1,865 matches
-
de pietre întunecate, nesfârșită, urlând de căldură, arzând cu mii de oglinzi sclipitoare, până la locul ăsta, aflat la hotarul ce desparte pământul negrilor de ținutul alb, unde se înalță orașul de sare. Și banii pe care mi i-a furat călăuza, prost, prost ca întotdeauna, i-i arătasem, dar m-a lăsat pe drumul cel bun, undeva pe aici, după ce m-a lovit: "Ăsta-i drumul, câine, îmi țin făgăduiala, acum du-te, or să te învețe ei minte", și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe marginile căldării. Eram acolo, în genunchi, în scobitura acelui scut alb, cu ochii mâncați de săbiile de sare și de foc care izbucneau din toate zidurile, palid de oboseală, cu urechea însângerată de lovitura pe care mi-o dăduse călăuza, iar ei, înalți și negri, mă priveau fără un cuvânt. Era amiază. Sub loviturile soarelui de fier cerul răsuna prelung, foaie de tablă încinsă de foc, era aceeași tăcere, și ei mă priveau, timpul se scurgea încet, și ei mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ele ... Știu că rătăcești pe margini de genuni. Acum, în fiecare seară Căutări prin vara arsă de cuvinte 151 trezesc stelele baston alb să-ți fie în rătăcirea-ți oarbă. încă te mai aștept, în fiecare dimineață când stelele mor, călăuză să-ți fiu... Brodând ... Am poposit pe dunga nopții tale Brodând ecouri grave pe năframe, Zăpezi își argintau spre tine cale Și norii îmi ningeau pe frunte drame. Era durere multă-n noaptea ta încât, când am aprins tăcută zorii
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Gulie, frumușică idee, numai așa putem scăpa cu fața curată, zice, de parcă abia atunci ar fi aflat de plan. — Cercul al șaselea, ereticii, zice Tîrnăcop, asta sîntem, niște eretici, pînă și Florentinul s-a rătăcit în mijlocul lor, cu toate că-l avea călăuză pe Vergilius care era mult mai experimentat. Era în jur de trei dimineața, Peștii se vedeau răsărind la orizont, exact în clipele în care Carul Mare se pregătea să apună, ce coincidență, tot luna aprilie, dar Roja îi întrerupe gîndurile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
minte, un orb care trecea la ore fixe și totdeauna traversa strada în dreptul unui magazin de pălării. Adulmeca momentul când circulația slăbea; atunci ridica mâna stângă pentru a atrage atenția mașinilor, în timp ce cu dreapta ținea bastonul care-i slujea de călăuză. Unul dintre noi, țigănos și cu ciorapii mereu căzuți pe glezne, îi smulgea câteodată bastonul, numai ca să ne distrăm pe seama bietului bătrân care intra imediat în panică. Și multă vreme am râs cu o bucurie neroadă, auzindu-l cum ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de robul lui ca să ne ajute. Robul Auta cunoaște cerul și noaptea și ziua și știe limbile care sunt vorbite de viitorii noștri robi. El știe deprinderile lor și locurile unde au sate. Pe cine ai fi vrut să luăm călăuză, dacă Marele Preot ne-a dat pe robul lui, care este cel mai potrivit? - Totuși Marele Preot l-a cam răsfățat. S-ar putea aici să uite că e numai rob! zise Puarem nemulțumit. Tefnaht zîmbi: - Dacă uită, nimeni nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
afla Puarem ce întrebări îi pune soldatul său unui rob? Să nu-l ucidă acum, ca să scape? Iahuben se scutură, scârbit. Cum să-l ucidă? Era și primejdios să-l ucidă, căci va veni armata și nu va mai găsi călăuza ce-i fusese dată în grijă anume lui. Și de ce să ucidă un om care nu-i făcuse nimic și care se purta cu el ca un frate mai mare! Era rob, dar se purta ca un frate. Și dacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de neliniște. În spatele lui mergeau călări soldații, blestemând întruna și drumul, și pe rob, și ținta necunoscută. De n-ar fi fost porunca regelui, l-ar fi părăsit. În față, se legăna pe alt asin un țăran din partea locului, luat călăuză. Era spre amurg. Auta își repeta în minte scrisoarea regelui, pe care o purta în sân, dar o știa pe dinafară. Regele îi scrisese Marelui Preot astfel: Mi-a venit o veste ciudată din ținutul de miazăzi. Țăranii din câmp
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
firea lumii spun că e de la zei. Dacă n-ai să poți descurca lucrurile singur, trimite-mi veste și voi veni și eu". Ce putea fi în mintea lui Auta nu era în stare să ghicească. Omul care le era călăuză le-a spus și el că a fost de față și a văzut cum au ieșit zeii aceia cu trup firav, dar cu piele de argint și cu capete de cleștar. Fiecare zeu avea mâini și picioare, câte au și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un răstimp de gândire, Tefnaht porunci: - Spune-le să mă ia și pe mine în corabia lor, dacă cumva se duc în Marele Oraș. Să le spui că au ce vedea acolo și că aș fi bucuros să le fiu călăuză. Auta le tălmăci această rugăminte a preotului și străinii nu se împotriviră. Ieșind ultimul, Auta auzi un foșnet și se întoarse: de după o perdea se ivi o clipă capul Marelui Preot. Auta zâmbi în sine și ieși fără să spună
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
destul de înalți, au un podiș larg, sus de tot... Dar cum o să nimerim acolo? Cred că ar fi bine să nu mai faceți ce ați făcut cu ridicarea pe Piscul Sfânt. Hor începu să rîdă: - Acum te avem pe tine călăuză. Auta se miră: - Cum vă pot călăuzi eu de-aici? - Mai ales de-aici! zise Hor. Se duseră amândoi într-o încăpere în care Auta mai intrase, ca să privească stelele. Hor îndreptă marele ochean așa încît când va trece luntrea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
doisprezece ani, și privise de jur-Împrejur, avea ochiul deja antrenat de gravurile În lemn ale lui Leech. Când revenise, ca bărbat tânăr, Punch, cu secțiunea imagistică de-acum lărgită de Keene și Du Maurier, Îi era Îndrumar, ghid turistic și călăuză În interpretarea și abordarea vieții sociale engleze. Experiența Îi puse rapid În lumină limitele În acest domeniu, dar desenele lui Du Maurier - mai mult desenele decât textul, uneori greoi, de dedesubt - transpuneau observarea cu finețe satirică a comportamentului social, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de ceva foarte bun e Întordeauna mai bună decât certitudinea a ceva mai puțin bun. Mi-a reamintit această maximă Într-o scrisoare, cu puțin Înainte de a muri. Și n-am mai uitat-o. Într-un fel, mi-a fost călăuză În cariera literară. — Cum a murit? — De tuberculoză. La douăzeci și cinci de ani. Eram În Europa la vremea aceea. Știam că e bolnavă, dar când a sosit sfârșitul, a fost un șoc imens. Vorbiserăm În scrisori despre posibilitatea ca ea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un copil de la înec. "Plecasei câine surd la vânătoare, ochiosule... Fără sfat de taină, case conspirative, adrese, manuscrise, sextant, mai departe de Otopeni nu răzbeai. Pentru a nu fi amăgit și sfârtecat prin Preschimbările de Șapte Zile ale Bucureștilor, o călăuză te va purta în locurile vii ale orașului. Te va scoate în traseele secrete. Și te va depune pe linia subțire, nepericuloasă, dintre două primejdii... O nemaipomenită călăuză ți-a fost căzută la sorți... Deșurubează- i tu repede, bidonașului dopul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fi amăgit și sfârtecat prin Preschimbările de Șapte Zile ale Bucureștilor, o călăuză te va purta în locurile vii ale orașului. Te va scoate în traseele secrete. Și te va depune pe linia subțire, nepericuloasă, dintre două primejdii... O nemaipomenită călăuză ți-a fost căzută la sorți... Deșurubează- i tu repede, bidonașului dopul, să descifrăm ce trăsături morale are călăuzitorul și după care semne îți vei da seama când îl vei întîlni. - Am încolăcit, cu dreapta, toarta striată, - continuă Tartorul - din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sala de repetiții (cum bietele au cerut), ci în pădurea Andronache, frîngîndu-li-se încheieturile, cu sârmă de balot. Și înmuindu-li-se fizionomiile cu câteva carabe... "Admistierile îi scurtează două hălci din pedeapsă, îmi mai dezvălui uscatul talmudist câteva date despre călăuză... În penitenciar, năzbâtios, și-o bagă în audiență cu diverși homosexuali, formă de divertisment reprimată de Codul vostru Penal. După penitenciar, pentru a-și face mâna, sustrage și depozitează acasă, în balcon, 400 de litri de benzină. Infracțiune de tot
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și depozitează acasă, în balcon, 400 de litri de benzină. Infracțiune de tot râsul. Pentru că, sub un dâmb afânat din codrul Cernica, putrezește și se lustruiesc oasele minorului Miluță Cioroslan, trei ani, călcat cu mașina, îngropat în taină de către aceeași călăuză a ta. Care, eliberată după viol... se reangajează, prin mită, la coloana auto "Cățelu", primește ecusonul 853, se fâțâie prin București precum cel mai trufaș taximetrist... Nu pui la suflet antecedentele lui... Un desăvârșit cunoscător al mediilor prin care te
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
inima în dinți și spuse: Domnule Vultur, încă mai ești hotărât să urci muntele? Vultur-în-Zbor se opri, cu răsuflarea tăiată. — Da, spuse el și era gata să continue, când Virgil îi zise: — în cazul acesta permite-mi să-ți fiu călăuză. Auzind o astfel de propunere neașteptată, Vultur-în-Zbor rămase mut de uimire. — Doamna O’Toole, spuse el într-un târziu. Nu cred că se simte prea bine. Dolores O’Toole era încă ascunsă în cufăr când Virgil intră în colibă - singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
la el în poală și a răspuns absent la propria-i ghicitoare: — Un irlandez poartă trei prezervative ca să fie sigur, sigur, sigur. în sinea lui s-a gândit: Acum, domnule Jones, hai să vedem dacă ești în stare să fii călăuză. DOUĂZECI Prepelicarul spuse, agitând amenințător un os: — Uite, frățioare. Uite. Uite un os pentru tine. Cuțu, cuțu. E un os foarte special. Osul din K. Ia-l. Vino și îngroapă-l. Prepelicarule, rosti încet Vultur-în-Zbor. Tu ești? Stătea batjocoritoare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el însuși. Și tocmai această pierdere de sine era ajungea acum la un moment critic. în plus, mai exista și crucea pe care se părea că de-acum trebuie s-o poarte tot timpul, răspunderea pentru viața lui Virgil, salvatorul, călăuza și prietenul său. Cum oare, se gândi el neliniștit, cum se face că pun în pericol viețile și fericirea tuturor celor pe care-i ating? N-am vrut niciodată să fie așa. Ca și când i-ar fi citit gândurile, Virgil zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
conifer necunoscut. îi simțea asprimea sub el. Dădu morocănos cu piciorul într-un con, aruncând ocheade mânioase înspre creatura invizibilă, ca și cum ar fi vrut s-o ardă cu privirea. Tăcut și ghemuit în spatele unui pâlc de copaci, Vultur-în-Zbor își asculta călăuza vorbind în gol și, aparent, primind răspunsuri. î„Vocea“ gorfului poate fi auzită doar de ființa căreia i se adresează.) își zise: Virgil Jones, ascunzi mai multe decât s-ar părea la prima vedere. Și, cum prima vedere însemna destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
atunci și Valhalla va cădea odată cu el. Cu un plescăit ușor amuzat din limbă, Virgil arătă căte orașul K. Odată ce Virgil își recăpătase puterile îdeși nu și vigoarea), ascensiunea muntelui nu le mai puse probleme iar acum Vultur-în-Zbor stătea lângă călăuza sa, chiar la marginea coastei împădurite, și își plimba privirea peste o câmpie surprinzător de întinsă. Era ca și cum în versantul Muntelui Calf ar fi fost tăiată o treaptă imensă. Vultur-în-Zbor contempla pentru prima dată adevărata înfățișare a muntelui se trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de făcut. Trebuia să-l vadă pe Virgil azi. Amâna deja de prea mult timp și trebuia s-o facă. Poate că familiarizarea sa treptată cu felul de viață din K nu-i permitea să o vadă decât rareori pe călăuza lui de până atunci, dar asta nu era o scuză pentru nerecunoștință. Și poate că orașul K nu era locul potrivit... încă mai existau acele întrebări fără răspuns și acea perspectivă de struț asupra lucrurilor. — Trebuie să merg în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întoarse spre dreapta. Șaisprezece pași la dreapta. Se opri. Căsuța cea neagră era în spatele lui, impasibilă. Aici, spuse Virgil Jones. Aici ar trebui să fie. Vultur-în-Zbor închise ochii și-și controlă zvâcnirea sălbatică dinăuntrul lui. Era timpul. Merse către Virgil, călăuza lui oarbă, a cărui limbă se agita agonizant din pricina tensiunii. Fiind paralizat de Trandafir, nu putea să-și dea seama singur dacă acela era locul corect. Vultur-în-Zbor trebuia să fie cobaiul. Dacă te așezi în locul unde stau eu și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
la fel de prost ca Virgil Jones? Acum tonul egal din vocea ei dispăruse, fiind înlocuit de o patimă înspăimântător de intensă. Veninul din vocea femeii ar fi speriat și-un șarpe. — Privește, Vultur-în-Zbor, îi zise ea. Privește-l pe Virgil Jones, călăuza ta și soțul meu, la fel de incompetent în ambele funcții. Mă uit la el și văd un om posedat orbește, ca oricare altul din K. Tu ce vezi? Eu văd un om ce vânează umbre. Tu ce vezi? Vino înăuntru, Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]