3,286 matches
-
Sammler ridică un picior lung În chiuvetă. Nu era prea bătrân pentru asemenea mișcări? Clar că nu. În intimitatea camerei lui era mai puțin Înțepenit la mădulare. Îmbăie picioarele și nu le șterse foarte bine, căci seara era caldă. Evaporarea alina usturimea. Din perspectiva timpului evolutiv nu eram bipezi de mult, iar carnea picioarelor suferea din cauza asta, mai ales primăvara, când organismele treceau printr-o expansiune aparte. Obosit și răsuflând În liniște, Sammler se Întinse. Își lăsă picioarele neacoperite. Aduse răcoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fără formă, nemărginită. Cum ajunsese să fie așa? Poate că lăuntricul, intimul, scumpa viață - lucrul care e sinele din zilele cele mai de Început - când pentru prima oară află de moarte adesea Înnebunește. Aici puterile magice trebuie să ajute, să aline, să consoleze, iar pentru o femeie, acele minunate puteri sunt așa de des cele ale unui bărbat. Așa cum, când Marc Antoniu era pe moarte, Cleopatra a strigat că nu mai rabdă să trăiască În această lume mohorâtă care „ce fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
poienile, Iar a nopților pruncie Țese zori de veșnicie Dar pe-a timpului cărare, Iarna liniște nu are! Să nu te superi, mamă! Să nu te superi, mamă, c-ades m-ai legănat; Cu mângâierea-ți caldă mereu m-ai alinat. Și atunci când am greșit tu nu te-ai încruntat, M-ai sărutat cu drag să nu văd c-ai oftat. Să nu te superi, mamă, că m-ai adus sub soare În zorii unei zile de mare sărbătoare Și m
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și tot ce-a fost frumos... Magnolii albe În visul meu cresc azi magnolii albe Și au pe buze lacrimi de iubire, Pe glezna fină câte-o amintire, Săruturi fără număr, prinse-n salbe. Din glasul lor, suav, ce te alină Cad stropi de rouă, o mărturisire Plutește pe acordul unei lire, Povestea ei, amorul fără vină. În versul meu magnoliile cântă Ca într-un joc, doar simfonii albastre; Aștept să crești din dragostea înfrântă Și să privești senină către astre
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
parte, ridicând umerii, semn că așa e cum spune ea. Dacă trebuie să fiu... musai eu sunt Alin, i-am zis, apoi mi-am continuat ideea în gând: ”sau măcar am să încerc, când îmi va fi greu, să mă alin cu una ca tine.” Mă bucur că o să fim împreună... o să fie perfect, ai să vezi, continuă ea să vorbească de parcă nu m-ar fi auzit. Eu sunt Elena, dar mi se spune Creața. Cum de era posibil să simțim
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
sânge cald. Sus, pe pisc, se înălța în cer albastru bradul, vestitor al vânturilor. Mai jos, în jghiab pietros, într-o roată de mesteceni, se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. Cădea tremurând, lunecând pe mușchi de stâncă, se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în iarbă naltă, într-o adiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chemând spaima din zarea mohorâtă, înăbușită de pulberi răsculate. Așa crescu bubuind buciumăria pădurii, învăluiri dese de stropi se abătură, duruiră ușurel și la geamurile mici, se depărtară - și deodată, ca o mânie care ostenește, cu oftări de ușurare, se alinară adâncurile, și soarele străluci deodată orbitor în toată poiana. Ieșii afară, pe prispă, cu nevasta pădurarului. Împrejurimile, neclintite, râdeau în lumină; o albină fulgeră ca un fir de aur; o gaiță trecu, cu penele-i albastre lucind; o mierlă începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fugeam de-aici... Mai bine ne duceam acu șase ani la America... America-i altfel de târg... Acolo-i altfel de lume... Acolo poate aveam parte de mai mult noroc!... În noaptea aceea Haia multă vreme nu s-a putut alina. Iar de ce s-a întâmplat a doua zi în casa lui Sanis și azi își mai aduc aminte femeile din Broscărie. Mai întăi un zvon lin a pornit dis-de-dimineață, apoi a crescut ca un vânt neliniștit. Era cătră mijlocul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa; copila asta mai are zile; așa că, arătându-i-se în vis și Precista, trebuie să ne ducem. —I s-a arătat în vis Precista? — Da. La ceasul patru după prânz, a căzut într-un somn deodată și s-a alinat. Când s-a trezit, mi-a spus cum i s-a arătat Maica Domnului și i-a făcut semn cu mâna să se ducă la vale. —La ceasul patru? Da. — La ceasul patru, am avut și eu semn, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-o împrejurare dintre cele mai grele. Nevasta cea tânără moartă în sanie. Murgu, pierit în mărghilă. Pruncul țipa în covrul din sanie. Înapoi - era singurătatea casei de vânătoare. Înainte, așezări omenești în depărtarea câmpiilor. Viscolul avea toane; când se alina, când se învârtejea sunând în pădurea de brad și stropind acum ace înghețate. Asta-i vremea înfricoșată a muntenilor, în vremea iernii cresc singurătățile până la cer și pân’ la capătul lumii. Căzute pentru totdeauna par amintirile soarelui. Un zeu dușman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bietele noastre ființi! peste noi nu vor mai odrăsli flori! — Ce facem? ce facem, oamenilor și creștinilor? se tânguia cu frică nana Floarea. N-avem acuma altă putere decât să-l ducem pe acest bolnav la locul lui, să-l alinăm și să-l hodinim. De ieri, stă nedormit și nemâncat. Rătăcit și mânios a umblat, sărmanul; fie-vă milă de dânsul. Traian, mai tânăr, își simțea ochii încălziți de lacrimi. Cum să nu ne fie milă, nană Floare? doar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
transportat la o baltă a fluviului. Cetățenii României cunosc Dunărea din planșele geografice sau o văd din fuga unui vaporaș. Puțini au cercetat-o în cotloanele ei misterioase. Măreața ei îmbulzeală de ape, colectată dintr-o jumătate de Europă, se alină în această blândă margine a șesurilor și în aburul ei apare apa morților, cu năluciri de vis. Gârlele ei au îmbrățișat, din veacurile cele mai vechi, bucăți de pământ, rupându-le și adâncindu-le într-o parte, sporindu-le cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Roxelana a rugat pe marele stăpân s-o ierte că-i pricinuiește tulburare și mâhnire. — Am pierdut un bun scump, gâfâia venețiana șoptit. Doresc altul tot de la cel ce mi-a dăruit pe întăiul. Măritul împărat i-a cuprins tâmplele: —Alină-te, iubirea mea, a zis el grav. Trist sunt și totuși mă faci fericit. Fi-vom pururi amândoi și în cealaltă viață. Ochii ei erau o mare adâncă și liniștită, sub luciul căreia se pregătesc dezastre. VItc "VI" Iată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unde ar fi trebuit să fie Aidan era pustiu, am scos un urlet. Părea un sunet scos de o fiară. Ghemuindu-mă în mine, l-am strâns pe Dogly la piept și am început să mă leagăn, încercând să-mi alin durerea. Când asta s-a dovedit zadarnic, am dat drumul la televizor. Dallas. Două episoade unul după altul. Cine-avea să știe? S-au terminat chiar după șapte. Destul de târziu ca să mă pregătesc să plec la lucru. Încercam să nu ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pomădat, i s-a spus să trăiască clipa, iar soția lui Mitch a spus că se bucura să vadă că a zâmbit puțin mai mult săptămâna asta. Doar platitudini fără sens, cu o vagă notă de spiritualitate. Lucruri menite să aline, dar care evident nu veneau de „dincolo“. Sunt doar prostii, m-am gândit amărâtă și, tocmai atunci, Leisl a spus: —Anna, primesc ceva pentru tine. Am simțit că mă arde o văpaie; puțin a lipsit să vomit, să leșin, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
vii la Boston. Încă o dată îmi cer scuze pentru orice suferință îți voi fi provocat spunându-ți toate astea. M-am gândit că aveai dreptul să știi și că vestea că o parte din Aidan trăiește ar putea să-ți aline puțin pierderea. Cu sinceritate, Janie — Așa că, vezi, a zis Rachel. Nu te-a înșelat, nu ți-a fost necredincios. Nu-mi pasă, am zis. Tot îl urăsc. Capitolul 3tc " Capitolul 3" Rachel m-a pus la curent cu tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Mi-a zâmbit de parcă abia ne despărțiserăm, mi-a cerut vești despre studiile mele; mi-a părut atât de senină, încât am fost intimidat, mâhnit, descumpănit. Poate că aș fi preferat s-o văd plângând, să fiu nevoit să-i alin durerea, fie și de la distanță, dat fiind firul de apă dintre noi. I-am vestit trimufător făgăduiala suveranului. A reacționat exact atât cât era necesar ca să nu mă jignească. I-am vorbit de plecarea în călătorie, iar ea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sinistră care se pierdea printre copaci. Nu putea să uite că era medic, chirurg. Sângele acela însemna nu doar moarte, ci și răni, suferință. Își duse mâna la traistă; poate că prezența lui era necesară pentru a vindeca, pentru a alina durerea, pentru a salva viața cuiva. Lurr mergea alături de el, supus, dar neliniștit, cu părul zbârlit și arătându-și colții. Valerius dădu ocol unui pin și deodată, la rădăcina unui tufiș, zări un chip schimonosit de groază și privirea teribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sânii, șoldurile, chipul, îmbrățișând-o delicat, vrând parcă să se agațe de ea sau să o împiedice să dispară. O fericire intensă puse stăpânire pe el, până când ea rupse vraja și plecă. Vizitele Velundei erau prea scurte pentru a-i alina dorința sau nostalgia. Valerius își înfundă fața în pătura ce păstra încă parfumul ei. Se trezi brusc și ascultă cu atenție. Auzi doar rumegatul vacilor în fundul grajdului și plânsul cucuvelelor afară. În locul acela era ceva care-l neliniștea. Nu îndrăzni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
duse repede lângă rănit, șoptindu-i cuvinte pe care doar el putea să le audă. În încăperea cufundată în liniștea nopții se auzeau doar trosnetul focului și glasul acela șoptit. Trosnetul și șoaptele se amestecau, devenind un singur sunet ce alina oboseala lui Valerius. Dacă vrei să dormi... Bărbatul făcu semn spre o grămadă de paie aflată în partea opusă a încăperii. Valerius nu se mișcă. Nu dormea niciodată după ce acorda îngrijiri cuiva, fiindcă știa că veghea lui înlesnea calea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
viață. Arta îl preia doar și-l duce în lumea fără de contururi, fără de umbre, fără de seve și fără de magmă. Dintr-un nimic creatorul zămislește un alt nimic, care pare că este viață, care pare adevărat, care pare că liniștește și alină. Viața doar se trăiește. O știu abia acum, când îi văd capătul, când coborând pe acest Bulevard văd cât de puțin înseamnă mulții ani trecuți, cât de neînsemnat este zbuciumul lor, cu noianul iluziilor, patimilor, tristeților, dorințelor și chinurilor încercate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
plăcinte puteam să-i ascult cum își deșertau desaga suferințelor. Nu m-am îndoit nici o clipă că poate inventau, poate improvizau spre a mă impresiona pe mine sau pe alții. Îmi era milă și, din puținul meu, credeam că le alin suferințele dându-le ceva și, mai ales, ascultându-i. Într-o zi, pe la prânz, după ce discutasem cu unul dintre acești bătrânei, când să ies din prăvălie, m-am simțit luat de braț și cineva mi-a spus: „Nu vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
văd că nici măcar amintiri nu am prea multe. Regrete cu atât mai puțin. Îmi pare rău, cu o jale pe care nici un alcool nu mi-a putut-o ostoi, cu o deznădejde pe care nici o Luminare nu mi-o poate alina, că n-am ajuns niciodată la biserica spre care, de atâtea și atâtea ori, tot am pornit. Sufletului meu, probabil, încă nu-i este îngăduită râvnita întâlnire întru mărturisitoare spovedanie... Râcă a sufletului. Și totuși, nu regret. Pare că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ascuns de cenzori a creat, la rându-i, alți și alți satrapi. Când textele încep a fi dezvăluite, răul este trecut de mult. Nimeni nu mai are ce salva. Nici o viață nu se mai întoarce, nici o rană nu se mai alină. Este o cunoaștere inutilă, diversionistă. În spatele ei se urzesc noi texte mincinoase, așteptându-și alte victime credule, pătimașe, lipsite de apărare. În Bibliotecă am avut certitudinea că, de fapt, tot scrisul rămas în Lume, toate cărțile păstrate nu sunt decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mi-ai dat înger păzitor, Mă scapă de „cel cu coarne” Când îl chem în ajutor. Conștiința-mi ține trează Și mă-ndeamnă să fac bine, El e-n calea mea o rază Căci pe drumul drept mă ține. Mă alină în durere Și mă mângâie în plâns, De-s slăbit, îmi dă putere Și mă ține tot mai strâns. Este straja vieții mele Și mă rog la el mereu, Să mă scape dintre rele, Să mă-mpac cu Dumnezeu.
Înger păzitor. In: CĂLĂTOR SPRE VEȘNICIE by Veniamin V. Boțoroga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/540_a_836]