1,924 matches
-
am privit în sus, spre fața lui Kannon, continuă Nene. Ieri mai mult decât alaltăieri, astăzi mai mult decât ieri, pare să ne surâdă. Dimineața în care cele două femei vorbiseră astfel era aceea a sosirii lui Hideyoshi. Soarele la asfințit întindea umbra văii peste sat, iar zidurile templului erau deja colorate de roșeața amurgului. Nene lovea cremenea pentru a aprinde lămpile, în întunericul sanctuarului ei interior, pe când bătrâna stătea așezată, rugându-se în fața statuii lui Kannon. Deodată, auziră luptătorii alergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, în regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea în vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era încă destul de rece cât să înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se împărți pentru a-și ocupa pozițiile. Soldații aproape că zăreau inamicul. Și totuși, nu se zărea nici o coloană de fum a vreunui foc din tabăra dușmană, nici un singur soldat inamic. Ofițerii, însă, le arătară oamenilor pozițiile inamice: — Acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
templu din Kitsunezaka, iar acum, Katsuie rătăcea, în tăcere, pe coridoarele clădirii, privind spre poarta templului. — Shichiza încă nu s-a întors? îi întreba el, de nenumărate ori, pe vasalii apropiați. E deja seară, nu-i așa? Pe măsură ce se lăsa asfințitul, enervarea lui Katsuie creștea. Soarele în amurg își arunca razele pe clopotniță. — A venit Seniorul Yadoya! Acesta fu mesajul transmis de luptătorul postat la poarta templului. — Ce s-a întâmplat? întrebă, neliniștit, Katsuie. Omul vorbi cu sinceritate. La început, Genba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Inuchiyo. În timp ce-și îndemna calul, expresia îi era lipsită de orice fățărnicie. În fața unor asemenea sentimente, Inuchiyo se înclină cu o emoție adânc simțită. Silueta lui Katsuie ieșind pe poarta castelului se profila neagră, pe roșul soarelui în asfințit. Mica armată rămasă, de opt călăreți și vreo zece pedestrași, porni, în goană, spre Kitanosho. Doi-trei oameni călări intrară în galop, în Castelul Fuchu. Vestea adusă de ei ajunse curând la cunoștința întregii fortărețe. — Inamicul are tabăra la Wakimoto. Seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Atâta vreme cât încă se mai afla la Gifu, Hideyoshi putea porni în oricare direcție. Ieyasu așteptă următorul raport care, când sosi, îl anunță că Hideyoshi construise un pod peste Râul Kiso și ajunsese la Castelul Inuyama. Ieyasu primi această veste la asfințitul soarelui, în cea de-a douăzeci și șaptea zi a lunii, iar expresia de pe chipul lui dădu de veste că sosise momentul. Pregătirile pentru bătălie se încheiară în timpul nopții. În ziua a douăzeci și opta, armata lui Ieyasu porni spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi, se prosternă din nou. — Aș fi onorat dacă ați citi aceasta, stăpâne. Hideyoshi încuviință din cap, poate fiindu-i milă de nefericirea tânărului. După ce termină inspecția din acea zi pe câmpul de luptă, Hideyoshi reveni la Gakuden, în asfințit. Tabăra sa nu se afla pe teren înălțat, ca aceea a inamicului de la Muntele Komaki, dar Hideyoshi folosise pădurile, câmpiile și râurile din vecinătate spre a obține avantaje maxime, iar poziția armate sale era înconjurată pe două leghe pătrate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ardea verde-mocnit. Rareș se foia pe tampon și rugina zgrunțuroasă i se lua pe pantaloni. Se auzeau zgomotele surde ale mingii lovite departe, peste colțul livezii, în timp ce portarul de la Astra, singur în fața porții, privea încordat, drept în soarele roșu al asfințitului, cu mâna streașină la ochi... Dar primăvara vremea e capricioasă... Sâmbăta următoare venea o ploaie cu chef de joacă. Tampoanele rugineau din nou. Rugineau și profilurile de metal, nituite, care susțineau acoperișul tribunei de dincolo de teren. Sus într-un colț
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
devenisem, în ciuda voinței mele, un voyeur ce asista la onania lui Carol. Profesorul se întrerupsese, fără să mă fi avertizat și fără vreo explicație. Trenul se zguduia și se clătina, iar eu mă uitam cum se apropie de noi dinspre asfințit silueta modernă a gării Reading. Profesorul își repetă întrebarea: — Crezi în oroare? Mi-am adunat puterile: — Te referi la ocultism? Fiare, demoni, spirite, spiritism, chestii de genul ăsta? — Nu, nu la astea. Trenul se oprise cu o smucitură. Oameni purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
bilețelele. — Vom vedea! m-a lăsat ea în cumpănă. În sfârșit, în după-amiaza zilei de 27 septembrie 2009, după mai multe ceasuri de călătorie, am ajuns cu prietena mea Adina Cantuniari în fața unui bloc elegant, pe rue Boissière. Era în asfințit, pe terasele cafenelelor din preajmă lumea privea cu liniște surâzătoare perindarea trecătorilor, timbrul sprințar elegant al francezei vorbite în jur ne însuflețea auzul. Am sunat la interfon și am așteptat câteva minute cu bagajele în stradă. Deodată, poarta cu grilaj
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
pe gânduri. Ne despărțea atâta vreme de necunoaștere... Ea plecase din țară cu un an înainte de nașterea mea. Aveam de pus cap la cap două vieți în câteva zile. Părea cu neputință, totuși minunea era pe cale să se întâmple. Către asfințitul vieții, Dumnezeu ne dăruia această miraculoasă apropiere. Toate ființele iubite pe care le pierduserăm în timp păreau că se întorc treptat, împresurându-ne. Ioana căuta pe fața mea urmele asemănării cu părinții mei, cu vara ei, Pia, cu tante Marie
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
-i trag cu bi ciușca peste dos, să trec peste el cu masa cu rotile. Nu se mișcă, încrederea ce mi-o acordă este de neconceput. Cum ar fi viața mea fără un suflet atât de nobil? Înfiorări lirice Umbrele asfințitului pătrundeau pe ferestrele salo nu lui, făcând galbenul încăperii deodată mai palid. Dintr-o cameră alăturată, Ioana veni cu câteva albume în brațe și, punându-le cu grijă pe masa de cristal, mă invită să le răsfoiesc, dând timpul vieții
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
lung până acolo. Vânătorului de lupi nu i-a plăcut întâmplarea. La nici un ceas, a pornit spre crâng. Nu a întâlnit nimic deosebit. A doua zi a mers iar. Aproape o săptămână a fost plecat. S-a întors, într-un asfințit, cu o ditamai lupoaică albă, împușcată. Dintr-o desagă, a scos trei căței bălani, cu părul zbârlit de furie și spaimă. Târgoveții au văzut cu ochii lor ceea ce, până atunci, li se păruse mai mult poveste. Priveau în tăcere lupoaica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ceață. Și-a șters ochii și l-a zărit iar. Înalt, subțire; creștetul alb. Până ceața s-a lăsat la loc. Donna Iulia s-a smiorcăit nițel, și-a scuturat zăpada de pe ghete și a pornit spre casă. Luni, spre asfințit, în târg au sosit două sănii, din care, înghețați, au coborât câțiva inși. Negustori plecați după mărfuri cu peste o săptămână în urmă. Au povestit că într-un cătun apropiat cineva împușcase un lup alb. Un animal neobișnuit de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Uneori, spre amiază, se iveau nori grei; aproape se lăsa întunericul; fulgera: s-ar fi zis că va ploua potop. Dar vântul fierbinte risipea negura imediat, ca pe fum... Când a bătut iarăși orologiul, pe la jumătatea lui mai, tocmai cobora asfințitul. Auzindu-l, oamenii au început să suduie și să blesteme. Ce le-o mai veni pe cap? se întrebau. Totodată, se gândeau că poate nu se va petrece nimic și că astfel se va încheia odată povestea cu orologiul. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Lumina astrelor nu este reflectată deloc la întâmplare; pe boltă, dacă priviți cu atenție cerul, veți zări în fiecare noapte un alt desen. Nu, nu vă uitați la stele! E vorba de razele întoarse spre înalt! Configurația lor, după fiecare asfințit, este mereu alta. Asta înseamnă că interioarele construcției au o geometrie schimbătoare; toate coridoarele sunt, din vreme în vreme, orientate altfel! Doar zeii știu, cu adevărat, ce se petrece în labirint... Voința lor este cu mult mai puternică decât știința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
rând-o. Băiatul scoase din sertar punga de hârtie cu mărunții dinți sidefii, propriii lui dinți de copil, și-i lipi, în două șiruri ordonate, pe fălcile diavolului. Răma seră, privindu-se-n ochi, Victor și diavolul de hârtie, până ce asfințitul își prelungi limbile de flacără în odaie. Cine sunt eu? Acum câțiva ani, răscolind prin vrafurile mele de CD-uri, am dat de unul ce cuprindea teste de personalitate sub forma unor joculețe amuzante, intuitive, frumos colorate, de ți-era
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nevrând să Îl trezească, ori parcă vrând să păstreze clipa asta de intimitate fără sfârșit. A Închis ochii și a Început să cânte, imperfect, poticnindu-se, refrenul Concertului de Aranjuez, fără să-i pese de notele false, de realitate, de asfințit. Apoi vocea i s-a auzit limpede, aproape, tandră, Însoțind acordurile chitarei, de parcă ar fi vrut să Îi ocrotească somnul, tânără fată cântând lângă mort, pentru ca mortul să se trezească fericit. Iar el a deschis ochii timid, i-a Închis
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
e cuvântul potrivit, vrăjit de gustul sărutului și speriat de ce ar fi fost să urmeze dacă... S-au ridicat fără să-și spună nimic, el i-a luat chitara În mâna stângă, și ținându-se de mână au ieșit În asfințitul de iunie, fără să stingă nici o lumină, fiindcă lumina nu exista În afara lor nicăieri. Mergeau pe străzile desfundate pe care oamenii serioși le pregătiseră pentru ei, pentru viitorul lor, mergeau În tăcere, alunecau din timp departe, unde credeau că le
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
în semn de mulțumire pentru o victorie pe care o repurtase. De fapt, toate acestea erau un slab antidot împotriva spaimei. Gajus îl privea neliniștit și se gândea că nu putea să existe o legătură între insula aceea solitară în asfințit și soarta tatălui său. Dar vântul - care se stârnise după ce căpitanul izbucnise în râs - îi împingea în altă parte, spre colțurile de stâncă ce se iveau din mare, și marinarii nu i se puteau opune. La un moment dat, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mâloasă. — Aici s-au dat lupte îndelungate, murmură Germanicus. Aceasta era de fapt deci revolta egipteană despre care la Roma toți vorbiseră cu neplăcere, distrați și fără milă. Pe mile întregi nu se vedea altceva. În cele din urmă, spre asfințit, între nisip și palmieri se ivi în depărtare o stelă de piatră cu vârful aurit, în care se oglindea soarele. Apoi din nisip începu să se ridice un enorm zid de granit. — Sais, spuse călăuza arătând într-acolo, apoi tăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ai întrebat cum se desfășoară marele Rit. Iar eu îți răspund că nu se întâmplă nimic. Marele Rit este un simbol a ceea ce ochii materiali nu văd, a ceea ce numai ankh, spiritul, poate descoperi uneori. Cortegiul iese din templu la asfințit și coboară spre lac. Toți poartă veșminte albe de in. Bărbații au capul ras, simbol al meditației. Fetele presară flori pe drum, aduc spice și parfumuri, pentru că Isis e natura care se reînnoiește, copacul care înflorește; de aceea copacul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spre Roma, înainta pe Via Appia escortat de două cohortes, zvonul despre sosirea lui îl preceda și, la fiecare popas, era întâmpinat de mulțimi din ce în ce mai mari. Ajunseră la Beneventum, oraș celebru pentru legendele sale misterice, într-o zi geroasă, la asfințit, printre dealuri acoperite de zăpadă. Sub un nuc bătrân, cu scoarța deschisă la culoare, preoții unui mic templu egiptean, construit în vremea lui Julius Caesar, întâmpinară cenușa lui Germanicus cu sunetele unor instrumente ciudate și arome pătrunzătoare. — Ca la Sais
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nemișcat, învelit cu o pătură și cu câte-o scriere uitată pe genunchi, privind marea. Era foarte obosit, șopteau, era pierdut în singurătate. Dormita îndelung. Din ce în ce mai des, rămânea în camera lui, în pat, până târziu, uneori chiar până seara. La asfințit se scula cu greu, privea soarele aflat la orizont și se întorcea în cameră. Într-o zi, Gajus Caesar, salutându-l în tăcere, văzu că împăratul îl privea lung: poate că voia să stabilească o legătură, poate că încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
preocupate de miros, căutând, găsind și înfruptându-se, cu bucățelele pe care tu le-ai risipit, drept momeală, vor sosi, dinaintea ta, ție, nerămânându-ți, decât, să ridici arma, să țintești și să dobori frumusețile alea, roșii ca soarele în asfințit, pe care, să le tot aduni, cât e toamna de lungă...Tot povestitorul acela spunea, că, e bine ca peștișorii să fie din speciile știucă, ori păstrăv, că ăștia au un gust mai de vino-ncoa, pentru vulpi, și sorții
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
două grădini pe care le aveau pe lângă casă. Era o vară călduroasă și secetoasă, așa că, în fiecare zi, musai, legumele și florile trebuiau udate. Făcea această treabă cu plăcere, uneori dimineața până se ridica soarele pe cer sau seara, după asfințitul soarelui. Acum chiar se grăbea să termine mai repede să se odihnească și să se pregătească pentru logodna de duminică. A băgat în priză firul care alimenta cu energie electrică pompa din fântâna. Uda grădina fluierând și se gândea cu
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]