1,910 matches
-
de-a lungul coastei, în timp ce pisanii și sicilienii au navigat pe mare. Guy avea nevoie urgent de o bază fermă de unde putea organiza un contraatac împotriva lui Saladin, și din cauză că nu putea folosi orașul Tir, și-a îndreptat planurile către Acra, la 50 de km spre sud. Astfel, Guy și Conrad erau aliați împotriva lui Saladin. Acra (ebraică "עַכּוֹ", Akko; arabă "عكّا", Akkă), denumit în epoca elenistică "Antiochia tis Ptolemaidos" (greacă "Αντιόχεια της Πτολεμαΐδος
Asediul Acrei (1189-1191) () [Corola-website/Science/311057_a_312386]
-
de o bază fermă de unde putea organiza un contraatac împotriva lui Saladin, și din cauză că nu putea folosi orașul Tir, și-a îndreptat planurile către Acra, la 50 de km spre sud. Astfel, Guy și Conrad erau aliați împotriva lui Saladin. Acra (ebraică "עַכּוֹ", Akko; arabă "عكّا", Akkă), denumit în epoca elenistică "Antiochia tis Ptolemaidos" (greacă "Αντιόχεια της Πτολεμαΐδος") sau pe scurt: "Ptolemaïs", iar în epoca cruciată "Saint-Jean d'Acre", este un oraș din vestul
Asediul Acrei (1189-1191) () [Corola-website/Science/311057_a_312386]
-
erau aliați împotriva lui Saladin. Acra (ebraică "עַכּוֹ", Akko; arabă "عكّا", Akkă), denumit în epoca elenistică "Antiochia tis Ptolemaidos" (greacă "Αντιόχεια της Πτολεμαΐδος") sau pe scurt: "Ptolemaïs", iar în epoca cruciată "Saint-Jean d'Acre", este un oraș din vestul Galileei în Districtul de Nord din Israel. Este situat pe coasta Mării Mediterane, la nord-est de golful Akko, 23 km la nord de Haifa. În 2013, populația localității era de 47.397 de locuitori, majoritatea
Asediul Acrei (1189-1191) () [Corola-website/Science/311057_a_312386]
-
se remarcă în timpul bătăliilor de la Alexandria și Rozetta, apoi, din februarie 1799 primește comanda unei divizii și iese în evidență în timpul Campaniei din Siria, în special la asediul de la El-Arisch și la bătălia de la Jaffa. În timpul sângeroasei remize de la Saint-Jean-d'Acre, este rănit grav la cap și este salvat doar de intervenția chirurgicală miraculoasă a doctorului Larrey. Din cauza acestei răni, generalul își va ține toată viața capul înclinat spre stânga. Pe 10 mai este numit general de divizie pe câmpul de
Jean Lannes () [Corola-website/Science/311471_a_312800]
-
retras din serviciul activ nu este pensionat. Titlul corespunzător în [[Franța]] este acel unui [[Mareșal al Franței|Maréchal de France]]. Primul Mareșal al Franței a fost Albéric (Alberich) Clément, domn de Le Mez (n. pe la 1165 - d. 3 iulie 1191, [[Acra]]), numit în anul 1090 de către regele [[Filip al II-lea al Franței]]. Generalul a căzut pe când [[Asediul Acrei (1189-1191)|Acra]] a fost asediată. După ce gradul de Mareșal al Franței a fost abolit pe timpul [[Revoluția franceză|Revoluției Franceze]] în anul 1793
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
de France]]. Primul Mareșal al Franței a fost Albéric (Alberich) Clément, domn de Le Mez (n. pe la 1165 - d. 3 iulie 1191, [[Acra]]), numit în anul 1090 de către regele [[Filip al II-lea al Franței]]. Generalul a căzut pe când [[Asediul Acrei (1189-1191)|Acra]] a fost asediată. După ce gradul de Mareșal al Franței a fost abolit pe timpul [[Revoluția franceză|Revoluției Franceze]] în anul 1793, Napoleon l-a introdus din nou întra doua zi după proclamarea [[Primul Imperiu Francez|Primului Imperiu Francez]], la
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
Primul Mareșal al Franței a fost Albéric (Alberich) Clément, domn de Le Mez (n. pe la 1165 - d. 3 iulie 1191, [[Acra]]), numit în anul 1090 de către regele [[Filip al II-lea al Franței]]. Generalul a căzut pe când [[Asediul Acrei (1189-1191)|Acra]] a fost asediată. După ce gradul de Mareșal al Franței a fost abolit pe timpul [[Revoluția franceză|Revoluției Franceze]] în anul 1793, Napoleon l-a introdus din nou întra doua zi după proclamarea [[Primul Imperiu Francez|Primului Imperiu Francez]], la 19 mai
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
Sargine preda Damietta, pe zidurile cetății erau din nou așezate însemnele sultanului, iar regina Margareta, de curând ridicată din pat după nașterea unui fiu, celelalte doamne, francii din oraș, pisanii, genovezii, slujitorii primeau încuviințarea să se îmbarce, direcția aleasă fiind Acra, unde urma să-i ajungă regele cu oamenii lui după ce răscumpărarea avea să fie plătită. Grație lui Joinville, eliberarea regelui s-a făcut mai repede decât era de așteptat, jumătate din banii datorați, adică 200 000 de livre, fiind luați
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
cuferele templierilor, ascuns pe o galeră a acestora și păzit cu atâta strășnicie de călugări, încât nici turcii, nici mamelucii nu dăduseră peste el. La 13 mai 1250, Ludovic al IX-lea, transportat de o corabie genoveză, cobora în portul Acra, cruciada a VII-a, practic sfârșindu-se aici. Cruciații, care se răscumpaseră odată cu regele, dar prin eforturi proprii, căci majoritatea luaseră un mic tezaur cu ei la plecare, sau cei sosiți ulterior, nu mai formau o armată; în număr de
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
Împăratul Germaniei, Fredric al II-lea, regele Ungariei, Andrei al II-lea, sultanul egiptului, Al Muazzam, îi plătiseră tribut, răscumpărându-și astfel viața. Venise rândul regelui Franței. Așa se face că un emir, trimis de Bătrânul din Munți venea la Acra, cu misiunea specială de a-l intimida pe Ludovic, de a-l amenința pentru a obține de la el plata unui tribut cât mai mare, căci se pare că pe bătrân îl interesau mai mult banii decât viața regilor. Regele nu
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
IX-lea să se gândească serios la importanța întoarcerii sale în Franța, unde, fără energia bătrânei regente, viața politică putea să alunece ușor spre anarhie. Totuși regele nu a plecat imediat, el a mai zăbovit până ce cetățile Jaffa, Caesarea, Sidon, Acra au fost pe deplin fortificate. În sfârșit, în 1254, Franța își revedea din nou regele, care se întorcea dezamăgit, fără să fi văzut Ierusalimul, deși fusese invitat de mai multe ori de emirii din oraș, dar socotise că nu este
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
Islamului a fost reluată, an de an repetându-se atacurile asupra francezilor, în orașele ocupate sau în care erau stăpâni, cultul creștin fiind interzis. Biserica din Nazareth a fost rasă de pe suprafața pământului (1263), apoi, după un asediu nereușit asupra Acrei, a înaintat pe coasta palestiniană, a atacat Caesarea, Haifa, Arsuf, cucerind toate trei cetățile și dărâmându-le zidurile, odată cu ele principalele baze ale cruciaților fiind distruse. În anul următor, 1266, venea rândul cetății Safad aflată pe drumul Galileii și stăpânită
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
grea robie. După 171 de ani de stăpânire de către Casa de Hauteville, Principatul Antiohiei dispărea în zgomotul loviturilor date de sultanul mameluc Baibars, ecoul lor răsunând până în Europa. Boemund al VI-lea reușise să se refugieze la Tripoli, care, împreună cu Acra, rămâneau încă stăpâniri cruciate, dar Baibars nu le scăpa din planul său de ofensivă viitor. Deocamdată considera mai importantă să se îndrepte spre Mecca, să aducă mulțumiri lui Allah și o dată cu vizitarea orașului sfânt să-și impună suzeranitatea asupra întregii
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
Siria, regrupa armata, primul său pas fiind cucerirea fortificației Kerak de la ospitalieri (1270), în locul călugărilor militari, izgoniți, instalând o garnizoană puternică selgiucidă. Intenția sa era să înainteze spre Tripoli, dar, între timp, Eduard al Angliei, cu armata sa, debarcase la Acra, iar Baibars s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. Cruciații din Siria își adunaseră ultimele forțe și strânși în jurul Acrei și al cruciaților englezi, ajutați de mongoli au mai susținut lupta aproape un an, cu pierderi ireparabil de mari
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
selgiucidă. Intenția sa era să înainteze spre Tripoli, dar, între timp, Eduard al Angliei, cu armata sa, debarcase la Acra, iar Baibars s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. Cruciații din Siria își adunaseră ultimele forțe și strânși în jurul Acrei și al cruciaților englezi, ajutați de mongoli au mai susținut lupta aproape un an, cu pierderi ireparabil de mari. Asasinii Bătrânului din Munte își făceau și ei meseria, demoralizând pe cruciați. În sfârșit, în 1272, Eduard, după ce abia scăpase cu
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
a fi văzut djihadul împlinit. În Egipt a urmat sultanul Kalavun și o nouă dinastie Kalavunidă se întrona (1277-1293) ei revenindu-i misiunea ultimei lovituri dată cruciaților din Siria. În 1289 cădea Tripoli, iar doi ani mai târziu, în 1291, Acra, inima regatului latin era și ea cucerită. Ordinele călugărești se refugiau în Europa, francezii o parte plecau, alții rămâneau sub noua stăpânire. Doar regatul Ciprului a mai rămas în mâna latinilor până în 1571, când avea să cadă sub dominația turcilor
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
și constituie 47,7% din populația Braziliei și 99,4% din cea a Zonei Antarctice Braziliene. Majoritatea brazilienilor albi sunt descendenți din portughezi, germani, spanioli, italieni, ucraineni, bulgari, lituanieni. Statul este împărțit în 26 de state și un district federal: Acre, Alagoas, Amapa, Amazonas, Bahia, Ceară, Districtul Federal, Espirito Sânto, Goias, Maranhao, Mâțo Grosso, Mâțo Grosso do Sul, Minas Gerais, Pară, Paraiba, Parana, Pernambuco, Piaui, Rio de Janeiro și Tocantins. Se remarcă o migrațiune în masă a populației din mediul rural
Demografia Braziliei () [Corola-website/Science/310964_a_312293]
-
pădurilor adăpostesc cimbrișorul-de-câmp ("Taymus serpillum"), plantă ce înmiresmează natura pe tot timpul verii, turta ("Carlina acaulis"), numită și scaiete, poroinicul ("Orchis morio") sau bujor, sânzâienele galbene ("galium verum"), năpraznica ("Geranium robertianum"), măcrișul de pădure ("Oxalis acetosella") cunoscută și ca trifoi acru, murul ("Rubus fructicosus"), mușchi de piatră ("Centraria islandica"), ciuboțica-cucului ("Primula officinalis") sau anglicelul. În adâncul pădurilor întâlnim: toporași ("Viola adorata"), rostopasca ("Chelidonium majus") etc. Dintre animalele mari care compun fauna comunei Petriș cele mai răspândita sunt: mistrețul, cerbul, căpriorul și
Comuna Petriș, Arad () [Corola-website/Science/310111_a_311440]
-
de constituire. Întors în Palestina s-a realăturat forțelor Hagana. În cursul Războiului de independență al Israelului, Makleff a luptat în brigadă Cârmeli, ca ofițer superior de operațiuni și apoi ca general de brigadă, participând la bătăliile de lângă Haifa și Acra. El a luat parte și la operația Hiram, în care forțele evreiești au preluat controlul asupra întregii Galilei. După război, f a condus delegația israeliană la negocierile cu Libanul și Siria. În noiembrie 1949 a fost numit șef adjunct al
Mordechai Maklef () [Corola-website/Science/310172_a_311501]
-
acea perioadă membri ai comunităților creștine orientale (ortodoxă și altele). Pelerinajul spre Nazaret a primit un caracter ceremonial și biserica catolică a început să acorde iertarea de păcate acelora care luau parte la el. În cele din urmă, în 1291, Acra a căzut, după un greu asediu,în mâinile mamelucilor, aceștia punând capăt regatului cruciat. Doi ani mai tarziu, în 1293 și Nazaretul a căzut în mâinile lor. Din porunca sultanului Baibars, Bazilica Bunei Vestiri și Biserica Sfanțul Gabriel au fost
Nazaret () [Corola-website/Science/310509_a_311838]
-
În vreme ce grosul trupelor de rezistență au acționat în regiunile muntoase din Alpi și Apenini, au mai existat grupări importatne în câmpia râului Pad și în principalelel orașe. "Gruppi di azione patriottica (Grupurile de acțiune patriotică)" au organizat o serie de acre de sabotaj și s-au implicat în luptele de guerilă, iar "Squadre di azione patriottica (Detașamentele de acțiune patriotică)" au organizat mișcări greviste de amploare și campanii de propagandă. Spre deosebire de rezistența franceză, în rândurile rezistenței italiene femeile dețineau posturi importante
Rezistența italiană () [Corola-website/Science/310779_a_312108]
-
ceară ajutor folosind lumina torțelor. În felul acesta, se puteau aduna mari armate de cruciați acolo unde era necesar. Sarazinii știau că nu puteau să-i învingă pe cruciați dacă aceștia rămâneau în castelele lor sau în orașe fortificate ca Acra, Kerak sau Tir. Pentru a-i nimici, trebuiau să-i atragă într-o bătălie generală. Apoi, după ce garnizoanele ar fi fost lichidate, puteau să cucerească castelele cu ușurință. În 1187, Saladin invadează Regatul Ierusalimului, sperând să exploateze disensiunile din rândul
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
-i pe cei care îi plăteau. Alții erau orășeni din orașele de coastă care răspunseseră la "ârrière-ban" (chemarea la oaste a bărbaților valizi), fiind însuflețiți de gândul că luptau nu numai pentru credință, ci și pentru familiile lor aflate în Acra, Tir și Beirut. Majoritatea purtau tunici din postav vătuit sau apărătoare din piele care rezistau sabiei unui sarazin sau impactului mortal al unei săgeți. Se auzeau multe limbi și dialecte din Europa, armata creștină fiind cu adevărat o armată internațională
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
absența infanteriei care să-i țină pe musulmani la distanță cu arbaletele, cavalerii lui Guy erau aproape neajutorați. Sarazinii au năvălit asupra cercului de războinici în armuri care apărau Adevărata Cruce. În haosul din jurul relicvei sfinte, este ucis episcopul de Acra, relicva fiind preluată de episcopul de Lydda. Taqi al-Din le ordonă luptătorilor săi să lase arcurile și să-i atace pe cavalerii care-l apărau pe episcop cu săbiile, buzduganele și lăncile. Sarazinii i-au doborât pe apărători numai datorită
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
Billboard 200. Vocea lui Knowles se încadrează în categoria mezzo-soperanelor, ea fiind întotdeauna identificată ca fiind elementul central al grupului Destiny's Child. Jon Pareles de la "The New York Times" susține afirmația anterioară, adăugând și faptul că „vocea ei este catifelată, dar totuși acra cu o agitație insistentă”. James Anthony de la "The Guardian" a numit vocea ei „distinctivă și rapidă, cu tehnicii vocale aproape sughițânde”. Alți critici au apreciat amplitudinea și puterea vocii sale. În recenzia discului "B'Day", Jody Rosen de la "Entertainment Weekly
Beyoncé () [Corola-website/Science/308923_a_310252]