10,702 matches
-
am pierdut până și L-ul nobiliar din numele de familie? Pe tata îl cheamă Breazul, pe mine m-au înscris la primărie Breaz, parcă sunt cal.” Se apăra și el cum putea față de lumea din jur. „Mă retrag în carcasa mea lingvistică, mai-tinere coleg, așa mă apăr. Eu nu am nici pumni, nici idei, numai cuvinte.” Era cel mai bun profesor de română, toți copiii de ștabi veneau la el pentru meditații. Când îi accepta, după multe și calculate amânări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
copac, un arbore străvechi, cu tăcerea prinsă între crengi ca o rugăciune. Ajunse la baza lui și fără să facă vreo pauză, începu să se cațere cu febrilitate. Se avânta din creangă-n creangă. Ridicându-se, deranja frunzele moarte și carcasele goale de insecte și toate bucățile de resturi uscate adunate în copac. Cădeau ca o ploaie peste el pe când se cățăra de-a dreptul până în vârf. Când își făcu loc printre frunze - chiar în clipa în care reușise - vraja spiritelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Se luaseră după el. Observă un cărăbuș care se târa afară dintr-o gaură a scoarței chiar sub nasul lui. Înveșmântat într-o armură verzuie, strălucitoare, cu antenele ridicate, cu mănunchiuri de aripi ca niște jupoane transparente ițindu-se ridicol de sub carcasa lui dură ca o scoică; părea o dovadă vizuală a absurdității propunerii tatălui său. Treptat, se calmă. Cât erau de frumoase insectele acestea din jurul lui, cât de incredibil de frumoase: fluturi uriași, împodobiți cu generozitate, albine cu limbi lungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ușor deranjate, stătea întins ca un invalid și încerca să se distreze cu ceea ce la un moment dat fusese o mare obsesie a sa. Tot soiul de lucruri ajunseseă în cutia aceea: un păianjen cu spate roșu precum catifeaua, o carcasă înaltă, cu semnițe așezate ca foile de pergament, o bilă portocalie de rășină, o piele de șarpe, o bucată de os, pene de diferite culori, mătase fină, mătase de bumbac, toca îmblănită a unei molii, o spirală de sepale, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
că am vărsat cafeaua. Grăbit să prind ceașca, am dezechilibrat scrumiera. Vrând să prind scrumiera, am vărsat cafeaua și mi-am agățat cotul de unicul fir cârlionțat al telefonului - așa că, atunci când, cu o ultimă convulsie eroică, am țâșnit din pat, carcasa lui m-a lovit în tibie, după care a căzut ca o bombă pe piciorul meu gol... Douăzeci de minute mai târziu, timp în care durerea m-a chinuit cumplit, dezlipeam filele ude ale agendei mele de telefon. Am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
antiviperin și antidotul contra săgeților otrăvite. Ia lucrurile în serios. Trebuie să prinzi ceva din șiretenia junglei. Acum mă îndreptam, în cușca mea fierbinte, spre țara pieței de carne de pe maidanul din West Village. Aici magaziile din cărămidă roșie adăpostesc carcasele animalelor tranșate și roiurile de șobolani, fauna din Manhattan fojgăind printre cei vii și cei morți. Aici găsești adevăratele vizuini ale curiștilor, la Spike, la Water Closet, la Mother Load. Nimeni nu știe ce se întâmplă în locurile astea. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
rând, mai Întâi bărbații, apoi femeile... E loc aici pentru toată lumea. Nu vă Înghesuiți. În caz de aglomerație, mă pot multiplica... O scurtă meditație cu mâinile Încrucișate pe piept nu strică nimănui...” Făcută din cartilagii de cea mai bună calitate, carcasa doammnei Bernic avea proprietatea de a se plia pe orice corp străin, mulându-se perfect pe structura lui. În zilele de duminică și de sărbătorile oficiale, când numărul solicitărilor creștea, cartilagiile doamnei Bernic deveneau atât de elastice, Încât o Întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu totul de ispită. Instinctele de procreare ne deposedează de toată energia, transformându-ne În melci... Ce diferență poate exista la nivel instinctual”, Își continuă gândul Oliver, „Între Olivia, femeia-salcie, cu fața acoperită de cochilii, și femeia Bernic, a cărei carcasă goală aduce cu o scoică și al cărei trup gelatinos te absoarbe ca un uter În neantul lui... Amândouă sunt o apă și-un pământ...” Și ca să alunge „stafia” ce Înainta urcând pe scări spre el, masterandul, aducându-și aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ce Înainta urcând pe scări spre el, masterandul, aducându-și aminte de câinele Spinoza, scoase un urlet prelung, după care, Îndreptându-și ținuta, intră cu demnitate În salon, nu Însă Înainte de-a arunca un pumn de frunze moarte peste carcasa doamnei Bernic ce se desfăcuse ca o floare carnivoră, toată numai spumă, toată numai zâmbet, umplând cu gemetele sale aerul jilav. După plecarea sa, În capul scării apăru pentru câteva clipe, Îmbrăcat În ținută de gală, inginerul Edward Satanovski, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
a bine. Gândindu-se la ele, masterandul se aștepta ca, sub un pretext oarecare, femeile să vină la vreme de seară În salonul lui, punându-i nervii la Încercare. Mai Întâi femeia-sicriu l-ar fi invitat să se Întindă În carcasa ei, mulându-și carnea pe jumătate putredă pe carnea lui, pentru ca pe urmă să-l preia cealaltă, aducându-l În stadiu de fetus, pentru a dispărea cu el În hău și a se Întoarce de acolo cu un alt Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
că-i mai rămâneau trei minute. Progresul! mormăi ca o sudalmă. Și Barbara invoca progresul, deși n-o interesa decât standingul... Altă iluzie, de vreme ce te scoate din minți și te duce de râpă. Apăsă distrat pe butonul care comanda vizibilitatea carcasei. Înaintea lui se deschise priveliștea exaltantă a unei estacade brăzdate de mii de aeroglisoare, dar totul îl lăsa acum rece, ba chiar îi provoca un fel de greață. De altminteri, regulamentul circulației pe benzile ultrarapide recomanda celor cu nervii slăbiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
O monarhistă. Te-ai prins? Ea e regina stupului, așa că nu fi antibritanic. N-am vrea să înceteze să facă treabă, așa cum a făcut motorul. Poate că nu-i de vină nici o bielă. Măcar dacă aș reuși să dau jos carcasa! zise Gaskell. Atunci mi-aș putea da seama. — Și la ce-ar folosi dacă ți-ai da seama? întrebă Sally. O să cumperi alta? Apoi intră în cabină, unde Eva se întreba ce-or să mănânce la masa de seară. — Dragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
post, se și aplecase, să-i ofere elixirul. O tavă de argint, pe care vibrează sticle brune, galbene, verzi. Coc de bucle blonde. Mâini lungi, albe. Rochie lungă, de voal. Goală, sub voalul transparent. Clientul parcă nici nu o vede. Carcasa se apleacă în stânga, pasagerii se crispează în fotolii. „Populația, odată cu civilizația bronzului. Valuri de popoare migratoare... războaie cu Imperiul Otoman... domnitori din aristocrația greacă din Istanbul. Suntem în apropierea capitalei. Densitate peste 90 locuitoripe kilometru pătrat. Speranța de viață la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea părăsește hotelul sub o uriașă umbrelă neagră. Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se reface altfel aderența. Între cotul vecinului din stânga și broboada femeii din față se deschise o fantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Bătrânul era deja aici, palid, tremurând, cu brațele osoase trăgându-l spasmodic de haină, „tremur, cutremur“. Erau deja în rama ușii de intrare care se clătina, zidurile planșeul ferestrele oamenii, da, ieșiseră toți la uși, se auzeau strigăte, țipete, plânsete, carcasa trosnea, se țineau de rama ușii, zvârliți dintr-o parte în alta, „ca în ’40, cutremur“, bolborosea bătrânul și erau la pământ și nu se mai termina. „Sub grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în ’40, cutremur“, bolborosea bătrânul și erau la pământ și nu se mai termina. „Sub grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se mai termina pendularea ghiontul încolo încoace, carcasa trosnea, să se năruie, gata gata, lung lugubru, plesniți dintr-un colț într-altul, amețeală, pendul pendul, nu se mai termina, lungi lungi lugubre minute macabre care nu se mai terminau. Nu se terminau, nu se, nu, nu încă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
simțită. „Irina“, repetă preoteasa primindu-l. „Irina“, gemu femeia, „numele meu, chiar așa. Chiar numele meu“, șoptea, fericită, somnambula, relaxată, parcă, dintr-odată, eliberată. „Irina! O, Doamne... chiar numele meu“, scâncea Irina, în care Tudor pompa, isterizat, lava nopții incendiate. Carcasa trepida, tremur, cutremur, craterul, mirosurile, microbii, magma pulsa, rănită, răvășită, Irina îl opri, „nu, nu acum“ și strainul era din nou în mâinile și buzele ei de vrăjitoare, legănat, liniștit, renăscut în mâinile reci și sărate, între buzele marine. Picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ultim. Avionul se apleca spre stânga, scaunele vibrară. Un frison de alarmă trecu prin pântecul metalic, stewardesa se afla în fața sa, să-l servească, goală, sub rochia lungă de voal. Tava de argint din mâinile ei lungi trepida, ca și carcasa avionului. Se aplecase, totuși, spre el, îi întinse sânii sticloși, cu bobul bec din mijloc. Ochi mari mari și goi, în care nu se putea citi nimic, nimic, dar buzele vibrau peste dinții mărunți, ascuțiți. Șoptea ceva. „Aici“, șoptea. „E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
botinei. Abia atunci sesiză agitația nefericitului care își tot muta sacoșele și se înclina, transfigurat. Zâmbi, îl bătu ușor pe umăr, să-l liniștească și... îl mângâie pe capul rotund și ud. Își introduse cu precauție trupul lung lung în carcasă. O ultimă fracțiune a pelerinei, ușa făcu țac, motorul pornise. Recepționerul Anatol Dominic Vancea îndrăzni să se apropie de martorul miracolului. — Ce faci, nea Teodosiu? Dumneata, cu troleibuzul? Cum naiba, ce cataclism s-o fi... — Nu-i glumă, să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Se luaseră după el. Observă un cărăbuș care se târa afară dintr-o gaură a scoarței chiar sub nasul lui. Înveșmântat într-o armură verzuie, strălucitoare, cu antenele ridicate, cu mănunchiuri de aripi ca niște jupoane transparente ițindu-se ridicol de sub carcasa lui dură ca o scoică; părea o dovadă vizuală a absurdității propunerii tatălui său. Treptat, se calmă. Cât erau de frumoase insectele acestea din jurul lui, cât de incredibil de frumoase: fluturi uriași, împodobiți cu generozitate, albine cu limbi lungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
ușor deranjate, stătea întins ca un invalid și încerca să se distreze cu ceea ce la un moment dat fusese o mare obsesie a sa. Tot soiul de lucruri ajunseseă în cutia aceea: un păianjen cu spate roșu precum catifeaua, o carcasă înaltă, cu semnițe așezate ca foile de pergament, o bilă portocalie de rășină, o piele de șarpe, o bucată de os, pene de diferite culori, mătase fină, mătase de bumbac, toca îmblănită a unei molii, o spirală de sepale, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
hector, la fel și În cea mai de nepătruns dintre toate armurile forjate vreodată și cu promisiunea că așa va rămâne până la sfârșitul veacurilor, ne referim la scheletul morții, există Întotdeauna posibilitatea ca Într-o zi să se insinueze În carcasa ei funestă, parcă fără voia sa, un acord suav de violoncel, un tril ingenuu de pian, sau doar ca vederea unui caiet de muzică deschis pe un scaun să te facă să-ți amintești de ceva la care refuzi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
acolo și o voi găsi cu ușurință, mă încurajez eu, ca și când în felul acesta tot ce se întâmplase ar fi fost anulat, mă întorc în pat, mă înfășor în hainele care rămăseseră în urma sa, tremur înăuntrul lor, parcă ar fi carcasa goală a lui Udi, fierb din pricina frigului, un chibrit ars până la capăt se frânge sub talpa mea, privesc în jurul meu, îi caut oasele lungi, părul fluturând în fața ventilatorului, zile întregi zăcuse aici în felul acesta, cu capul culcat pe perna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mi se păruse interesant, mă apucasem să-l urmăresc și, în ultimii doi ani, existența mea se rezumase doar la aceasta. Ajunsesem umbra lui; cu timpul speram să-l pot înlocui total. Trebuia să-l suprim pentru a-i goli carcasa albă și sedentară. Intram în apartament împreună și ne apucam să desenăm (nu mâncam niciodată aici: dormeam doar, și desenam). Nu știu sigur, dar am impresia că el pe mine mă desena. Nu mă privea niciodată: pe măsură ce îl înlocuiam, schițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
organul cu pricina nici nu exista. Existau doar părțile lui componente, înfofolite în niște nume năstrușnice: labii, muntele lui Venus, trompe, ovare, uter, vagin, punctul G. Uf, impresia era de mecanism extrem de complicat, asamblat la repezeală, și care, în lipsa unei carcase mai acătării, rămăsese fără nume de familie înregistrabil la starea civilă. Oricât de mult ar trăi, chichirica rămâne nemăritată. De asta hotărâsem de comun acord ca fofoloanca Sabinei să fie botezată Pepita. Numele ei de fată fusese Corina, dar Siegfried
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]