3,167 matches
-
și avalanșe”, dar „veșnic semeț”. și ce e demn de reținut pentru lectorul acestei „antologii de autor” (cum o definește prestigiosul critic literar Ioan eolban, în prefața „Lasă-mi tăcerile libere, dragostea mea”)?! Poetul cunoscuta „urcușul pe creastă”, dar și „abisurile ucigașe...” Acesta este adevăratul „periplu în noaptea” suferinței, într-o anumită conjunctură, un „apus însângerat”, posibil, o „spovedanie” despre „ascunzișurile sufletului...”, mai mult ca sigur însă, un zbor... până la „hotarul dintre luminăși întuneric...” spre „singura mare bucurie / a vieții, / VISUL
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
să răspundă la toate întrebările esențiale. Dar, făcând aceasta, tendința sa este să descurajeze întrebările cititorului și astfel implicarea sa, spre deosebire de modelul narativ, care atrage cititorul prin ceea ce nu știe și poate doar să se întrebe. În dezvoltarea stilului obiectiv, abisul epistemologic dintre cititor și lumea ipotetic obiectivă s-a adâncit, o prăpastie cu două consecințe. Mai întâi, stilul pretinde că lumea poate fi obiectificată, evitând chestiuni precum subiectivitatea și natura de tip filtru a limbii. În al doilea rând, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
introspecție a condiției umane, conform unui criteriu oglindit în alegerea unui canon literar tradițional de către acesta? Asemenea probleme nu sunt valabile doar în cazul lui Crane și Riis. Un cercetător a sugerat că lucrarea People of the Abys - Oamenii din abis - a lui Jack London poate fi calificată ca jurnalism literar narativ pentru că folosește tehnici asociate cu ficțiunea realistă și "implementarea intențională" a subiectivității reporterului în propriul reportaj (R. Hudson, 1, 4). Totuși în aceeași pagină ne spune că relatarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Din cauza păcatului, viața omului urmează un alt drum decât cel orânduit de Creatorul, omul terfelindu-și propria sa demnitate și denigrându-și augusta sa valoare. Ori, ființa umană a fost chemată să urce culmile perfecțiunii, nu să se prăbușească în abisul fărădelegilor. Valoarea persoanei umane depășește toate valorile lumii. Păcatul, în începutul său, ca și în toate urmările și înfățișările lui, este fructul libertății morale, greșeala neascultării, călcarea legii. „Oricine făptuiește păcatul săvârșește și călcarea legii: păcatul este călcarea legii.“ (I
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
și se întoarce acasă după douăzeci de ani. Proiectată pe fundalul dur al regimului comunist, cartea construiește o parabolă despre memorie și scrierea istoriei, în care reflecția politică se vede adesea scurtcircuitată de diverse artificii postmoderne (aluzii livrești, puneri în abis, deschideri metatextuale). Ș. a mai publicat, în colaborare cu Viorel Mureșan, monografia Leonid Dimov (2000), care, deși suferă pe alocuri de un exces de poetizare, se remarcă prin exactitatea analizelor de text. SCRIERI: Călătoria de ucenic, Oradea, 1993; Femeia în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
adâncul tău. Cei/cele cu ochii fixați asupra interjambei pizzoline ("o fi cocotier, o fi pălmaș, o fi poponaut") trebuiau să știe că același lucru se întâmplă când ochii (cei conectați la sistemul nervos sau doar cei ai minții) fixează abisul ascuns de o "braguette". Iar surprizele pot fi dintre cele mai neplăcute. Există în abisurile oceanice ale inconștientului marinăresc de la serviciul imagologic un motiv al evitării sus-numitei "fouine": este vorba de prea marea apropiere a trupului fonetic al curioasei jivine
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
pălmaș, o fi poponaut") trebuiau să știe că același lucru se întâmplă când ochii (cei conectați la sistemul nervos sau doar cei ai minții) fixează abisul ascuns de o "braguette". Iar surprizele pot fi dintre cele mai neplăcute. Există în abisurile oceanice ale inconștientului marinăresc de la serviciul imagologic un motiv al evitării sus-numitei "fouine": este vorba de prea marea apropiere a trupului fonetic al curioasei jivine de un alt cuvânt, "gouine", deloc plăcut imaginarului macho-sexist-heteros. Elementele de morfologie corporală cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
2010 Textul de față propune patru studii având ca tematică comună reverberațiile transcendenței ce punctează insular și carismatic complexitatea ontică a mundaneității glisată pe extensia imanentului. Transcendența ca finalitate a voinței ascensiunii mistice sub spectrul sacrificiului de sine, transcendența drept abis ultim întemeietor dincolo de pulsațiile exterioare ale subiectului, abis ce se relevă în străfulgerări celui care respinge demonizarea sinelui evitând alunecarea propriei introspecții în falsități orgolioase, transcendența ca imperiu izbăvitor ce se deschide, prin ferestrele forate în imanent, spre tragedia suferințelor
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ca tematică comună reverberațiile transcendenței ce punctează insular și carismatic complexitatea ontică a mundaneității glisată pe extensia imanentului. Transcendența ca finalitate a voinței ascensiunii mistice sub spectrul sacrificiului de sine, transcendența drept abis ultim întemeietor dincolo de pulsațiile exterioare ale subiectului, abis ce se relevă în străfulgerări celui care respinge demonizarea sinelui evitând alunecarea propriei introspecții în falsități orgolioase, transcendența ca imperiu izbăvitor ce se deschide, prin ferestrele forate în imanent, spre tragedia suferințelor umane, transcendența drept astru al sacralității templului iată
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
își pregătește eul de sfâșierea finală dintre spirit și trup se simte cuprins de cosmicul unei stări indefinibile. Este ca și cum fiecare particulă a ființei sale spirituale se desprinde și plutește în căutarea unei noi regrupări care să permită saltul spre abisul altor lumi. Această stare îl introduce în solitudinea funebră ce-și va atinge apogeul odată cu pasul înstrăinării și proiecției dincolo de viață. Finalitatea vieții și singurătatea morții sunt extreme ontice, surveniri răsturnate în raport cu entuziasmul naiv al ființării întru cotidian. Deși este
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
nedreptății drept constante prime ale vieții umane terestre, este profund estompată și, ulterior, proiectată în eclipsa impusă de adevărul unei dimensiuni superioare. Această dimensiune este, în perspectiva celui atins de clarviziunea mistică, transcendența. Viziunea sa descoperă inexprimabila măreție a copleșitoarelor abisuri divine. Prin fereastra epifanică deschisă de transcendență strălucește imperiul unei lumi în care infinitul întinderilor și al cantității își condensează ne-măsura devenind o veșnicie a substanțelor de conținut. Survine aici imaginea fragmentară a unei dimensiuni în care eternitatea se
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
relativitatea cauzei se transmite ontic efectelor sale. Astfel, cauza primară a prezenței plăcerii sau suferinței corporale este însăși existența trupului. Acestei cauze-condiții i se adaugă cauze secundare și factori determinanți. Transcendența oferă, în schimb, extazul infinit al spiritului proiectat spre abisuri nesfârșite. Comparația se rezumă, în esență, la conștientizarea insignifianței paradigmei corporale a existenței umane în raport cu cea eliberată de greutatea metafizică a materiei. Aderarea la imperativele transcendenței, desprinderea chemărilor trupului de cele ale spiritului se dovedește, în acest context, o etapă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Rezumativ, până acum secvențele care au fost evocate în ordinea succesiunii lor drept constituiente ale saltului spre absolutul dimensiunii spirituale sunt: chemarea adresată ființei umane de către transcendență, asumarea acestei chemări, survenirea în tensiunea sufletului a incandenscentei dorințe pentru saltul spre abisurile divine, revelația insignifianței așezării în freamătul istoric ireversibil raportată la descoperirea veșniciei sublimului transcendent și fundamentala reînnoire, resurecție apocaliptică la nivelul conștiinței individuale. Aici apare respingerea adeziunii la iureșul de senzații ce reverberează în fiecare particulă celulară a trupului, refuzul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și efortul sacrificant al luminării lor desăvârșirea individuală întru transcendent nu și-ar atinge apogeul rămânând asemeni unei rostuiri neterminate. Fără dragostea pentru autentica valoare întru spirit a semenilor prăbușiți în mareea pierzătoare de efemerități și motivații relative ascendența prin abisurile ce se ascund învăluind imanentul ar semăna cu un metafizic zbor întrerupt de puternicii curenți ai orgoliului și admirației pentru propriul sine. În ierarhia spre și întru transcendent, dincolo de actul renunțării se întind imensitățile ontice ale sacrificiului pentru ceilalți sub
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
autentic. O astfel de mască poate înșela vigilența de suprafață a unei conștiințe ancorate în fluctuațiile instabile ale naivității interioare. Dar oare, nu asistăm aici la o înșelare de sine pentru cel înveșmântat în vălul amăgitor al răutății viclene? Întunecarea abisului pe care l-a deschis celuilalt nu îl va răpi într-un mod agonic și neașteptat pentru conștiința sa convertită beznei spirituale? Cum privește ateul ca pribeag în umbra zeului absent experiența răutății focalizate spre paradigma celuilalt? Ce înseamnă pentru
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
oglindă el își perindă vederea prin câmpiile unui peisaj al înfrângerii celorlalți, al neutralizării impulsiunilor de personalitate ale acestora. În tensiunea întâlnirii cu semenii, răutatea eului negativ ia în derâdere, zâmbește larg și necruțător asemeni unei prăpăstii ce-și deschide abisul spre a răpi distrucției spectrul altor prezențe umane. În această dialectică trepidantă, spiritul celui înveninat de răutate se proiectează invidios și distructiv spre ceilalți pentru a reveni la sine mai avansat în crisparea glacială a respingerii binelui. Paradoxal, el urcă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
așadar, această imagine ne gândim, în primul rând, la suma ipostazelor în care trăsăturile chipului respectiv se grupau și reorganizau mereu oferind noi aspecte ale feței în funcție și în raport de trăirile interiorității, de combustiile și reechilibrările ce animau abisul sufletului amintit aici. Acest cumul care își centralizează componentele asemeni unui portret dinamic ne apare așezat la moartea celui drag, lângă chipul părăsit de spirit al acestuia. Dualitatea celor două imagini ne induce sentimentul și conștientizarea adâncă a unei pierderi
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
al consumării noastre ontice se relevă mai autentic prin sunetul său decât prin chipul cadranului încifrat. Anunțarea acustică a trecerii timpului se poate dovedi aici mai aproape de sensul și scopul succesiunii clipelor decât indicațiile vizuale. Orbul vede mai profund în abisul temporalității. Cel lipsit de putința mersului se va așeza pe orice drum drept un autentic călător fiecare plecare și întoarcere fiind aventuri de imprevizibil, obstacole și posibile întârzieri. În alergarea prin mobilitatea cotidiană, cel neatins de suferințele deficiențelor trupești nu
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și gestul celuilalt, el înaintează descoperind profunzimi ale spiritului acestuia, profunzimi pe care, cel mai adesea, cuvântul le opturează, rostirea învăluind și nu relevând aici. Prin această înaintare și cunoaștere luminatoare el apelează transcendența iar prin zăbovirea în alunecarea spre abisul ei își inaugurează asumarea transcendenței. Tot astfel, când gestul și expresia feței nu sunt citite ci utilizate pentru a exprima, pentru a fi spiritul din spatele lor citit, transcendența este asumată nu ca plan spre care se tinde ci ca unul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
opozitive bine-rău drept unul dintre principiile remise imanentului ca axiomă de persistare și înaintare în existență. Fără această dialectică, mundaneitatea efemerității umane ar fi aici de neconceput. Dar cel ce îndură suferința de ordin spiritual intuiește în agonia sa fremătândă abisul care se deschide în transcendență susținând acest principiu al dualității active dintre bine și rău, fluxul ce poartă axioma ciocnirii negativului de pozitiv ca întemeiat și izvorând întru transcendență. Aici chiar recunoașterea exclusivă doar a imanentului, postularea acestuia prin respingerea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
întru temporalitate. Vindecarea sau exilarea suferindului este aici pentru cotidianitate un demers ce vizează propria vindecare și automenținerea în sine și pentru sine. Prin acest demers posibilitatea destabilizărilor în interiorul mundanului de zi cu zi, al spargerilor metafizice ce trimit spre abisul unui dincolo absolut este redusă considerabil. Primejdia înălțătoare a transcendenței este astfel proiectată dincolo de orizontul cotidianului ce percepe suferindul și drama sa drept o eroare funcțională în propria dinamică, o alterare ontică insulară ce trebuie remediată sau exclusă definitiv. Cotidianitatea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
dinamică, o alterare ontică insulară ce trebuie remediată sau exclusă definitiv. Cotidianitatea vulgului mundan este astfel menținută iar suferinței umane nu îi este acordată recunoașterea sa drept una dintre experiențele fundamentale prin care omul se deschide transcendenței și își asumă abisul acesteia întru final. Ratarea sesizării valențelor profunde ale îndurerării contribuie la amplificarea și continuitatea situării lumescului cotidian în naivitatea unei percepții de suprafață, lipsită de profunzime a complexității existențiale. Dar această poziționare superficială a cunoașterii, această evitare și ocolire trepidantă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
reculegerea indică o re-potențare a energiilor lăuntrice care abia astfel sunt concentrate într-o nouă răscruce, într-un alt nod de forțe și abilități chemate din consumarea epuizantă spre exterioritate. În mistica sa reculegere, credinciosul își sustrage ființa spre propriul abis sufletesc dinspre care, apoi, se ridică întru revitalizarea conștiinței sale, la înălțimea întâlnirii cu templul. Dar actul reculegerii, adesea, nu se intersectează sau însoțește cu valențele experienței religioase. Astfel și un necredincios ne spune că se reculege la mormântul celor
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
-l încadrează limitativ. Așezarea și închinarea în fața relicvelor-mărturii ale prezenței divine active dincolo și peste timp determină, pe fundalul credinței și prin fluxurile sfințeniei propagate spre eul extaziat, transfigurarea conștiinței într-o nouă fereastră atemporală prin care transcendența își revarsă abisurile izbăvitoare. Aici individualitatea credinciosului devine ea însăși o relicvă-mărturie a Divinității, un fond imprimat decisiv cu prezența și acțiunea zeului ce sustrage temporalului elementele ce și le asumă epifanic. Așadar, funcționalitatea relicvelor-mărturii în aria templului este împlinită atunci când sfințenia pe
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cateheza creștină să depășească exercițiul explicativ mărginit în perimetrul Scripturilor. Era necesar ca dascălii ecleziastici să asume o abordare fie reconciliantă, fie polemică a temelor centrale din filozofiile și religiile eline. Recunoașterea noutății Evangheliei nu putea demara abrupt, dintr-un abis al ignoranței. Chiar și pentru cei mai însuflețiți creștini, lumea veche nu putea fi tratată subit ca o tabula rasa. Vizând întărirea morală și limpezirea intelectuală ale unor comunități aflate adeseori sub atac deschis (cum a fost cel întreținut, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]