2,351 matches
-
unde predomină seria de confesiuni sfâșietoare asupra chinuitoarei așteptări a "marii înfățișări" ("O, dar ce andrea nesfârșit de albastră/ va reuși să ucidă sufletul meu histrionic?// ...// Ca o ruină bazilicală,/ pradă șerpilor grași, histrionicul/ suflet...// Călăul solemn și puternic,/ imperialul călău" Odă), în nodurile discursive se strecoară, întotdeauna, firele unei ironii stridente, care să reducă patetismul inerent unor astfel de texte cvasi-testamentare sau, pur și simplu, să ridiculizeze toate modele socio-istorice sau poetice de care poetul se delimitează cu dezgust. Redau
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Luchesi. În plus, a băut deja semnificativ la serbările prilejuite de Carnaval. Un vin de Amontillado ar încheia ziua într-un mod strălucit. Îl convinge pe, aparent, derutatul Montresor că va îndeplini el acțiunea degustării și îl însoțește decis pe călăul satisfăcut spre catacombele palatului său, unde se află buclucașa butelcă de Amontillado. Aceste catacombe, cu rol de pivniță nobiliară, sînt, din start, foarte stranii. Deși băut, Fortunado observă ciudățenia decorului. Incinta pare imensă, are extensii dubioase, se adîncește pe măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
masonică, de constructor carevasăzică, și argumentează, arătînd o mistrie semnificativă, aflată întîmplă-tor oare? la el în acea clipă. Lectorul atent realizează că, de fapt, cel ironic, în circumstanțele de mai sus, e același Montresor, iar nu sărmanul Fortunado. Cu cinism, călăul îi arată victimei aici arma anunțatei crime, însăși mistria misterioasă. Defazat, Fortunado nu înțelege nimic și își confirmă o dată în plus statutul de "Bufon". "Glumești", îi aruncă el peste umăr lui Montresor, continuîndu-și călătoria printre oseminte pentru găsirea balercii de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
modern. Ce reprezintă Auschwitz? Un posibil greu de formulat în cuvinte. Ființe umane transformate, nu în animale, ci în ceva de nedescris, de neimaginat: "ființe inumane". E posibil ca umanitatea să se transforme în "inumanitate", cea a victimelor, cea a călăilor. Ce este "inumanitatea"? Un imposibil: imposibil să-ți judeci semenii, să faci să fie imposibil ca celălalt să te judece. Cum a putut rezista un om obișnuit la Auschwitz, fără să ajungă să colaboreze? Prin străfulgerarea unui posibil: "îndepărtata posibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cu un soi de dedublare masochistă. Fiecare pas spre irevocabil doare mai tare ca precedentul, dar se pare că propria scufundare exercită asupra lui o fascinație paralizantă. E drept că obișnuința creează, cu timpul, o legătură morbidă între victimă și călău, cel dintîi ajungînd aproape să-și iubească lan țurile, sau în orice caz, să se simtă singur fără ele. Dar Ivan e tînăr, inteligent, liber să se retragă din angrenaj înaintea fiecărui gest care îl compromite mai adînc. De ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mașini, internetcafe-uri, hoteluri, aeroporturi etc., oră de oră, ca un polițist, dublat de un sociolog și, desigur, de un scriitor adevărat. Ideea că, adesea, oroarea provine din absurditate sau, mai rău, din exces de inteligență, nu e o noutate, psihologia călăului a fost îndelung studiată de-a lungul timpului (între alții, mai recent, de Hannah Arendt sau Jonathan Littell). Dar ineditul analizei lui Morgan Sportès rezidă în ilustrarea cauzalității vidului intelectual și educațional, al relațiilor între aculturație și uniformizarea valorilor mondializate
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Încercarea de a o răpi pe aceasta înainte ca temuta nuntă să se consume se soldează, previzibil, cu un eșec; Mahavira este supus unei serii de torturi greu imaginabile și încă mai greu digerabile. Primul chin este cel al orbirii: călăul "ridică amândouă mâinile strânse în pumni, cu degetele mari întinse și întoarse înlăuntru. În clipa următoare, Mahavira simți o durere sfâșietoare, parcă două pumnale i s-ar fi înfipt în orbite zdrobindu-i bulbii ochilor". Urmează smulgerea limbii, scenă prezentată
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de jos și, cu o smucitură scurtă, i-o rupse din rădăcină. Valuri de sânge bolboceau în gura lui Mahavira, zvârcolindu-se într-un horcăit înfundat". Totul culminează cu jupuirea de viu a sărmanului moritur: în mijlocul gărzilor însetate de oroare, călăul "se apropie de osândit și trase cu vârful cuțitului o linie dreaptă de la buric până sub gât, încet, cu mare băgare de seamă să nu pătrundă prea adânc și să nu țâșnească prea mult sânge". Ordalia se încheie abia la
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mulțimii. [...] Mahavira se clătină și se prăvăli. Loviturile de bice șfichiuiră cu sete mormanul de carne crudă, care se mai ridică, mai merse câțiva pași și apoi se prăbuși fără simțire". Lovitura de grație îi este dată de același infatigabil călău, care-l "întoarse pe Mahavira cu fața în sus, îi făcu o crestătură adâncă în piept, ca să-l trezească din leșin. Mahavira își mai veni în fire, simți cuțitul cum îl pătrunde până în gât. Trupul se întinse ca într-o
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
îngrozit, dar silindu-se să zâmbească în chip ipocrit. Lectorul înregistrează scena ca printr-o lentilă fotografică, neînduplecat fidelă, dar detașată de imaginile redate: "Închipuiască-și cineva într-o sală [...] o sută și mai mulți oameni ucigași și hotărâți spre ucidere, călăi și osândiți, luptându-se, unii cu furia deznădejdei, și alții cu aprinderea beției. Boierii, neavând nici o grijă, surprinși mișelește pe din dos, fără arme, cădeau făr-a se mai împotrivi". În plin carnagiu, fac figură separată aceia cu puseuri eroice. Remarcabile
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
spume făcea la gură; dinții îi scrâșneau și ochii săi sângerați se holbaseră; o sudoare înghețată, tristă a morții prevestitoare ieșea ca niște nasturi pe obrazul lui. După un chin de jumătate ceas, în sfârșit, își dete duhul în mâinile călăilor săi". Proza se încheie în aceeași notă de lapidaritate cu care ne-am obișnuit deja; după ce ne informează că astfel "fu sfârșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldovei", naratorul adaugă o frază modestă, creionată
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
este pacifică: "Și omul plecă încet spre răsărit la deal, ca un călător cuminte, care știe că la un drum lung nu se pornește cu pasul pripit". Are nuvela happy-end? Da, dacă ne gândim, simplist, la mitul victimei transformate în călău, sub impulsul devastator al instinctului de conservare. Nu, dacă avem în vedere consecințele supraexcitării unei personalități anxioase, ale cărei mecanisme defensive se prăbușesc pe rând, dezvăluind un monstru mai înspăimântător decât cel care fusese obiectul spaimei sale inițiale. Oricum ar
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
arbore care se desface din trunchiul comun în trei brațe principale. Centrul tabloului îl constituie sfântul Ioan, care stă așezat cu mâinile pe lângă corp, ușor depărtate și cu palmele întoarse spre exterior în timp ce simetric, în stânga și în dreapta lui, se află călăul angajat în mișcarea care-i va reteza capul și Salomeea, ținând tava pe care va fi așezat trofeul. Tema este tratată cu onestitatea picturii academice, Salomeea nu are nimic din fascinul și misterul sângeros al femeilor fatale, iar pictorul nu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
expuse și la expoziția din 1911, în sala Exarcu a palatului Ateneului, așa cum o demonstrează catalogul expoziției 549. Lucrezzia Karnabatt surprinde la pictorul român ilustrarea aceluiași moment climactic al contemplării capului Botezătorului supliciat, oferit pe o tipsie Salomeei "perverse" de către călău. Tabloul trezește instinctul dramatic al scriitoarei, care continuă efervescent-pasional scena înfățișată de tablou, imaginând sărutul de o senzualitate macabră, pe care-l regăsește și în altă pânză a pictorului, inspirată de piesa lui Oscar Wilde. În ciuda subiectului "clasic", scriitoarea îi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei influențe din pictura lui Moreau. "Pe marmora poleită a curtei unui palat oriental, curte ce se înconjoară de înșiruirea sveltă a unor svelte colonade, s-a așezat albă și goală sub găteala podoabelor de pietre prețioase, perversa Salomee... Și călăul cu sabia picurând de sânge i-a adus într-o tavă de argint capul livid al Sfântului Ion, pe care ea-l privește cu nesațiu și cu satisfacția visului ce e gata să se împlinească... căci pe buzele ei vezi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
raportul dintre seria de tonuri deschise, oricum există loc și pentru considerații de ordin general cu privire la ecleraj, care face o bună impresie autoarei Demoniacei -, albul marmorei, a pielii frumoasei nimfete, a lividității chipului ei și sângele care picură de pe sabia călăului sau a rănii rezultate din decapitare. Salomeea încearcă să însuflețească printr-un sărut tardiv buzele litificate ale sfântului, așa cum marmura se "rumenește" de reflexul pielii ei. Și într-un caz și în celălalt, avem o încercare de sens opus reificării
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
capul Sfântului Ioan", motiv de care eram urmărită de atunci. Într-un alt an, am expus la "Tinerimea" un panou de grup mare, de 1.20 pe 1 m. Și pictat în "encaustique", reprezentând o variantă a acestui subiect biblic: "Călăul aducând Salomeei capul Sfântului Ioan". I-am dat o atitudine de înduioșare căci, îmi plăcea să contrariez tradiția, reprezentând o Salomee pocăită, în locul celei inconștiente din biblie"555. În Salomeea (1913) (vezi planșa 3), aceasta se apleacă cu dragoste asupra
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a spiritualizat prin ecou cu hieratismul pe care-l degajă chipul cețos al sfântului. Surprinde gingășia gestului care nu contrariază, nu generează tensiunea specifică esteticii decadente, ci mai degrabă un sens unional, redempționist, cathartic, al unei reconcilieri în suferință a călăului cu victima. Îmbrățișarea capului are ceva suroral sau chiar marial, apropiată de tratarea unei teme complementare la Fernand Khnopff. Salomeea poartă o brățară pe mână și un inel pe degetul mijlociu, fără ca aceste podoabe să aibă caracterul pletoric al celor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
separă pe Salomeea de cortegiul de femei, însă atitudinea acestora s-a diversificat. Câteva plâng moartea sfântului asemeni unui cor al bocitoarelor, altele, mai depărtate, în fundal, parcă abia au primit vestea și se grăbesc să ajungă la fața locului. Călăul, sau doar un servitor, se află într-o atitudine de prosternare la picioarele Salomeei. Scena păstrează o anumită ambiguitate, nu știm precis pe cine sau ce venerează acest personaj, servitor sau călău, pe stăpâna sa, ori capul Sfântului Ioan. Cruzimea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și se grăbesc să ajungă la fața locului. Călăul, sau doar un servitor, se află într-o atitudine de prosternare la picioarele Salomeei. Scena păstrează o anumită ambiguitate, nu știm precis pe cine sau ce venerează acest personaj, servitor sau călău, pe stăpâna sa, ori capul Sfântului Ioan. Cruzimea apare în prim plan, fără a fi stilizată: sângele se scurge în picuri grei din capul proaspăt tăiat, căzând pe ceafa servitorului prosternat la picioarele Salomeei. Avem aici un detaliu naturalist care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
imponderabile, unde tabloul se transformă în viziune macabră cu dizolvarea oricăror determinări temporale și chiar spațiale. Orice accent oniric, orice supralicitare obsesional-delirantă sunt lăsate deoparte în favoarea unei semnificații soteriologice a martiriului, atât pentru sfânt, cât și pentru comanditarul feminin, adevăratul călău, Salomeea. De data aceasta, Salomeea este înveșmântată, însă tema sărutului pe gură apare din nou. Salomeea ține în mâini acest cap din care sângele curge abundent și-l sărută, dar nu pe gură, ci pe obraz. În fundal se află
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fanteziste de genul „vin americanii”, nici lumea rurală vasluiană nu a fost scutită de ele ca să nu mai spunem că mulți dintre „răspândaci” au înfundat pușcăriile și lagărele morții numai pentru asemenea simple fleacuri. Probabil, lozinca transmisă de mahării roșii călăilor din Securitate era: „Partidu’ are nevoie de liniște. Păstrați o liniște profundă, dragi tovarăși, pentru că noi suntem ocupați cu planul de rusificare totală a României și de transformare a acesteia în republică sovietică cu un regim democratic de tip nou
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
s-au implicat în mod tragic și inutil și în aceste acțiuni. Astfel, la data de 5 aprilie 1945, Legiunea de Jandarmi Tutova trimitea Prefecturii Fălciu adresa nr.220 la care „anexase” și pe cetățeana Zadic Tudora. Intrată pe mâinile călăilor sovietici, această femeie a fost IMEDIAT „repatriată” cu primul transport disponibil, numai că se ivise o problemă și nu una simplă potrivit adresei nr.97/5 aprilie 1945 trimisă de Serviciul de Siguranță Fălciu Legiunii de Jandarmi Tutova: „... numita Zadic
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
nu numai păsările țăranilor români ci chiar și pieile de pe aceștia? Sunt întrebări la care, din păcate, există NUMAI un singur răspuns: nimeni nu s-a ocupat de așa ceva, mulți simțindu-și deasupra capului securea roșie învârtită amenințător atât de către călăul rus cât și de (mai ales!) călăul bolșevic român sau presupus român! După ce această „Administrație a livrărilor” fusese declarată ca fiind „regie autonomă” cu personalitate juridică și (bine-nțeles!) angajată cu o armată întreagă de conțopiști ce urmau a fi
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
și pieile de pe aceștia? Sunt întrebări la care, din păcate, există NUMAI un singur răspuns: nimeni nu s-a ocupat de așa ceva, mulți simțindu-și deasupra capului securea roșie învârtită amenințător atât de către călăul rus cât și de (mai ales!) călăul bolșevic român sau presupus român! După ce această „Administrație a livrărilor” fusese declarată ca fiind „regie autonomă” cu personalitate juridică și (bine-nțeles!) angajată cu o armată întreagă de conțopiști ce urmau a fi plătiți tot din banii alocați Convenției de
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]