2,692 matches
-
sălii, venind din direcții opuse. Comanda: „Din coloană câte unul în două coloane câte unu, cu ocolire spre stânga și spre dreapta, alternativ - Marș!” „Cu ocolire spre stânga și spre dreapta, pe perechi, alternativ - Marș!” Coloanele despărțite se pot apropia, contopi, încrucișa și întrepătrunde. Coloana de gimnastică Mod de realizare: se numără în adâncime câte „n” la comandă, executanții prin întoarcere sau ocolire, se deplasează spre centru, fiind urmați de ceilalți executanți care realizează aceeași acțiune, mărind distanța și intervalul în
Gimnastică de bază by Cristina-Elena Moraru () [Corola-publishinghouse/Science/1149_a_1946]
-
înlocui. În practică relația educației plastice cu celelalte discipline se concretizează în măsura necesităților și problemelor pe care un pedagog bun le concretizează și le dezvoltă. Corelația oferă un câmp larg pentru experiențe, are nevoie de multe procedee care se contopesc de obicei cu observația și intuirea întrucât compoziția plastică este un mijloc excelent pentru realizarea intuiției. În cazul limbii și literaturii române -la clasa I predarea semnelor grafice în perioada preabecedară merge paralel cu desenul din imaginație, memorie și decorativ
Interdisciplinaritatea - Necesitate obiectivă a învăţământului primar by Rodica Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1234_a_1897]
-
-mi vorbeau nici ele căci mugetul sau behăitul lor nu-mi spunea decât că le e foame sau sete sau că trebuiau date la taur. Vântul, vijelia, trăsnetul, zăpezile nu-mi dădeau un fior cosmic, mi-erau familiare. Nu mă contopeam cu ploile, să cadă apa peste mine și eu să stau sub ea și să gândesc că sunt fiul naturii, cu nimic deosebit de animale și păsări, de peștii din baltă și rața sălbatică... Nu credeam că pământul e în mod
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
am trezit dimineața. Adormisem fără să știu cu lampa aprinsă, cu aceste gânduri. Le și uitasem. Afară ningea. Brazii verzi erau încărcați de zăpadă. Pământul era alb. Oameni negri treceau agale prin această lume în care cerul cu pământul se contopeau. Zarea pierise în pădurile din fața ferestrei. M-am îmbrăcat și am ieșit afară. O surpriză. O știm, zăpada, dar când o vedem din nou, albul ei parcă ne spală gândurile. Chiar dacă nu vrem, ceva alb pătrunde și în noi. Ne
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Ea mi-a răspuns în aceeași clipă și printr-o strângere mi-a prins-o pe-a mea și ne-am trezit iar față în față îmbrățișați ca în camera semiobscură și pentru mine, ca pe câmpie (aceste două imagini contopindu-se, una de sfială și tandrețe, alta de violență extremă și uitare de sine) și ne-am regăsit parcă uluiți prin ceea ce e atât de străin în noi și în același timp atât de intim, tiranic și bestial... Abia suporta
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
voce nebănuită, veselă și patetică în același timp, ca și când ceva s-ar fi descătușat din dorința năvalnică de a spune tot dar și de a ascunde tot... Ce era mai ciudat, cânta așa cum auzisem fetele la țară, pierdută în melodie, contopită impersonal în ea, cu doruri parcă cosmice, și fatale, într-un potop de cuvinte pe care le ardea atât de tare glasul ei pătimaș, încît nu le puteam reține nici o clipă înțelesul... Vino, draga mea-n grădină... Cu dorul care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
doar autobuzul. Douăzeci de minute cu autobuzul. Aceasta este distanța. Douăzeci de minute într-o altă lume. Tânjisem după ea. După acel microclimat. E bucată de viață plină de praf, transpirație, nervi, frig, căldură, îmbulzeală, țipete, veselie, scandal. Autobuzul. Mă contopeam cu ei și încercam să trec neobservat. Atâta timp cât nu am auzit șușoteli despre mine, lumea mea era încă acolo, într-o perfectă stare de mișcare, exact de unde o lăsasem. Nu se schimbase nimic, nici măcar eu, numai autobuzul. Îmi tremura sufletul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
numai autobuzul. Îmi tremura sufletul când am urcat în el. Soarele fierbinte îmi însoțea discret boabele de transpirație pe care le strângeam ferit în șervețel. Încercam să nu mă uit disperat în jur și să fiu eu, acel eu, firesc, contopit cu universul din care nu simțeam că am plecat și care nu mă respinsese, întorcând spre mine priviri uimite. Eram împreunat cu viteza mică a autobuzului, firească, obișnuită, cu sunetul vechi într-o carcasă nouă, cu scaunele tapisate și unele
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
fel de transă încremenită, cu mâinile la spate, cu pasul țeapăn, cu privirea moartă. Alții dansau într-un ritm și mai rapid decât până atunci, răsucindu-și trupul în convulsii și scoțând țipete nearticulate. Țipetele sporiră treptat și, când se contopiră într-un urlet colectiv, căpetenia, privind întruna în sus, scoase, ținându-și răsuflarea, un strigăt prelung, abia modulat, în care reveneau întruna aceleași cuvinte. - Ascultă, șopti bucătarul, spune că el este câmpul de luptă al zeului. Inginerul se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de greață. I se părea că ar vrea să lepede din el tot acel ținut, tristețea întinderilor sale uriașe, lumina verde tulbure a pădurilor, clipocitul nocturn al marilor fluvii pustii. Pământul acesta era prea mare, aici sângele și anotimpurile se contopeau, iar timpul devenea lichid. Aici viața era una cu pământul, și, pentru a te integra, trebuia să te culci și să dormi, ani de-a rândul, de-a dreptul pe argila clisoasă sau uscată. Acolo, în Europa, domnea rușinea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe o eliberare: voi invoca în rugăciunile mele o adevarată iarnă să acopere urmele de cenușă lăsate ca semn, să nu mai găsești drumul spre mine... Doar cu tine Seara când intri pe ușă, două zâmbete izvorăsc parcă sunt gemene, contopindu-se într-un sărut prelung. Apoi ca un adolescent îmi dăruiești un trandafir roșu cu fundă albă și îmi șoptești la ureche de câteva ori „te iubesc”... Cina pentru noi este o sărbătoare continuă; ochii se întâlnesc și vorbesc în locul
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
-le că nu îți este frică! Așa am făcut: m-am uitat adânc în ochii lor; dintr-o dată, chipurile li s-au îmblânzit, tatuajele de pe frunte au dispărut, iar pietrele au înflorit flori. Chiromanție Dă-mi mâna ta, să se contopească în mâna mea, să ne unim liniile iubirii, să le simțim reverberațiile și apoi să le măsurăm temperatura... Să aruncăm privirea în apele line din căușele palmelor, să ne citim liniile vieții în cercurile concentrice, ca inelele din trunchiurile copacilor
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
totală, înfig cuțitul adânc în cuvinte nerostite, pedepsindu-mă. Cu tine, pe marginea unui vis În fiecare seară mi te închipui lângă mine și în vis îmi apari metamorfozat în versuri iar eu sunt descompusă în pete de culoare; ne contopim într-un tablou liric și plin de scântei... În zbaterea dintre noapte și zi, visul se destramă. Ziua, toată, mă împresoară cu un brâu de dor, asemeni șarpelui care mi se încolăcește pe trup, mă strânge și simt că mă
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
pe ultimile cuvinte scrise c-un marker roșu, rămânând nedeslușite... Metamorfoză cu zâmbete Simt cum mi se multiplică sufletul ca o cocă de pâine pusă la dospit, în anotimpuri; îi aud freamătul. Azi, anii și timpul cu el s-au contopit! Primăvara mă simt ca renăscută și inima se logodește în secret, pulsând dintr-o arteră nevăzută, multă iubire. Spun: ce suflet amdiscret! Vara mă prinde-ntr-o văpaie plină de iubire, plămădită-n primăvară. De nu m-ar înțepa-n
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
pauze, același tropot. Într-adevăr, în fereastră, capul lunar al asinului. — Nu, nu prea s-a întâmplat nimic, nu se întâmplă nimic. Toate se mișcă și sunt la fel, nu se întâmplă nimic. ...Hărnicia tovarășului Manole ? Da, respiră firesc, perfect contopit în realitate. Surpările lui Vornicu, inteligent convertite. Ortansa ? Urăște mascarada, ca noi toți. „Trebuie să admiți, sunt deficitar. Nu mint, bătrâne, nu mă ascund de sfânta privire cu care mă onorezi ! Da, se ivește până la urmă, iată, și o întâmplare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Și-n lupta noastră te-am adus sub greul vieții mele, Pecetea-am rupt, ce pîn-acum junețea ți-o sigilă - Un corp am fost îngemănat trăind o viaț-obscură, Demonic-dulce, amoros, spasmotică, febrilă, Și sufletele noastre-atunci pe buze atârnate S-au contopit în sărutări, în desmierdări, în milă, Parc-am trecut noi amândoi în noaptea neființei, Ne-am zugrumat în sărutări, ne-am omorât, copilă! {EminescuOpIV 188} O ARFĂ PE-UN MORMÎNT Prin gîndurile-mi triste și negre treci frumoasă, Ca marmura de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
statul și legile vor fi indispensabile. Preludiul revoltei este dezastrul. Elita autentică ar trebui să fie conclavul celor buni, nu aroganța celor puțini. Orice coroană are și nevăzuți spini încorporați în ea. De înlănțuirea cosmică nu scapă nici trupul. Se contopește cu pământul care strălucește ca o stea. Suferințele sunt neplăcute, dar mai adânci decât plăcerile. Împlinirea talentului depinde și de atitudinea inteligenței. De ce să ne mai deplasăm în cer? Infernul e doar pe pământ. Mentalitățile formează cea mai conservatoare rocă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
vede frumos. Mama această poarta mirifică prin care ne desprindem din neant. Am nostalgia bucuriei generate de lumina marilor începuturi. Sublimul e un pisc în care nu ai cum să te odihnești. De înlănțuirea cosmică nu scapă nici trupul. Se contopește cu pământul care strălucește ca o stea. Viața poate fi o banală comparație. Dar și o subtilă metaforă. Suferința are gravitate, nu stil. Când revolta devine pedagogie, înseamnă că i-au apărut peri albi la tâmple. Realitatea este de fapt
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ales din scrierile lui Anton Pann, care adunau înțelepciunea orală a zonei dunărene în poezii versificate naiv. Acest fond bun, generos și tolerant al imaginarului balcanic, în care 226 noblețea și turpitudinea, generozitatea și corupția, înțelepciunea și despotismul patriarhal se contopesc într-un univers unic este absolut autentic și pe el ar trebui să contăm (sau măcar să nu-1 uităm) când vorbim despre un posibil viitor al regiunii. Și atunci? Unde plasăm, în această geografie imaginară, Srebrenița? în ce stâncă de halva
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
pământul cu tălpile. Ochiul străin o privi răutăcios, mai rece decât luna, iar în apropiere răsună răgetul unui leu. Fata vru să se oprească, însă tobele bătură mai tare și ea începu să cânte, mergând mai departe. Pe urmă se contopi cu întunericul. Până să răsară lumina mai era mult, dar nimeni afară de copii nu se putu culca. Oamenii aprinseră focul și nu mai dansară. Ședeau în jurul focului, tăcuți. Cineva zise (fața nu i se vedea, dar după glas era tânărul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
peste o vale nu prea adâncă era altul, înfățișîndu-se pe alocuri verde, pe alocuri stâncos. Pieziș, către jumătatea arcului dintre miazănoapte și răsărit, se zărea aburind un munte rotund și pieptos, mai puțin înalt, iar departe spre zarea răsăriteană se contopea cu albăstrimile cerești al treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre miazăzi, numai ochii buni puteau desluși, dacă le cunoșteau dinainte, trei piscuri scunde așezate în triunghi. Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte și apus a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
era liniștit. Nu trecea nici o pasăre... Închise ochii. I se făcu somn. Se gândi că, într-adevăr, tot ce văzuse nu putea fi decât nălucire. După un răstimp deschise iar ochii: turnul se zărea palid, abia izbutind să nu se contopească cu noaptea. Da, turnul stătea totuși acolo, dar nu putea fi decât o piatră bine lustruită, cum cădeau atâtea din cer. Sau poate nici nu căzuse din cer ca alte pietre. Poate că stătea aici de când lumea și cine știe cărui nebun
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și Puarem. Apoi se ridică și rosti cu glasul zdrobit: - Cel drag inimii marelui Zeu al Apelor, fiul lui și stăpânul nostru, al mării și al noului pământ pe care ni-l dăruiește, a plecat dintre noi și s-a contopit cu trupul zeului din care vremelnic s-a despărțit spre a ne aduce nouă tuturor fericire, și bucuria întregului pământ. Sufletul lui îmbătrînit a înviat și întinerește în trupul regelui nostru Mener, viața, sănătatea și puterea noastră. Marele Preot tăcu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Crezi că bătrânul te-a uitat? Numai să afle că ești în orașul lui, și nu se lasă până nu te ucide. Putem trăi și fără Zidul Alb. Auta îi strânse umerii cu brațul. Cutele argintii ale hainelor străine se contopiră în strălucirea soarelui căzând de sus. Dar nici el, nici Nefert nu puteau ști că în aceeași vreme, la palatul Marelui Preot al zeului Tot, din orașul Zidul Alb, intrase neliniștea. Mereu urmărise bătrânul cu teamă vechea stea, acum cunoscîndu-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nici nu i-ar fi văzut. - E timpul să ne întoarcem la luntrea noastră, spuse străinul, uitîndu-se în partea Gomorrei, care era foarte aproape. Orașele se măriseră întinzîndu-se unul spre altul, și poate într-o bună zi s-ar fi contopit. Străinul porni de-a lungul zidului spre partea cea mai apropiată de Gomorra a Sodomei, și într-un loc unde nu-i vedea nimeni, scoase din buzunar o cutiuță cât un pumn de copil, desfăcu lungind-o din ea însăși
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]