1,717 matches
-
a încoronat ca "rege al Siciliei" în ziua de Crăciun a anului 1130. În 1136, rivalul lui Anacletus, papa Inocențiu al II-lea, l-a convins pe împăratul Lothar al III-lea să atace Regatul Siciliei, având și sprijinul împăratului bizantin Ioan al II-lea Comnen. Cele două armate ale lui Lothar, una condusă de împărat personal, iar cealaltă de către ducele Henric "cel Mândru" de Bavaria, au invadat partea continentală a Regatului Siciliei. Pe malul râului Tronto, contele Guillaume de Loritello
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
verii lui 1157, Guillaume a contraatacat Bizanțul pe terenul acestuia, prin trimiterea unei flote de 164 de vase cu 10.000 de oameni, pentru a jefui Eubeea și Almira. În 1158, el a fost de acord să încheie pacea cu bizantinii. Aceste succese (inclusiv diplomatice) se datorau cel mai probabil lui Maio de Bari; pe de altă parte însă, stăpânirile achiziționate de tatăl său în Africa de Nord erau pierdute în fața Almohazilor, și este posibil ca Maio să fi îndemnat la părăsirea lor
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
legatul Ademar de Le Puy. Primul principe de Antiohia, Bohemund I a fost capturat în urma unei bătălii contra danișmenizilor în 1100, regent devenind nepotul său de frate Tancred. Acesta a extins granițele principatului, cucerind orașele Tarsus și Laodiceea (Latakia) de la bizantini. Orașele respective, alături de alte teritorii, au fost pierdute după bătălia de la Harran din 1104, în care regele Balduin I al Ierusalimului a căzut și el prizonier. În ceea ce îl privește pe Bohemund, acesta a fost eliberat în 1103, însă l-
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
a folosit respectivele trupe pentru a ataca Bizanțul, în 1107, fiind însă înfrânt de către trupele lui Alexios I Comnen la Dyrrachion în 1108, fiind silit de basileu să semneze tratatul de la Devol, în virtutea căruia Principatul de Antiohia se supunea Imperiului Bizantin până la moartea lui Bohemund; de altfel, Bohemund promisese încă din 1097 ca orice teritoriu cucerit de către cruciați (cu excepția Palestinei) să fie retrocedat Bizanțului. De asemenea, Bohemund a atacat Alepul alături de Balduin I și de contele Josselin I de Edessa; atunci când
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
Inab din 1149. Nominal, regele Balduin al III-lea al Ierusalimului a devenit regent în numele văduvei lui Raimond, Constanța până în 1153, când aceasta s-a recăsătorit cu Rainald de Châtillon. La rândul său, Rainald a intrat imediat în conflict cu bizantinii, de această dată confruntările desfășurându-se în Cipru. Noul principe a încheiat pace cu basileul Manuel I Comnen; cu toate acestea, în 1158 și 1159 Manuel a sosit pentru a prelua personal controlul asupra principatului. Din acel moment, Principatul de
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
primii ("ungari") la "Wenia" (probabil Vienna) și ceilalți ("cowari") la "Culmite" (probabil Kulmberg ori Kollmitz în Austria). În 892, după cum este notat în "Annales Fuldenses", regele Arnulf a atacat Moravia Mare, iar maghiarii au luptat alături de trupele sale. După 893, bizantinii au transportat peste Dunăre trupele maghiare aliate și împreună i-au învins pe bulgari în trei bătălii. În 894, maghiarii au invadat Panonia ca aliați ai moravilor regelui Svatopluk I. În jurul anului 896, cel mai probabil sub conducerea lui Árpád
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
o campaniei împotriva Moraviei Mari, reușind în cele din urmă să contribuie la dispariția acestui stat. După anul 900, aproape în fiecare an, maghiarii au lansat raiduri de jaf atât în vest, împotriva statelor catolice, cât și în răsărit, împotriva bizantinilor ortodocși. În 905, regele Berengario de Friuli a semnat o "amicitia" cu maghiarii pentru 15 ani, ceea ce a asigurat o perioadă lungă de pace pentru Italia. În perioada 907-910, maghiarii au reușit să obțină trei victorii importante împotriva armatelor france
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
împotriva Burgundiei (935) și Saxoniei (936). În 937, ungurii au efectuat noi raiduri în vest fiind atacate Reims, Lotharingia, Suabia, Franconia și Burgundia and Italy as far as Otranto in the south.. Maghiarii au continuat atacurile asupra Bulgariei și Imperiului Bizantin, reușind să ajungă până în fața porților Constantinopolului. Bizantinii au fost obligați să le plătească o „taxă” pentru următorii 15 ani. În 938, ungurii au reluat atacurile împotriva Saxoniei In 940, they ravaged the region of Rome.. În 942, raidurile ungurilor
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
ungurii au efectuat noi raiduri în vest fiind atacate Reims, Lotharingia, Suabia, Franconia și Burgundia and Italy as far as Otranto in the south.. Maghiarii au continuat atacurile asupra Bulgariei și Imperiului Bizantin, reușind să ajungă până în fața porților Constantinopolului. Bizantinii au fost obligați să le plătească o „taxă” pentru următorii 15 ani. În 938, ungurii au reluat atacurile împotriva Saxoniei In 940, they ravaged the region of Rome.. În 942, raidurile ungurilor au atins Spania musulmană, conform croncii lui Ibn
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
au ruinat economia agrară a Macedoniei, și, probabil, de marea ciumă din anul 547, orașul a fost aproape complet distrus de un cutremur în anul 619. Cetatea Filippi a fost un centru important și în epoca Imperiul Roman de Răsărit, bizantinii stabilind acolo o garnizoană. În 969, împăratul Nicefor al II-lea Focas a reconstruit fortificațiile acropolei și o parte din oraș. Orașul Filippi a beneficiat în acea perioadă de slăbirea treptată a amenințării din partea bulgarilor și de revigorarea Imperiului Bizantin
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
fost ocupat de "latini" în timpul celei de a IV-a cruciade, dar a fost apoi abandonat de către aceștia. Orașul a fost apoi ocupat de sârbi, dar a rămas o fortificație importantă pe traseul anticei "Via Egnatia". În 1354, viitorul împărat bizantin Matei Cantacuzino (pe atunci doar pretendent la tronul imperial) a fost capturat aici de către sârbi. După dezastrul suferit de sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje (1389), întreaga Macedonie a fost cucerită treptat de către Imperiul Otoman, zona fostului oraș Filippi fiind
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
fost viitorul rege Harald al III-lea al Norvegiei, cunoscut și cu supranumele de "Harald Hardrada" („Conducătorul dur”), care a sosit la Constantinopol în 1035 și s-a angajat în garda varegilor. El a participat la optsprezece bătălii în slujba bizantinilor. Până la reîntoarcerea sa în patrie în 1043, el a fost înaintat în funcție până la aceea de „Akolythos” - comandant al gărzii varege. Avea să moară în 1066 în bătălia de la Stamford Bridge împotriva regelui Harold Godwinson. În timpul cuceririi normande a Angliei
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
Constantin) a întemeiat aici o biserică.. Se pare că la scurt timp după apariția creștinismului, s-au stabilit în localitate adepți ai noii religii. În veacul al V-lea orașul a primit statutul de episcopie. În cursul veacurilor următoare, sub bizantini, scurta dominație sasanidă persană și sub califii arabi, localitatea s-a micșorat în mare măsură. După documente păstrate în Gheniza din Cairo, comunitatea evreilor a mai dăinuit la Tzipori cel puțin până în secolul al X-lea. În epoca cruciaților a
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
Robert Guiscard, a început asediul asupra Napoli, însă a încetat din viață în 1078. Iordan nu a continuat asediul, în timpul său puterea și influența familiei Drengot intrând în declin în comparație cu dinastia Hauteville, care a încheiat cucerirea Siciliei, ca și eliminarea bizantinilor din Peninsulă. Între 1092 și 1098, familia Drengot a fost alungată temporar din Capua de către cetățenii longobarzi. După revenirea la putere, dinastia și-a continuat declinul. Ea a continuat să fie protectoarea papalității, însă fără prea mult succes. Membrii săi
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
tratat, după ce aceștia au apărut în fața zidurilor Neapolelui în anul 929. În continuare, s-a aliat cu principele longobard de Benevento, Atenulf al III-lea, cu care a semnat un pact, ca și cu Landulf I de Benevento, îndreptat împotriva bizantinilor. O forță a fost trimisă de la Constantinopol în Apulia, așa încât vasalii rebeli au fost constrânși să recunoască din nou autoritatea împăratului din Bizanț. Ulterior, Ioan a confirmat tratatul cu principii longobarzi "salve fidelitate sanctorum imperatorum". În 946, Ioan s-a
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
lângă orașul Pomorie, Bulgaria, între trupele bizantine conduse de Iustinian al II-lea și cele bulgare ale hanului Tervel. În 705, Tervel îl ajută pe Iustinian să-și recapete tronul pierdut, după zece ani în exil. Ca mulțumire, noul împărat bizantin le oferă cantități enorme de aur, argint, mătase, precum și teritoriul situat între Stara Zagora, Sliven și Marea Neagra. Dar trei ani mai târziu, Iustinian se consideră destul de puternic pentru a recuceri teritoriile pierdute. Bătălia a avut loc lângă fortăreața Anchialus. Bizantinii
Bătălia de la Anchialus (708) () [Corola-website/Science/327031_a_328360]
-
bizantin le oferă cantități enorme de aur, argint, mătase, precum și teritoriul situat între Stara Zagora, Sliven și Marea Neagra. Dar trei ani mai târziu, Iustinian se consideră destul de puternic pentru a recuceri teritoriile pierdute. Bătălia a avut loc lângă fortăreața Anchialus. Bizantinii și-au ridicat tabăra, inconștienți că armata bulgară se afla în apropriere. Tervel și cavaleria au zdrobit trupele periferice bizantine, în timp ce infanteria ataca tabăra. Hanul a capturat cai, arme și numeroși prizonieri. Împăratul bizantin, Iustinian al II-lea, a fost
Bătălia de la Anchialus (708) () [Corola-website/Science/327031_a_328360]
-
în fruntea a 30.000 - 50.000 de bulgari în delta Dunării, pe insula Peuce. În tot acest timp, Constantinopolul era asediat de califul arab, Muawiyah I (674 - 678), permițându-i lui Asparuh să se pregătească pentru atacul inevitabil al bizantinilor. După ce asediul a fost ridicat, împăratul Constantin al IV-lea strânge în grabă o armată și pornește înspre noul așezământ al bulgarilor în 680. Forțat să-și abandoneze armata din cauza unor afecțiuni, moralul trupelor sale scade drastic. Forța bizantină dezorganizată
Asparuh al Bulgariei () [Corola-website/Science/327128_a_328457]
-
conduce un raid peste munți în provincia bizantină, Tracia, în 681, iar Constantin al IV-lea decide să încheie un tratat, prin care Imperiul Bizantin plătea un tribut anual. Aceste evenimente au marcat stabilirea statului bulgar și recunoașterea acestuia de către bizantini. În tradiția târzie, Asparuh este creditat de construirea marilor orașe precum Pliska și Silistra, și a unuia dintre zidurile bulgare de la Dunăre la Marea Neagră. În timp ce caracterul tribal și hegemonic a statului bulgar, în primele secole după înființarea acesteia este evident
Asparuh al Bulgariei () [Corola-website/Science/327128_a_328457]
-
fel ca și Sfântul Ieronim, care și el credea și promova ideea Pământului nu numai aflat în centrul Universului (geocentrism), ci și ideea de origine biblică că Pământul este plat; astfel de idei va manifesta în aceeași epocă și călugărul bizantin geograf Cosmas Indicopleustes, și nici măcar Isidor din Sevilia nu poate fi exclus dintre adepții Pământului plat, căci deși era un teolog care dispunea de numeroase surse păgâne, va compila enciclopedii pe baza lor rămânând prea confuz în chestiunea sfericității Terrei
Geocentrism () [Corola-website/Science/327319_a_328648]
-
proteja în fața statelor mai mari. Veneția a fost cea care a introdus sistemul reprezentanților permanente în străinătate. Mulți consideră că la Veneția diplomația a fost ridicată la grad de artă și sistem. Mentorii Veneției în materie de diplomație au fost bizantinii, iar venețienii au servit drept model orașelor italiene, Franței, Spaniei și în cele din urmă Europei. Au elaborat reguli de numire și de comportament al ambasadorilor. Un ambasador venețian primea împuterniciri pentru 3 sau 4 luni, această perioadă fiind extinsă
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
studiat cu Cimabue iar alții cred că ar fi călătorit singur până la Constantinopol și ar fi învățat direct de la un maestru bizantin; această ipoteză este în mare parte acceptată datorită stilului de pictură al lui Duccio foarte asemănător cu cel bizantin. Nu există dovezi clare că Duccio ar fi realizat fresce. Lucrările sale cunoscute sunt realizate pe panel de lemn, pictate în tempera cu ou și înfrumusețate cu aur. Diferit de artiștii contemporani și dinaintea sa, Duccio a fost un maestru
Duccio () [Corola-website/Science/329182_a_330511]
-
Compagnia del Laudesi di Maria Vergine pentru o capelă a Basilicii din Santa Maria Novella din Florența și "Maestà" comandat pentru altarul Catedralei din Siena, lucrare comandată în 1308 și finalizată în 1311. Stilul lui Duccio era similar cu cel bizantin din mai multe perspective, cum ar fi fundalul auriu și scenele religioase cunoscute dar, în același timp, era diferit și mai experimental. Lucrările sale aveau un nivel înalt de frumusețe cu detalii delicate, uneori înrustate cu pietre prețioase și țesături
Duccio () [Corola-website/Science/329182_a_330511]
-
moscheea actuala. Creștinii au fost despăgubiți pentru pierderea bisericii. Datorită importanței deosebite pe care o dobândise Damascul, cea de capitală a califatului, noua moschee trebuia să fie o construcție grandioasă. La realizarea să au lucrat meșteri egipteni, persani, indieni și bizantini. Arhitectură moscheei a fost inspirată după Moscheea profetului din Medina.Moscheea cuprindea o sală de rugăciune, o curte și anexe pentru pelerini. Sala de rugăciune, are o lungime de 160 de metri și un acoperiș din lemn susținut de coloane
Marea Moschee din Damasc () [Corola-website/Science/329368_a_330697]
-
fapt. Radegunda a fost apoi nevoită să ia de soț pe regele Clotar I, în vreme ce soția lui Hermanfrid, Amalaberga a fugit în teritoriul ostrogoților, ducând acolo și pe copiii ei, Amalafrid și Rodelinda. Amalaberga a fost ulterior capturată de către generalui bizantin Belisarie și trimisă la Constantinopol, în timp ce Amalafrid va deveni general iomperial, iar Rodelinda se va căsători cu regele Audoin al longobarzilor. Regatul thuringian a luat sfârșit odată cu Hermanfrid. Regiunea de la răsărit de râul Saale a fost preluată de către triburile slave
Hermanfrid de Thuringia () [Corola-website/Science/328544_a_329873]