2,296 matches
-
au obținut victorii în luptele din nordul Daciei și Panonia. În cinstea lui au fost ridicate trei inscripții la Ulpia Traiana. Alexander Severus (222-235) a acordat orașului titlul de "metropolis" și instituie "Concilium III Daciarum". În anul 241, la Sarmizegetusa, conciliul celor trei Dacii (Dacia era împărțită în 3 provincii administrative: Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis și Dacia Malvensis) se închină împăratului Gordian al III-lea (238-244), iar colonia însăși își exprimă devotamentul față de împărat în 239. De la Hadrian și până la Philippus
Ulpia Traiana Sarmizegetusa () [Corola-website/Science/300719_a_302048]
-
sediul principalelor manifestări ale cultului catolic și are o funcție solemnă cu ocazia celebrării sărbătorilor "Nașterii Domnului", "Paștelui", ritualilor din Săptămâna Mare, proclămării noilor papi și funeraliilor celor defuncți. În nava laterală dreaptă au avut loc în anul 1870 ședințele Conciliului Vatican I. Bazilica "Sfântul Petru" reprezintă una din principalele obiective turistice pentru orice vizitator al Romei. Venind de la podul ""Sant'Angelo"", după ce parcurge îngusta stradă ""del Borgo"", vizitatorului i se deschide dintr-odată, dinspre ""Via della Conciliazione"", un spațiu vast
Bazilica Sfântul Petru din Roma () [Corola-website/Science/298571_a_299900]
-
Ortodoxe Răsăritene, conceptul de cod canonic este similar, dar nu identic cu cel occidental, care este mai juridic și legislativ în conținut și exprimare. În ambele tradiții, canonul (din , însemnând "regulă, standard sau măsură") este o regulă adoptată de un conciliu. Aceste canoane au constituit baza codului canonic. În Biserica Catolică, canoanelor conciliare li s-au adăugat decretele papale, care fuseseră adunate împreună în "Liber Extra" (1234), "Liber Sextus" (1298) și "Clementines" (1317). În sec. XX, Biserica Catolică a început să
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
și astfel a luat formă Codul Canonic din 1917. O ediție revizuită, "Codex Iuris Canonici" (Codul de Drept Canonic, CIC) a fost publicat sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, în 1983, pentru a cuprinde și noile reglementări ale Conciliului Vatican II. Codul canonic în Biserica Catolică este un sistem juridic complet dezvoltat, având toate componentele sale (judecători, procuratori, avocați); cel mai mare grad academic al Codul Canonic este Juris Canonici Doctor, Doctor în Drept Canonic. Bisericile Catolice Orientale au
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
Drept Canonic Oriental) a fost parțial încheiată în timpul pontificatului Papei Pius al XII-lea, care l-a promulgat în 1948. Cu toate acestea, în 1959, Papa Ioan al XXIII-lea a suspendat publicarea celei de-a doua părți datorită reformelor Conciliului Vatican II, ale cărui reglementări trebuiau implementate. Într-un final, "Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium" (Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, CCEO) a fost promulgat în noiembrie 1990, în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea. Codul se aseamănă Codului de Drept Canonic
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
Bisericile Ortodoxe au un cod canonic mai puțin oficios, tradiția ortodoxă privind canoanele mai degrabă ca îndrumări, și nu legi absolute, îndrumări pe care le practică diferit, în funcție de circumstanțele istoric-culturale ale fiecărei zone. Rațiunea acestor interpretări este aceea că, dacă Conciliile Ecumenice (în care deliberările se desfășurau în limba greacă) ar fi dorit ca acele canoane să fie privite ca legi absolute, le-ar fi numit "νομοι/nomoi" (legi), și nu "κανονες/kanones" (indicații, standarde). Bisericile Ortodoxe de limbă greacă au
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
Biserica Catolică de rit latin avea patru ordine minore și ordinul subdiaconal ca ordin major, care le erau conferite candidaților la preoție "pro forma", înainte de a ajunge diaconi. ordinele minore și subdiaconatul nu erau considerate sacramente, și ca urmare a Conciliului Vatican II, au fost suprimate în timpul pontificatului Papei Paul al VI-lea. Titlurile de Cardinal, Patriarh, Primat, Mitropolit, Arhiepiscop Major, Arhiepiscop, Prelat și Monsenior/Monsignor nu sunt ordine sau sacramente, ci doar titluri și funcții conferite, de obicei, celor care
Ordurile sacre () [Corola-website/Science/299585_a_300914]
-
particulare și grupurile de Biserici locale care împărtășesc o tradiție specifică liturgica, teologica și canonica, si anume Bisericile de riț latin, care formează Biserică Română, și alte Biserici de riț oriental, sau Biserici Orientale, care au fost recunoscute prin Decretul Conciliului Vatican ÎI despre Bisericile Catolice Răsăritene "Orientalium Ecclesiarum", ca ""biserici particulare sau rituri"". În teologia catolică, comuniunea Bisericii Catolice se realizează prin comuniunea Bisericilor particulare, de riț latin sau oriental, cu Episcopul Romei, care este considerat capul vizibil al Bisericii
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
nelegitime în practicile sfinte al Bisericii Romano Catolice. Astfel de reforme au fost adoptate în timpul pontificatului Papei Ioan al XXIII-lea și al pontificatului Papei Paul al VI-lea, printre acestea aflându-se și aspecte ale celui de-Al doilea Conciliu de la Vatican. Printre cele mai criticate reforme se află înlocuirea Mesei latine tridentine cu Novus Ordo Missae. Mulți sedevacantiști obiectează împotriva celebrării mesei în limba națională, în ciuda faptului că au existat dispoziții cu privire la celebrarea mesei în limba localnicilor mai înainte de
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
s-au opus anabaptiștilor ca cea a spiritualiștilor au respins, asemeni catarilor, botezul cu apă. Interesul lor era orientat spre botezul duhului. Reacția catolică la aceste teorii protestante a dus la o nouă redefinire a învățăturii scolastice despre botez la conciliul din Trient. Acolo s-a hotărât obligativitatea botezului copiilor din punct de vedere al disciplinei bisericești. Ea trebuia să reprezinte simbolic integrarea în comuniunea bisericească după care copiii trebuie sa fie educați conștient spre învățarea valorilor creștine. În perioada iluministă
Botez () [Corola-website/Science/299683_a_301012]
-
prin secolul al X-lea, consolidându-se în secolele următoare, ca urmare a impunerii acestora de către Imperiul Bulgar și ca reacție la propaganda catolică. Totuși, Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae (1716), afirma că s-a scris cu litere latine până la Conciliul de la Florenta (1439), așadar, încă mai mult de 400 de ani după schisma de la 1054. Domnul Alexandru cel Bun , sfătuit de mitropolitul său, ar fi poruncit arderea cărților și textelor scrise până atunci cu litere latine, introducând, în loc, alfabetul chirilic
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
slavă, pentru a împiedica răspândirea catolicismului în țară. Mihail Kogălniceanu a susținut aceeași teză la 1838, în revista Alăuta Românească. De remarcat faptul că mitropolitul Damian, întâistătător al Mitropoliei Moldovei, între 1437-1447, a participat, împreună cu vicarul său, protopopul "Constantin", la Conciliul de la Ferarra-Florența, ale cărui decizii le-a semnat, devenind primul ierarh din Țările Române care s-a unit cu Biserica Romei. Urmașul său în scaunul mitropolitan, "Ioachim", a fost de asemenea unit, însă a fost alungat din Moldova de adversarii
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
ale căror inscripții utilizau alfabetul latin. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, învățați ca Timotei Cipariu, episcopul Melchisedec, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Dimitrie Onciul și alții au afirmat că limba slavă a fost introdusă în țările române înainte de Conciliul de la Florența, respectiv în secolele X-XII, după creștinarea bulgarilor, aducând în acest sens argumente și izvoare de ordin filologic și istoric. Așadar, începând cu secolele X-XV, cărțile bisericești răspândite la români erau scrise în limba veche slavă vorbită în jurul Salonicului
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
decisivă în aplanarea crizei provocată de Schisma papală din anul 1130 - alegerea simultană pe scaunul pontifical a pretendenților Anaclet al II-lea (1130 - 1138) și Inocențiu al II-lea (1130 - 1143) -, sprijinindu-l pe Inocențiu. În 1140, a obținut de la conciliul din Sens condamnarea lui Abelard, care îl neliniștea cu îndrăzneala vederilor sale, iar în 1145, a avut satisfacția să-l vadă pe unul din fiii săi spirituali ajuns papă sub numele de Eugeniu III. Prin predicile și elocvența sa, Bernard
Bernard de Clairvaux () [Corola-website/Science/299233_a_300562]
-
de «pontifex maximus». a dovedit o înțelegere adâncă a lucrurilor și o viziune largă, respectând bunele intenții ale împăratului față de credința creștină și acceptând inițiativele luate de el. Constantin cel Mare, și nu Papa Silvestru, a convocat în anul 314 Conciliul care a potolit o schismă izbucnită în Africa, și în anul 325 a convocat primul Conciliu Ecumenic din istorie - Conciliul de la Niceea, în Bitinia, locuința de vară a împăratului. La acest prim Conciliu Ecumenic s-a stabilit "Crezul de la Niceea
Papa Silvestru I () [Corola-website/Science/299839_a_301168]
-
intenții ale împăratului față de credința creștină și acceptând inițiativele luate de el. Constantin cel Mare, și nu Papa Silvestru, a convocat în anul 314 Conciliul care a potolit o schismă izbucnită în Africa, și în anul 325 a convocat primul Conciliu Ecumenic din istorie - Conciliul de la Niceea, în Bitinia, locuința de vară a împăratului. La acest prim Conciliu Ecumenic s-a stabilit "Crezul de la Niceea" și a condamnat erezia lui Arie de Alexandria, Silvestru nu a putut lua parte «din pricina vârstei
Papa Silvestru I () [Corola-website/Science/299839_a_301168]
-
credința creștină și acceptând inițiativele luate de el. Constantin cel Mare, și nu Papa Silvestru, a convocat în anul 314 Conciliul care a potolit o schismă izbucnită în Africa, și în anul 325 a convocat primul Conciliu Ecumenic din istorie - Conciliul de la Niceea, în Bitinia, locuința de vară a împăratului. La acest prim Conciliu Ecumenic s-a stabilit "Crezul de la Niceea" și a condamnat erezia lui Arie de Alexandria, Silvestru nu a putut lua parte «din pricina vârstei sale înaintate», dar a
Papa Silvestru I () [Corola-website/Science/299839_a_301168]
-
Papa Silvestru, a convocat în anul 314 Conciliul care a potolit o schismă izbucnită în Africa, și în anul 325 a convocat primul Conciliu Ecumenic din istorie - Conciliul de la Niceea, în Bitinia, locuința de vară a împăratului. La acest prim Conciliu Ecumenic s-a stabilit "Crezul de la Niceea" și a condamnat erezia lui Arie de Alexandria, Silvestru nu a putut lua parte «din pricina vârstei sale înaintate», dar a trimis ca reprezentanți pe Episcopul Osius din Cordoba împreună cu doi preoți - Vitus si
Papa Silvestru I () [Corola-website/Science/299839_a_301168]
-
erezia lui Arie de Alexandria, Silvestru nu a putut lua parte «din pricina vârstei sale înaintate», dar a trimis ca reprezentanți pe Episcopul Osius din Cordoba împreună cu doi preoți - Vitus si Vincentius. În timpul pontificatului Papei Silvestru, Episcopii din Occident, adunați în Conciliul de la Arles au stabilit principiul conform căruia validitatea sacramentelor nu depinde de sfințenia celui ce le conferă; Episcopii din Orient, în conciliul de la Ancira (astăzi Ancara), au hotărât admiterea la Sfânta Împărtășanie a tuturor celor ce se pocăiesc cu adevărat
Papa Silvestru I () [Corola-website/Science/299839_a_301168]
-
Osius din Cordoba împreună cu doi preoți - Vitus si Vincentius. În timpul pontificatului Papei Silvestru, Episcopii din Occident, adunați în Conciliul de la Arles au stabilit principiul conform căruia validitatea sacramentelor nu depinde de sfințenia celui ce le conferă; Episcopii din Orient, în conciliul de la Ancira (astăzi Ancara), au hotărât admiterea la Sfânta Împărtășanie a tuturor celor ce se pocăiesc cu adevărat, oricare ar fi fost păcatele săvârșite. Buna înțelegere între Papa Silvestru și împăratul Constantin a dus la o mare dezvoltare a construirii
Papa Silvestru I () [Corola-website/Science/299839_a_301168]
-
În anii 1950, " La Prière des Églises de rite byzantin" deosebește Bisericile autointitulate ortodoxe cu noțiunea de "Biserici de rit bizantin". Or în 1950 apare în Franța o Biserică Ortodoxă de rit galic. Callistos Ware inaugurează expresia "Biserica celor șapte concilii". Creștinismul ortodox a apărut ca ramură a creștinismului în urma Marii Schisme (1054). Ramura estică a adoptat termenul de ortodoxism (dreaptă credință), în timp ce ramura apuseană a preferat să folosească termenul de catolic (biserică catolică, biserică universală). Ortodoxismul, la fel ca și
Bisericile celor șapte concilii () [Corola-website/Science/299846_a_301175]
-
călugărului. Reîntors la Wittenberg, de unde principele elector a refuzat să-l extrădeze, Luther a lansat, la 21 octombrie, un apel „de la un papă rău informat către un papă care trebuie mai bine informat” , ca acesta să facă apel la un conciliu general, așa cum făcuse înainte și Jan Hus. Roma a trimis un alt mesager, Carol Militz, mai blând decât Cajetan, care a reușit să obțină(la 5-6 ianuarie 1519) o promisiune de la Luther, anume că va tăcea dacă nu va fi
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
atunci când catolicul Johann Eck(+1543), vicecancelar al Universității din Ingolstadt. La 27 iunie-16 iulie 1519, reformatorul a participat la o dispută publică, ce a avut loc la Leipzig, asupra primatului papal, cu care prilej a început să creadă că nici conciliul nu este infailibil, ci numai Sf. Scriptură garantează adevărul divin; cât despre epistola Sf. Iacob, invocată de Eck, pentru necesitatea faptelor bune, Luther s-a exprimat că este de paie. Germania, condusă de împăratul Maximilian, s-a divizat, o parte
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
anul 1942. Unii consideră că lucrarea comunității de la Chevetogne a contribuit la evoluția atitudinii Bisericii catolice în favoarea ecumenismului (căutare a unității între Biserici printr-un dialog sincer, onest și pe picior de egalitate), care va și deveni doctrină oficială a Conciliului II Vatican (1962-1965). Castelul, care reprezintă clădirea principală a mănăstirii, a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea de către Charles Delvaux de Fenffe, stăpânul domeniului Chevetogne. Începând cu anul 1903 castelul a fost ocupat de călugării benedictini de la Ligugé, care
Mănăstirea Chevetogne () [Corola-website/Science/299870_a_301199]
-
iar scrisoarea sa nu a rezolvat disputele. Consensul în privința acestui canon s-a format începând cu secolul a V-lea. Acest consens se baza pe opinia populară. În mod oficial canonul Noului Testament a fost hotărât pentru Biserica Catolică la Conciliul Tridentin, la mijlocul secolului al XVI-lea. Până atunci niciun conciliu ecumenic nu se pronunțase în această privință. Sinodul de la Ierusalim (1672) a stabilit canonul Bibliei pentru bisericile ortodoxe. Acest sinod a aprobat același canon al Noului Testament ca cel catolic
Noul Testament () [Corola-website/Science/299340_a_300669]