2,050 matches
-
parte, se poate impune o unică reprezentare a identității suverane și, pe de altă parte, dacă reprezentarea poate fi făcută astfel încât să pară naturală și indiscutabilă. Dubla citire re-problematizează anarhia formulând două întrebări: mai întâi, ce se întâmplă cu problematica anarhiei dacă nu este foarte clar că statele suverane, prezente în totalitatea lor și complete, sunt ontologic primare sau unitare? Și, în al doilea rând, ce se întâmplă cu problematica anarhiei dacă lipsa unei puteri globale centrale nu este susținută în
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
formulând două întrebări: mai întâi, ce se întâmplă cu problematica anarhiei dacă nu este foarte clar că statele suverane, prezente în totalitatea lor și complete, sunt ontologic primare sau unitare? Și, în al doilea rând, ce se întâmplă cu problematica anarhiei dacă lipsa unei puteri globale centrale nu este susținută în exces de asumpții legate de politica de putere? Problematizarea statelor suverane Statele, suveranitatea și violența sunt teme cu o existență îndelungată în tradiția Relațiilor Internaționale, teme ce au câștigat în
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
ci "ajută de asemenea la constituirea lor" (1994: 3). Ceea ce demonstrează postmoderniștii privind violența în politica modernă trebuie diferențiat în mod clar de abordările tradiționale. În general, relatările tradiționale consideră confruntările violente drept evenimente normale în relațiile internaționale. Starea de anarhie este considerată ca un factor ce predispune statele la implicarea în război, la fel cum nu există nimic ce poate opri izbucnirea războaielor. Violența nu este constitutivă în astfel de relatări, ci este "configurativă", sau "pozițională" (Ruggie 1993: 162-3). Structura
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
puterea de a organiza, ocupa și administra spațiul". Nu există niciun spațiu politic precedent trasării frontierelor. Frontierele au în lumea modernă funcția de a separa un spațiu interior, suveran, de un spațiu exterior pluralist și anarhic. Opoziția dintre suveranitate și anarhie se sprijină pe posibilitatea de a separa în mod clar spațiul politic intern de exteriorul ne-domesticit. În acest sens, trasarea frontierelor este un moment definitoriu pentru statul suveran. Într-adevăr, nici suveranitatea, nici anarhia nu ar fi posibile fără
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
anarhic. Opoziția dintre suveranitate și anarhie se sprijină pe posibilitatea de a separa în mod clar spațiul politic intern de exteriorul ne-domesticit. În acest sens, trasarea frontierelor este un moment definitoriu pentru statul suveran. Într-adevăr, nici suveranitatea, nici anarhia nu ar fi posibile fără trasarea de frontiere care să separe spațiul politic. Această "trasare socială a spațiului global", ca să folosim cuvintele lui Ó Tuathail, are ca efect producerea unor state complete, mărginite, de obicei construite în jurul a ceea ce Campbell
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
eșuate" reprezintă cazuri empirice de state deviate de la modelul exemplar, deoarece nu reușesc să demonstreze că posedă semnele recunoscute ale statalității suverane. Prin acest eșec, ele ajută la consolidarea modului hegemonic de subiectivitate ca normă, și la reconfirmarea opoziției suveranitate/anarhie ce stă la baza lui. Pentru ca modelul să capete o anumită putere trebuie, totuși, să fie replicabil; trebuie să fie văzut ca un mod de subiectivitate universal eficient, ce poate fi invocat și instituit în orice loc. Presiunile la care
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
unele clarificări sunt necesare în explicarea preocupării lor pentru statul suveran. Postmodernismul nu caută să explice politica mondială axându-se doar pe stat, nici nu ia statul ca pe un dat. Mai degrabă, așa cum stă mărturie dubla citire a problematicii anarhiei realizată de Ashley, postmodernismul caută să explice condițiile ce fac posibilă o astfel de explicație și costurile ce decurg dintr-o astfel de abordare. Ce se pierde prin adoptarea unei perspective centrate pe stat? Și, mai important, ce aspecte ale
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
mai moderată dintre ele a venit din partea noii școli de instituționaliști neoliberali, conduși de Robert Keohane. Îndepărtându-se de preocuparea sa anterioară legată de relațiile transnaționale și interdependență, Keohane și-a asumat sarcina de a explica cooperarea în condiții de anarhie. Realiștii argumentaseră multă vreme că dacă vreo formă de cooperare internațională era cumva posibilă, acest lucru se întâmpla în condiții de hegemonie, când un stat dominant era capabil să își folosească puterea pentru a crea și a impune regulile instituționale
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
pentru a facilita cooperarea economică internațională, nu se prăbușea. Cum putea fi explicat acest lucru? În cartea sa din 1984, After Hegemony, Keohane a propus o teorie neoliberală a cooperării internaționale, o teorie ce prelua trei elemente ale neorealismului: importanța anarhiei interna-ționale în formarea comportamentului statului, statul ca actorul cel mai important în politica mondială și asumpția că statele sunt în mod esențial egoiste. De asemenea, el a preluat și modelul lakatosian al construcției teoriei care fusese folosit de neorealism (Keohane
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
folosit de neorealism (Keohane 1984, 1989a). În ciuda acestei baze comune cu neorealismul, neoliberalismul trage concluzii foarte diferite despre potențialul pentru cooperare internațională susținută. Așa cum am notat anterior, neoliberalii acceptă ideea că statele trebuie să își urmeze interesele în condiții de anarhie. Potrivit lui Axelrod și Keohane, anarhia "rămâne o constantă" (1993:86). Totuși, anarhia singură nu determină gradul sau natura cooperării internaționale. Neorealiștii sunt cel mai aproape de a avea dreptate, spun neoliberalii, când există o interdependență slabă între state. Când interacțiunile economice
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
1989a). În ciuda acestei baze comune cu neorealismul, neoliberalismul trage concluzii foarte diferite despre potențialul pentru cooperare internațională susținută. Așa cum am notat anterior, neoliberalii acceptă ideea că statele trebuie să își urmeze interesele în condiții de anarhie. Potrivit lui Axelrod și Keohane, anarhia "rămâne o constantă" (1993:86). Totuși, anarhia singură nu determină gradul sau natura cooperării internaționale. Neorealiștii sunt cel mai aproape de a avea dreptate, spun neoliberalii, când există o interdependență slabă între state. Când interacțiunile economice și politice între state sunt
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
neoliberalismul trage concluzii foarte diferite despre potențialul pentru cooperare internațională susținută. Așa cum am notat anterior, neoliberalii acceptă ideea că statele trebuie să își urmeze interesele în condiții de anarhie. Potrivit lui Axelrod și Keohane, anarhia "rămâne o constantă" (1993:86). Totuși, anarhia singură nu determină gradul sau natura cooperării internaționale. Neorealiștii sunt cel mai aproape de a avea dreptate, spun neoliberalii, când există o interdependență slabă între state. Când interacțiunile economice și politice între state sunt minime, există puține interese comune care să
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de luare a deciziilor, explicite sau implicite, în jurul cărora converg așteptările actorilor, într-o anumită arie a relațiilor internaționale", se spune că regimurile internaționale măresc costurile defectării, micșorează costurile de tranzacție și cresc transparența, facilitând astfel cooperarea în condiții de anarhie (Keohane 1984 : 57, 85-109). Dezbaterea dintre neorealiști și neoliberali este adesea caracterizată ca o dezbatere între cei care cred că statele sunt preocupate de avantajele relative versus cei care cred că statele sunt preocupate de mai mult de avantajele absolute
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
1984 : 57, 85-109). Dezbaterea dintre neorealiști și neoliberali este adesea caracterizată ca o dezbatere între cei care cred că statele sunt preocupate de avantajele relative versus cei care cred că statele sunt preocupate de mai mult de avantajele absolute. Pentru că anarhia face ca statele să se teamă pentru propria supraviețuire, și pentru că puterea este garanția supremă a supraviețuirii, neorealiștii cred că statele măsoară în permanență propria putere cu cea a altor state. Ele urmăresc permanent dacă poziția lor în ierarhia puterii
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
interesele. Aceste asumpții sunt pe deplin exprimate de neorealism. După cum am văzut, statele sunt definite ca "poziționaliști defensivi", păzitori geloși ai pozițiilor lor în ierarhia puterii internaționale. Formarea intereselor statelor nu prezintă niciun interes pentru neorealiști. Dincolo de a susține că anarhia internațională oferă statelor o motivație de supraviețuire, și că în timp stimulentele și constrângerile sistemului internațional socializează statele într-o anumită formă de comportament, realiștii nu au nicio teorie legată de formarea intereselor, și nici nu consideră că ar trebui
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
raționalist în a explica transformările sistemice recente a încurajat noua generație de gânditori să revizuiască întrebări vechi și situații văzute îndelung prin lentile neorealiste și neoliberale (incluzând controlul armelor de distrugere în masă, rolul și natura culturii strategice și implicațiile anarhiei). În final, avântul luat de noua perspectivă constructivistă a fost sprijinit și de faptul că unii cercetători din aria convențională a disciplinei, frustrați de slăbiciunile analitice ale teoriilor raționaliste dominante, au îmbrățișat, și ei, cu entuziasm, noua perspectivă, deplasând-o
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
alegem să le vedem astfel. Mai mult, în parte deoarece viețile femeilor și experiențele lor nu au fost cercetate empiric în contextul politicii mondiale, așa cum argumentează Grant și Newland (1991:5), Relațiile Internaționale au fost "focalizate excesiv pe conflict și anarhie pe un mod de a practica arta guvernării și de a formula stategii axat excesiv pe competiție și frică". Studiile asupra normelor și ideilor care fac posibilă reproducerea sistemului de state și asupra violenței structurale (sărăcie, nedreptate ecologică, inegalitate socio-politică
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Conceptele cheie din Relațiile Internaționale nu sunt nici naturale și nici neutre din perspectiva genului: ele sunt derivate dintr-un context social și politic în cadrul căruia hegemonia masculină a fost instituționalizată. Cercetătorii feminiști susțin că noțiunile de putere, suveranitate, autonomie, anarhie, securitate, precum și tipologia nivelurilor de analiză din Relațiile Internaționale, sunt inseparabile de distincția de gen dintre sfera publică și cea privată, instituționalizată în interiorul statelor, precum și între state. Aceste concepte sunt identificate în mod special cu masculinitatea și cu experiențele și
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
sa esențialistă a feminității și masculinității drept cauze ale dezordinii și, respectiv, ale reinstaurării ordinii. Pentru școala feministă, independența politicii interne față de cea internațională, precum și separarea sferei publice de cea privată, nu pot sta la baza unei frontiere disciplinare, din moment ce anarhia din afară sprijină de obicei ierarhia de gen din spațiul intern și invers. De-a lungul istoriei moderne, spre exemplu, femeilor li s-a spus că vor obține drepturi egale cu bărbații după război, după eliberare, după ce economia națională va
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
sumă zero și prin definiție "națională". Ea presupune ceea ce Peterson (1992a: 47-8) numește " contract de suveranitate" stabilit între state. Potrivit acestui contract imaginar, folosirea forței militare este un rău necesar pentru a preveni invadarea din exterior imaginat ca diferență, iraționalitate, anarhie și conflict potențial a interiorului statelor omogene, raționale și ordonate. Statele, în această analiză feministă, recurg la o formă de "extorcare", prin propria lor existență ca "protectori" agresivi, creează amenințări în exterior și cer compensații pentru insecuritatea pe care o
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
este un enunț normativ care justifică asemenea transferuri de autoritate. O problemă esențială a acestui argument este că interpretarea eco-centrismului care sprijină cartea lui Eckersley (1992) poate fi contestată. Ecocentrismul, în sine, este nedefinit politic. Poate avea multe variante, de la anarhie la autoritarism, cu versiunea lui Eckersley undeva la mijlocul acestui continuum. Interpretarea alternativă dominantă în cadrul reflecției ecologiste sugerează că problema, din punct de vedere ecocentric, ține de apariția modurilor de gândire moderne. Raționalismul inerent în știința occidentală modernă este unul instrumental
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
pe ideile transcendente ale eticii ecocentrice, ci pe importanța unei critici imanente a politicii globale contemporane. Autoarea pornește de la o analiză a tendințelor și a structurilor actuale antiecologice din politica globală pe de o parte (în concepția ei acestea sunt anarhia interstatală, capitalismul global și democrația liberală), dar și a orientărilor contemporane care creează posibilitatea contracarării acestor tendințe (multilateralism ecologic, modernizare ecologică, democrație deliberativă/discursivă). Eckersley susține că aceste trei elemente creează posibilitatea unei ordini mondiale ecologice care să funcționeze pe
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
funcționeze pe baza practicilor existente, fără a fi nevoie de elaborarea unei noi ordini mondiale. Ea se inspiră mult din teoriile constructiviste din Relațiile Internaționale (vezi și Reus-Smit, Capitolul 8, în acest volum), mai ales în privința noțiunii de "culturi ale anarhiei" (Wendt 1999), pentru a argumenta că suveranitatea nu ar trebui să însemne numai ostilitate permanentă și competiție între state (după cum se subînțelege din argumentele eco-autoritariste în favoarea guvernământului și din argumentele eco-anarhiste împotriva statului), ci poate implica apariția unor obligații reciproce
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
din politica globală contemporană care inspiră astfel "limitele posibilului", din care se poate apoi dezvolta critica sa imanentă. Pentru a relua, autoarea se referă la potențialul emergent al multilateralismului ambiental, al modernizării ecologice și al democrației deliberative care reiese din anarhia interstatală, din capitalismul global și din democrația liberală. Interesantă în acest context este probabil lipsa unei discuții despre mișcările "antiglobalizare", în care ecologiștii au jucat un rol important, ca și conștientizarea faptului că bunurile comune, ca formă de economie politică
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
D., 28 Zakaria, F., 58 Zalewski, M., 235 Zehfuss, M., 184, 185 Zimmern, Sir Alfred, 20, 24 "a treia cale", 40 "analogia internă", 108 "cartografiere morală", 203 "câștiguri absolute", 13 "cea de-a treia dezbatere", 235 "ciocnirea civilizațiilor", 115 "cultura anarhiei", 274 "etica discursului", 148 "fundaționism minimalist", 213 "idealism empiric", 226 "interdependența complexă", 208 "internaționalizarea statului", 170 "mâna invizibilă", 89, 90 "metodologie interpretativă", 223, 227, 231 "moralism", 67 "paradigma comunicării", 148 "paradigma producției", 142, 148 "paradigma suveranității", 180 "problema națională", 140
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]