2,405 matches
-
albe ca laptele, mă prinde în brațe și mă ia la pieptul ei, mă îmbrățișează cu atâta dragoste încât nu-mi amintesc ca în viața mea vreodată, și mă întoarce cu fața către soare, Copilașul meu! Eu întind mânuțele spre clopoțeii argintii de la gâtul ei, și sunt atât de fericit când reușesc să-mi încleștez degetele pe șiragul lor, ea își dezbumbă una după alta cămeșile îndepărtându-le de la gura mea flămândă, râzând fericită îmi potrivește între buze țâța albă, rotundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
rotundă ca o lună și care-mi acoperă aproape toată fața, făcând umbră peste ochii mei, trag cu nesaț din sfârcul secătuit, nu-mi mai amintesc decât chipul ei alb ca laptele, surâzător, legănându-mă, și glasul cristalin, copilașul meu! clopoțeii argintii pe care îi string cu putere între degete, țâța ei caldă, albinele și greierii prin iarbă, adorm ocrotit în brațele ei înfofolite, atât de fericit cum niciodată nu-mi mai amintesc să fi fost de atunci, nu țin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
despre infinita dragoste a lui Dumnezeu față de noi, copiii lui, despre pieptul încăpător al Maicii Domnului la care au loc toți orfanii și toți cei cu iubire către Fiul ei sfânt despre, mie îmi răsună în urechi clinchetul dulce al clopoțeilor argintii, când am fost desprins de la pieptul ei un clopoțel mărunt mi-a rămas neștiut în căușul palmei, îl mai am și acum, numai că strângându-l prea tare între degete limba subțire ca un ac de cusut i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
despre pieptul încăpător al Maicii Domnului la care au loc toți orfanii și toți cei cu iubire către Fiul ei sfânt despre, mie îmi răsună în urechi clinchetul dulce al clopoțeilor argintii, când am fost desprins de la pieptul ei un clopoțel mărunt mi-a rămas neștiut în căușul palmei, îl mai am și acum, numai că strângându-l prea tare între degete limba subțire ca un ac de cusut i s-a rupt și n-am mai găsit-o niciodată, venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
că strângându-l prea tare între degete limba subțire ca un ac de cusut i s-a rupt și n-am mai găsit-o niciodată, venea an de an la mănăstire și-ntotdeauna când îi auzeam chiar și de departe clopoțeii tresăream puternic așteptând să mă cheme, Nu m-a mai chemat, și continua sub ochii mei îndurerați să se prăvale pe podelele de lemn ale bisericii înaintea părintelui Ioan când ieșea cu darul, trupul ei firav, dar înfășurat în haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
haine căpătate pe care le îmbrăca toate o dată, nepăsătoare la anotimpuri, trupul ei se cutremura pe covorul bisericii când poalele sfinte ale părintelui Ioan o atingeau ferind-o, Calcă, părinte! Calcă! o auzeam spunând printre suspinuri, și pieptul ei cu clopoței argintii se făcea una cu podeaua bisericii, pe tot parcursul slujbei stătea astfel lățită înaintea altarului, sub icoana Maicii Domnului cu pruncul, eu cuminte îndeplinid muncile mărunte pe care mi le cerea părintele în timpul slujbei, de la mine lua cădelnița pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
termine lucrarea, cum să-i spun tot ce-am auzit astăzi?! fără voie pașii mă poartă pe cărarea spre pădure, la poiana unde îl regăseam adeseori pe Theo pictând, aceeași poiană în care mi-a rămas între degete un mic clopoțel argintiu, acum doar fluturi, flori de câmp, margarete, o margaretă căzând din înaltul bolții, sunt tot murdar de vopsele, de ce ți-e frică? Nu voi sluji niciodată într-o astfel de biserică! nici o comisie din lumea ortodoxă, și ultimele raze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
iarăși capul spre piazza pustie, cerul întunecat, ploaia s-a oprit acum, înăuntru focul mai arde, mi se îmbujorează obrajii, de la febră sau de la, buzele ei vorbind, șarpele rece pe șira spinării, oboseala și dorința unui trup cald lângă mine, clopoțelul de la ușa cafenelei, ea ridicându-se grăbită, într-o jumătate de oră cafeneaua aproape plină, ea vorbind cu toată lumea, pe fereastră, în piață, se aprind luminile Veneției, reclamele, agitația, orașul se trezește la viața de noapte, nu mai plouă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
într-o încordare teribilă, mă întorc cu fața la pământ și-mi deschid brațele larg a îmbrățișare, în fața ochilor mei deschiși, aproape de sol, zac trupurile rănite de flori și fire de iarbă strivite în furia mea neputincioasă, sunt un ucigaș de inocență! Clopoțeii mov ale căror glasuri tânguitoare ar fi trebuit să le audă urechea ta surdă agonizează tăcut jur împrejurul tău, dându-ți superba lecție a umilinței, dar n-o vei învăța, te ispitesc cu geniu! Nu-i o lecție pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
parte în iarbă și-ncerc să-mi amintesc de vremea aceea netihnită, un fluture alb-gălbui-verzui se așază lin pe vârful adidasului meu, își dă repede seama de grava confuzie, albastrul-mov din adidasul meu nu-i albastrul-mov din capul plecat al clopoțeilor, neguri grele se lasă pe mintea mea când mă străduiesc să evoc în amintire acea vară în care Theo mi-a spus, Daniel, vei fi ucenicul meu! ne-au trebuit două zile până am dat jos pictura meșterului Luca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
că mă așteptase și așteptarea ei fusese mai lungă decât veacul, urc la ea nerăbdător, ca posedat de o dorință fără margini și ușurința cu care am ajuns la trupul ei de lapte și de miere în clinchetul amuțit al clopoțeilor de la gâtul ei mi-o aduce și mai aproape peste timp, ea susură la urechea mea un cântec neștiut care mă farmecă, prin pădure glasurile îndepărtate ale fetițelor care mă caută, Theo! Aici! dar eu eram întors fără scăpare spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
se ruga de părintele Ioan s-o ierte că nu știu ce păcat făcuse, săruta mâna la preoți, în ochii mei privirea senină a femeii ce mă aștepta de un veac și eu, Bolborosea în limba ei, cine s-o înțeleagă, cu clopoțeii la gât prin biserică înaintea părintelui la dar, La urechile mele susurul viu al cuvintelor ei neînțelese pentru ureche, dar cu dezlegare în suflet, îmi reînnoiește la ureche Florița promisiunea făcută mie la doi ani de vrăjitoarea din jurul Aradului ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Fratele Rafael, încerc eu memoria părintelui, spune că și-o amintește și pe Florița, Proasta?! Da! N-a luat-o ea, e sigur părintele, nici nu știe ea ce-i aia o carte, tot timpul se hlizește și-și scutură clopoțeii, ce te poți aștepta de la una ca ea! O nebună, săraca! Și Cartea nu mai e! M-aș fi bucurat să rămână Cartea la mănăstire, dorința de bucurie e a părintelui Varava, și să te întorci și tu, Daniel, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
aud glasuri șoptite peste vocile protagoniștilor din filmul de la televizor, mi-e mai bine acum, slăbit numai și-o dulce toropeală se lasă peste ochii mei, unghiile roșii ale Dianei, pieptul tresăltând al preotesei sub capul meu, îi aud inima, clopoțeii de argint de la gâtul Floriței, adorm, XVIII Mă simt mai bine acum, am luat și medicamentele pe care mi le-a lăsat doctorul, mi-a făcut și o injecție, am suportat totul sub privirile grijulii ale părintelui, preotesei și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ungerii din Betania, cu caietul de schițe prin curte aș vrea să merg spre, o recunosc de departe pe Floarea, Florița din Drăgosteni, înfofolită în cojocul ei înflorat și învelită cu baticuri colorate de lână, la piept șiraguri de mărgele, clopoțeii, coborând pe cărare n-am cum s-o ocolesc, ne îndreptăm unul spre celălalt, ea urcă de la izvor cu fața albă neatinsă de soare și pieptul ca laptele, un val de căldură urcă în mine de la tălpile picioarelor în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
după-amiezii când Floarea din Drăgosteni, Florița cum mai era cunoscută, se legăna ca o corabie grea și totuși plutitoare pe cărăruia ce urca de la izvor spre pădure, o urmăresc neștiind prea bine ce doresc de la ea, nu-i mai aud clopoțeii de argint de la grumazi, dar mersul ei zvâcnit de nebună mă îmbie s-o urmez ascuns pe după copaci, să nu mă vadă, până în poiană, fustele lungi, largi, nenumărate, groase, legate cu un brâu de lână colorat nu-i îngreunează defel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
fi în muntele ei de haine, trupul neliniștit de femeie se face vizibil ca și cum dintr-o dată cojocul înflorat, cămășile aspre, îmbumbate, fustele suprapuse ar deveni transparente, lăsând să se vadă sânul alb ca laptele la care Daniel copil fiind, doar clopoțeii nu-i mai aud, se tăvălește în iarbă Florița, ridicându-și poalele către soarele coborât al după-amiezii, o urmăresc cu atenția încordată din spatele unui fag bătrân, și râde, acum doi ani când se întâmpla asta nu știusem că Theo însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
strecurat pe lângă ea în hol. —Repede, înainte să mă vadă careva. Ar trebui să fiu la școală. Lisa privi plictisită florile. Erau numai din cele bune. Nici urmă de garoafe sau alte rahaturi ieftine, ci multe chestii ciudate - orhidee și clopoței mov, care păreau venite de pe altă planetă. De la cine erau? Mâinile îi tremurau în timp ce desfăcea plicul. Oare erau de la Oliver? Erau de la Jack. Tot ce scria în bilet era: „Te considerăm minunată. Te rugăm, întoarce-te la muncă“. Dar, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
unde nu ajungea picior de om sau priviri indiscrete care să le tulbure lumina. I-am zărit de departe cum zburătăceau cu aripile de lumină, reflectând sclipirile aurii ale soarelui. Bucuria și veselia lor inocentă erau ca niște clinchete de clopoței în liniștea zorilor. M-am apropiat de oaza de lumină, pășind încet și atent, să nu-i sperii. La poartă, o ființă transparentă, blândă și strălucitoare, a venit spre mine plutind agale și m-a întâmpinat oarecum cu mirare. Bună ziua
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
în dialectul său natal. Fusese crescut în Albemarle Sound, Carolina de Nord, unde armele erau o necesitate, nu un moft. Fusese învățat să le respecte. Folosirea lor însemna concentrare. Chiar și cele mai simple împușcături - la țintă, vreun șarpe cu clopoței, șarpe-mocasin, căprior - puteau să aibă urmări neplăcute dacă nu te concentrai la țintă. Viața era tot cam așa. Și Bell știa că orice s-ar întâmpla în Cavou acum, trebuia să rămână concentrat la singura lui sarcină: protejarea lui Bell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și al unei femei În haine țărănești vătuite, poate hoți de buzunare sau spioni ai Guomindangului zăceau lîngă platforma stației. Ofițerii chinezi Îșă ștergeau ghetele, În timp ce sîngele curgea În jgheaburile șinelor de fier. Un tramvai plin cu pasageri se apropie, clopoțelul acestuia obligînd grupul de execuție să se dea la o parte. Trecu zăngănind mai departe, troleul sîsÎind și aruncînd scîntei din linia de Înaltă tensiune, cu roțile din față de un roșu umed de parcă ar fi fost proaspăt vopsite pentru parada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
fără să dea atenție anunțului NUMAI PERSONALUL AUTORIZAT. Am zis: «Îmi pare rău, toate Întrebările se pun la birou». A râs și a spus: «Am auzit, Efraim, am auzit». Am zis: «Doamnă, dacă nu ieșiți, voi fi silit să folosesc clopoțelul» (deși nu am așa ceva). Auzind cuvintele astea a Început să râdă din nou, un râs delicat și plăcut, ca apa proaspătă susurând Într-un izvor. Avea umeri Înguști, gâtul ușor ridat, Însă pieptul și pântecele erau frumos rotunjite, iar pulpele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
tuturor cutia, afirmând că trebuia să înghit pastile contra orbirii progresive - și mă uitam aici, în S., la băieți cum îl frecau cu zăpadă pe puștiul cel mic al poștașului, cum bombardau cu bulgări tramvaiul, cum se înghesuiau la sunetul clopoțelului ca o grămadă turbată spre intrare, ca să dea năvală în clasă, și izbucneau într-o explozie de râs când trebuia să răspund. Dialectul pe care îl vorbeam eu declanșa, de fiecare dată când domnișoara Kleinert mă scotea la lecție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
că se așteaptă ca seducția să se producă treptat, de la o tură la alta. O să începem cu coapsele lipite în „Vampir“, apoi vom fi aruncați unul peste altul în „Trenul Groazei“, ne vom ține strâns în brațe în „Șarpele cu clopoței“, apoi vom voma împreună după învârteala care-ți întoarce stomacul pe dos din „Răzbunarea lui Ramses“. După toată intimitatea aceasta forțată, ziua nu se poate sfârși decât într-un fel. Dar nu eram sigură că eram pregătită pentru asta. —Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
zece acadele muiate în scuipat. Dascălul, liniștit, se îndreptă cu ele spre catedră, le răsturnă grămadă lângă călimara cu trei capace și tocul de tinichea, cu care însemna absențele și începu să le mănânce în răstimpuri. La sunetul strident al clopoțelului, am mai putut vedea cum sfărâma între dinții săi galbeni de cal bătrân ultima bomboană. Războiul crâncen dintre noi doi nu a încetat niciodată. Aveam din fericire armistițiul ce se încheie de obicei, odată cu vacanța cea mare. Mama băga într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]