2,276 matches
-
atât... cât, nici ... nici, nu... nici... doar, când... când. Opozițiile sunt marcate, atât lexical, cât și semantic, iar termenii antitezei sunt complementari"153. Opozițiile sau antitezele acestea sunt, mai mult sau mai puțin, asemănătoare, celor ale romanticilor. Pentru că, aici, "jocul contrariilor sfârșește prin a aduce în prim plan polaritatea interioară a ființei, iar discursul liric se transformă, în rugăciune"154 : "Ajută-mă să plâng și să mă rog,/ Să îmi privesc destinul inorog/ Cu steaua-n frunte, răsucită corn,/ Spre care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
gamă variată de emoții și sentimente, încifrând universul existențial care, de cele mai multe ori, este unul interior. Metafora vieții se confundă, astfel, în permanență, cu metafora morții, la fel cum lumea exterioară se confundă cu lumea interioară, acest permanent joc al contrariilor, nefăcând altceva decât să releve polaritatea intimă a ființei autoarei. Am urmărit, astfel, prin prisma metaforei (considerată figura de stil regină), modul în care autoarea deconstruiește laolaltă canonul paradigmatic și canonul individual, îmbogățind neomodernismul cu noi înțelesuri, dar, totodată, îmbogățindu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
noastră prezentă și trecută este rezultatul unei educații pentru violență, există suficiente premise realiste să apreciem că putem spera Într-un viitor nonviolent, care să ne Înscrie Într-o altfel de umanitate În care conflictele să se rezolve amiabil și contrariile să se armonizeze pașnic. Totul este, până la urmă, o problemă de educație. Iar o pedagogie socială orientată către non- violență poate Începe cu identificarea unui posibil model cultural al educației pentru toleranță. Reperele unui proiect umanist al educației pentru toleranță
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Celuilalt, idiom riguros și limpede, și tocmai prin aceasta mediu ideal de expresie a echivocului și ambivalenței. Într-o limbă necizelată, contradicția sună mai degrabă a incoerență, a confuzie mentală, a întortochiere grobiană. Într-o haină lingvistică rafinată și subtilă, contrariile se ciocnesc pur și sonor, declanșînd un întreg mecanism recuperator ce somnolează în fiecare din noi, determinîndu-ne să ne amintim că polarizarea e doar un accident de parcurs într-o lume duală, în vreme ce spiritul privește tolerant tot spectrul suprapunerilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și joc"436. Așa cum conceptul de carnaval era la Bahtin fundamentul eliberărilor de constrângeri, la fel și discursul lui Baudrillard prezintă eliberarea de principiile, fundamentele și presupozițiile dominante și constrângătoare ale modernității, care conduce la destabilizarea ierarhiilor și la amestecul contrariilor sau al genurilor. La fel cum carnavalul desemnează o sărbătoare care nu se desfășoară sub auspiciile patetismului sau ale încrâncenării, ci cu voioșie, dar o voioșie conștientă și într-o anumită măsură asumată, deoarece nu conduce la schimbarea reală a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
evoluțiilor (adiacente discutării evoluționismului biologic) cu revoluțiile sociale. Din dezbateri nu lipsesc atitudinile tranșante, pătimașe. Ortodoxia în Est. Noul capitalism În Est, pe lângă faptul că ortodoxia a coabitat cu puterile statelor, a fost mai conservatoare și mai înclinată spre acceptarea contrariilor, atât în dogmatică, cât și în relațiile sociale și umane. Mai contemplativă și tolerantă, ortodoxia a rămas până de curând mai preocupată de viața spiritual-culturală. După 1989, în numele ecumenismului, s-au întărit legăturile cu catolicismul și protestantismul, dar au sporit
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
menționați mai sus și altor numeroși adepți amintiți în alte locuri din carte. De altfel, astăzi se recunoaște că Guénon a inițiat "Școala tradiționalistă" în filosofia vest-europeană. Redăm câțiva termeni propuși de Guénon pentru definirea tradiționalismului. El trimitea mereu la contrarii ca "solidificare și disoluție", "deviere și subversiune", "suprauman și uman", "sacru și profan", "cantitate spațială și spațiu calificat", "uniformitatea împotriva unității", "meserii vechi și industrie modernă" și altele. În 40 de capitole de mică întindere din cartea publicată în anul
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
neliniștitoarele clarități ale unei nevroze de-a dreptul moderne; și rămânea, pentru totdeauna îndurerat, obsedat de simbolurile perversităților și iubirilor supraomenești, ale destrăbălărilor consumate fără uitare de sine și fără speranțe"43. Panegiricul huysmansian relevă permanenta și insuportabila tensiune a contrariilor care împing experiența umană către un climax devastator. În perspectiva lecturii decadente a lui Huysmans, tematizarea violării interdicțiilor devine la Moreau chiar sursa artei și a cunoașterii însoțită în mod obligatoriu de exacțiunile cele mai cumplite. În mod programatic, frumusețea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
vizibile în arta lui Moreau și a restaurării principiului ei de coeziune în chiar punctul de dispersie, de destructurare al ei, fixare fascinată, meduzantă a vidului. Oedip și Sfinxul se confruntă prin intermediul privirii, dramatizare a tensiunilor ce rezidă din ciocnirea contrariilor transpuse aici în registrul capacității de seducție; sau la nivel structural, între realismul anatomic și ornamentul flamboiant, exotic. Imaginea lui Zeus o transformă în cenușă pe Semele, Moreau ne prezintă această imagine interzisă a divinității pe care ochiul n-o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
poartă expresia unei fericiri și a unui calm extras oricărei contingențe, generată probabil de o reverie amniotică. Extracția din materie nu se face violent, iar himera poartă cu sine starea de echilibru imanent a increatului. Absența în subsidiar a tensiunii contrariilor, ca și absența sugestiei unui maleficiu indescifrabil separă himerele paciuriene de monștrii decadenți, expresii ale devierii de la normă, precum sfinxul péladanesc. În contextul sensibilității decadente, interfața feminină reprezintă o capcană, femininul este cel care se încarcă de monstruozitate, pe când în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
centrul său se află ambiguitatea sexuală. Figurile tipice ale femeii fatale cu o prestigioasă carieră în artă revin în atenția artiștilor de la finele secolului al XIX-lea, însă fenomenul decadent se manifestă în datele unei ambivalențe fondatoare de tensiuni între contrarii. Femme fatale apare alături de femme fragile, ambele ipostaze ale unei noi abordări a sexualității în termenii pe care-i construiește psihanaliza și cercetările medicale, antropologice ale diferitelor școli: alienistă, criminologică etc. Femeia se transformă și într-un obiect de studiu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
putem contempla liniile armonioase ale unui corp feminin adolescentin și tăietura á la garcon a părului. Storck apelează la același transfer al afectelor în gest, în tensiunea corpului, apropiere și refuz totodată, care conferă caracter dramatic sculpturii. Această tensiune a contrariilor, specifică sensibilității decadente, este vizibilă aici în dinamica particulară a corpului, coregrafiată cu minuțiozitate de sculptor. O a treia tratare a temei, Salomeea (nud culcat) (ronde-bosse în bronz, nesemnat, nedatat, 41 x 22 x 12 cm, inventar 915175), circumscrie o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
corpului întins, lenitivul senzual al momentului de răgaz. Aproape scos în afara acestui cadru de armonie voluptuoasă, obiectul acestei contemplații pare să nu o tulbure cu nimic pe frumoasa fiică a Herodiadei. Storck regăsește aici ceva din acea decadentă contingență a contrariilor, un contrast ceva mai difuz dintre frumusețe și atrocitate, chiar dacă obiectul actului sângeros este împins spre margine, ca limită a liniilor de forță ale corpului nud. Salomeea, cu atitudinea odaliscei, cunoscută în pictura romantică, își contemplă opera; figura ei denotă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui Dumnezeu, îl înțelege cu această noțiune pe Dumnezeu, îl definește cu această definiție pe Dumnezeu? Nu, căci dacă l ar înțelege, dacă l-ar defini nu ar fi Dumnezeu, care este și rămâne Nevăzutul, Neinteligibilul, Indefinibilul: coincidentia oppositorum - coincidența contrariilor.“ În contrast cu Dumnezeul persoană, înfățișat drept Creator al lumii, Dumnezeul teologului este, pentru Küng, infinitul în finit, nemărginitul în mărginit, necondiționatul în condiționat, altfel spus, absolutul în relativ. Spre deosebire de tot ceea ce este finit, mărginit, condiționat, de lumea naturală, Dumnezeu nu poate
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
istoriei și culturii europene. Tot ceea ce simplifică Europa prin idealizare, abstractizare sau reducție o mutilează. Europa este un Complex (complexus: ceea ce este țesut laolaltă), a cărui caracteristică este că adună fără să confunde cele mai mari diversități și că asociază contrariile în mod inseparabil. Iată de ce avem nevoie nu numai de o îndreptățită modestie, ci și de o gîndire justă care să cerceteze nodul gordian european, unde atîtea istorii politice, economice, sociale, culturale, religioase, antireligioase s-au întrepătruns și întrețesut într-
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
Cultura europeană nu doar suferă aceste opoziții, conflicte și crize; ea trăiește de pe urma lor. Acestea sînt, și ele, în egală măsură producătoarele și produsele ei. În cultura europeană sînt importante nu doar ideile călăuzitoare (creștinism, umanism, rațiune, știință), ci și contrariile acestora. Geniul european nu rezidă numai în pluralitate și în schimbare, ci și în dialogica pluralităților care produce schimbarea. El nu se regăsește în producerea noului ca atare, ci în antagonismul dintre vechi și nou (noul de dragul noului se degradează
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
care lucrurile serioase se intersectau cu ludicul, în care tolănirile pe canapele ale gazdei sau membrilor de vază alternau cu discuțiile riguroase pe teme dintre cele mai respectabile. Ca și Junimea, casa respectivă trebuie să fi fost o casă a contrariilor 31, un spațiu devenit public, o proprietate a tuturor. Surprinde astăzi, lecturând evocările mai mult sau mai puțin exacte, lipsa acestui sentiment de posesiune pe care îl avea Vasile Pogor (fiul) în ceea ce privește propria-i casă, asta cu atât mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
discover'd the infinite în every thing [...]" (E: 38). La rândul său, Iezechiel își mărturisește dorința de a-i ajuta pe oameni să perceapă infinitul (E: 39). Iată bruioanele unei biblii a iadului, în care Blake urma să susțină unirea contrariilor și anularea distincțiilor dintre bine și rău. Din păcate, ca în atâtea alte cazuri, artistul nu și-a dus planul la îndeplinire. 2.3.2.4. Spiritele Dorința cea mai ardenta a lui Blake, exprimată în Annotations to Lavater's
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
simplu "puterea imaginației de a întrupa lumea dorinței" (1993, p. 21), Thomas J.J. Altizer o interpretează în termeni dialectici: "negând opozițiile, ea le unește prin aceea că face posibilă tranziția uneia în cealaltă și obține astfel nu o anulare a contrariilor, ci o genuina coincidentia oppositorum" (1967, p. 215). În fine, Andrew J. Welburn definește un poem vizionar (iar compozițiile lui Blake intra integral în această categorie) că pe o operă ce "încearcă să-și creeze propriul înțeles sau să descopere
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Blake și metodă principala prin care artistul configurează și înțelege realitatea. Christine Gallant opinează că, "dacă luăm în calcul opera ca întreg, este dificil să ne gândim la un scriitor mai puțin dualist decât Blake" (1978, p. 43). Pentru el, contrariile generează unitate armonioasă doar când acestea sunt sublimate în numele respectivei unități. Astfel, până la un punct, contrariile sunt complementare; adesea, ele chiar coincid. Ideea nu este, desigur, noua: ea este popularizata intens, în secolul al XV-lea, de cardinalul german Nicolaus
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
luăm în calcul opera ca întreg, este dificil să ne gândim la un scriitor mai puțin dualist decât Blake" (1978, p. 43). Pentru el, contrariile generează unitate armonioasă doar când acestea sunt sublimate în numele respectivei unități. Astfel, până la un punct, contrariile sunt complementare; adesea, ele chiar coincid. Ideea nu este, desigur, noua: ea este popularizata intens, în secolul al XV-lea, de cardinalul german Nicolaus Cusanus, în influentul sau tratat teologic De docta ignorantia. În perioada romantică, unii dintre contemporanii lui
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
curând un mozaic de interpretări separate decât un studiu comprehensiv. Principala mea obiecție vizează însă o omisiune flagrantă: Smith nici macar nu pune în discuție cel mai important text dialectic blakean, The Marriage of Heaven and Hell. O abordare a coincidentei contrariilor blakeene care se vrea convingătoare nu-și poate permite să ignore această operă 155. Dați-mi voie că, în continuare, să prezint, pe scurt, principalele concepte teologice ale lui Nicolaus Cusanus, care stau la baza formulării teoriei privitoare la coincidentia
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
această în textele propriu-zise. Am avut deja ocazia să subliniez modalitatea dialectica prin care Blake interpretează lumea imaginației, ca și natura complementară a realităților sale polare. Este, de asemenea, important să remarc aici că întreaga concepție blakeană legată de unitatea contrariilor poate fi pusă în relație cu Fizică lui Aristotel, devenind, în acest caz, un inedit exemplu de hilomorfism 156. Dacă, la origine, trupul desemnează materia, iar spiritul formă, discursul poetic blakean respinge această dihotomie 157, substituind-o cu perechi de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
poate fi pusă în relație cu Fizică lui Aristotel, devenind, în acest caz, un inedit exemplu de hilomorfism 156. Dacă, la origine, trupul desemnează materia, iar spiritul formă, discursul poetic blakean respinge această dihotomie 157, substituind-o cu perechi de contrarii precum rațiune/intelect, memorie/imaginație, vegetativ/spiritual. Profilul vizionar blakean evidențiază o serie de antinomii conceptuale destul de clare, transferate ulterior la nivelul textelor propriu-zise. Concret, în The Marriage of Heaven and Hell (1790-1793)158, text descris, simultan, ca "dialectica prescurtata
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
men are always upon earth, & they should be enemies [...]" (E: 40). Remarcând, totuși, ca "Opposition is true Friendship" (E: 42), Blake își exprimă credință fundamentală în unitatea fundamentală a tuturor ființelor. O metaforă semnificativă, care sublimează ideea lui Blake în privința contrariilor, este descrierea ținutului Beulah. Potrivit lui Damon, Beulah este "izvorul inspirației poetice și al visurilor" (1988, p. 42). La rândul său, Frye crede că acesta este "grădină Genezei, în care zeii se plimbă în răcoarea zilei" (1991, p. 50), constituind adevărată
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]