18,529 matches
-
să ne Întâlnim, evitase să vorbească despre ce se Întâmpla În camera 202, dar acum că stăteam În restaurantul unde a Început totul - sau, mai bine zis, unde s-a terminat -, Dora mă Întrebă de ce am răspuns la anunțul ei, ștergându-și buzele cu șervețelul. De data asta, avea părul negru, aranjat cuminte, cu cârlionți care aminteau de niște căluți de mare. Fața Îi era palidă și pudrată, și pe unul din pomeți Își desenase un mouche. Ochii Îi străluceau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
niște comisioane, după ce punea cremă de rubarbă și lapte pe masa din bucătărie. Așteptam mereu să aud ușa și s-o văd ieșind pe stradă. După ce rădeam crema cu lingura, vărsam laptele rămas În chiuvetă și Îmi clăteam farfuria. Apoi, ștergându-mă pe mâini, alergam În camera maică-mii, stăteam câteva minute, ca și când m-aș fi rugat, apoi deschideam larg ușile șifonierului. — În capul meu, gustul de rubarbă și lapte rece va fi Întotdeauna legat de bucuria pe care o simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Ghemuit În cada de zinc, mi-am cercetat corpul, vânătaie după vânătaie. Nici un os rupt; coatele și genunchii, juliți. O gâlmă măricică de sânge coagulat pe ceafă; una mai mică pe coapsa stângă. Buze umflate. Ochi Înnegriți. După ce m-am șters, am dat peste o sticlă de șliboviță și o cutie de tinichea cu plasturi uzați. Plasturii mi i-am lipit pe corp, acolo unde am considerat necesar, iar sticla am pus-o pe masă. Din șifonierul din hol am recuperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
vedeau decât spatele lor Îndoite, Îmbrăcate În alb. Unul era subțirel și scund, celălalt, Înalt și bine făcut. Trecu o secundă, apoi filmul se Înnegri brusc și nu se mai văzu nimic. Când ecranul se ilumină din nou, imaginea era ștearsă, dar focusul a fost restabilit treptat. Pășind În fața camerei, presupusul asistent se duse la colegul său. Unghiul fusese schimbat cu aproximativ nouăzeci de grade. Modificând poziția camerei, a fost nevoit s-o refocalizeze. În loc să-l vadă din lateral, acum spectatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mă fac Înțeleasă, domnule Knisch. La revedere. Capitolul treisprezece După ce am ieșit din clădirea de cărămidă roșie, inima Îmi reveni treptat la o singură bătaie nervoasă pe secundă. Sudoarea mi se prelingea pe perciuni, În jos pe gât. M-am șters cu batista, apoi am apăsat cu grijă ochiul Învinețit cu pânza udă. Totul mi se părea moale, dureros și străin. Văzul nu-mi fusese afectat, dar sunt sigur că Manetti s-a Întrebat oare ce pățisem. Totuși, sfatul ei amabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pildă, tânărul blond și acneic? Intrând În hala pieței, am văzut că negoțul de dimineață era pe terminate. Într-un colț, două femei adunau fructe stricate În șorțurile lor largi. Una din ele Îmi amintea de proprietăreasa mea, așa că am șters-o cu fața Întoarsă Într-o parte. În schimb l-am descoperit pe Ivan Britz gata să toarne gheață zdrobită pe o tejghea lată, aproape goală. Imediat ce gheața a acoperit ultimii pești, alunecoși și lucioși, o netezi cu palme crănțăninde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Când nevastă-sa se arătă din nou, pufăind și lucind de transpirație, mă informă că nu prea are nimic de mâncare. Mi-am ridicat capul și am văzut că, Într-adevăr, cele mai multe mâncăruri listate pe tăblița neagră din spatele ei fuseseră șterse cu un burete, lăsând un voal estompat, dar persistent. Pe un rând se putea citi „cu salată“, În altul, „murături“. Am comandat „un platou cu cârnați și“, am Întrebat dacă era posibil să adaug și ceva salată sau murături, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
paiul. Dar eforturile mele erau În zadar. Din fericire, nu mă observă când dispăru după tejgheaua bibliotecii. Cu toate acestea, ca să fiu totuși sigur, am mai stat așa câteva minute. Apoi m-am ridicat Încet ca un mim, și am șters-o pe lângă tejghea, cu pași lungi, elastici. A trebuit să mă stăpânesc să n-o iau la fugă. Și totuși, de Îndată ce am Închis ușa după mine, simțul măsurii mă părăsi, și am coborât scările două câte două. — Domnule, o să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
prietena mea, care m-a vizitat la Apollo săptămâna trecută. Dar ce are de-a face Cancelarul Sănătății cu proiectările lui Stegemann? În spatele nostru, Otto călea niște ceapă. Mirosul, surprinzător de plăcut, se răspândea În aerul serii, cu o urmă ștearsă de piele prăjită plutind după el. Începea să-mi pară rău că nu i-am acceptat invitația la cină. — Froehlich? Nimic. Întorcându-și scaunul, Else Oloaga mă rugă s-o Împing mai departe. Poate nu-i plăcea mirosul dinspre bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
după-amiază. Din fericire, poliția părea să creadă În continuare că ea murise În noaptea aceea, târziu. Și noroc că Anton Îmi recuperase cleștișorii de bicicletă pentru pantaloni chiar la timp. Dar nici măcar prietenul meu n-a fost În stare să șteargă intrarea aceea incriminatoare din agenda Dorei: „AK 6 p.m.“. Poate ar fi mai bine să mărturisesc? N-a trebuit să meditez prea mult la opțiunile pe care le avea, ca să-mi dau seama că preferam paragraful 168, decât să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
erau Înroșiți de băutură, dinții, galbeni de nicotină. Lăsându-și oale la o parte, se bătu În piept de parcă acesta ar fi ascuns un animal necunoscut. Izbucnind Într-una din subsuori - Într-o rafală de tuse infernală, cu flegmă - se șterse la gură. — Îl căutați pe Anton Knisch sau pe Anton Lueger? — Poftim? Scena nu mi se părea deloc agreabilă. — Knisch sau Lueger? — Knisch, am zis la nimereală, făcând un pas Înapoi. Ce era În mintea lui Anton? Nu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
părea deloc agreabilă. — Knisch sau Lueger? — Knisch, am zis la nimereală, făcând un pas Înapoi. Ce era În mintea lui Anton? Nu l-am văzut azi pe-aci. Dar puteți să Încercați. Bărbatul tuși din nou În subsuoară. Când se șterse la gură, Își clătină obosit capul. — Camera 6. De obicei stă treaz până târziu. Acum probabil că doarme. Apoi, aplecându-se asupra boabelor, pierdu orice interes față de mine. Am intrat pe un coridor cu podeaua scârțâindă și cu niște nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Cu toate grijile astea pe cap, mă scuzi și tu c-am uitat să-ți aduc haina? Acum stăteam În restaurantul pe lângă care trecusem mai devreme. Între timp, domnul uleios plecase, la fel și femeia cu mâna ridicată. Anton Își ștergea farfuria cu o bucată de pâine. Astea le numești tu griji? Ștergându-și gura, Îi făcu un semn chelnerului. Mai Întâi cafea, apoi Lakritz Îți va povesti despre ce-s alea griji. Credeam că În ultima vreme te cheamă Knisch
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
uitat să-ți aduc haina? Acum stăteam În restaurantul pe lângă care trecusem mai devreme. Între timp, domnul uleios plecase, la fel și femeia cu mâna ridicată. Anton Își ștergea farfuria cu o bucată de pâine. Astea le numești tu griji? Ștergându-și gura, Îi făcu un semn chelnerului. Mai Întâi cafea, apoi Lakritz Îți va povesti despre ce-s alea griji. Credeam că În ultima vreme te cheamă Knisch. — Knisch? A, da, „Knisch“... Nu Înseamnă nimic. E doar o acoperire. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o pătură zăceau lângă frunzișul des. Chiar când mă gândeam să iau ziarul, un muncitor de pe șantierul din scuar dădu la o parte ramurile grele și Își făcu apariția. Când m-a observat și-a tras fermoarul de la șliț și, ștergându-și mâinile pe pantaloni, bâlbâi: „Vei vedea...“ Dând un picior dezinteresat În direcția lui Chérie, Își recuperă Völkischer Beobachter-ul și pătura, apoi plecă. Am Încercat să atrag atenția câinelui stupid al lui Heino, care adulmeca tufișurile. Dar fiindcă nu părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
angajamentul nostru, adăugă c-o satisfacție disimulată prost, aranjând bătătorul de covoare, pe care-l ținea sub braț, ca pe-o rachetă de tenis, că Îi informase deja pe colocatari despre chiriașul cel nou. — E abia miercuri, am răspuns senin, ștergându-mă de câteva fire de zahăr. Pe dinăuntru Însă, inima mi se făcu cât un purice la gândul că aveam mai puțin de două zile la dispoziție pentru a scoate banii de chirie. Trecu o mașină. Apoi ușa se trânti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
târșâindu-le, poate, pentru a nu picura pe jos. N-am fost scutit nici măcar de Împroșcăturile scurte de la sfârțit. Până la urmă, persoana se Încheie la pantaloni și Începu să cânte, dând drumul la robinete. Peste câteva minute, după ce s-a șters și a amuțit brus, am băgat de seamă disperat că pantofii mei rămăseseră pe jos. Trecu un minut Îngrozitor, vertiginos, apoi intrusul necunoscut Începu să cânte din nou: Oh, la, la, ești În mâinile noastre perverse, Durere vicleană și glande
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fi vomitat din nou. Am tremurat doar, friguros și amărât - și am simțit cum sentimentele mi se detașau de trup, plecând pe vârful degetelor, ca și când le-ar fi fost rușine. Când, În sfârșit, am reușit să mă adun, mi-am șters lacrimile. Durerea păru să cedeze, astfel că am reușit să mă târăsc până la chiuvetă. M-am spălat cum am putut, având În vedere starea În care eram. Saliva amestecată cu sânge se scurse În vasul emailat, desenând niște modele ciudate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mână, avansă câțiva pași, apoi privi În jur și răsuflă ușurat, cred, ascunzând arma În teaca de pe umăr. Abia când Își aranjă ochelarii Își dădu seama că mai e cineva În cameră. După câteva clipe de neînțelegere, implicând un ruj șters din greșeală și o batistă, Wickert reuși să mă care pe canapea. Îngrijorat, mă Întrebă dacă Îl aud. M-am Încruntat. Gura și gâtul, deși nu mă mai dureau atât de tare, nu păreau să aparțină corpului meu. Inspectorul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Domnule Knisch, spuse inspectorul când am dus paharul la gură și am sorbit - mai Întâi o Înghițitură de lichid rece, apoi Încă una. După ce am parcurs dosarele confiscate ieri de la Dvs. , am dat peste niște date interesante. — Uitați. Și mă șterse la gură cu batista lui. — Chestionarul pe care l-am găsit era completat doar pe jumătate. Dar anumite lucruri descrise acolo sunt pasibile de pedeapsă, conform legislației germane. Și asta... asta... situația asta -reuși În sfârșit să bage batista la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
eșarfa aia extravagantă și zâmbetul lui discret. Și doamnele Stânga și Dreapta. Acum am văzut că În stânga Cancelarului Sănătății stătea Karp, zâmbind superior, În timp ce În dreapta lui Gielke poza grăsanul de Osram Röser. Cel dintâi privi spre cameră cu un sclipire ștearsă În colțul ochilor; cel din urmă stătea cu fața Întoarsă Într-o parte, așa că i se vedea doar un obraz, palid ca turta de ceară. Și pe ultima scară, În fața pacienților și a angajaților stătea un băiețel de vreo doisprezece-treisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
adăugă că nu l-ar mira deloc să afle că tot ei sunt responsabili pentru dezastrul din apartamentul meu. Gândindu-se că fiul proprietăresei se mutase deja, naționaliștii ăia s-o fi gândit să regleze niște conturi politice. M-am șters cu un prosop și i-am explicat că, În ceea ce mă privește, toate acestea nu mai aveau nici o importanță. Apartamentul aparținea acum familiei Britz. Dând vodca peste cap dintr-o singură Înghițitură hulpavă, m-am instalat pe canapeaua din bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
scărilor: „Acum pleacă, te rog. “ Ca urmare a investigațiilor din luna mai, anul trecut, invetigații despre Fundația pentru Cercetare Sexuală, Încununate de succes, au apărut niște date care au dus la Închiderea cazului. Din păcate, urmele d-rei Wilms au fost șterse pentru totdeauna. Cum am bănuit deja În vara anului 1928, aceasta se explică, Într-o mai mare măsură, prin faptul că Inspectorul Șef, Karla Manetti păstrese informațiile mai importante doar pentru ea. Dar mai devreme sau mai târziu, adevărul gol-goluț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
rufe; asta, treacă-meargă, o mai înțeleg. Dar de aici și până la a fi izgonit de-acasă? Oare ce-am făcut? O să-mi pună un prânz la pachet, că așa e ea, cumsecade, dar pe urmă n-am decât s-o șterg, în pardesiu și galoși, și ce-o să se aleagă de mine - asta nu mai e treaba ei. Bine, fie, zic eu, dacă așa vrei tu! (Asta fiindcă am și eu o înclinație spre melodramă - nu degeaba fac parte din familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
În prima clipă îmi acopăr înnebunit capul de frică, să nu explodeze în cioburi, să nu mă împroaște cu scântei - dezastrul, vezi bine, mă obsedează la tot pasul. Pe urmă, fără cel mai mic zgomot, mă cațăr pe calorifer și șterg guguloiul încins cu o bucată de hârtie igienică. Supun unui examen atent perdeaua de la duș, cada, gresia, cele patru periuțe de dinți - Doamne ferește! - și, taman în clipa când dau să deschid ușa, convins că am șters toate urmele, inima-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]