ele? (Înfrânt.) Da... Ce să faci cu ele... Se liniștește brusc, devine placid.) Ce de păsări! HAMALUL (Se ridică în vârful picioarelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
face ăsta? Nu oprește? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Alergând dintr-o parte în alta.): Opriți! Opriți! IOANA: De ce nu oprește? De ce? CASIERUL: Bestiilor! (Aleargă înnebunit, se aruncă pe șine.): Unde sunteți, bestiilor? ȘEFUL GĂRII: Am știut! Am știut! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Îngrozit, aleargă în jurul celorlalte personaje): Ce i-ați făcut? De ce nu-l opriți? Opriți-l! IOANA (Lovindu-l pe ȘEFUL GĂRII: Oprește-l! Oprește-l! ȘEFUL GĂRII (Descompus, râde înnebunit.): Am știut, ha, ha... Am știut... HAMALUL: Opriți-l, domnule, opriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și Îi văd mușchii fălcii sumbru Încleștate zvâcnind pe sub pielea bine Întinsă. Fratele meu, un băiețel cu ochelari, În vârstă de nouă ani, pe care se Întâmplă să-l țină cu cealaltă mână, o ia mereu Înainte ca să mă privească Îngrozit și curios, ca o mică bufniță. Printre banalele suveniruri achiziționate la Biarritz Înainte de plecare, suvenirul meu preferat nu era nici micul taur din piatră neagră, nici scoica sonoră, ci un obiect care astăzi pare aproape simbolic - un toc din spumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
absența lor acest sentiment putea fi oricând spulberat de o ieșire a mătușilor noastre. Pentru ele, vehementele articole ale tatei Împotriva pogromurilor și a altor practici guvernamentale nu erau decât capriciile unui aristocrat refractar și deseori le auzeam Întâmplător comentând Îngrozite originea lui Lenski și „experiențele nebunești“ ale tatei. După asemenea ocazii, eram oribil de grosolan cu ele și apoi vărsam lacrimi fierbinți, Închis Într-un closet. Nu pentru că Îmi plăcea Lenski În mod deosebit. Multe lucruri mă enervau la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
în zadar. Am privit-o dintr-odată cu un aer prefăcut speriat. Mi-am aplecat capul spre ea, făcându-i semn complice cu ochiul. — Să nu mă torni. Sunt vreo câțiva morți acolo. De la niște virgule puse aiurea. S-a arătat îngrozită. — Mulți? — Nu prea, dar care puteau să fie oameni buni. S-a aplecat și ea spre mine, șoptindu-mi cu buzele aproape lipite de ureche. — Și la mine. De la semne ale citării! Ce ne facem? Mergem și ne predăm, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]