46,651 matches
-
cântându-Ți așa: Bucură-te Spadă oblăduitoare a predaniei isihaste...”<footnote Ieroschim. Daniil Sandu Tudor, op. cit., p. 58, 59 footnote>. 5. Maica Domnului urzitoare de nesfârșită rugăciune Dacă pe sfinți care sunt „prieteni” sau „casnici” apropiați ai lui Dumnezeu Îi chemăm ca ei să fie solitori și Împreună-rugători cu noi la Dumnezeu, Prea Sfintei Fecioare Maria Îi cerem nu numai să se roage pentru noi, ci ea Însăși să ne ajute, În calitate de Maică a Fiului lui Dumnezeu, fapt de care se
Maica Domnului În Filocalie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/156_a_194]
-
inițiatice sînt trasee pe care regula îi obligă pe toți să le respecte. Numai călătoria spre moarte, fantastic realizată pe scenă, este liber aleasă și asumată pînă la capăt, pașii cuplurilor se armonizează, își reglează ritmurile, își alungă frica și cheamă speranța împlinirii iubirii lor. Apa iese la iveală, susurul ei, limpezimea ei rece, moliciunea mușchilor și devine singurul martor al celor două sinucideri. Drumul acesta este ca un cîntec în care se mai aude doar glasul sentimentelor. Lumea cu prejudecățile
Răsărit de soare deasupra pădurii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15771_a_17096]
-
Scurtă viața noastră/ Ca o zi de toamnă.../ Este ceva ireal în finalul spectacolului. Gestul decisiv este amînat. Îndrăgostiții, amanții încă neînsîngerați, se plimbă în sus, în jos. Lent, așa cum moartea se scurge pe lîngă ei, le dă tîrcoale, îi cheamă. Emoția crește. Nimeni nu se grăbește. Nici regizorul care n-a comprimat timpul și firescul zbaterii celor două cupluri. Dansul morții își precizează cadența. Ultima călătorie. Soarele, doar el, se grăbește să răsară, ca în fiecare zi, deasupra pădurii. Prostituate
Răsărit de soare deasupra pădurii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15771_a_17096]
-
în stilu-i digresiv, că nu se poate, că e greu, că nu s-a consultat cu premierul, că în România sunt prea mulți profesori universitari. Dar generali nu sunt? Nu trece anotimp în care președintele țării (cum se va fi chemând el, Iliescu, Constantinescu) să nu reverse peste noi ligheene întregi de generali. Desigur, forme de a răsplăti fidelitatea, pentru că alte merite nu le văd acestor ucenici ai lui Moș Teacă, ruginiți în jocuri politice funeste. Noua configurație mondială pare să
Tarlaua cu prefecți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15779_a_17104]
-
s-au mai potolit, găsim pasaje de un onirism delicat, demne de orice antologie a scrisului frumos. Toate figurile trecutului ante-comunist despre care Iustin Arghir încercase să afle adevărul sînt invocate de un bătrîn unchi muribund: "Bătrînul Trifon i-a chemat și pe ceilalți să asiste la sărbătoarea lor, le-a făcut un semn și cortegiul s-a pus în mișcare. Doamne și domni, bătrîni și tineri, îmbrăcați elegant, cu haine de sărbătoare după moda anului 1939 deschid ușa și intră
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
comunistul, și al soției lui, Ilonca. Andrei, tatăl lui Iustin, este îmbrăcat cu uniformă de roșiori cu grad de colonel. Toți se grupează în stînga odăii, unii rămîn în picioare, alții iau loc pe scaune. Par niște statuete de ceară chemate acolo de un magician care i-a ridicat din uitare." Tot acest ultim volum rezolvă, într-un mod neașteptat, dorința de a înțelege a lui Iustin din primele volume. Ar fi prea mult să spunem că personajul s-a schimbat
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
ideile, atîtea cîte există în țara noastră "de un personalism acut" (ar fi oare preferabilă o țară în care personalitatea să nu fie disociată?), sînt exprimate, ca pretutindeni în lume, de ființe particulare, cu anume însușiri, cîteodată cu ceea ce se cheamă carismă (nici măcar mondenitatea autorilor nu ni se pare un păcat capital!), dar cine oprește un spirit abstras să le desprindă de eventual dezagreabilul acompaniament psihologic, de fortuitul biografic și, în loc de-a se ofusca, să le trateze ca atare? Pînă
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
totuși iubit Dorohoi de cel din ilustrata din 1927! Același motiv - pereții de un verde agresiv - mă alungă fulgerător din fața casei părintești. În care aș fi vrut să-mi regăsesc, o clipă, zbenguita copilărie. Nici o mirare: fosta "Carmen Sylva" se cheamă acum, se putea!, "Republicii", iar elegantul liceu de fete "Regina Maria" e fabrică de neglijeuri. Oscar Wilde: "...două țări despărțite de o limbă comună". De urmărit, în momentul ăsta incendiat de nenorocirea americană, trișeria dizgrațios-interesată a administrației criptocomuniste. Divulgînd strategia
"...M-am prefăcut că sînt prezent" by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/15795_a_17120]
-
obicei, că o vor omorî. Azi, ziarele, televiziunea sunt pline de astfel de cazuri. Suntem chiar intoxicați de violuri, iar lumea visează urât. Seară de seară, pe Pro-TV ne așteaptă porția zilnică de orori. Victima, pe care în realitate o cheamă Narcisa, e o fată răsfățată, hrănită de mică de maică-sa cu porumbei pasați. Aveau chiar un coteț mare de hulubi, cocoțați pe un stâlp, undeva în Bolintinul din vale. Tot interogând-o, anchetatorii află că fata își făcea proces
Sincope by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15804_a_17129]
-
ea e localnică. Se îndrăgostesc fulgerător și în cîteva ore ajung să vorbească în amănunt despre viața lor viitoare. El coboară, ea rămîne în autobuz și nu se mai întîlnesc niciodată. Și la început autorul ne spune: "Pe ea o cheamă Carolina. în text, păstrez numele ei real, frumusețea ei reală. Tot ce-i frumos în povestirea aceasta este real: este realul acestor ființe. Și invers, tot ce-i trenant sau monoton este imaginarul meu." Majoritatea poveștilor sînt reale, ni se
"Nu fac evocare, ci revelare" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15812_a_17137]
-
în chioșc, se aud cîntînd greierii. Poezia luminilor din acest spectacol este și ea un comentator, un rezoneur, lumina clară, diurnă, lumina pîlpîitoare, lumînări, felinare, focul de sub samovar, lumina violentă a fulgerelor... Muzica vine și pleacă din senin, uneori. O cheamă Vanea? Cum? E scamator? O voce simplă, de femeie simți că-ți răscolește ființa. Puțin, atît cît trebuie. Ecoul sînt "bolboroselile" celorlalți pe scenă. Muzica umblă discret, pe dedesubt, o simți tainic. Nu te sufocă, nu te aruncă în clișee
E la nave va! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16133_a_17458]
-
alăturase, firesc, tandemului; era mai tînăr, mai alegru în tot ce făcea, dar și mai politicos-retractil; triumviratul acesta aducea Universității, în cumplit post-stalinism, un aer cît de cît respirabil. Ai terminat facultatea în '57 și ai intrat în ceea ce se chema presa locală. Pe-atunci presă însemna o foaie de patru pagini. Unica. Era un... organ. Cumplit! Am intrat nu pe post de redactor (ar fi trebuit să am dosar muncitoresc-țărănesc, eu, odraslă de funcționar de tribunal burghezo-moșieresc), ci pe unul
Val Gheorghiu : "Mă bucur de această flanare benevolă, în spirit, pe trotuar" by Liviu Antonesei () [Corola-journal/Journalistic/16101_a_17426]
-
păsa de nimic. Deviza inimilor le era "Faceți loc visurilor!". Evident, patronul n-a voit să le plătească lucrarea, cu chiu cu vai dîndu-le un sfert din cît se înțeleseseră. Dar, între timp, dau de un alt escroc, care îi cheamă la Cairo, unde le promite un mare antreprenoriat de zugrav. Adrian vizitează, nesățios, capitala Egiptului, capătă de lucru la un ceh care locuise multă vreme în România. Musa i se alătură, pentru un preț care nu ajungea nici pentru mîncare
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]
-
unic, dominator, îndărătul făpturilor diferite sau asemănătoare, ca moartea într-o sală de spital plină de incurabili. O obsesie intensă zdrobește personajele, ciocnindu-le unele de altele, fără ca vreunul să îmblînzească soarta: ea rămîne în spatele lor, mereu aceeași, și îi cheamă la ea, fără ca vreun personaj s-o invoce... (André Malraux, 1933, Dicționarul biografic al autorilor, Laffont-Bompiani) Cel mai categoric se arată a fi Jean-Paul Sartre. "...L'Homme de Faulkner, comme on dit l'homme de Dostoievski ou de Meredith - ce
Tatăl nostru Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16180_a_17505]
-
inedită a unor situații, cititorul de astăzi poate încă savura meșteșugul autorului; dificultățile apar cînd trebuie să învestim cu sens rîndurile dezlînate despre grozăviile captivității, despre prizonieratul într-o lume utopică, absurdă. Gesturile unei jucării a generalului (pe care îl cheamă K. - cam străveziu, nu?) sînt insuportabil simbolice, dacă privim retrospectiv: "Minunea mecanicii deschidea reprezentația. Făcea așa: cobora capul, mișca ochii, își muia pana în călimară și se apuca să deseneze. În diverse variante, desenul reprezenta întotdeauna același personaj: Generalul K.
Între ei, scriitorii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16173_a_17498]
-
Într-o tabletă intitulată chiar Diferența, dl Mircea Iorgulescu se referă la o carte recentă de la Flammarion în care un tînăr jurnalist investighează supravegherea constantă de care au avut parte, în anii războiului rece, intelectualii francezi de stînga. Cartea se cheamă Leurs dossiers și dă la iveală unele documente pînă azi necunoscute, la care se adaugă interviuri, cum ar fi acela cu fostul patron al "serviciilor" franceze din anii '50. Despre ce diferență e vorba? Dl Iorgulescu înregistrează, după Julien Caumer
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16199_a_17524]
-
articol apărut de curînd într-o revistă, regizorul scrie că aș fi făcut "o critică severă". Îmi amintesc doar că, atunci, ca și acum, m-a frapat faptul aberant că, în România sfîrșitului de secol XX, o fiică iubitoare nu cheamă un doctor la patul tatălui ei înjunghiat, cu o rană sîngerîndă. Atunci, ca și acum, premisa mi s-a părut falsă; ea subminează credibilitatea întregului; senzația globală e aceea că filmul nu propune "viață", ci o ipoteză de lucru, o
Ciorba reîncălzită by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16195_a_17520]
-
radio Europa liberă, de către Monica Lovinescu, Șerban Cristovici, Paul Goma și Alain Paruit, a constituit picătura ce a făcut să se reverse paharul mîniei autorităților totalitare. Autorități slujite însă, cu sîrguință, de colegii de condei ai prozatorului: Imediat am fost chemat telefonic la Uniunea Scriitorilor. Cînd am intrat în biroul strîmt al președintelui Uniunii Scriitorilor, Dumitru Radu Popescu, am constatat că erau convocați toți cei din conducerea operativă: Ion Hobana, Traian Iancu, Constantin Țoiu, Alexandru Balaci, Constantin Chiriță, Domokos Geza și
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
Domokos Geza și George Bălăiță... Dumitru Radu Popescu a început să-mi citească o lungă listă cu infracțiunile pe care le săvîrșisem și care erau prevăzute în Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Codul Vamal și... în timp ce vorbea a fost chemat la telefon. A răspuns scurt: "Acum discutăm cazul". Am înțeles că cineva "de sus" se interesa de cazul meu și cerea o soluționare grabnică." Iată același compromis cu altă gamă de nume: "A doua zi am fost chemat din nou
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
a fost chemat la telefon. A răspuns scurt: "Acum discutăm cazul". Am înțeles că cineva "de sus" se interesa de cazul meu și cerea o soluționare grabnică." Iată același compromis cu altă gamă de nume: "A doua zi am fost chemat din nou la Uniunea Scriitorilor pentru o altă ședință. Se grăbeau... Erau prezenți membrii Biroului secției de proză: Radu Tudoran, Mircea Ciobanu, Norman Manea și Constantin Țoiu. Lipseau Octavian Paler și George Macovescu. Invitatul de onoare: Tovarășul Croitoru de la Comitetul
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
stabilesc legături privilegiate între bolnavi și polițiști" (atît de privilegiate, încît filmul e "nerecomandat sub 14 ani"). Teoretic, e foarte posibil ca, în mîna unui regizor genial, toată această harababură într-un cuib de... Cuqi (pentru că pe ambii scenariști îi cheamă "Cuq") să fi căpătat un sens. În condițiile date, n-a căpătat alt sens decît acela al unui produs artistic nul. Lucrurile nu sînt, însă, chiar atît de simple. Pentru că acest film, atît de ușor demolabil, reprezintă, în felul lui
Țăcăniții sîntem noi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16216_a_17541]
-
Important e că existăm!", "te mai vede lumea", "e un exercițiu de menținere în formă", ca să nu mai vorbim de beneficiul strict alimentar al chestiunii). Există, în egală măsură, voci care pledează pentru selectivitatea cu orice preț, pentru ceea ce se cheamă "a-ți ține hangul", a nu te lăsa amestecat în tărîțele subculturii. În ceea ce mă privește, mărturisesc că aș opta pentru a doua variantă; recunosc, însă, că s-ar putea să mă înșel. Nu întotdeauna un actor mare se degradează
Țăcăniții sîntem noi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16216_a_17541]
-
arta sa, deșteptîndu-i atenția asupra multor particularități importante, pe care le-ar fi trecut cu vederea. Ele contribuie, al doilea, să dea publicului o măsură mai sigură pentru a deosebi adevărul de eroare și frumosul de urît". Maiorescu a fost chemat de destin să despartă, la început, apele de uscat, afirmînd dreptul suveran al esteticului în judecarea operelor literare. E un merit excepțional nu numai de valoare istorică dar valabil și astăzi. Și tot el are meritul, în studiul din 1871
Titu Maiorescu, azi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16191_a_17516]
-
așteptare. De îndată a început uciderea unei întregi națiuni, constatată de ambasadorul american prin rapoartele consulilor săi din teritoriu. Au început masacrele, ca, de exemplu, un detașament armenesc de două mii de oameni. Armenii erau suspectați că dețin arme și erau chemați la poliție să le depună. Cei care s-au prezentat au fost considerați răzvrătiți, probe ale revoluției pe care o pregătesc armenii și zvîrliți în închisori. Cei ce nu au predat armele au fost aspru pedepsiți. Ambasadorul american în Turcia
Genocidul armenilor din 1915 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16211_a_17536]
-
propunerile unui regizor se înscriau în strategia, pe termen lung sau scurt, a teatrului. Astăzi, regizorul are o libertate mare, el vine și propune ceva și teatrul acceptă. Vorbim de numele importante. La fel se întîmplă și directorului Dabija. Nu chemi pe cineva să-ți facă anume un spectacol, ci te pliezi pe propunerea lui, chiar dacă ai simți că altceva ar fi important pentru trupă atunci. Cum reușești să armonizezi în tine două persoane cu două interese diferite? Sau le lași
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]