4,763 matches
-
și studie cu atenție toate detaliile. Vântul făcea să unduie crestele de păr roșu de pe coifurile centurionilor și ale așa-numiților optiones, transversale la centurioni - de la o ureche la cealaltă - și longitudinale la optiones - de la ceafă până pe frunte. Nu întâmplător crestele acelea aveau o culoare vie; ele trebuiau să fie văzute de signiferi și de soldați, mai ales de cei din spate, care, mergând în rânduri strânse, nu-și puteau da seama de mișcările întregului manipul dacă, în afară de signum manipularis, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vie; ele trebuiau să fie văzute de signiferi și de soldați, mai ales de cei din spate, care, mergând în rânduri strânse, nu-și puteau da seama de mișcările întregului manipul dacă, în afară de signum manipularis, nu ar fi văzut și crestele centurionilor, semnale indispensabile pentru menținerea unei alinieri corecte și pentru acțiunile ofensive. Errius veni lângă calul lui Antonius. — Aproape că mă aștept să văd vârfurile de la pila ieșind printre soldați. În acest caz, aș avea impresia că mă aflu în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sfâșietoare ale răniților, țipetele muribunzilor, strigătele celor ce reușeau să ucidă și să se salveze... Linia, linia! exclamă centurionul aflat lângă cele trei rânduri paralele ale frontului; se adresa soldaților din a doua linie, care nu luptau. Ghidându-se după creasta centurionului ca să mențină alinierea, fiecare soldat din linia a doua îl ținea cu putere de balteus pe luptătorul din fața sa. Astfel, soldații din linia întâi nu se deplasau și nu riscau să ajungă singuri în fața dușmanului. Armele quazilor se îndreptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tăierea ligamentelor. — Ai văzut? comentă Proculus. Dacă nu ar avea coapsa protejată, acel provocator ar fi acum șchiop pe viață sau mort. Valerius observă că provocatores, care își vârau de multe ori capul sub propriul scut, nu aveau coifuri cu creastă. Calota era perfect netedă, cu excepția celor două pene de păun din dreptul tâmplelor. În schimb, coifurile tracilor și ale mirmilonilor, ca și acelea ale secutor-ilor aveau o creastă metalică. — Proculus, la ce servesc crestele de pe coifurile gladiatorilor? — Întreabă-mă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vârau de multe ori capul sub propriul scut, nu aveau coifuri cu creastă. Calota era perfect netedă, cu excepția celor două pene de păun din dreptul tâmplelor. În schimb, coifurile tracilor și ale mirmilonilor, ca și acelea ale secutor-ilor aveau o creastă metalică. — Proculus, la ce servesc crestele de pe coifurile gladiatorilor? — Întreabă-mă asta mâine. Acum hai să ne gândim la antrenament. Dar a doua zi Valerius era prea obosit ca să vorbească. Ochii larg deschiși și pupilele dilatate dădeau o expresie pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
propriul scut, nu aveau coifuri cu creastă. Calota era perfect netedă, cu excepția celor două pene de păun din dreptul tâmplelor. În schimb, coifurile tracilor și ale mirmilonilor, ca și acelea ale secutor-ilor aveau o creastă metalică. — Proculus, la ce servesc crestele de pe coifurile gladiatorilor? — Întreabă-mă asta mâine. Acum hai să ne gândim la antrenament. Dar a doua zi Valerius era prea obosit ca să vorbească. Ochii larg deschiși și pupilele dilatate dădeau o expresie pierdută chipului său bronzat, cu obrajii supți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în jurul lui, imobilizându-l. Abia după o oră maestrul îi dădu un adevărat coif de secutor. — Găurile acelea mici din față împiedică vârfurile tridentului să intre și, în același timp, permit o bună respirație și vizibilitate. Coiful ăsta are o creastă subțire, ascuțită. A fost studiată ca să limiteze cât mai mult greutatea exercitată de plasa rețiarului asupra calotei. Dacă acum încerci să smulgi plasa așa cum ai făcut mai înainte, are să-ți fie mult mai ușor să te eliberezi. Fii atent însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rețiarului îi răvășise părul, iar maestrul semăna cu un cocoș sălbatic gata de luptă. — Trebuie să faci în așa fel încât plasa să alunece pe partea rotunjită a scutului. Acoperișul sub care îți ascunzi capul lasă partea din spate a crestei coifului să iasă puțin în afară, împiedicând plasa să acopere capul și umerii. Trebuie să faci o legătură între creastă și scut, și când simți că plasa se sprijină pe aceste obiecte, anume concepute pentru a reduce cât mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încât plasa să alunece pe partea rotunjită a scutului. Acoperișul sub care îți ascunzi capul lasă partea din spate a crestei coifului să iasă puțin în afară, împiedicând plasa să acopere capul și umerii. Trebuie să faci o legătură între creastă și scut, și când simți că plasa se sprijină pe aceste obiecte, anume concepute pentru a reduce cât mai mult frecarea, te lași în jos și fandezi în direcția opusă celei din care vine plasa. Ai înțeles? întrebă Proculus răsuflând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tipică a tracului de tip B - cel specializat în lupta împotriva mirmilonului, care este „țiparul ascuns între stânci”. Sica supina devine un fel de deschizător menit să învingă rezistența pasivă a adversarului. De altfel, tracul B are ca simbol o creastă cu un grifon, care este pe jumătate vultur, pe jumătate leu. Sica: sabie scurtă; era totuși mai lungă decât un pumnal. Arma predilectă a gladiatorilor, deoarece este rezistentă și ușor de mânuit. Fiind ușoară și având dimensiuni reduse, poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
treaz în timp ce unii oameni zburau, purtând întreaga lume pe deasupra capului său, iar alții dormeau, luându-i-o de sub picioare. Era totuși recunoscător pentru senzația aspră și nisipoasă pe care i-o dădeau cărămizile de sub el, suprafețele inegale și zigzagul cu creste subțiri pe care îl alcătuiau liniile. Era recunoscător pentru netezimea răcoroasă, ocazională, a unei frunze căzute. Le aduna una câte una și le ducea la buze ca să imite cri-cri-ul monoton al greierilor, le rula pe obraji, între degetele calde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
chermul și la comanda ei, era atenți la fiecare ordin, la fiecare capriciu al ei. Și, așezată într-o bucătărie amplă, în fața unui glob enorm, își comanda pe un ton poruncitor proviziile, trimitea după mirodenii de la multe mări distanță, de pe creste de munte și din deșerturi de dincolo de orizont, trimitea după mirodenii care existau doar în poveștile fantastice ale marinarilor și ale ghicitorilor. Trimitea după toate acestea și după plante ce creșteau pe insule nu mai mari ca petele în ocean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
și își dădea părul pe spate cu un fior ce-l străbătea asemeni curentului electric. Viața lui în momentul acela era ca o scenă dintr-un film. Era recunoscător pentru strălucire, inima îi era suspendată, bălăngănindu-se parcă de o creastă de munte. Până a doua zi dimineața, primi un răspuns de la Pinky, care nu credea în amânări. Fermă, îi propuse să fugă împreună cu rulota Hungry Hop și să se ducă departe, într-un oraș nou, într-un loc nou, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
asta. Mi-am încheiat adolescența prin anii șaizeci, când aveai suficiente șanse, când totul te aștepta Acum tinerii abandonează școala - pentru ce? Pentru nimic, pentru o sulă. Tinerii (li se vede pe față), disprețuiții cu păr de stegozaur, nulitățile cu creastă de papagal - au venit cu un răspuns pe măsura acestei situații, care este: nimic. Care e un nimic, care e o sulă. Coada pentru ajutorul de șomaj începe de la poarta stadionului. Scandalurile sunt salonul lor de dans, sobra Londră sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
astfel Dolores O’Toole a fost scutită de corvoada de a-l asculta. Uneori oamenii care încearcă să se sinucidă reușesc s-o facă într-un fel care-i lasă fără suflare de uimire. Vultur-în-Zbor, purtat acum în grabă pe creasta unui val, era pe cale să descopere acest lucru. în momentul de față era inconștient. Tocmai căzuse printr-un tunel în mare. Marea fusese Mediterana. Acum nu mai era - sau nu tocmai. Baba Dolores așeză balansoarul pe nisip. Domnul Jones urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
În prag. Mă privi În tăcere, ca și cînd ar fi vrut să-mi spună ceva. — Palacios! zbieră Fumero, cu glasul alterat În ecoul casei scării. Palacios Își lăsă ochii În jos și dispăru pe ușă. Am ieșit pe palier. Creste de lumină se profilau dinspre ușile deschise ale mai multor vecini, chipurile lor Înfricoșate ivindu-se din penumbră. Cele trei siluete Întunecate ale polițiștilor se pierdeau pe scări În jos, iar bocănitul furios al pașilor lor bătea În retragere ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să se cunune cu albul din răsăritul florilor, cu dulceața din surâsul primăverii, va dărui celor săraci daruri și bucurii, îi va mângâia pe frunte, îi va săruta și îi va mulțumi. Când trece Steluța, parcă trece suflarea gândului neîntinat, creasta urcării, șoapta adierii. Ea știe că lumea trebuie iubită, ascultată și ajutată, că așa cum crângul vrea soare, tot așa și oamenii trebuie să aibă sorii lor. Și Steluța nu știe ce înseamnă ura, minciuna. Când le simte se face mică
STELUŢA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_724]
-
bună? - Mi-a dat stea de-nțelepciune Zâna cea cu strai de lună. - Cum de faci tu treaba toată Așa bine și cu spor? - Mi-a dat apă fermecată Un pitic de vrăjitor. Craiul soare se întoarce După muntele cu creste, Din fuior de raze toarce Lin bunica o poveste. Ea cu gândul e departe, Într-o țară de minune; Se aud în juru-i șoapte: - Spune, rogu-te, mai spune! Râde seara când se-arată Luna veselă-n ferești, Ea îmbracă
CASA CU POVEŞTI. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_722]
-
Oliver scotea câte un lătrat, prin care Încerca să-și arate compasiunea față de o ființă căzută În dizgrația tuturor forțelor Întunecate ce sălășluiesc În hăul cosmic aflat la distanță de o palmă deasupra creștetului său Împodobit acum cu o frumoasă creastă rozalie; ființă pe care masterandul Înc-o mai iubea... Studenții Îl găsiră a doua zi pe Oliver În această stare ambiguă, cu trupul căzut pradă unei muțenii absolute... Cu chiu, cu vai, Îndoindu-i genunchii, Îl așezară pe un taburet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bun? Cui i-ar folosi știința asta?! La ce să-ți Încarci memoria cu lucruri de prisos? Mai bine studiază-i mersul, felul de a-și da ochii peste cap sau zâmbetul ce seamănă cu o lumină ce aleargă peste creasta unei ape repezi și te vei lămuri În ce constă enigma și toată frumusețea... Bărbatului Îi e suficientă, desigur, o singură față. Deși, la drept vorbind, și aceasta Îi e adesea de prisos. Noimann ar fi schimbat-o pe-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
semne de Întrebare cu privire la izgonirea din Paradis. În ecuație apar două personaje, dar al treilea veghează În ceruri...” Oliver Îl aprobă și de data aceasta, urlând de trei ori. Frunzele de pe piept i se zburliră. Pe creștet Îi apăru o creastă de cocoș. „Credeți că șarpele era diavolul?” reuși să rupă tăcerea Noimann... „Eu cred că șarpele L-a umplut pe Dumnezeu de gelozie”, răspunse Satanovski. „Poate că Domnul a dorit femeia și bărbatul pentru sine. Egoismul său e bizar...” Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de bagaje nu era Oliver, ci un necunoscut. De altfel, masterandul Lawrence, Întorcându-se În toiul nopții În salon, făcuse jurământul nemișcării. Picioarele Îi prinseseră rădăcini, Întinzându-se sub linoleum, ramurile Își desfăcuseră frunzișul În aer. Pe creștet, penele și creasta căpătaseră consistența pietrei dure. Oliver privea undeva În gol, cu un ochi ațintit Înăuntru și altul În afară, În el și dincolo de el. Nici un mușchi de pe fața sa nu tresărea. Și totuși, nemișcarea absolută era greu de atins. Cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rotea mereu În dreapta și În stânga lui. În minte Îi răsuna acum un alt catren al lui Khayyam: „Pulberea de sub piciorul nătărăului din viață fost-a palmă de frumoasă, fost-a gingașa ei față. Cărămizile zidite În serai cu zeci de creste fost-au degete de sfetnici și Încoronate țeste.” Instinctiv, medicul privi În jos: nicăieri nu se vedea nici urmă de pulbere. Iarba care năpădise pe moment trenul dispăruse și ea fără urmă. Compartimentele păreau murdare și pustii. La picioarele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și lepădându-și frunzele peste femeia-sicriu și peste femeia-uter, conversând cu omul de paie Braic sau stând țeapăn În mijlocul salonului, Înconjurat de asistenți. Era un Oliver Înalt, trist, cu ochii adânciți În sine. Pe creștetul său acoperit de penaj auriu, creasta de cocoș strălucea ca o aură. Trecând pe lângă el, Noimann se aștepta să audă un cârîit, un cucurigu lung (deja mijeau zorile) sau un scurt lătrat de câine, dar dinspre locul unde stătea masterandul se auzea doar foșnetul unor frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bătrânului un ștergar și se duce din nou la fântână să se spele pe mâini și pe față cu apa rămasă În găleata de lemn de pe ghizd. Ceața s-a ridicat inexplicabil de rapid, dar soarele deja a apus dincolo de creasta pietroasă a muntelui. Dealul din spatele mânăstirii pare ceva mai Întunecat acum, iar pe drumul ce-l Înconjură, pentru a ajunge În partea dinspre pădure a satului, o siluetă neagră, probabil a bătrânei, se deplasează cu o oarecare iuțeală. Stropii reci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]