KorAP: Find »[drukola/base=compasiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...65 66 67 ...127 >

3,155 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553

să te aud că eu aș avea compasiune. Cred că doctorul Pervoiedov nu ar fi de acord cu asta. ă Dar dacă n-ai avea compasiune, nu ți-ar păsa cine i-a omorât pe acești oameni. ă Nu din compasiune îmi pasă cine i-a omorât. Eu nu am compasiune pentru morți. Nu le este de niciun folos. La ce le-ar folosi lor compasiunea mea? ă știu ce te ambiționează pe tine, Porfiri. Eu știu pentru cine ai compasiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
doctorul Pervoiedov nu ar fi de acord cu asta. ă Dar dacă n-ai avea compasiune, nu ți-ar păsa cine i-a omorât pe acești oameni. ă Nu din compasiune îmi pasă cine i-a omorât. Eu nu am compasiune pentru morți. Nu le este de niciun folos. La ce le-ar folosi lor compasiunea mea? ă știu ce te ambiționează pe tine, Porfiri. Eu știu pentru cine ai compasiune. ă Dacă e așa precum spui, atuncea știi mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
compasiune, nu ți-ar păsa cine i-a omorât pe acești oameni. ă Nu din compasiune îmi pasă cine i-a omorât. Eu nu am compasiune pentru morți. Nu le este de niciun folos. La ce le-ar folosi lor compasiunea mea? ă știu ce te ambiționează pe tine, Porfiri. Eu știu pentru cine ai compasiune. ă Dacă e așa precum spui, atuncea știi mai multe decât mine. ă Pentru criminali. Pentru amărâții de păcătoși. Porfiri își împreună palmele, ridicându-le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
compasiune îmi pasă cine i-a omorât. Eu nu am compasiune pentru morți. Nu le este de niciun folos. La ce le-ar folosi lor compasiunea mea? ă știu ce te ambiționează pe tine, Porfiri. Eu știu pentru cine ai compasiune. ă Dacă e așa precum spui, atuncea știi mai multe decât mine. ă Pentru criminali. Pentru amărâții de păcătoși. Porfiri își împreună palmele, ridicându-le în dreptul feței, într-un gest gitat ce aducea a rugăciune. ă Te gândești la băiatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
a le smulge depoziția. Asta este tot ce mă interesează. ă Asta am și vrut să spun. ă Dar nu pentru motivele la care te gândești tu. Din partea mea, pot să putrezească cu toții în iad. Eu nu pot să am compasiunea pentru un criminal cu sânge rece. ă Să știi că poți, Porfiri. și că ai. și asta este ceea ce te deosebește pe tine de stimatul nostru prokuror. Pentru o clipă, se citi încordare în ochii lui Porfiri, care nu știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Hrisots Mântuitorul, Coborârea lui Hrisots în Iad, Hrisots cu Ochii de Foc, Mântuitorul cu Barba Umedă, Mântuitorul care nu e pictat de mâini omenești. Lângă Hristoși se aflau Mariile (deși, desigur, ambele figuri erau prezente în înfățișări ale Nașterii): Fecioara Compasiunii, Maica Noastră de la Vladimir, Măicuța Noastră de la Kykkos, Maica Noastră Dătătoare de Refugiu și de Alinare. și apoi Sfinții: Sf. Nicolaie, Sf. Ioan, Sf. George, St. Pavel, Sf. Dumitru. Luminile pieței străluceau ușor în vopseaua de aur și bijuterii. Pe lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
și picura aur. Tânărul negustor îi toleră gestul fără niciun comentariu, fiind prea politicos fie și pentru a-i arăta că a observat ceea ce a făcut. În schimb, Zoia vedea altceva în îngăduința lui, citindu-i în ochii blânzi o compasiune infinită. Apoi uitându-se la icoanle agățate de standul, ochii i-au fost atrași de o icoană pe care nu o mai văzuse până atunci, o reprezentare a lui Hristos acoperită de bujuterii. Cercul de perle, din jurul capului Mântuitorului, era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

caz În lumea reală. Nici chiar În Upper East Side! Ți-ai pierdut slujba - ai ajuns pe străzi. Te Îmbolnăvești, nu ai asigurare medicală - mori ca un câine sau te Îngropi În datorii, continuă el Înflăcărat. Ai parte de ceva compasiune doar dacă ești răpit În Orientul Mijlociu și-ți taie ăia capul! — Ai dreptate, dar măcar unul la un milion are șansa de-a da lovitura, se trezi Kitty susținând contrariul. — Da, cam asta e momeala! râse el. Taxiul Întoarse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Vă rog... — Aproape am ajuns, zise detectivul Fitzgerald. Mașină viră din nou, Robinson puse o frână bruscă și iranianca nu mai avu ce face, vomită pe picioarele ei, pe jos și pe banchetă. — Iisuse! țipă Robinson fără nici o urmă de compasiune. Ești bine, Vaughn? Fitzgerald se uită Îngrozit și observă o picătură de vomă pe uniforma lui. — Ce dezgustător! strigă. Luă un șervețel și Își șterse cămașa. De-aia urăsc eu munca asta! șuieră el. — Doamne, ce pute! mormăia Robinson cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

spuse el, te voi ruga să-mi sculptezi și mie un bust. Deși un vrăjitor african mi-a prezis că în ziua când voi avea un chip de piatră voi muri. Îl priveam cu un sentiment de teamă amestecată cu compasiune. Stătea în sala cu oglinzi ca un leu în cușcă. Leul îmbătrânise și era bolnav. Se așeza seară de seară la masa de răchită ca un rege, dar nu mai cunoștea nimic din ce se întâmpla în regatul său. — Crezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nu vroiam asta. Nu venisem la azil ca să fiu tot un oarecare. Peste antipatia celor care nu mă înghițeau puteam să trec; ea semăna din multe puncte de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine ultimele rămășițe de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie de ele. Nu trebuia să mă gândesc decât la mine însumi, îmi repetam. Celorlalți, să le arunc, ca Martei, o cioară moartă. Mănușa mea, provocarea mea. Așa procedează cei care sunt adevărați vânători și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

și el și dăduse greș și se bucura acum de necazurile lui Wakefield. Wakefield trage cablul brusc afară din priză și Își continuă periplul, aruncînd semenului său o căutătură de deochi. Te-ai aștepta ca nevoia noastră Împărtășită să iște compasiune, dar simpatia nu se lipește de fiarele individualiste și flămînde ale epocii computerului. Nu ne Împărțim sevele. În cele din urmă, lîngă o poartă goală, periculos de departe de zborul lui, reușește să se hrănească. În momentul În care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
simte că și comesenii lui sînt extenuați; cu toți au fost În cel puțin trei avioane săptămîna asta, și nu are nici un fel de importanță dacă jet-urile au fost sau nu private. Își permite să resimtă un pic de compasiune pentru ei, dar privește În altă parte cînd vine nota de plată. Știe că totalul, fără bacșiș, este cît venitul unui sătuc peruvian sau cît toate micile Împrumuturi acordate Într-o zi de Banca Mondială croitoreselor indiene. Casa Viitorului este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
În aer: — Par fie că dansează, fie că se roagă. Puștiul Îi privește Îndelung, sperînd să Îi prindă asupra faptului, dar pădurea de cactuși nu face nimic, doar se holbează la el. Pentru prima oară după mult timp, Wakefield simte compasiune pentru toți, o duioșie total lipsită de adresă. Chestia aia cu umanismul, ce ciudată. Proaspăta mireasă Îl Întreabă pe Wakefield ce caută acolo: — SÎnt aici pentru lumină, Îi spune el, parafrazîndu-l pe Sfîntul Patroclus, unul dintre fanii timpurii ai deșertului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586

și sfârși într-un talmeș-balmeș de membre rășchirate în rondul cu zambile. Paznicul parcului își frecă mâinile. Or fi fost rolele permise în parc, dar câinii nu erau. — Îmi cer scuze, tinere, interveni fără să facă risipă de timp sau compasiune întrebând dacă Ben se simțea bine, e câinele tău? Dacă da, mă gândesc serios să-ți interzic accesul în parcă — De fapt, zise Ralph înhățând potaia de lesă, în ciuda schelălăielilor de protest, e al meu. Îmi cer scuze, dar habar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
fie conștientă. Deci, n-am făcut absolut nimic? Lui Jack i se păru că simte o notă infinitezimală de regret în vocea ei. — Nimic-nimicuț. De fapt, mi s-a părut că erai foarte nefericită. Vrei să vorbești despre asta? Căldura compasiunii lui se revărsa asupra ei în valuri adânci, îmbietoare. Tot ce-și dorea era să se cufunde în ele și să le simtă desfătarea. — Aveam o relație. Îmi închipuiam că o să devină ceva permanentă Nu-i venea să creadă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
te cufundai cu totul în ea și nu te puteai ridica fără ajutorul cuiva sau fără un troliu. — Mă duc să-ți aduc un pahar cu apă. Lui Fran îi veni să plângă. Purtarea lui grijulie, tipică profesiei, două treimi compasiune și o treime „poți-să-mi-spui-orice-sunt-medic“, era aproape irezistibilă. Mai rău, dintr-un instinct venit din negurile istoriei, adăugase o nouă notă: dorința de protecție patriarhală. Se purta deodată de parcă ea ar fi fost asemenea afurisitelor de vase de porțelan de la etaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
subtextul. — Desigur, dacă acesta va fi diagnosticul final, va trebui să vă așteptați la un comportament excentric, chiar antisocial. În orice caz, să nu ne gândim deocamdată la ce e mai rău. Din vocea doctorului dispăru nota caldă, plină de compasiune, aceasta fiind înlocuită de tonul impersonal, vioi, care izvora probabil, în parte, din instinctul de autoconservare. Nu-și putea permite să ducă povara tragediilor altora. În timp ce ieșeau pe coridor, Fran încercă să-și îmbrățișeze mama. La urma urmei, ea avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
fi fost oaspetele de onoare la o premiere. Îmi e cunoscută figura dumneavoastră. Suntem cunoștințe vechi, nu? Fran simți că i se frânge inima. Îmi pare rău, draga mea. Pentru prima oară, în vocea intendentei se simțea o notă de compasiune autentică. — Mă tem că lucrul ăsta se întâmplă tot timpul. E greu de crezut, dar continuă să știe că ești o persoană importantă pentru el. Stevie o obordă imediat ce se întoarse la redacție. — Cum se simte? În sfârșit, știind că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
lângă el, pe canapeaua de creton. — Știu cât de mult îți iubești tatăl, așa că n-am insistat niciodată asupra a ceea ce i s-ar putea întâmpla, dar trebuie să înțelegi cât de gravă e situația. Vocea lui era plină de compasiune, ca a unui preot care vorbea îngăduitor despre primejdia păcatului. Înțelegea de ce pacienții lui făceau orice le spunea el. — Acum nu e foarte rău. Te recunoaște uneori. Se poartă poate ciudat, dar e oarecum în limite acceptabile. Dar mă tem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
într-o depresie cruntă de fiecare dată când o părăsea iubitul și tot ea jura că nu se va mai îndrăgosti vreodată, jurământ pe care îl încălca după cinci minute. Fran era cea care o consola oferindu-i ceai și compasiune sau care venea cu flaconul cu săruri. Henrietta nu-și văzuse niciodată, dar niciodată, prietena izbucnind în lacrimi până acum. Mai ales din cauza unui bărbat. — Ce naiba s-a întâmplat? — Nu mare lucru. Doar că am furat un eșantion cu sângele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
mine. Poate c-o să fiu mai bună ca bunică. Acum, bănuiesc că ai vrea să încerc să dreg busuiocul cu Camilla? Ar fi foarte drăguț din partea ta. — I-ai dat deja vestea lui taică-tău? Tonul ei plin de neașteptată compasiune o emoționă pe Fran. — Nu cred c-o să fie devastat. Era încântat la culme că vrei să te conducă la altar, dar am o bănuială că îi era teamă să nu facă vreo gafă care să te facă de râs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611

și soția mea a evoluat. Deci, începând de la o prietenie, așa, ca între un băiat și o fată, a trecut la o iubire așa, foarte puternică, a ajuns chiar la ură la un moment dat și, apoi, la indiferență și compasiune. Nici n-aș fi putut s-o las, mai ales în situația aia în care era, dar atunci m-am gândit: mie Dumnezeu nu-mi ajută cu gândul ăsta care l-am avut eu, ca să-mi refac viața alături de altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
să aibă și grijă de copil și să vină și câte-o zi pe la mine, și că, oricum, ruptura ar fi intervenit, și mai bine e acum, și nu mai târziu. Am considerat că, după atâta sinceritate și înțelegere și compasiune și iubire, putem să rămânem cu sentimente prietenești. Ceea ce nu s-a-ntâmplat și sunt foarte dezamăgit și îndurerat de asta. Mai apoi, am dat un telefon la ea ca să văd ce face, după trei ani, și mi-a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463

T.S. Eliot sau Apollinaire, poemele lui Vinea sînt, prin excelență, niște poeme ale scindării melancolice: sentimentul rupturii eului este însoțit de neliniște sau nostalgie ironic-dezabuzată, în vreme ce textele lui Tzara sînt mult mai combinatorii, mai agresive, mai dinamice și mai extravertite, compasiunea tandră fiind depășită înspre un histrionism subversiv și iconoclast, dominat de voința rupturii și a demistificării („am scos visul vechi din cutie cum scoți o pălărie, „Îndoieli“), a dezertării și a fugii dintr-o „provincie” sufocantă. În poemele românești ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]