2,895 matches
-
care urma să mă vindece și să mă izbăvească de mine însămi cea veche și apoi să mă împingă, în surzenia și orbirea mea, mai departe, spre un nou înveliș al existenței. Membrana amorfă a inimii mele începu să se înmoaie. Odată cu ea, toate lucrurile își topeau contururile unul în celălalt, iar peștii care își înțepeniseră de atâta timp solzii în gâtul meu au luat-o la vale spre stomac și au ajuns într-o clipită în creier și în marea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
răcesc cobză, ca să fac din nou febră. Era o zi geroasă de început de februarie. Când am ajuns pe faleză, vântul îmi tăia răsuflarea. Mi-am scos cizmele și m-am așezat pe malul apei, în ideea de a-mi înmuia picioarele în Dunăre, însă malul era înghețat. Doi îndrăgostiți care se încumetaseră să înfrunte vântul tăios al dimineții și care se plimbau înlănțuiți, legați la gură cu același fular mov, au trecut pe lângă mine fără să mă bage în seamă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
extrage. Și totul stă pe loc. Ești un sol arid, deșertic. Așa eram eu când a apărut spărtura. Spărtura apăruse în acel moment din viața mea ca să mă salveze de la moarte. Dacă nu aș fi întrevăzut, cu ochii și sufletul înmuiate de durere, în curbura ei întunecată posibilitatea unei alte existențe, fără îndoială că aș fi murit. Și toți oamenii de pe pământ ar muri și viața ar înceta dacă nu ar exista această scânteie de grație la care avem acces prin
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
secundă îmi era cunoscut de o veșnicie, de pe vremea de dinainte de a mă naște, când posibilitățile erau infinite și această stare lichefiată, intermediară, a lumii de lapte și vată de zahăr ars, singura în care materia se descompune și se înmoaie ca să o poți remodela, era însăși natura mea. Tu, care ai trăit ca și mine, surd și orb, crezând că lumea se reduce la coridorul mai larg sau mai strâmt în care înaintezi spre moarte, de câte ori ai spus NU ungherelor
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
alături de el în mașină o duduiță tânără - ci pentru un motiv special, secret. „Am o surpriză pentru tine“, m-a avertizat el dezvelindu- și toți dinții, ireal de albi, care aruncară sclipiri voiase și rău-prevestitoare. Am simțit că mi se înmoaie picioarele de emoție : nu aveam nici un chef să dau ochii cu cerșetorul sau ce-o fi fost cel care mă atacase, nu aveam suficientă vlagă să dau ochii cu el. Tot ce-mi doream de fapt era să ajung acasă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
zâmbet larg și foarte încrețit. Mai târziu ne uităm la poze. Țin în mână fotografia lui igalaq, încă tânără, înconjurată de copiii din școală. Alături de ea, un bărbat înalt, cu ochi albaștri și privirea deschisă, dar hotărâtă, care ar putea înmuia și fierul, pe care de îndată ce îl privești capeți un sentiment de încredere. Îmi amintește într-un fel de Kórösi Csoma, boddisathva-ul din Ardeal care mi-a inspirat adolescența. Traversând lacul, nici măcar nu-mi mai e frică de lupii de ale
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cunoaște că acolo este crematoriu, duceți-l, pe mort, acolo; Îl ardeți; Îi aduceți cenușa În borcan, și v-o păstrați, la căpătâi, cât și cum doriți, fiecare, dintre voi, În parte! Dar, a Îndrăznit, cel cu ruga, să-i Înmoaie, poate-poate, inima, dar, zic, a rostit, el, cu ton jos: atunci, când o să muriți dumneavoastră, ce o să facem, unde o să vă Înmormântăm? La care, speriat de Întrebare, Mereuță Pârjol a ridicat brusc fruntea și a replicat: ei, bine, să nu
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
gânduri s-au întrerupt. A avut senzația că intră într-un întuneric de nepătruns, rece, dens ca un lichid vâscos. A întins ambele brațe în față, ca și când intenționa să se prindă de ceva. Nu avea de ce. Genunchii i s-au înmuiat și s-a prăbușit pe caldarâm. Din Marian Malciu acea clipă nu a mai conștientizat nimic din ce se întâmplă în jurul său. Nu a auzit nici cuvintele urâte scăpate printre dinți de un bărbat furios, care coborâse din mașina oprită
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
dintre casetoanele sale s-ar putea desprinde dintr-un moment în altul și să-ți cadă în cap. Dar, repet, nu știu de ce m-am apucat să vă descriu cafeneaua. Nodul meu din gît (sau din gînd ?) s-a mai înmuiat puțin întrucît am cerut între timp să-mi fie adus un pahar cu vin fiert. De fapt, voiam să vă spun că în această cafenea, acum foarte mulți ani, i-a fost șoptită la ureche o frază lui Elias Canetti
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
care însemna cultura pămîntului ? mîna în care țineam bucata de hîrtie strecurată de domnul Courtois începu să-mi tremure și să se lichefieze. trebuie să citesc imediat ce mi-a scris domnul Courtois, mi-am spus, pentru că altfel hîrtia se va înmuia și fraza va deveni ilizibilă... mi-am amintit că domnul Courtois își scria întotdeauna scrisorile cu stiloul, deci și fraza mea era cu siguranță scrisă la fel, cu cerneală albastră pe un petec de hîrtie fragilă, ori este știut că
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un ciob de oglindă și, cu gesturi îndemînatece și lingușite, se ferchezui îndelung într-însul, țuguindu-și buzele ori zvâcnind din șezut de fiecare dată când încerca să prindă din urmă mișcarea unui dans prea dogorâtor, dichisindu-și cu degetele înmuiate în capsula unui flaconaș vrăfuit cu ceară și esență de smac, marginile rebele ale mustăților sau ale zecilor de frizuri încercate, topind prin răsuciri savante ale trunchiului faldurile de prisos ale togii, pelerinei sau bleizerului în care, drapîndu-se, străbătu o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
scoci nori și chitanțe Ținând în echilibru fragil limba lumii Rugîndu-se neîncetat Ca Dumnezeu să îi treacă între numărul acelora Pentru care Dumnezeu iartă o cetate..." Nimic extraordinar din punct de vedere poetic. Dar de la primele sunete, articulațiile sălii se înmoaie ca apa și sala alunecă în genunchi înaintea invocatorului ei. Începând cu versul doi, încăperea îmblînzită trece printr-o stare de vâscozitate afectivă. Come, cefalee, convulsii ale celor aflați în interiorul ei însoțesc pronunțarea versurilor patru și cinci. Pleznită de rostirea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
le atingi fundurile, moi, gâdilicioase, căcălău de puf... Și dacă, mai ales, heruvimea și-a încheiat normele pe ziua aia s-a tolănit cu toții, și care cum i-a venit, prin frunzișuri, boscheți, cornișe, râgâind și gata să-și mai înmoaie urechile în siropul cântecelor regișorului ăsta. Al patrulea, dacă nu mă înșel... Însă pe al cincilea regalist... Și tocmai în acest moment se lăsă în genunchi și Bruță, povestitorul cu șobolan, apucînd-o și el, în patru labe, pe urmele negriciosului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cumsecadele. Apăruseră altele, hotărâte după cadavre, ce parcă în viața lor nu făcuseră decât să sudeze, într-atît aveau ochii de înveninați și înroșiți... Iar singurul lor divertisment era să se învîrtă, ca ventilatorul, deasupra noastră. Faza cu ventilatorul a mai înmuiat inima fermecătoarei noastre din cartier, ofticînd-o că-și vâra altcineva nasul pe la cotețele ei. Iar când s-a auzit și că Lupeș Z. Cornel, un alcoolist de pe la noi din cartier, ce drojdea de obicei pîn' și pastele de dinți ale
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de pârnaie din pricina baletului... Regulează, adică, două balerine..." - De când le e interzis la balerine să se reguleze? - De când sânt transportate nu la sala de repetiții (cum bietele au cerut), ci în pădurea Andronache, frîngîndu-li-se încheieturile, cu sârmă de balot. Și înmuindu-li-se fizionomiile cu câteva carabe... "Admistierile îi scurtează două hălci din pedeapsă, îmi mai dezvălui uscatul talmudist câteva date despre călăuză... În penitenciar, năzbâtios, și-o bagă în audiență cu diverși homosexuali, formă de divertisment reprimată de Codul vostru
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mea benchetuiește la "Local familial". Bere. Lăutari. Antren. Mama aduce liliac alb în halbe. Verișoare. Toasturi. Bunicul, după tejghea, ascute cuțit pe cuțit, privește buchetul de liliac, râde, ascute: hîrșt, hîrșt, cuțit pe cuțit. Într-un colț, un țigan își înmoaie vioara în halba de bere ca pe un miez de pâine. Mama se-nvîrte printre mese, veselă. Toți o ciupesc tandru, o mângâie, o strigă..." - Ai dracului!... O ciupesc pe mama lui ăstuia și el se bucură! - ...o mângâie, o strigă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
În orașe, foamete și greutate... - Iar la taximetriști, buzunarele doldora și fofoloance cîrlionțate!... o imită șoferul și o și înhăță pe dezlegătoarea, care, după ce tălmăcise un ultim sobor al cărților sarazine, de epuizare, dădea ochii peste cap. Se și înmuiase, ca o perdea scăpată de pe vergele, risipindu- se, într-o dungă, pe canapea, cu cârpele și vata de zahăr a coafurii în neorânduială. - Pune mâna să i-l reînvigorăm pe destin! puse suflet, în aducerea în simțiri a cucoanei, coțcarul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu ghearele, dintr-o bucată roz de săpun și deodată... inima! pac! la pământ, zobit, amețit, plesnit la cap în cel puțin 14 locuri... și toate astea doar din pricină că-mi fugerase prin minte că, de fapt, tu exiști! Mi se înmuiaseră genunchii... Îmi spuneam: Măi, Radule - Radule - deloc nu mă cheamă Radu, dar așa-mi spun eu de fiecare dată când sânt foarte fericit și trebuie să mă temperez - măi, Radule, nu mai fi așa capsoman și înțelege o dată că fata
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din jur, zimțată de joagărul greierilor, clefăiturile dulăilor ce-și rodeau înnebuniți cîte-un mădular, schelălăiturile paturilor în care bunicuțe lubrice își atrăgeau din zbor cîte-un nepot. Își aruncă apoi cu veselie capul pe spate. Și izbucni într-un răcnet, ce înmuie până și lipiciul sticlelor de pe mesele din cartier. Cântând c-o voce lăcrămoasă, antrenantă, pipăitoare, de țambalagiu deșucheat: 138 DANIEL BĂNULESCU pentru care, cu tot convoiul ăla, se reînșurubase aici era tocmai acela că-i ploua teribil în gură. Ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
imaginară, hârjâind aproape locuințele de pe dreapta. Însă, chiar înainte cu 50 de metri înainte de-a călca sub anvelope umbrele Căminului de nefamiliști de pe stânga, mirosurile fermentate din luleaua strigoiului umplând până la refuz interiorul taximetrului, îl răzbiră. Încheieturile i se înmuiară ca apa. O fiertură de febră și amețeală îi fu slobozită în față. Taximetrul i se scurse, ca o basma, printre coastele grătarului gurii de scurgere. Mașina îi circulă, i se păru, două ore, ca un mormoloc, pe pragurile prăpăstioase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cadavru. Peste ceea ce se dă în subsolul din Ferentari sânt de fapt, două mâini, provenind probabil de la aceeași persoană. Degetele subțiratice, fibre musculare imberbe, unghiile lăcuite, toate indicii că ele ar fi aparținut unei femei. 174 DANIEL BĂNULESCU în care înmuia și tătîne-su, popa, când, apropiindu-se Sărbătorile, zugrăvea în cuvinte-meșteșugite, enoriașilor săi, Raiul?! Și nu toți cei din intelectualitatea în zidire a orașului care, îmbrîncindu-se, dăduseră peste adevărata fire a lui Ulpiu, nu-l firitisiseră? Nu-l alintaseră? Nu-l
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
deghizat în Spectru. "Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic, 192 DANIEL BĂNULESCU îndopate cu cele mai pestilențiale rămășițe, din cele mai scârbavnice gropi de gunoi ale Bucureștiului. Scoase o batistă, o înmuie în călimara cu apă și săpun și lustrui nodurile de lemn ale pupitrului său pentru a douăsprezecea oară. Și nu se înfățișa nici măcar aia, Dorina, să-i bramburească nițel creioanele, să-și pițigăie glasul și să-i ascundă gustarea. O să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
datorează debutul editorial al lui Cristi, petrecut chiar în 1988. Se mai îndura de noi, luptîndu-se să ne publice, prin reviste, câteva versuri, distinsa și excepționala poetă Constanța Buzea. La sfârșitul ședințelor literare de la UNIVERSITAS, profanii coborau scările imense, colhoznice, înmuiate în beznă, până în dreptul unei portărese răscoapte și cochete, care, muștruluindu-i că-și depășiseră cota de energie electrică pentru acea seară, se interesa dacă nici un alt idiot nu întîrziase, la coborâre, pe traseu. Nu întîrziase nimeni, o asigurau, intimidați
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Poate chiar și prepararea excelentă a ceaiului, dres cu rom și scorțișoară, fusese izbutită, din păcate, tot la nimereală. Apoi fata se întoarse smucit către el și-l sărută, picurîndu-i, de pe buzele ei, pe colțul buzelor lui, bobițe de sânge. Înmuie degetul într-una și o studie. În loc să-l excite ori măcar să-l furnice, sărutul îi dădu senzația că prăjina din fața sa era bolnavă de piept ori că tușise pe el. Se gândi să-i spună ceva răutăcios despre balansoare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
șosete și 300 de kilograme de frunze uscate... Tot ce-a mai fost găsit din Răposat. Mă știți și că aproape mă decisesem ca, în semn de doliu, să nu mai pronunț un cuvânt, cât voi trăi... Nici cât să înmoi un descântec... Nici cât să arunc un blestem. Și că în noaptea în care mă zvârcoleam dacă să rostesc sau nu legământul, Răposatul, în persoană, mi s-a înfățișat într-un vis și-a cuvîntat: "Ascultă, Marie! Eu nu ți-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]