7,605 matches
-
și un pattern răsturnat pentru următoarele 50, devine clar faptul că indicele de stabilitate va fi probabil nul, deși realitatea, mult mai complexă, este alta. O altă problemă este legată de faptul că o persoană analizată doar la nivelul evidențelor comportamentale ar putea să fie declarată altruistă la două momente de timp aflate chiar la o distanță de timp de 20 de ani. Cu toate acestea, analiza suplimentară a motivației inițiale ar putea arăta că altruismul provenea dintr-o interiorizare a
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
descopere că persoana în cauză este acum administrator al unei societăți caritabile. Evident, pe o astfel de poziție, rolurile sociale așteptate de la persoană sunt destul de clare. Dacă ar trece de la nivelul declarativ (așa cum se întâmplă în self-report) la nivelul observației comportamentale, în contexte relevante, altele decât cele profesionale, cercetătorul ar putea eventual să constate că, în realitate, persoana investigată a devenit de-a lungul timpului extrem de egocentrică. În acest caz, rămânând la aspectul de formă (comportamentul extern), am putea obține fidelități
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
în schema de comparare a indivizilor cu ei înșiși de-a lungul timpului, extrăgând pur și simplu două sau mai multe momente de comparație, s-ar putea să obținem coeficienți de stabilitate extrem de viciați. Tocmai de aceea, analiza de trend comportamental individual a devenit una dintre cheile modelului dispozițional condițional care arată că, deși există stabilitate în conduită, ea se manifestă contextualizat. De aceea, trăsătura stabilității nu poate să diferențieze indivizii la modul absolut, ci doar dispozițional-contextual. Nu trebuie introdusă o
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Modelul interacționist stipulează în acest sens că este riscant să se vorbească de stabilitate în abstracție de orice determinism contextual, deoarece personalitatea nu există decât în relație. O astfel de stabilitate acontextuală ar fi mai curând expresia patologică a rigidității comportamentale. Stabilitatea personalității reprezintă un pattern coerent de covariație între modul de reprezentare a solicitărilor situaționale și comportamentele performate ca răspuns. Într-o cercetare serioasă nu este suficient să spui că între momentul A și momentul B comportamentul X a fost
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
patternuri invariante care se manifestă indiferent de situație. Astfel, se asuma că o persoană extravertită, altruistă, onestă etc. se va manifesta consistent cross-situațional în strictă dependență de trăsăturile latente, în măsura în care acestea sunt suficient de puternic dezvoltate. Cu alte cuvinte, expresia comportamentală a persoanei ar depinde exclusiv de prezența unei anumite trăsături latente, fiind însă independentă de presiunea factorilor situaționali. Conform acestei accepțiuni, demersurile de verificare a consistenței ar trebui plasate la nivelul de analiză intraindividual. Totuși, din punct de vedere metodologic
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
de rang se va păstra între cele două persoane considerate într-o multitudine de situații, deși una și aceeași persoană poate să-și pondereze dominanța de la situație la situație. Așa cum se observă, deși accepțiunea consistenței relative ia în considerare variația comportamentală ca expresie a flexibilizării sub presiunile circumstanțiale, totuși ordinea rangului persoanelor (în raport cu o trăsătură de interes) rămâne invariabilă. Și această accepțiune rămâne tributară postulatelor teoretice specifice modelului clasic dispozițional, care minimalizează rolul situației în determinarea conduitelor personalității. Sub aspect metodologic
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
de cercetare sunt comparați în contextul mai multor situații pentru a urmări în ce măsură rămân consistenți în manifestarea lor, trecând de la o situație la alta. O serie de autori (Lerner & Tubman, 1989; Brown, 1980) arătau că este riscant să estimăm consistența comportamentală prin corelarea distribuțiilor de rang în două situații diferite. De pildă, dacă două persoane dintr-un grup de patru își modifică radical comportamentul în trecerea de la o situație la alta, ordinea rangurilor se va modifica și ea și, ca urmare
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
la alta, ordinea rangurilor se va modifica și ea și, ca urmare, corelația dintre cele două distribuții reprezentând comportamentele lor la cele două momente va fi scăzută. Dacă indicele de corelație va fi considerat un indicator al gradului de consistență comportamentală, atunci vom risca să afirmăm că nu există consistență, deși acest lucru e adevărat doar pentru două dintre cele patru persoane. Dacă însă se acceptă faptul că rezultatul obținut trebuie mai degrabă interpretat ca dovadă a comportării diferențiale, inegale, față de
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
alternativă de conceptualizare a fost oferită, inițial, de modelul interacționist. Interacționismul a atras atenția asupra necesității de a lua în calcul atât variabilele de personalitate cât și pe cele situaționale pentru a putea ajunge la o explicație validă asupra consistenței comportamentale cross-situaționale (Alker, 1972; Averill, 1973; Bem, 1972 etc). Așa cum arătau Pervin și Lewis (1978), sarcina interacționismului este de a defini „variabilele critice interne organismului și pe cele externe acestuia și de a studia procesele prin care efectele unora pot fi
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
fi legate de operarea celorlalte”. În cadrul interacționismului, un rol important este acordat percepției subiective a variabilelor situaționale, comportamentul individului asumându-se că va rămâne coerent cross-situațional în măsura în care aceste situații filtrate cognitiv de persoană își păstrează similaritatea/constanța funcțională în calitate de stimul comportamental. Accepțiunea de coerență comportamentală cross-situațională se referă astfel la o relație intraindividuală, sistematică, între percepția subiectivă a similarității situaționale, pe de o parte, și similaritatea răspunsurilor comportamentale oferite de un subiect, pe de altă parte. Coerența comportamentală este așadar o
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
celorlalte”. În cadrul interacționismului, un rol important este acordat percepției subiective a variabilelor situaționale, comportamentul individului asumându-se că va rămâne coerent cross-situațional în măsura în care aceste situații filtrate cognitiv de persoană își păstrează similaritatea/constanța funcțională în calitate de stimul comportamental. Accepțiunea de coerență comportamentală cross-situațională se referă astfel la o relație intraindividuală, sistematică, între percepția subiectivă a similarității situaționale, pe de o parte, și similaritatea răspunsurilor comportamentale oferite de un subiect, pe de altă parte. Coerența comportamentală este așadar o expresie externă a unor
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
aceste situații filtrate cognitiv de persoană își păstrează similaritatea/constanța funcțională în calitate de stimul comportamental. Accepțiunea de coerență comportamentală cross-situațională se referă astfel la o relație intraindividuală, sistematică, între percepția subiectivă a similarității situaționale, pe de o parte, și similaritatea răspunsurilor comportamentale oferite de un subiect, pe de altă parte. Coerența comportamentală este așadar o expresie externă a unor legități interne, absolut subiective, care leagă într-un pattern stabil caracteristicile interne (cognitive, afective, motivaționale) de caracteristicile externe semnificative pentru deciziile și acțiunile
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
funcțională în calitate de stimul comportamental. Accepțiunea de coerență comportamentală cross-situațională se referă astfel la o relație intraindividuală, sistematică, între percepția subiectivă a similarității situaționale, pe de o parte, și similaritatea răspunsurilor comportamentale oferite de un subiect, pe de altă parte. Coerența comportamentală este așadar o expresie externă a unor legități interne, absolut subiective, care leagă într-un pattern stabil caracteristicile interne (cognitive, afective, motivaționale) de caracteristicile externe semnificative pentru deciziile și acțiunile persoanei considerate. Continuând această idee, s-a propus chiar o
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
fost pe deplin valorificată de reprezentanții modelului dispozițional condițional atât sub aspect practic (Wright & Mischel, 1987; Shoda, Mischel & Wright, 1994), cât și teoretic-conceptual (Mischel & Shoda, 1995). Totuși, chiar dacă această accepțiune, la nivel teoretic, evidențiază importanța semnificațiilor subiective în explicarea regularităților comportamentale, propunând în esență demararea unui demers interacționist, în practică, așa cum arăta Krahe (1992), „cercetarea pe scară largă a coerenței patternurilor de personalitate încă așteaptă să fie lansată” (p. 16). Specificitatea comportamentală. Chiar dacă în psihologia personalității, în perioada de debut, o
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
nivel teoretic, evidențiază importanța semnificațiilor subiective în explicarea regularităților comportamentale, propunând în esență demararea unui demers interacționist, în practică, așa cum arăta Krahe (1992), „cercetarea pe scară largă a coerenței patternurilor de personalitate încă așteaptă să fie lansată” (p. 16). Specificitatea comportamentală. Chiar dacă în psihologia personalității, în perioada de debut, o normă implicită în gândirea cercetătorilor a fost aceea că personalitatea umană dispune intrinsec, prin natura organizării sale de consistență expresiv-comportamentală, se pare că au fost și cercetători nonconformiști, care au deviat
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
de cercetare a consistenței strict în perimetrul granițelor individuale și o abordare a acesteia din exterior. În consecință, variabilele situaționale au fost - la acea dată și în acel context de criză a cercetării personalității - „încoronate” drept cauze explicative ale consistenței comportamentale, lui Mischel fiindu-i atribuită paternitatea modelului situaționist, care, de fapt, a fost o „etichetă umbrelă” aplicată unei întregi tradiții behaviorist-experimentaliste. Astfel, situaționiștii considerau că personalitatea nu dispune de consistență, ci de specificitate comportamentală, adică aceasta se manifestă consistent doar
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
încoronate” drept cauze explicative ale consistenței comportamentale, lui Mischel fiindu-i atribuită paternitatea modelului situaționist, care, de fapt, a fost o „etichetă umbrelă” aplicată unei întregi tradiții behaviorist-experimentaliste. Astfel, situaționiștii considerau că personalitatea nu dispune de consistență, ci de specificitate comportamentală, adică aceasta se manifestă consistent doar ca efect, atunci când variabilele situaționale sau condițiile externe determinative rămân neschimbate. Foarte multe dovezi au fost aduse din cercetarea experimentală, unde se demonstra că diferențele stabile între grupurile experimentale se păstrează ori de câte ori condițiile experimentale
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
concomitent o reflexie a unor dispoziții stabile și a unor contingențe situaționale, analiza din perspectivă istorică a unor erori ignorate în demersurile de cercetare ar putea elimina tendințele de a supraestima când dispozițiile, când situația. De fapt, în legătură cu accepțiunea specificității comportamentale, de-a lungul timpului s-au conturat două poziții. În perioada inițială (Mischel, 1968; 1969), specificitatea comportamentală a îmbrăcat o formă absolută, situaționiștii, ignorând total rolul variabilelor persoană și corespunzător exagerându-l pe cel al variabilelor situaționale în încercarea de
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
unor erori ignorate în demersurile de cercetare ar putea elimina tendințele de a supraestima când dispozițiile, când situația. De fapt, în legătură cu accepțiunea specificității comportamentale, de-a lungul timpului s-au conturat două poziții. În perioada inițială (Mischel, 1968; 1969), specificitatea comportamentală a îmbrăcat o formă absolută, situaționiștii, ignorând total rolul variabilelor persoană și corespunzător exagerându-l pe cel al variabilelor situaționale în încercarea de explicare a consistenței comportamentale. Unii autori au fost tentați să accepte că inconsistența cross-situațională este înrădăcinată în
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
timpului s-au conturat două poziții. În perioada inițială (Mischel, 1968; 1969), specificitatea comportamentală a îmbrăcat o formă absolută, situaționiștii, ignorând total rolul variabilelor persoană și corespunzător exagerându-l pe cel al variabilelor situaționale în încercarea de explicare a consistenței comportamentale. Unii autori au fost tentați să accepte că inconsistența cross-situațională este înrădăcinată în natura personalității. Pe această direcție, cei cu orientare situaționistă (Bandura, 1969; Mischel, 1968) au avansat câteva explicații, considerând că stabilitatea temporală, confirmată frecvent în detrimentul celei cross-situaționale, este
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
de către cei care inițial se declaraseră situaționiști - spre o formulă de interacționism dinamic, confundându-se practic cu conceptul de coerență propus de acest model. 5. Forme de consistență Sarah E. Hampson (1982) arată că întotdeauna când se vorbește despre consistență comportamentală implicit se face referire la minimum două momente de timp. Pentru a evita orice neclaritate legată de forma (tipul) de consistență avută în vedere, cercetătorul ar trebui să specifice în analiza efectuată, în privința trăsăturii de interes, dacă aceasta este surprinsă
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Tip C Tip D Tabelul 2. Patru tipuri de consistență (sursa: S.E. Hampson The construction of Personality: An Introduction, Routledge & Kegan Paul, London, 1982) Din combinația celor două variabile, fiecare cu câte două submodalități, rezultă patru forme/tipuri de consistență comportamentală. Deoarece în măsurarea oricăreia dintre cele patru forme de consistență sunt luate în considerare (implicit sau explicit) minimum două momente temporale distincte, s-ar putea obiecta că atât comportamentele, cât și situațiile s-ar modifica într-o anumită măsură în
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
atunci avem dovada unei forme de consistență de tip B a personalității sale. Următoarele două tipuri de consistență pot să pară, la prima vedere, puțin contradictorii. Schema tipului C de consistență conduce firesc la întrebarea: cum putem vorbi de consistență comportamentală din moment ce în una și aceeași situație apar comportamente diferite? Tipul D de consistență contrariază și mai mult, întrucât de data aceasta atât situația, cât și comportamentul se schimbă între cele două momente ale analizei. Rezolvarea contradicției aparente se sprijină pe
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
de covarianță. Astfel, orice factor, înțeles aici ca o clasă de elemente care dispun de un grad ridicat de interrelaționare, poate regiza simultan sau alternativ dinamica mai multor comportamente pe care le subsumează. În baza relațiilor de covarianță dintre indicatorii comportamentali ai acelui factor se poate prezice că, în trecerea de la un moment de timp la altul, un comportament inițial va fi succedat ulterior de către un alt comportament complementar, circumscris însă aceleiași clase factoriale, fie că situația considerată rămâne identică (tipul
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
considerată rămâne identică (tipul C), fie că aceasta se modifică (tipul D). În consecință, ceea ce trebuie remarcat este faptul că înțelegerea tipului C și D de consistență necesită efectuarea unei analize duble, care să permită cercetătorului trecerea de la aparență (indicii comportamentali obiectiv determinabili) la esență - acei factori subiacenți (inferabili științific, frecvent în baza unor tehnici de analiză factorială). Tipul C de consistență poate fi ilustrat foarte bine de situația unui examen (eventual constând într-o evaluare parțială și una finală) în
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]