8,708 matches
-
cu valoare etnocentrică), pentru tot ceea ce părea diferit, șocant, exotic pentru cel care privea, din afară, manifestările culturii observate. În acest sens, autorul citat arată că tradiția colecțiilor anecdotice, nereflectate de obiceiuri exotice, reprezintă o constantă a etnocentrismului occidental, din Antichitate (Herodot, Tacit), prin Evul Mediu și Renaștere (Marco Polo sau Johan Boemus), până la misionarii, călătorii și jurnaliștii epocii coloniale și postcoloniale. Dincolo Însă de aceste diferențe de nuanță, conceptul de obicei poate fi folosit (conform tradiției din cercetarea folclorului) drept
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
șocantă, greu de acceptat, Într-un cuvânt - exotică (pentru outsider). Acest mecanism explică reacțiile etnocentriste, deseori violente, ale celor din afara sistemului cultural În care funcționează actele de vrăjitorie, reacții care au variat de la disprețul superior (fie el al filosofilor din Antichitate, fie al intelectualilor moderni), până la reprimarea sângeroasă (pentru felul În care constructele vrăjitoriei topesc teme mitice arhaice vezi M. Eliade, 1976, sau C. Ginzburg, 1996). Dacă dinamica internă a vrăjitoriei este proiectivă (anumite acte magice sunt performate pentru atingerea unui
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1980, pp. 11-17), tipologia sacrificiului ar cuprinde: a) sacrificiile calculate: acele acte politice, militare, economice, sportive sau cotidiene de renunțare la ceva de valoare În așteptarea unui câștig mai mare; b) omorârile pentru prestigiu: acte sacrificiale specifice Înmormântărilor regale din Antichitate sau schimburilor rituale de daruri (gen potlatch), care nu consacră și stabilesc comunicarea cu divinitatea; c) execuțiile criminalilor: pedepsele capitale; d) sacrificiile vrăjitorești: folosite În diverse rituri secrete și au ca scop obținerea unor puteri magice; e) sacrificiile Împotriva amenințărilor
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și cu practici magice de fertilitate (stropitul, ruperea și aruncarea asupra ogoarelor a bucăților magice din păpușă, invocațiile). Pe de altă parte, actorii ritului nu sunt oamenii În puterea vârstei, ci fetițele (nici măcar fetele mari, ca În riturile asemănătoare ale Antichității grecești analizate de M. Detienne, 1997b). Ca În jocurile cu măști, ele par a performa o Înmormântare parodică (de tip carnavalesc), În care rolurile rituale sunt preluate de persoane total neeligibile pentru aceste poziții ceremoniale În situații normale (fetița-preot, fetița-dascăl
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
niciun zvon de război sau de neînțelegere nu tulbura fericirea lumii, nicio poftă nesăbuită de câștig nu otrăvea sângele țărănimii harnice și mulțumite. ș...ț Ospețele și orgiile și goana nebună după plăceri par a fi caracteristicile acestui carnaval al Antichității, așa cum se petrecea el timp de șapte zile pe străzile, În piețele publice și În casele vechii Rome, de la 17 până la 23 decembrie. Dar niciuna dintre caracteristicile acestei sărbători nu este mai izbitoare, niciuna nu a atras mai mult atenția
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Analogiile dezvăluie identități de substanță, iar distanțele În timp și spațiu nu constituie un obstacol În fixarea originii și sensului unui fenomen de folclor, cules În secolul al XIX-lea sau XX, Într-o formă culturală (atestată sau presupusă) din Antichitate sau preistorie. Adepți ai teoriei relicvelor, acești cercetători văd În folclor un depozitar al formelor din vechime, puțin prăfuite și discret alterate, dar În niciun caz radical modificate ori resemnificate. Similitudinile, transformate În filiații istorice și culturale, Îi vor permite
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ei trec de la identificarea unei note comune la stabilirea unei analogii sau a unei filiații (Între spațiul mitului și al ceremoniei, Între cultura populară românească și tradițiile populare din arealul geografic apropiat, Între faptul de folclor și forme culturale ale Antichității) sunt mici, atentate la căile culturale, istoric atestate, prin care s-a produs fluxul de difuzare a bunurilor simbolice, la funcțiile și semnificațiile fiecărui termen al comparației În contextul său social specific - toate aceste operații fiind dublate de un sever
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a offert au public roumain un panoramă de la poésie du monde dès leș temps leș plus anciens : N-am intenționat să dau, cu această culegere, o antologie a poeziei lirice universale. Citind și recitind stihuri cantate în vechiul Egipt, în antichitatea greacă sau chineză, în pădurile negre din străfundurile Africei, subt cerul italic sau galic, s-a ivit în mine dorința arzătoare de a anexă și a asimilă graiului nostru o seama de poezii, dintre cele mai frumoase ale literaturii universale
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
mult mai târziu (peste secole), în evul mediu, toponime slave: Bălgrad (Apulum), Grădiștea (Sarmizegetusa), Moigrad (Porolissum), Orșova (Dierna). Uitarea numelor orașelor, abandonarea toponimiei, în general, nu este un fenomen izolat, prezent doar în Dacia, ci se întâlnește peste tot în antichitatea romană târzie și în perioada migrațiilor barbare. Pierderea numelor orașelor, a toponimiei nu înseamnă însă discontinuitate demografică în spațiul daco-roman cum susțin roeslerienii pentru că hidronimia s-a transmis până astăzi prin populația autohtonă, de la care au împrumutat-o migratorii.17
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
revendicat de două lumi: păgână și creștină, veche și nouă, un tărâm al conviețuirilor tolerante și al ostilităților deschise, al continuității și rupturii, al tradiției și înnoirii. Acest secol încheie un "ciclu istoric" început încă din secolul al II-lea"Antichitatea târzie"definit de antropologia istorică, când s-au pus fundamentele civilizației creștine. Viața religioasă a secolului al IV-lea denotă caracterul intermediar al perioadei: el debutează sub semnul păgânismului intransigent și sfârșește sub zodia creștinismului intolerant, "totalitar" (Culianu). Între aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
H. Ei vor domina, demografic și politic, spațiu de la nord și nord-estul Mării Negre. Civilizația sarmatică, fondată în stepele din părțile Donului, se extinde apoi pe teritorii vaste, de la Urali până la Dunăre. Mișcarea valurilor sarmatice spre apus a continuat până la sfârșitul antichității, fiind determinată de propriile necesități de extindere a zonelor de pășunat pentru turme, dar și de înaintarea altor grupuri de migratori, mai ales germanici, care au pătruns în spațiul ocupat de ei. Cei dintâi sarmați care s-au deplasat, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
timp de zece secole, nici un scriitor, cronicar sau geograf nu pomenește în acest lung interval de un mileniu despre viețuirea unei populații romanice în nordul Dunării de Jos. El constată că nici un singur nume de oraș sau de sat din antichitate nu s-a păstrat până azi pe teritoriul României (fosta Dacie), în forma sa antică, cu schimbările cerute de legile limbii. Chiar dacă unii (puțini) coloniști romani ar fi rămas în Dacia, năvălirile pustiitoare ale barbarilor au distrus aceste rămășițe neînsemnate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
exclusiv albanezei și românei provin, în ambele limbi, din străvechea limbă vorbită odinioară în Peninsula Balcanică și în zona carpato-dunăreană, susține Al. Rosetti, pe urmele lui Hasdeu, Philippide, Capidan, Pușcariu. Această realitate infirmă teza privitoare la "simbioza româno-albaneză", la sfârșitul antichității și începutul evului mediu, și "conviețuirea" celor două popoare, sursa "împrumuturilor" din albaneză în română. Elementele fonetice, morfologice și sintactice în română și albaneză nu justifică o "comunitate" între cele două limbi, iar cuvintele indo-europene comune prezintă aspecte de mare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
într-un mediu iliro-roman". Și el continuă: "Lingviștii au remarcat că limba română vorbită în Transilvania, Valahia și Moldova nu prezintă particularități dialectale foarte pronunțate. Este un indiciu că ocuparea acestor ținuturi de către oamenii care vorbeau "românește" nu datează din antichitatea timpurie (secolele III-IV). Mai mult: între dacoromâna vorbită astăzi la nordul Dunării și macedo-româna vorbită în sud, în Macedonia, Thesalia, Epir și Grecia de către aromâni nu există o diferență profundă. Este vorba, pur și simplu, de două aspecte ale uneia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
precizăm că, dacă o colonizare în Moldova a unor elemente românești, venite din Transilvania, este un fapt atestat istoric în evul mediu, nu este mai puțin adevărat că acestea s-au suprapus unei romanități locale, est-carpatice, surprinsă arheologic la sfârșitul antichității (cf. D. Gh. Teodor, I. Ioniță, V. Spinei). Această expansiune nu justifică însă, în nici un caz, teoriile unor slaviști, conform cărora aceste ținuturi au fost ocupate succesiv de alte populații venite din stepă, alani, pecenegi și cumani. De la acești nomazi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jud. Cluj) și Turda.10 Evoluția structurilor sociale. Începuturile feudalismului românesc În istoria românilor, existența feudalismului, cu relațiile sociale, cu raporturile de dependență și cu formele sale specifice nu este contestată de nimeni. În ceea ce privește originile feudalismului românesc, evoluția societății de la antichitate la evul mediu a avut, în istoria noastră, o formă comună cu aceea din țările Europei de răsărit, neatinse de cucerirea romană, în care n-a existat sclavagismul și nici instituția colonatului. În aceste țări a avut loc o trecere
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
structurilor sale economice, a creșterii demografice, a dezvoltării comerțului și meșteșugurilor. Apariția și evoluția orașelor este un fenomen specific istoriei medievale. Orașul medieval este o realitate (o instituție) economică și juridică, care nu trebuie confundată cu aceea a municipiilor din antichitatea greco-romană și nici cu orașele moderne, înglobate în cuprinsul unui stat. Orașul evului mediu reprezintă o comunitate organizată, o asociere de apărare și de cooperare a muncii și a schimbului, o comunitate de oameni liberi, beneficiind de privilegii și așezat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Azov, precum Caffa (Theodosia), în 1266. Coloniile genoveze au fost întemeiate pe pământ mongol, cu voia căpeteniilor acestora, care au concedat teritoriul pentru fondarea de așezări comerciale, în schimbul unui tribut. Se repetă, astfel, istoria fondării coloniilor grecești în Pont, în antichitate. Spre apus, la gurile Dunării și Nistrului, genovezii își fac apariția mai târziu decât în Crimeea, astfel, la 1281, avem știri că negustorii din corăbiile genoveze opreau în portul Vicina, pe malul Dunării. Fostă reședință voievodală a lui Sestlav, Vicina
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reginei Maria către revistă (1921), precum și un cuvânt adresat de George Enescu, cu prilejul unei treceri prin Cluj (1923): „Menirea sfântă a muzicii este să stingă urile, să potolească patimile și s-apropie inimile, așa precum a-nțeles-o măreața Antichitate creând mitul lui Orfeu”. Sunt omagiați și portretizați Ion Creangă, Panait Cerna, N. Gane. Se realizează medalioane ale membrilor Academiei Române și ale unor personalități ale vieții artistice și culturale din Transilvania, dar și din întreaga țară: Gheorghe Lazăr, Agatha Bârsescu
CULTURA POPORULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286574_a_287903]
-
în această perioadă, cadrul și climatul intelectual. Lumea cultivată citea pe Anacreon, Sappho, Ovidiu, Vergiliu, Horațiu, Voltaire, Montesquieu, Racine, Molière, Florian și mai cu seamă din acești autori se traducea. În școli se studiau intens limbile clasice, se comentau scriitorii Antichității grecești și latine, precum și clasici și neoclasici francezi și italieni, cu deosebire Fénelon, se preda retorică de îndrumare clasică. Nu doar în timpul domniilor fanariote, ci și în următoarea perioadă, dramaturgia clasică a constituit principala sursă a repertoriilor teatrale din Principate
CLASICISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
roman Justin, „scris cu o mână foarte exersată” (Alex. Ștefănescu) și purtând girul - prin textul de prezentare imprimat pe coperta a patra - criticului Ov. S. Crohmălniceanu. Fabula narațiunii e o reconstituire ficțional biografică: ultimii ani ai vieții unui personaj din Antichitate, cu existență istorică reală. Este vorba de Iustin, filosof grec trăitor în Palestina, în colonia romană Flavia Neapolis, în secolul al II-lea d. Hr., autor, între altele, al unor Apologii în favoarea creștinismului, adresate împăratului Antoninus Pius și Senatului roman
COMANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
dezvălui instalarea represiunii arbitrare și a totalitarismului, consimțite prin pasivitate. Mesajul antitotalitar e abil construit. Iason și Medeea (scrisă în 1985) se raliază altui „filon”, de altfel înrudit, al teatrului secolului al XX-lea: cel al revizitării temelor mitologice ale Antichității și al investirii lor cu înțelesuri contemporane. Într-o Cronică electorală (1990) e abordată în tonuri grotești tema - atât de productivă în dramaturgia tuturor epocilor și atât de „fierbinte”, la noi, în primii ani de după 1989 - a luptei pentru puterea
COMANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
unui creator cu personalitate distinctă și viguroasă. Influențele asimilate nu-l împiedică să așeze între poezia sa și posibilele ei repere, dispuse în timp pe o arie vastă, o olimpiană detașare. Tematic, poezia lui se orientează spre mitologie sau spre Antichitate, dar și spre istorie, religie, literatură, filosofie. Dacă pot fi stabilite comparații între versurile lui și cele ale unor poeți ca Baudelaire, Heredia, Leconte de Lisle, Théodore de Banville, Catulle Mendès, nu este mai puțin adevărat că pot fi depistate
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
și 1995 se afirmă cu analize și comentarii pe marginea unor cărți sau pasaje celebre din Biblie, eseuri de istoria culturii, dintre care cele mai multe sunt axate pe problemele iudaismului în decursul istoriei. Preocupată la început doar de istoria literaturii universale (Antichitatea, clasicismul, barocul), C. a devenit mai cunoscută ca teoretician și comparatist. Bună cunoscătoare a artelor, Arta grădinii (1992) se remarcă printr-o inteligentă îmbinare a comentării tehnicilor arhitecturii peisagere cu mitologia, istoria și literatura diverselor spații și epoci. Evreul stereotip
CONSTANTINESCU-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286381_a_287710]
-
proporții, fiecare din altă limbă, și fiecare în formă fidel originară. Pe lângă aceasta a mai tălmăcit, tot în versuri și cu aceleasi calități, numeroase piese de teatru, îndeosebi din baroc și din romantism, precum și mii de poeme lirice, începând din Antichitate și până în ultima actualitate a veacului nostru. Nu mai luăm în considerație faptul că tot el a transpus unele proze românești de sute de pagini în limbile spaniolă și engleză” (Edgar Papu). Traduceri: A. Ț. Tvardovski, Țara Muravia, București, 1954
COVACI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286458_a_287787]