1,997 matches
-
Le iubea coloritul și gingășia pură, le așeza în oale de pământ: „"fiindcă sînt de la noi, le stă frumos într-o oală făcută tot la noi"”, compoziția o executa cu mare grijă reușind prin aranjamentul lor să creeze adevărate poeme cromatice. Organizarea florilor urmează un tipic obișnuit - vasul cu flori rostuite simplu, dar cu o grijă studiată la care folosește lărgirea bazei compoziționale prin risipirea câtorva flori pe masă pentru echilibrarea rapelurilor cromatice. Chiar dacă organizarea florilor este aceeași în majoritatea lucrărilor
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
reușind prin aranjamentul lor să creeze adevărate poeme cromatice. Organizarea florilor urmează un tipic obișnuit - vasul cu flori rostuite simplu, dar cu o grijă studiată la care folosește lărgirea bazei compoziționale prin risipirea câtorva flori pe masă pentru echilibrarea rapelurilor cromatice. Chiar dacă organizarea florilor este aceeași în majoritatea lucrărilor sale, cromatica abordată fiecăreia din ele duce la o nesfârșită varietate. Se observă că linia constructivă este concepută în curbe largi sau ascendentă, linie care aduce un ritm lăuntric într-o compoziție
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
este aceeași în majoritatea lucrărilor sale, cromatica abordată fiecăreia din ele duce la o nesfârșită varietate. Se observă că linia constructivă este concepută în curbe largi sau ascendentă, linie care aduce un ritm lăuntric într-o compoziție în care dialogurile cromatice sunt când grave, când scânteietoare, când vesele sau melancolice și care urmează de fapt starea sufletească a artistului. Anemonele (1908), Dumitrițele (1910), Trandafirii (1910) și alte lucrări cu flori realizate în preajma sfârșitului vieții sale, impresionează prin măreția execuției și deopotrivă
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
și care urmează de fapt starea sufletească a artistului. Anemonele (1908), Dumitrițele (1910), Trandafirii (1910) și alte lucrări cu flori realizate în preajma sfârșitului vieții sale, impresionează prin măreția execuției și deopotrivă prin conținutul emoțional. Fără a le considera simple pretexte cromatice, florile au fost mijloc de comunicare a clipelor de suferință sau a momentelor de biruință. Cu strălucire de smalț, vibrând de viață, incandescente, florile lui Ștefan Luchian pot fi considerate: pagini dintr-un jurnal intim desenat cu penelul. Deși atunci când
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
, cunoscută și sub numele de Peșteră Pietroasa, este situată în Munții Poiana Rusca, lângă localitatea Pietroasa (la 12 km de Făget), Județul Timiș. Denumirea peșterii este dată de dominantă cromatică, studiată și descrisă de speologi că „albastru de Pietroasa“. Dacă doriți să vă deconectați, puteti vizită peșteră de la Pietroasa, unde se ajunge pe un drum surprinzător de bun. Mașină se poate lăsa în sat, pentru că se poate merge doar pe
Peștera Albastră () [Corola-website/Science/307032_a_308361]
-
Printre cele mai izbutite tablouri ale sale se remarcă peisajele "Stradă în Maroc", "Istanbul", "Turcoaice la fântâna de la Balcic", "Peisaj cu salcii" etc. Pictor de peisaje, flori și naturi statice excelente în desen și cu agreabile armonii delicate în nuanțe cromatice. Maniera picturii sale este aceea a impresionismului german, prin caracterul veridic, calmul atmosferei seriozitatea meșteșugului artistic. Din mulțimea de pânze remarcabile ale maestrului amintim :Crăițe (u/p), Marină (u/lemn), La ocean (u/p), Peisaj cu mănăstire (u/p), Scări
Ștefan Popescu () [Corola-website/Science/307138_a_308467]
-
păianjeni se hrănesc cu furnicile din mușuroiul în care trăiesc sau cu afidele crescute de furnici. Există dovezi puternice că colorația reprezintă un camuflaj de apărare, menit să protejeze păianjenul de la prădători, păsări și viespi parazitare, ambele având o vedere cromatică relativ bună. Acest fenomen se numește mimicrie, larg răspândit și la alte animale. Multe specii sunt colorate funcție de culoarea dominantă a mediului în care trăiesc. Altele au diferite dungi și pete, ce îngreunează observarea conturilor corpului. La câteva specii, cum
Păianjen () [Corola-website/Science/308507_a_309836]
-
este rezultatul rememorării unei imagini anterior văzute și înregistrate. O imagine directă are autenticitate, pregnanță, înaltă detaliere structurală și dinamică, stabilitate și independență de subiect. Imaginea mentală este de regulă mult mai estompată, mai imprecisă, atât ca distribuție de nuanțe cromatice cât și ca precizie a conturului frontierelor obiectelor sau ca mișcare. Există oameni cu dotări perceptuale și intelectiv interpretante adecvate care au posibilitatea să construiască imagini mentale foarte vii și precise, anume pictorii. Unii pictori au o asemenea capacitate de
Imagine mentală () [Corola-website/Science/308096_a_309425]
-
sale predilecte au fost peisajul, natura statică, florile, scenele de interior și, în mai mică măsură, portretul și compoziția figurativă. La Balcic, unde i-a cunoscut pe Nicolae Tonitza, Francisc Șirato, ea a lucrat multe peisaje dobrogene de un rafinament cromatic acoperind un registru larg, care o distinge și o individualizează. Lucrările sale se află în colecții de artă din țară și din străinătate.
Nutzi Acontz () [Corola-website/Science/308223_a_309552]
-
viitorul lumii proletare, crezul în cauza celor mulți și obidiți și faptul că era posesorul unei inimi iubitoare și a unui suflet viu, el a variat neîncetat tehnica picturală imediat după ce și-a fixat conceptual tematica și modul de realizare cromatic al lucrărilor - chiar dacă a avut inegalități și contradicții de execuție de care nu a scăpat niciodată. În acești ani, Băncilă a continuat să îndeplinească funcția de profesor de gimnaziu, funcție care-i consuma o parte importantă din timpul pe care
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
Lucrarea a vrut să simbolizeze legătura strânsă dintre muncitori și oamenii de la țară. Băncilă a reprezentat amândouă personajele în ținută de lucru. Tot cu această ocazie a fost expusă și lucrarea "", cunoscută și ca "Invalizii". Fundalul compoziției prezintă o îmbinare cromatică tricoloră care contrastează puternic cu situația în care cei doi, unul fără un picior și altul orb și ciung, au fost aduși la "paradă". Alte lucrări expuse, au fost compoziția "Culesul merelor" care prin aspectele decorative se înscrie în realismul
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
în artele plastice, a avut un punct culminant la expozițiile pe care artistul le-a deschis la București în anul 1914 și 1915. Pe lângă apogeul creației atins cu Ciclul de lucrări 1907, Octav Băncilă a creat capodopere ca "" și "". Tonalitățile cromatice din "Pribeagul" par a fi contrastante prin reflexele trandafirii dulcege cu tematica dură și absolut gravă a lucrării. Mai realizată este "Pâinea noastră cea de toate zilele" (vezi Varia), care este construită viguros, Băncilă reușind să extragă din realitate o
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
anvergură în opera lui Băncilă. El are ochii mari din care transpare amărăciunea și revolta. Buzele le are strânse, fapt care sugerează zgârcenia la vorbă și lipsa bunei dispoziții. Tehnica lucrării este aspră cu linii dinamice, cu porțiuni diferit luminate cromatic, predominanța fiind întunecată, posomorâtă. Lucrarea "Semanatorul" se constituie a fi o cotitură în arta plastică a lui Octav Băncilă. Prin realismul critic deosebit redat în această compoziție, artistul a adus o înnoire în formă și conținut. Linia, culoarea și desenul
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
diferite formule prin care să-și pună în valoare gândurile care l-au frământat. Pictorul și-a diversificat adesea tehnica, practic în întreaga sa carieră artistică, tehnică care nu a dat întotdeauna rezultatele cele mai satisfăcătoare. De exemplu, unele procedee cromatice nu s-au transformat în mobilul care să ducă la o exprimare puternică și clară, deși tehnica folosită ar fi avut atuurile atingerii acestui scop. Faptul că în opera lui Octav Băncilă se pot constata procedee artistice nepotrivite tematicii sau
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
7 cântece de tinerețe). Sub influența lui Schönberg, a părăsit în1909 funcțiile tonale clasice, pentru ca în 1926 să adopte scala dodecafonică. Creația sa se bazează pe tehnica dodecafonică (tehnica dodecafonică are ca principiu nerepetarea nici unui sunet - melodia fiind în gamă cromatică (mersul din semiton în semiton, această gamă având 12 sunete, spre deosebire de cealaltă care are 8 sunete) - înainte ca celelalte să se fi epuizat armonic sau melodic). Opera sa cuprinde - "Wozzeck", "Lulu", Concert pentru vioară și orchestră, concert pentru pian, vioară
Alban Berg () [Corola-website/Science/306583_a_307912]
-
picturilor pe care le-a executat. Tablourile lui Veronese emană o frumusețe irezistibila și ne uimesc prin bogăția lor, adesea preaslăvesc splendoarea "Serenissimei Republici", Veneția, dar respira totodată o atmosferă de imperturbabila liniște. În operele perioadei târzii de creație, paletă cromatică a artistului capătă tonuri mă întunecate, devenind ușor melancolica, departe totuși de dramatismul reprezentărilor lui Tintoretto. Veronese nu este însă un pictor pur decorativ. El stăpânește la perfecție tehnică artistică, iar simțul deosebit al luminii și culorii îi va determina
Paolo Veronese () [Corola-website/Science/306658_a_307987]
-
mari comenzi publice, care sunt preluate de Veronese și Tintoretto. Paleta neobișnuit de amplă a artistului face din Veronese un reprezentant remarcabil al școlii venețiene. Bogăția culorilor, a nuanțelor și a tonurilor folosite îi permite să realizeze spațiul prin diversitatea cromatică, care formează - prin contrast sau prin armonia culorilor complementare - nivele distincte în cadrul compoziției. Pasta de culoare reprezintă la Veronese o sinteză între culoare și lumină, care reflectă atât modificările intensității ei, cât și modul în care lumina inundă realitatea sau
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
sub cea a lui Salviati, stilul lui, apropiindu-se tot mai mult de manierism, capătă o forță extraordinară, inspirat, probabil, de artștii de la Roma. Într-adevăr, după anul 1550 există în lucrările artistului referiri la Michelangelo, prin dramatismul compoziției, contrastele cromatice și modul dinamic de a desena. Culoarea, dominantă în pictura venețiană, este prezentă și în arhitectură. Fațadele multor biserici și palate, dar și ale unor clădiri particulare, erau decorate cu fresce sau mozaicuri strălucitoare. Între bazilica "San Marco" și "Canal
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
naos și altar. Biserica Mănăstirii Humor a fost împodobită peste tot, în exterior și în interior, cu picturi în frescă, ca și bisericile Voroneț, Moldovița, Arbore și Sucevița. Ceea ce caracterizează în plus întreaga pictură de la Humor este unitatea de tonalitate cromatică, datorată predominanței diferitelor nuanțe de roșu, culoare specifică acestei biserici. Din cauza intemperiilor, pictura exterioară a fost deteriorată parțial. Pictura de pe peretele nordic este cel mai afectat, din ansamblul iconografic putându-se distinge doar fragmente din Acatistul Sf. Mucenic Gheorghe, din
Mănăstirea Humor () [Corola-website/Science/306903_a_308232]
-
Alembert este și cel care a făcut să progreseze dificila problemă astronomică referitoare la explicația mișcării lunii. În acest sens, el este un precursor al "Mecanicii celeste" a lui Laplace. De asemenea, D'Alembert a lucrat la problema de aberațiilor cromatice, care limitau acuratețea lunetelor astronomice, problemă abordată la concurență cu Alexis Clairaut și Leonhard Euler. El a propus suprapunerea mai multor lentile, având forme diverse și coeficienți de refracție diferiți. A obținut, de asemenea, și rezultate în cazul problemei aberațiilor
Jean le Rond D'Alembert () [Corola-website/Science/308311_a_309640]
-
a utilajelor tehnice, care împrumută curând ceva din geometria lor simplă și pregnantă figurilor omenești. În compoziția "Les disques" ("Discuri", 1918), Léger păstrează încă tematica abstractă. Experiențele lui estetice continuă să se învârte în jurul contrastelor dintre forme plate și suprafețe cromatice. Creația lui este bogată, plină de expresivitate, abundentă în culori strălucitoare, este o sinteză a viziunii lirice asupra unei lumi dominate de mașini. Treptat, figurile omenești devin tot mai prezente și mai deslușite în tablourile pictate ("Oameni în oraș", 1918
Fernand Léger () [Corola-website/Science/308312_a_309641]
-
ieșit din uz în anii 1930-1940. Procedeul poate fi executat în două feluri, în funcție de posibilitățile tehnice ale instrumentului ales: glissando propriu-zis și glissando fals (en. "discrete glissando"). Vocea umană va utiliza aproape întotdeauna glissando propriu-zis; excepții se găsesc în pasajele cromatice, dar și în muzica contemporană spectrală (microtonală), unde scriitura simulează uneori execuția unor glissandi falși. Figura de mai jos prezintă notațiile cele mai uzuale pentru glissando și cele mai răspândite modalități de aproximare (din punct de vedere vizual sau chiar
Glissando () [Corola-website/Science/308367_a_309696]
-
finală) se trasează o linie dreaptă sau ondulată, deasupra sau dedesubtul căreia se poate scrie suplimentar "gliss." sau "glissando". Portativul de jos înfățișează notații aproximative ale unor glissandi propriu-ziși sau exacte ale unor glissandi falși, după cum urmează: b) diatonic; c) cromatic; d) microtonal (sau, mai puțin corect spus, enarmonic - în analogie cu denumirile tetracordurilor). Cei diatonici se realizează de regulă la instrumentele cu claviatură (vezi mai jos), în vreme ce aceia cromatici sunt mai răspândiți la instrumente cu coarde și tastieră, la instrumentele
Glissando () [Corola-website/Science/308367_a_309696]
-
și devin pe zi ce trece tot mai opace. Astăzi se știe că orice tip de curățire a picturilor sau frescelor spală și o parte a culorii originare, incepand cu detaliile și umbrele - astfel că vopseaua operei, desi dobândește timbre cromatice mai clare și mai plăcute, sunt totuși false). Tot acest scandal a durat din 1847 până în 1854, când s-a încheiat cu un raport de 1010 dosare: Rezultatele comisiei de cercetare pe lângă faptul că sublinia necesitatea unei mai mari atenții
National Gallery, Londra () [Corola-website/Science/307374_a_308703]
-
sosirea întunericului, "„mirându-se cum a putut face el asemenea ticăloșie și bucurându-se că a făcut-o”". Metafora luminii apare în cel puțin șase ipostaze diferite: speranță, disperare, iubire, credință, rațiune umană și moarte. De asemenea, există o obsesie cromatică pentru culoarea albă ce ar putea sugera greutatea confesiunii, dificultatea exprimării necunoscutului. În roman, o serie de epitete ("„câmpul mohorât”", "„văgăuna întunecoasă”"), comparații ("„cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită”") și metafore (mormântul este considerat a
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]