KorAP: Find »[drukola/base=buzunar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...65 66 67 ...551 >

13,753 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

o condiție de bază. Ca să te bucuri de binefacerile foamei, trebuie să o demonstrezi ca pe o teoremă, să-i smulgi cunoscutele și necunoscutele, să te fotografiezi din profil și ,,en face,, ca un delincvent al sărăciei, să-ți golești buzunarele de mărunțișul pătat cu stropi de sudoare, să Înduri teama că imensul cazan cu fiertură se va termina, taman când ai Întins gamela din aluminiu, să-ți umpli Înainte de-a ajunge la finiș plămânii cu mirosul de cartofi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
un pantof, dar nu-mi mai aduc aminte dacî era stăngul sau dreptul. Tata ăn schimb avea chipul schimonosit și brâzdat de tâieturi adănci, iar pârul ăi era nâclâit de sănge. O fășie din sacoul gri, elegant, ți lipsea cu tot cu buzunare. Știam cî sunt morți și totuși mî găndeam sî le spun sî se ridice, pentru cî ăn sala de teatru spectatorii au plecat, a râmas unul singur și-ar vrea și el sî plece. |ntr-un tărziu, Un bârbat corpolent, ămbrâcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Antoniu ar vrea să se Întoarcă din drum. Astăzi nu-l trage inima să stea cu mâna Întinsă la gura metroului. În preajma marilor sărbători, cerșetorii se Înmulțesc, iar dărnicia oamenilor se face simțită, aproape fiecare din ei scotocindu-se prin buzunare și Întinzând bănuțul mult așteptat. Orașul pare asediat. Deși e luni, deci o zi obișnuită de lucru, pe străzi e o Înghesuială infernală, iar magazinele sunt asaltate de cei care-și fac ultimele cumpărături. Antoniu se gândește la caietul În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
privind-o patern, și Înțelegător. Îl trezește din starea asta o Înjurătură neaoșă, de mitocan și mai neaoș, care este atât de puternică, Încât acoperă zgomotul străzii. Bărbatul cu mutră de gorilă, stă cu picioarele depărtate și cu mâinile În buzunarele pantalonilor, aproape de intrarea metroului și scuipă printre dinți, Între două Înjurături, amenințând cu pumnii lui noduroși o biată femeie cu figură de gospodină chinuită. Femeia, concubină sau nefericită soție, nu scoate nici un cuvânt, se face din ce În ce mai mică și, are câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
pentru că ele s-au născut din harul și frumusețea acestei lumi. Antoniu se hotărăște să plece spre ghetou. Nu mai e mult și soarele va apune regal, maiestuos, Înconjurat de un halou roșu, lăsând loc nopții senine de vară. În buzunarul pantalonului, cele câteva bancnote Îi dau siguranță pentru Încă două-trei zile. Astăzi, trecătorii au fost ceva mai darnici cu el și acum, nu-i mai zornăie prin buzunare jalnicul mărunțiș, ci, câteva bancnote ce foșnesc, aducându-i oarecare liniște. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Înconjurat de un halou roșu, lăsând loc nopții senine de vară. În buzunarul pantalonului, cele câteva bancnote Îi dau siguranță pentru Încă două-trei zile. Astăzi, trecătorii au fost ceva mai darnici cu el și acum, nu-i mai zornăie prin buzunare jalnicul mărunțiș, ci, câteva bancnote ce foșnesc, aducându-i oarecare liniște. Se gândește la scris, Îi trece prin cap chiar să publice o carte, pe care, cu siguranță i-o va dedica lui Kawabata. Un cerșetor beat se tăvălește gemând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
pe care e scris ,, Neidentificat,, este Înfiptă și ea În pământ, la căpătâiul lui Kawabata. Groparii pleacă, Însfârșit.. Pe movilița care s-a format, deasupra mormântului, Antoniu pune cele două margarete. Antoniu mai are Însă ceva de făcut. Scoate din buzunarul pantalonului un borcănel. Dimineață, a dizolvat În apă câteva gogoloaie de baiț negru pe care le-a cerut de la femeia lui Ben. Își Înmoaie ca pe o pensulă degetul arătător de la mâna dreaptă În concentratul negru ca smoala și scrie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
chioșcului. ,,De curând s-a schimbat și guvernul, dacă vrei să știi,, se aude dincolo de peretele de tablă. -Guvern?, ce e ăla guvern? o șicanează Antoniu, În timp ce mâna lui se Închide ca o meduză ce-a aspirat prada. Strecoară În buzunarul pantalonului bancnota și privește mai departe, indiferent, mulțimea care se scurge ca un șuvoi imens de apă, pe marele bulevard. Se gândește că bătrânul Kawabata a avut ceva noroc, măcar În aceste ultime clipe ale vieții lui de vagabond. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
de singurătate. Sunt perfid, mă insinuiez În sufletele oamenilor, pentru că vreau să trăiesc din mila publică și mă port, de parcă asta mi s-ar cuveni. Dar nu mai pot repara nimic. ĂMâna lui Antoniu se grăbește să strecoare În același buzunar, Încă o bancnotăă. E târziu. Am pierdut ani buni din viață, judecând pe alții ca un idiot, și nu mi-am dat seama, că eu Însumi, un cinic fără pereche, am trăit numai și numai pentru...a nu face nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
ziare, timp În care citește câteva titluri de-o șchioapă, de pe cotidianele etalate comercial. Zgomotul tramvaielor și claxoanele mașinilor, Îl amețesc. Se simte, ca după o lungă boală, și n-a mâncat mai nimic de vreo câteva zile. Are În buzunarul paltonului, adresa unei edituri, copiată dintr-un ziar. În urmă cu o săptămână, i s-a aprins pofta de-a ști ce se mai Întâmplă prin lumea largă și a rugat-o pe lumânăreasă să-i cumpere un cotidian. L-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

iubește-mă și de acum înainte. Dacă am să pot, am să trec pe la tine mâine la ora obișnuită. Dacă nu pot veni, o să te sun cam pe la aceeași oră. M. Am încheiat scrisoarea și am pus-o grăbit în buzunar. Antonia și Rosemary coborau scările, încercând să vorbească amândouă deodată. — Și întreaga clădire are încălzire centrală pe păcură, spunea Antonia. M-am ridicat de la biroul Carlton House la care stăteam și m-am îndreptat spre șemineu. Era după-amiaza devreme, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
m-aș afla în lumea asta și oricând, totdeauna voi fi Antonia. M-am așezat pe canapea. Georgie plecă de la fereastră și veni spre mine. Părul strâns neglijent era acum vârât în gulerul ridicat al hainei, își ținea mâinile în buzunare și mă privea de sus cu ochii plini de o duioșie aproape ostilă. În cele din urmă întrebă: — Găsești prezența mea aici detestabilă? — Nu, am răspuns. Nici nu-ți dai seama cât de bine îmi face prezența ta aici. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
nici unul din noi nu găsi calea de a prelungi această scenă, ea s-a întors, iar eu am deschis ușa. Când a trecut pe lângă mine, m-am înclinat. M-am întors în salon. Grădina era goală. Mi-am pus în buzunar volumul de Napier. Am constatat că respir greu. M-am sprijinit de polița căminului și am început să mângâi unul dintre papagali. Praful zgrunțuros îmi rămase pe mână. 11 Următoarea constatare a fost aceea că Georgie nu era la ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mine și spuse cu glas încărcat de emoție: — A început domnia groazei. Am prins-o de umeri și am întors-o către mine. Avea ochii plini de lacrimi, dar încă se stăpânea. Mă privi cu furie și se căută în buzunar după o batistă. — Bine, Martin, e-n regulă, foarte bine, foarte bine. Nu e bine deloc, am spus. — Nu înțeleg, spuse Georgie. N-a fost decât o întâmplare, chiar dacă poate părea altfel. I-am spus într-o doară lui Honor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
în care mirosul sulfuros al ceții se contopea cu cel de lemne putrezite și de piatră rece și umedă. M-am așezat pe un scaun de bucătărie rupt. Mă durea piciorul cu care lovisem lada. Am constatat că băgasem în buzunar paharul din care băusem și m-am gândit că n-ar fi rău să mai beau puțin vin. Fără să mă ridic de pe scaun, am întins mâna, am apucat o sticlă și am scos-o din ladă. Mi-a trebuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
în dezordine, privirea fixă, vinul vărsat. Am constatat că nu pot vorbi. Honor Klein mai coborî două trepte. — Ah, dumneavoastră sunteți, zise ea. Am văzut lumină și am crezut că e fratele meu. Rămase acolo, cu mâinile vârâte adânc în buzunarele paltonului, privindu-mă îngândurată cu ochii micșorați, cu gura strânsă într-o linie dreaptă și aspră. — Fratele dumneavoastră este în pat cu soția mea, am răspuns. Tocmai le-am dus niște vin în dormitor. Honor Klein continua să mă privească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
a fost nebună? — Nu, nu știam. Chiar așa? Interesant, am spus. — Mi-a spus el, nu de mult, zise Antonia. Săptămâna trecută, înainte să... Suspină, își șterse fața cu batista și suspină din nou. Stăteam în picioare, cu mâinile în buzunarele halatului și o priveam cum plânge. Mi-era milă de ea, dar mila mea era doar o prelungire a propriei mele dileme. — Vasăzică, Honor Klein e cu voi, am spus. — O urăsc pe femeia asta, spuse Antonia. Urma să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
i-am spus și i-am turnat puțin în paharul crăpat. Docil, a luat o înghițitură. De afară s-a auzit glasul Antoniei. — Muncitorii pleacă. Poți să-mi dai niște bani? Eu n-am destul. Am găsit câțiva șilingi în buzunarul sacoului și i-am spus lui Palmer: — Ai cumva cinci șilingi să-mi împrumuți? A pus jos paharul cu whisky, ținându-și încă batista la ochi, și s-a căutat prin buzunare. Mi-a dat o monedă și i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
n-am destul. Am găsit câțiva șilingi în buzunarul sacoului și i-am spus lui Palmer: — Ai cumva cinci șilingi să-mi împrumuți? A pus jos paharul cu whisky, ținându-și încă batista la ochi, și s-a căutat prin buzunare. Mi-a dat o monedă și i-am dat-o Antoniei prin ușă. Am auzit muncitorii plecând. Îmi doream să-l văd pe Palmer plecat. — Am să cobor cu tine, i-am spus. O să oprim un taxi în stradă. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
N-are pic de milă”, mi-am spus. Apoi am continuat în gând: nici eu. Honor purta un balonzaid ponosit, fără cordon. Nu avea pălărie iar părul ei negru era ud de ploaie. Așa cum stătea în picioare, cu mâinile în buzunare, și examina camera, avea aerul cuiva care tratează o afacere. Putea foarte bine să fie și un detectiv. M-am ridicat în picioare. Ea a spus: — Întrucât ne-a dat de știre amândurora, să sperăm că n-a fost o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
nicidată pentru asta. — Mi-ai scris o scrisoare plină de minciuni, spuse Honor. Mă privea stând în picioare, cu capul aplecat în față, cu gulerul hainei ridicat în spatele părului ei negru ca o perucă și cu mâinile vârâte adânc în buzunare. — Ți-am scris o scrisoare plină de prostii, am răspuns. Atunci nu știam că mint. Urmă o scurtă pauză și m-am temut că o să mă expedieze. Mi-am strivit mai tare mâinile de ușă și aproape că am început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
e treaba ta. Am simțit că am dat dovadă de slăbiciune și că asta mi-a fost fatal. S-a mișcat și odată cu ea s-a mișcat și umbra ei pe podea în lumina rece a soarelui. În timp ce scotocea prin buzunarele paltonului în căutare de țigări am avut convingerea că în clipa următoare îmi va spune să plec. Am început să înaintez spre ea și, văzându-mă, ea a încremenit pentru o clipă; apoi și-a continuat în mod ostentativ gestul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
amândoi, spuse Antonia. — Ei, de-acum înainte va trebui să te mulțumești numai cu unul dintre noi. Nu spune asta, iubitule, spuse Antonia cu înflăcărare. Se ridică și încercă din nou să mă ia de mână. Am băgat mâna în buzunar. E cât se poate de adevărat că amândoi te iubim și că nu putem și nu vrem să mergem mai departe fără tine. Te-ai comportat fără cusur când a fost vorba despre Anderson. Nu strica lucrurile tocmai acum. — Perfecțiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
adevărat. Vă doresc numai bine, ție și Antoniei, și n-am să uit niciodată că te-am iubit cândva. Nu răspunde la această scrisoare care reprezintă, din partea noastră, un semn hotărât și final de bun-rămas. P. Am pus scrisoarea în buzunar și am rămas neclintit câteva minute. Apoi am deschis dulăpiorul și am căutat pahare. Am coborât în pivniță după șampanie. Abia după ce am luat sticla mi-am dat seama că am găsit-o pe întuneric. M-am întors în salon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
am trecut peste zgârietură. M-am dus în bucătărie și am căutat din priviri ceva de mâncare. Pe undeva trebuia să fie o cutie de biscuiți Bath Oliver, adusă de Rosemary. Mi-am scos haina și m-am căutat prin buzunare sperând să găsesc niște chibrituri. Am dat peste scrisoarea către Georgie pe care am recitit-o și apoi am rupt-o. Am găsit chibrituri și mi-am aprins o țigară. Se pare că iarăși rămăsesem fără whisky. Dar băusem oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]