4,389 matches
-
înghesuim comemorativ, din poze ne privesc figuri tinere, foarte tinere: "indiferent de naționalitate au fost loviți de glonț", spune mai marele camerelor jupuite de mortar, și arată mai multe nume, cutare sârb, cutare neamț, cutare ungur, și se sprijină în bastonul de rănit cu care l-a înzestrat revoluția. În oraș mergem cu un autobuz dărăpănat să vizităm monumentele revoluției, nu suntem mai mult de cincisprezece participanți la un simpozion despre aflarea adevărului, înaintea noastră o mașină a poliției cu cele
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
primului război. Dintr-odată altfel m-am uitat la unchiul cel de nebăgat în seamă, altfel mi s-a părut înfățișarea lui părăginită, nădragii cei soioși de nonagenar, mâinile cele uscate, cu vene încordate, vinete la culoare din cauza trecerii timpului, bastonul său și pantofii dumisale cei legați cu sfoară altfel mi s-au arătat. Moșulică soarbe încetișor din paharul cel mititel puținea răchie și eu mult mă uit la el pe când îmi spune cum a călătorit printre valurile cele lungi, o
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
nu intru în dormitorul ei. îmbracă-te în el. E bun pe post de robă. — Dar n-o să-și dea seama? — Nu, nu. Are o ceainărie în Largs, și vizitele ei acasă sînt neregulate, asta puțin spus. Drummond luă un baston cu măciulie și porniră spre bal. Afară felinarele erau aprinse, iar tramvaiele zăngăneau și sclipeau. în oraș părea că se derulează o piesă criptică. O bătrînă și un bătrîn se certau în liniște la colțul unei străzi, sub privirile furișate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și ciorapi albi. La gît și la încheieturile mîinii avea dantele și paftale de argint la pantofi. Pe cap purta o perucă albă ca zăpada și pe ea un tricorn negru. în mîna stîngă ținea o mapă, iar în dreapta un baston din abanos cu măciulie din argint. Fața lui însă îi surprinse mai mult ca orice, pentru că era a lui Munro. — Doctore Munro! exclamă Lanark. — în acest moment nu sînt doctor, ci șambelan. Luați-vă rucsacurile. Lanark își aruncă rucsacul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sînt doctor, ci șambelan. Luați-vă rucsacurile. Lanark își aruncă rucsacul pe un umăr, și pe celălalt îl luă în mînă. Rima își luă la revedere de la Nan, care-și liniștea copilul care plîngea. Munro se întoarse și bătu cu bastonul în ușile mari, care răsunară și se deschiseră spre înăuntru. Munro îi conduse, iar Rima se lipi de Lanark. Ușile se închiseră. CAPITOLUL 32. Coridoarele consiliului Se aflau într-o cameră circulară, lambrisată, cu tavanul jos, cu un covor gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
peste șolduri, ținîndu-și bărbia ridicată și fața visătoare. Simțindu-se exclus, mai aruncă o privire împrejur. Pe podea mai erau cîteva bănci tapițate cu piele roșie, iar Munro stătea pe cea de lîngă el, privind concentrat pe coridor și ținîndu-și bastonul și mapa pe genunchi. în spate, la o oarecare distanță, se afla un tron medieval din lemn pus pe o platformă cu trei trepte din marmură. Ceilalți șambelani își aduseseră grupurile alături, și în acel moment bărbații grăsulii îngenuncheaseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cîrlionțate și cununi de lauri și își îndemnau caii cu genunchii, pentru că toți țineau o sabie în stînga și o mistrie masonică în dreapta. în fața lor, pe nori aidoma se aflau patru bătrîni venerabili în togi, ținînd în mîini pergamente și bastoane cu o formă ciudată. Ambele grupuri priveau în sus, în mijlocul domului, unde un bărbat masiv era așezat pe un tron. Fața lui, cu trăsături puternice, părea binevoitoare, dar ceva din felul în care se uita printre gene sugera că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și vorbiră mai tare. Wilkins strecură hîrtia în mapă și zise: — Lasă asta pe seama mea, Hector. Monboddo o s-o semneze. — Ar fi de dorit să nu plece fără viză, spuse Munro. — Dă-mi cerneala, o să-i ștampilez. Munro deșurubă măciulia bastonului îîn formă de aripi întinse) și-l întoarse cu susul în jos. Wilkins își vîrî degetul mare în orificiu și-l scoase cu vîrful muiat într-un albastru sclipitor. Rima se apleca să privească, iar Wilkins îi atinse ușor fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
trebui să aibă voie să se bucure de toate astea, se gîndea el. La soare ar arăta minunat. Pentru că ne aflăm în vecinătatea ieșirii, ne-am putea odihni aici, sugeră Munro, și-o să vă dau sfaturi pentru drum. își vîrî bastonul în pămîntul dintr-un ghiveci, se așeză la o masă și făcu semn unui chelner. Rima și Lanark i se alăturară. — Presupun că n-o să refuzați o gustare ușoară. — Cu mare plăcere, zise Rima. Lanark căută din priviri ieșirea. — Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tăcere, după care cineva spuse: — Sînt nebuni. Ajunseră în vîrf, unde apa se scurgea în bazine cu peștișori aurii. Marele bolovan se sprijinea pe un piedestal surprinzător de mic, în care era o ușă de fier. Munro lovi ușa cu bastonul. Se deschise. Toți trei se aplecară și trecură prin ea. CAPITOLUL 33. O zonă Coborîră minute în șir, între ziduri de ciment înguste, pe o scară metalică, în lumina verzui apoasă. Aerul deveni răcoros și, în cele din urmă, ajunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
colorate menite să-i facă pe producători servili. Proprietarii și manipulatorii au modalități mai istețe de a capitaliza. Cer în schimb timp: timp de a gîndi și planifica, timp de a evalua necesitatea de la distanță. Un bătrîn sprijinindu-se de baston și un tînăr smead cu turban intrară și rămaseră vorbind lîngă stîlp. Grant vorbise tare și fără patimă, dar brusc zise: Ce urăsc cel mai mult este înfumurarea lor. Institutul lor împarte populații întregi în cîștigători și ratați, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
blocului de granit. Era obosit, îi era frig, dar era mulțumit să aștepte. Nu era nimeni în jur, dar după o vreme, auzi scîrțîitul de pietriș sub picior. Se apropia o figură îmbrăcată în haine albe și negre și ducînd bastonul cu vîrf de argint de șambelan. Lanark nu putea desluși chipul de sub perucă: uneori părea a fi Munro, alteori Gloopy. — Munro? Gloopy? întrebă el. — Corect, domnule, spuse figura, aplecîndu-se plin de respect. Am fost trimiși să-ți conferim un privilegiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sclipeau, mă uitam prin vitrine, frumoasele înotătoare nu se aflau acolo, în schimb la o masă, aproape de geam, se așezase un domn în vârstă îmbrăcat într-o redingotă impecabilă, părul și barba albă îi luceau, domnul se rezema într-un baston cu măciulie de argint, era foarte distins, pe scaunul de lângă el stătea un băiețaș în costum alb cu guler de dantelă, consumau ceva cu frișca... „Ăștia da oameni !“, îmi ziceam și le zâmbeam prin geam, le făceam bezele, îi salutam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aceea la niște vecini de unde puteau să vadă, prin gard, răpirea. La rândul Lui, Irina și-a făcut rost de costum, și-a cumpărat pantofi de lac și a omorât un șarpe cu a cărui piele a învelit un băț, „baston de ginere“, zicea. Apoi, duminică, pe întuneric, a venit cu o căruță și cu doi veri de-ai Lui să-și fure mireasa. În drum spre casă, după ce-o furase, El și-a scos pantofii de lac fiindcă îi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
am întâlnihe cu soțul meu, îl văd venind...“. Am întors capul și m-am uitat în lungul străzii. Abia peste câteva clipe s-a ivit de după colț, dinspre bulevardul Domniței, un bătrânel în redingotă, mergea pâș-pâș, se sprijinea într-un baston cu măciulie de argint, încerca să se țină drept. „Doamnă Gerda“, am spus, „pe soțul dumneavoastră îl cunosc, l-am mai întâlnit, dar nu înțelegeam legătura...“. „Toți ne cunoaștem, dah uităm legătuhile“, mi-a amintit ea. Apoi a schimbat două-trei
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Și l-am zgâlțâit destul de tare, „Scoală-te“, i-am spus, „și du-te de cumpără înghețată, pentru toți trei...“. El nu s-a mișcat, părea că nu mă aude, dormea dus în redingota lui impecabilă, ținea în mâna stângă bastonul cu măciulie de argint. „Degeaba“, a spus domnul Sima, „trei zile nu se mai trezește...“. „Atunci să-l lăsăm să doarmă“, am spus și mă întrebam de ce vorbeam pe șoptite. „Va să zică, domnule Sima, locuiți împreună...“ „Da’ de unde !“, mi-a explicat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care făcea mari eforturi să se organizeze și să se civilizeze. În București, spun toate documentele din epocă, nu apucai niciodată să te plictisești, nici ziua, nici noaptea. Firile sensibile se temeau de pericole neștiute. Un bărbat se apăra cu bastonul de lumina electrică. O femeie a refuzat cu îndârjire să se lase fotografiată de fiul ei, deși a permis să fie pictată. Nevrozele se transformau în poezie, durerea și opiul mergeau mână-n mână. Tuberculoza, sifilisul, murdăria fie ucideau, fie
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ridică, tot cu două mâini, și făcu, răcnind, o mișcare de spadasin spre un dușman nevăzut. Din nenorocire, țurțurele, obișnuit pesemne cu mai multă liniște la marginea de acoperiș pe care crescuse, nimeri prost: un ins cu uniformă militară și baston cu cioc de argint, un domn de statură mijlocie care tocmai ieșea pe ușa clădirii cu ceas. Era mâna dreaptă a Prefectului de Poliție, Șeful siguranței publice, Costache Boerescu, aflat mereu în viteză: cosea repede-repede aerul cu picioarele lui scurte
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
urcau, în șir, spre Capșa, apoi de cei de pe partea opusă, aflați în drum către Dâmbovița, și care traseră unul după altul de hamuri ca să nu se ciocnească între ei. Se uită îndărăt. Polițaiul îl onoră în aceeași clipă cu bastonul ridicat amenințător și-apoi îl lăsă în plata Domnului, luând-o spre clădirea Prefecturii, aflată la câteva minute distanță. — Era s-o pățești. Conu Costache n-o să te uite, nu uită nimic și e viclean ca șarpele. Matale faci numai
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în culori vesele. Oamenii erau îmbrăcați parcă toți la fel, se potriveau unii cu alții. Doamne cu pălării acoperite de eșarfe legate bine sub bărbie, cu talie nefiresc de subțire și straie grele, până-n pământ, bărbați cu pălării tari și baston, doi ofițeri în haine cu fireturi salutând pe cineva dintr-o trăsură, o vânzoleală și o rumoare veselă, cu tropote de cai înăbușite de zăpadă, țipete de vizitiu, zurgălăi. Zăpada de pe drum era murdărită parcă de cenușă și amestecată de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să-și taie porcul. Se străduia să nu ofere oamenilor lui prilej de ură îndelungată. Ninsoarea se oprise și zăpada proaspăt așternută sclipea ici-colo, în lumina felinarelor. Tălpile lui Costache lăsau urme mari în albul trotuarului. Lângă ele, pe dreapta, bastonul făcea un șir de puncte mici și adânci. Popescu era un nume des întâlnit, va fi greu să vadă ce-i cu el. Lumină, stele, Maica Precistă, astea toate țin pesemne de clipa din urmă. Deși... Restul nu se auzise
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
soldatul îi luă pălăria, un splendid ogar barzoi sări cu labele pe pantalonii de uniformă ai polițistului. Îl alungă, deși era prietenos și avea ceva extrem de aristocratic, cu capul lui vioi, alungit, și cravata de păr din jurul gâtului. Își lăsă bastonul cu cioc argintiu în vasul din hol și intră, ca întotdeauna la vizitele lui de lucru, în bibliotecă. Generalul era în doliu, după nevasta lui care murise iarna trecută, în curând avea să se împlinească anul, dar durerea sufletească era
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
sunt cele două care merg împreună trebuie să afli dumneata. Du-te pe urma anunțului, dacă deocamdată celelalte căi s-au înfundat. — Și v-aș mai da un subiect de meditație, dacă-mi permiteți, spuse Costache din ușă, luându-și bastonul cu cioc de argint. Tânărul a rostit câteva cuvinte înainte de a muri, le-am notat: lumină, Popescu, lumină, Maica Precista și încă un cuvânt nedeslușit, sar sau dar. Dacă vă vine vreo idee, știu c-o să-mi dați de veste
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
lui, cum de nu putea să vorbească cu mine chiar la noi acasă, iar papa mi-a spus că prietenul lui nu amestecă niciodată lucrurile, că le a promis de mult, în tinerețe, să-și lase meseria la ușă, cu bastonul, când intră în casa noastră. Și, într adevăr, cred că s-a ținut de cuvânt, cel puțin până ieri, cu Dan Crețu. Papa a adăugat că azi nu-i lume la Prefectură, fiind a doua zi de Crăciun. De când mă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
dacă e s-o spunem pe-a dreaptă, puțină lume s-a ostenit prin viscol, la biserică, Epiharia, care-i cunoaștea după nume sau măcar după chip pe toți enoriașii, s-a mirat să vadă că apare un om distins, cu baston cu măciulie de argint în formă de cioc, care nu mai călcase niciodată pe-aici - asta cu siguranță! - își agață pălăria în cuierul de deasupra ultimului jilț și ascultă liniștit slujba din Duminica de după Nașterea Domnului. Nu părea deloc cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]