3,254 matches
-
Categoric merită. Am băut așa de repede Încât am Înghițit aiurea și m-am Înecat. —Cât e? Glumești. E imposibil! E o poșetă. Nu e o poșetă, Bette, e un mod de viață. Eu aș da banii ăștia fără să clipesc dacă aș putea face rost de așa ceva. Nu-mi pot imagina că oamenii stau la coadă ca să dea atât de mulți bani pe o geantă, am argumentat eu. Ceea ce, ca să mă apăr, pot spune că În momentul acela părea logic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
datoram pe undeva În jur de 250$. Dar se pare că nu se punea problema ca fiecare să-și plătească partea, pentru că Davide Întinse mâna spre nota Îmbrăcată În piele și anunță nonșalant: Fac cinste de data asta. Nimeni nu clipi și nu Încercă măcar să-l contrazică. Strecură o carte de credit neagră lângă notă și i-o dădu chelnerului. Și iat-o, mitica American Express Black Card, disponibilă pe bază de invitație celor care Încasau minimum 150 000$ pe an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
numai un țânc și se târa În patru labe prin vilă În scutece, mi-am spus că e splendidă. Pașaport pentru pârnaie, dar e splendidă. Acum devenise scârbos În mod oficial. —Pâr-naaa-ie? Ce Înseamnă pâr-naaa-ie? ne Întrebă ea pe amândoi, clipind adorabil. —Nimic, puișor. Mai bine stai tu acolo și fii superbă și dă-mi voie să vorbesc un pic cu Betty, da? — Știi, Betty sună foarte drăguț, dar prefer Bette, am spus cât de politicos am putut. —Ești o moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
bea dracului o cană de cafea normală“. Dar ei nu fac niciodată asta și, vai, nici eu. Și cu asta plecă. Am privit cum fata care servea Îi oferi un zâmbet care spunea categoric „sunt-a-ta-cu totul“. Nu cred că am clipit tot timpul cât a fost plecat și am expirat zgomotos când și-a recuperat scaunul de lângă mine. —Bine, ajunge cu confesiunile pe ziua de azi. Hai să punem la cale petrecerea asta. Își atinse ușor ceafa și nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
se întreba: „Oare gârla ce duce în Șărpării n-a fi troienită? De coborât la vale treacă-meargă, dar de urcat dealu’ a fi mare chin”... Pe la al doilea cântat al cocoșilor, moș Pavel intra cu sania pe poartă... În casă clipea un bob de lumină, semn că mătușa Zănovia a stat trează multă vreme. „Poate nici amu’ nu doarmi” - gândea bătrânul, în timp ce deshăma calul. L-a dus în grajd și i-a pus de mâncare dinainte. Calul, însă, n-a luat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
hopul? - s-a auzit glasul omului care avea mereu de pus o întrebare. ― Doar asta ne lipsea. Să ne trezim oameni, tun și cai pe fundul pârâului. Am strigat la cei din amonte să-mi vină în ajutor. Cât ai clipi, am simțit umărul camarazilor mei. Cu mare greu, am reușit să punem tunul pe loc tare. Eu mă aflam încă pe ultima bârnă a podului, clipă în care s-a auzit un pârâit puternic și am simțit că mă duc
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cântat al cocoșilor, îmbrăcat în sarică mițoasă, lotrul s-a oprit la fântâna hanului... Un muc de lumânare ardea la geamul bucătăriei. Asta însemna că hangița îl așteaptă. Ca semn că a ajuns, a aprins un chibrit doar cât ai clipi... Ușa bucătăriei s-a deschis încet și hangița, îmbrăcată de ducă, a ieșit cu grijă, să nu facă zgomot... Au ajuns repede la bordei. Lotrul a întețit focul. Apoi, la lumina și căldura lui, s-au iubit cu dor și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
seama că hangiul este total dezarmat în fața lui... Îl poate manevra cum dorește. ― Vrei să-ți spun eu de ce ai ajuns aici? Amețit încă, hangiul a făcut ochii mari. Apoi, în spatele unei umbre care i-a trecut pe chip, a clipit de mai multe ori, ca și cum și-ar fi spus: „Stai-stai, că acum îmi aduc aminte...” A ridicat privirea spre lotru: „Fie ce-o fi! Am să-i zic de la obraz!” - părea să spună atitudinea lui. Lotrul, cu privire de șarpe
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
în pungă și dacă nu vrei ca hanul să ia foc, adună-ți mințile și fă ce îți spun eu! Nu mai umbla în urma ei... Altfel!... La auzul acestor cuvinte, hangiul s-a cutremurat, dar nu a scos un cuvânt. Clipea des, privind într-un colț al bordeiului. Asta însemna că întorcea spusele lotrului pe toate fețele... „Dacă mă opun, mă așteaptă dezastrul! Hoțul nu glumește. Îl știu destul de bine. Și muierea, dacă umblă după el, n o pot păzi oricât
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
din concentrați. ― Tu ce crezi? Eu zic căăă... nu-i spune - a presupus un altul. ― Cine știe ce-i în sufletul și în mintea omului? Mai ales când îi vorba de un lotru care trage cu pistolul sau cu flinta fără să clipească. Da’ să-l lăsăm pe povestitor să pășească mai departe pe firul întâmplărilor - a revenit primul concentrat. ― Să pășim mai departe... După acel moment, când și-a dat seama unde se află și cu cine stă de vorbă, ochii lotrului
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
jandar, s-a speriat. „Cred că știu de ce au venit după mine... Doamne! Ce să fac? Să merg la ei? Nuuu... Nu merg! Mai bine am să...” Cu hotărârea luată fulgerător, a deshămat iute armăsarul cel sur și, cât ai clipi, se afla deja călare pe el. Abia când cal și călăreț dispăreau în codru, jandarul a dus pușca la ochi și a tras un foc de armă. De ce? Numai el știa... Speriată, hangița și-a dus mâinile la ochi și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ordinelor și mișcărilor, nici nu și-a dat seama când s-a trezit sfredelit de ochii comandantului de batalion... ― Cum te numești, sergent? - l-a lovit întrebarea. ― Să trăiți, domnule locotenent colonel, sunt sergentul Dumitru Dinsus! - a răspuns fără să clipească. ― Locotenente, după terminarea revistei, te prezinți la raport cu sergentul Dinsus! ― Am înțeles, domnule locotenent colonel! După ce a trecut prin fața ultimului pluton, colonelul s-a retras spre centrul platoului și a ordonat „pe loc repaus”. S a lăsat o liniște
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
schimbară priviri între ei. Miroseau polițiștii; erau experimentați. Toboșarul încetă să-și mai aranjeze sculele. Trompetistul se dădu înapoi, postându-se lângă cortina care dădea în culise. Saxofonistul încetă să-și mai verifice muștiucul, rămânând locului. Danny urcă pe cortină, clipind des din cauza reflectorului puternic. Mirosi că saxofonistul e șeful lor și optă pentru o abordare diplomatică. Interogatoriul era urmărit de întreaga audiență. — Sunt de la Șerif. E vorba de Marty Goines. Toboșarul îi răspunse: — Marty e curat. Tocmai a fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ochii lui de un albastru mai deschis decât maroniul ochilor polițistului. — Omule, ce naiba, ți-am spus că Marty era curat! Și avea de gând să rămână așa. Dinspre audiență se auziră huiduieli. Resturi de hârtie loviră picioarele lui Danny. Polițistul clipi din cauza reflectorului și simți cum i se prelinge sudoarea pe burtă. O voce strigă „Ieși afară-n mă-ta!”, fiind urmată de aplauze și de o aripă de pui pe jumătate mâncată, ce ateriză în spatele lui Danny. Saxofonistul îi zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
zise: — Bună, Mal. Mal Considine îi răspunse: — Frumoasă cravată, Meeks. Pe cine-ai sugrumat ca s-o iei? Buzz râse. — Ce mai face fosta, locotenente? Mai poartă chiloți cu găurice? Considine îl fixă intens, cu buzele tremurându-i. Buzz nu clipi. Avea gura uscată. Duel mexican. Jumate-jumate: Considine sau Dragna. Poate că mai amâna puțin să semneze acordul împotriva Pericolului Roșu. PAGINĂ NOUĂ CAPITOLUL ZECE Două nopți de coșmaruri și o zi plină de fundături. În cele din urmă a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
vedea foarte bine. Danny desprinse insigna și o băgă în buzunar, gândindu-se că omul era vorbăreț și îl putea îmbrobodi făcând pe omul de la asigurări. — Am putea vorbi un pic despre câinii ăștia? Omul se apropie agale de gard, clipind des și silindu-se să-l distingă mai bine pe Danny. Spuse: — Io-s Booth Conklin. Te interesează să cumperi un pitbull bun? Danny examină ochii lui Booth Conklin - unul ce luneca liber în orbită, celălalt tulbure și ciupit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
vostru că ați găsit ceva. Doi polițiști dădură din cap. Doi îi întoarseră spatele, ca și cum un detectiv de la comitat era ultimul om. Danny înghiți în sec. Secția West Hollywood era la o jumătate de oră distanță, dar fraierii nici nu clipiseră la diferența de timp. Se traseră la o parte, ca să-i permită să arunce o privire. Danny avu parte de o priveliște infernală. Doi bărbați morți, goi pușcă, întinși pe o parte pe o ridicătură de pământ înconjurată de tufe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
a mituit un coleg de la cursul de Medicină Legală ca să le analizeze, sperând că va putea asocia desenele de pe pereți cu numele victimelor, reconstruind astfel imaginea și ideile pe care și le făcuse despre făptaș. Colegul lui nici n-a clipit când a venit vorba de analize - le-a făcut imediat. Danny le-a luat acasă și le-a confruntat cu fotografiile. Trei victime, trei grupe de sânge diferite. Riscul de a scoate la iveală probele prelevate ilegal meritase efortul. Grupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
important și vei beneficia de recunoașterea cuvenită în momentul rezolvării lui. Niles pufni. — E un jeg de homo, n-o să-l prindem niciodată și chiar dacă-l prindem, ce importanță are? Îți pasă câți poponari o să mai taie? Mie nu. Danny clipi la auzul cuvintelor „homo” și „poponar”. Clipi din nou, fixându-l pe Niles și dându-și seama că nu folosise cuvântul „homosexual” pentru profilul făcut asasinului. — Suntpolițist, așa că-mi pasă. E un caz bun pentru carierele noastre. — Pentru cariera ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în momentul rezolvării lui. Niles pufni. — E un jeg de homo, n-o să-l prindem niciodată și chiar dacă-l prindem, ce importanță are? Îți pasă câți poponari o să mai taie? Mie nu. Danny clipi la auzul cuvintelor „homo” și „poponar”. Clipi din nou, fixându-l pe Niles și dându-și seama că nu folosise cuvântul „homosexual” pentru profilul făcut asasinului. — Suntpolițist, așa că-mi pasă. E un caz bun pentru carierele noastre. — Pentru cariera ta, băiete. Ai nu știu ce aranjament cu un evreu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
își atinse propriile revere și, când își dădu seama ce face, se opri. — De regulă, când îi comunic cuiva că o cunoștință de-a sa a fost asasinată, aud un „O, Doamne!” sau surprind o tresărire. Dumneavoastră nici n-ați clipit. — Și ți se pare uimitor? — Nu. — Ciudat? — Da. — Mă număr cumva printre suspecți în cazul acestor asasinate? — Nu, semnalmentele dumneavoastră nu corespund cu ale asasinului. — Ai nevoie de alibiuri suplimentare care să-mi confirme nevinovăția? Danny era deranjat că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
aș dori s-o fac cu locotenentul Matthews. Suntem prieteni vechi. Danny văzu în minte câteva imagini de la serata lui: tangouri în negru pe negru, înrămate în catifea. Dădu din cap și își îndesă mâinile în buzunare. Ochii lui Gordean clipiră rapid, văzând gestul lui de nervozitate. Danny spuse: — Vreau să aflu mai multe despre George Wiltsie. Gordean se duse la un dulăpior cu băuturi, umplu două pahare și se întoarse cu ele. Danny mirosi marfa de calitate și își afundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și era logic să fie el. Gordean comportându-se ca un cititor de gânduri. Bruscarea unui homosexual jalnic. Toate secvențele se dizolvară în dorința rece de a bea ceva, care nu-i dădu pace până acasă. Danny deschise ușa și clipi nervos din cauza luminii aprinse în mod neașteptat în camera de zi. Văzu o sticlă pe măsuța de cafea și avu impresia că pășește într-o halucinație. Își scoase pistolul, dar își dădu seama că era un gest de nebun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lui. Danny îi acordă lui Gordean treizeci de secunde, cât să se așeze, apoi își ridică gulerul și traversă strada în fugă, apărându-se de ploaie. Omul de la intrare îi aruncă o privire ciudată, dar îl lăsă să intre. Danny clipi și văzu niște ziduri aurite și decorate cu catifea roșie, un bar lung, din lemn de stejar, și pe Felix Gordean la o masă alăturată. Își croi drum printr-un grup de oameni de afaceri și se așeză în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
sună. Danny se întinse după extensia de lângă pat, văzu că adormise pe podea și, până să ajungă la receptor, se poticni în niște sticle goale și dosare de pe jos. — Alo, da? Jack? Jack Shortell spuse: — Eu sunt. Mă auzi? Danny clipi, fiindcă îi intra soarele în ochi. Luă o bucată de hârtie și un pix. — Dă-i drumul. Mai întâi, toate poveștile lui Breuning cu filajul sunt niște gogoși. L-am sunat pe un vechi amic de la LAPD, de la Omucideri, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]