2,036 matches
-
în anul 1147 aduse la Constantinopol pe regele Conrad, cumnatul său și o armată latină. În timp ce grecii vedeau cu groază revărsându-se asupra imperiului norul îngrozitor ce se ridica din occident, în timp ce gură cască bizantinii se minunau găsind în rândurile cruciaților femei, îmbrăcate și înarmate ca niște cavaleri care, ca niște noi amazoane, călăreau ca bărbații, Irina, dimpotrivă, se silea să facă cea mai bună primire compatrioților săi. Când orgolioșii rivali ai împăratului grec și ai regelui Germaniei amenințară să se
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
le răspunse prin daruri bogate. Puțin mai târziu, când armata franceză apăru sub zidurile Constantinopolului, Irina de asemenea întreținu cu Eleonora de Guyenne, soția lui Ludovic al VII-lea raporturile cele mai binevoitoare. Dar mai ales după dezastrul suferit de cruciați în Asia Mică, se manifestă bunăvoința împărătesei pentru compatrioții săi. Conrad al III-lea, învins pe râul Menandru, se oprise la Efes cu resturile trupelor lui și se îmbolnăvise acolo. Împreună cu Manuel, Irina veni să viziteze pe învins, îl aduse
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
Egipt, dar nu au reușit să ocupe și acest bastion aliat datorită întinderii prea mari a liniilor de aprovizionare, care erau amenințate de enclava aliată de Tobruk. După reorganizarea și regruparea forțelor lor, aliații au lansat în noiembrie 1941 operațiunea Cruciatul, împingându-i până la sfârșitul anului pe germani și italieni înapoi la El Agheila. Forțele Axei au reluat atacul în ianuarie 1942, ajungând până la Gazala, unde frontul a fost stabilizat temporar, ambele tabere depunând eforturi pentru a-și întări pozițiile. Rommel
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
pe o zonă largă de coastă permitea un acces prielnic spre restul Galileei și interiorul țării. A cunoscut perioade de înflorire și de decădere și a trecut prin mâinile multor cuceritori. A cunoscut apogeul când a servit drept capitală Regatului cruciat al Ierusalimului, în secolul al XIII-lea, si mai târziu că reședința a lui Ahmed pasă Al Djazzar, la finele veacului al XVIII-lea. În secolul al XIX-lea, însemnătatea să a scăzut în favoarea orașului Haifa, care i-a luat
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
respectiv în franceză , engleza și italiană: Saint Jean d'Acre, Saint John d'Acre sau Sân Giovanni d'Acri. Ei au confundat locul cu localitatea biblică Ekron , în versiunea lor „Accaron”, Când și-au dat seama de identificarea biblică eronată, cruciații au precizat: "Nonest urbs Accaron, quam quilibet estimat, Accon illa Philistea, Ptolemaida dicitur ista".. (Nu este acest Accon Accaron, cum credeau unii, acela era filistean, acestuia i s-a spus Ptolemais). Denumirea St Jean d'Acre sau Acra este încă
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
de reintrare în stăpânirea Bizanțului, Akko intra în veacul al X-lea sub dominația califatului șiit al Fatimizilor cu centrul în Egipt. În anul 1103, Baldovin I, care venise cu prima cruciada în 1099 și cucerise Ierusalimul,devenind primul rege cruciat al Ierusalimului, a constatat că porturile Jaffa și Haifa ce-i stăteau la dispoziție, nu erau suficiente pentru nevoile noului regat și necesitau întăriri cu brațe de muncă din Europa. De aceea , el s-a hotărât, în acel an, să
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
hotărât, în acel an, să cucerească Akko cu ajutorul flotei genoveze. În acest scop a asediat Akko în două rânduri, în 1103 și în 1104. După al doilea asediu, care a durat douăzeci de zile, în 1104 Akko a fost cucerit. Cruciații l-au transformat în principalul lor port în Țară Sfântă și într-un oraș creștin catolic. La început, noii stăpânitori au numit cetatea Accon și au ridicat în ea fortificații cu ziduri și turnuri care se văd până în zilele noastre
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
în august 1189 cu ajutorul navelor din Pisa și a infanteriei, dar nu au izbutit să-l recucerească. Salah ad Din a adăugat cetății noi întăriri. Totuși musulmanii l-au pierdut până la urmă în iulie 1191 în față noilor valuri de cruciați veniți din Europa cu A treia cruciada și în primul rând, a oștilor lui Richard Inima de Leu și ale lui Filip cel Frumos, regele Franței, care au schimbat raportul de forțe în favoarea creștinilor. După ce nu reușiseră să elibereze Ierusalimul
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
veniți din Europa cu A treia cruciada și în primul rând, a oștilor lui Richard Inima de Leu și ale lui Filip cel Frumos, regele Franței, care au schimbat raportul de forțe în favoarea creștinilor. După ce nu reușiseră să elibereze Ierusalimul, cruciații au făcut din Akko capitala Regatului lor, numit în continuare „Regatul Ierusalimului”. Ea a rămas capitala vreme de un secol, până în anul 1291. Orașul s-a extins în această perioadă spre nord și i s-a adăugat un teritoriu în
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
Constantinopol-ului, în 1261, s-a instalat la început în Marele Palat, dar curând s-a îndreptat spre Blachernes. In sec. al 14-lea, definitiv părăsit, Marele Palat a căzut în ruină definitivă după ce toate bogățiile lui transportabile fuseseră jefuite de cruciații creștini din Cruciada a IV-a, în 1204, iar cele salvate ajunseseră la Blachernes. El a servit drept carieră pentru noile construcții. In anul 1422, florentinul Bondelmonti, vizitând Costantinopolul nu a mai putut vedea vechiul palat, deoarece dispăruse aproape cu
Marele Palat din Constantinopol () [Corola-website/Science/316598_a_317927]
-
răstoarne pe unchiul domnitor. Ne putem imagina bucuria avizilor cavaleri și a venalilor venețieni, când Alexios Angelos le-a oferit un excelent pretext pentru a se amesteca în treburile Imperiului Roman! Pentru instalarea sa pe tron, Alexios le-a promis cruciaților să le plătească suma colosală de 200 000 de mărci, să le întrețină timp de un an flota, să le pună la dispoziție zece mii de oșteni pentru campania în Orient și să formeze, pe cheltuiala proprie, o garnizoană de 500
Alexios al IV-lea Angelos () [Corola-website/Science/316627_a_317956]
-
din suma cuvenită, potrivit acordului, și văzând că nu va fi în stare să achite restul, Alexios IV Angelos a început să se eschiveze și să umble cu vicleșuguri. Conflictul era iminent, iar atunci când grecii le-au declarat, fără ocolișuri, cruciaților că împărații nu le vor da prea curând banii, relațiile s-au agravat până la ultima limită. Cavalerii erau nemulțumiți și de proasta întreținere a oștirilor lor. Între latini și romei au început ciocniri armate, grecii au întreprins chiar o tentativă
Alexios al IV-lea Angelos () [Corola-website/Science/316627_a_317956]
-
l-au înșfăcat și nu s-a mai știut nimic despre Kanabos. La începutul lui februarie, Murtzupflos a devenit autocratorul romeilor. Alexios V era un om ferm, crud și viclean, adversar convins al latinilor. El a refuzat să le plătească cruciaților orice fel de recompense în conformitate cu obligațiile luate de Angelos și a început să întărească orașul, pregătindu-se de război. Adunând mijloace pentru acest scop, el i-a supus plății imppozitelor pe toți, inclusiv persoanele cu cele mai înalte titluri-cezari și
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
i-a supus plății imppozitelor pe toți, inclusiv persoanele cu cele mai înalte titluri-cezari și sebastocratori, fără a-și menaja nici chiar rudele sale. În curând, socotind că are destule forțe pentru a se opune cavalerilor, basileul le-a propus cruciaților să se care acasă. Primind un refuz, împăratul a organizat un atac asupra detașamentelor lui Henric de Flandra, care colectau în Tracia provizii pentru oștirea catolică, însă furajorii lui Henric au zdrobit cu desăvârșire oastea lui Murtzuphlos, grecii și mercenarii
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
căpeteniile cruciate au luat decizia să ia cu asalt Constantinopolul. Catolicii și au împărțit dinainte pământurile și capitala Bizanțului conform unui act solemn (Partitio Romaniae din 13aprilie-9mai 1204): trei optimi trebuiau să revină venețienilor, două optimi-viitorului rege, iar restul -oștirii cruciaților. Conform clauzelor tratatului se reunea un colegiu de 12 electori (6 franci și 6 venețieni). Drept pretext formal pentru intervenție le-a servit cavalerilor uciderea lui Alexios IV (după criteriile occidentale, omorându-se suzeranul, Alexios Murtzupflos s-a pus pe
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
drept un păcat grav, n-au constituit un obstacol. Romeii au mai încercat o dată să incendieze flota latină cu ajutorul vaselor incendiare, însă, iarăși, fără succes. A început luna aprilie. De pe zidurile orașului se vedeau bine pregătirile pentru asalt din tabăra cruciaților. Faptul că oștirea europeană de 20 000 de oameni s-a decis să asalteze un oraș excelent fortificat, cu o populație uriașă (în capitală se aflau nu mai puțin de câteva zeci de mii de bărbați apți să poarte arme
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
și cerea bani de la basileu. Bani însă nu erau, iar Murtzuphlos n-a izbutit să-i înduplece pe mercenari să lupte fără plată. Orașul, care rezistase aproape nouă sute de ani în fața invaziilor barbarilor de tot soiul, se închina sabiei latine. Cruciații au dat foc orașului. Pentru a treia oară în acest an a izbucnit un incendiu puternic. Disperat, Alexios V a părăsit, seara capitala. În învălmășeala nocturnă, nobilimea i-a oferit tronul fie lui Constantin, fie lui Theodor Lakaris. Însă coroana
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
sferturi (în contul datoriei lui Alexios IV), restul a fost împărțit între participanții la expediție. Mulți locuitori, izgoniți din casele lor, au părăsit orașul pentru totdeauna. Cucerirea orașului trebuia să aducă de la sine și un nou conducător ales de cavalerii cruciați. Toul părea să anunțe alegerea marchizului Bonifaciu de Montferrat-rolul său anterior de conducător de cruciadă, capacitățile personale, legăturile sale bizantine, dar dogele Enrico Dandolo prefera o figură mai puțin marcantă, iar coeziunea grupului venețian în fața diviziunilor grupului franc îi permitea
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
Murtzuphlos la un ospăț și a poruncit să i se scoată acestuia ochii chiar la masă (Acropolites scrie că lucrul acesta s-a petrecut în baie). Orbit, Alexios V a încercat să fugă în Asia Mică, a fost prins de cruciați și a fost condamnat la moarte și executat, pentru uciderea lui Alexios IV-orbul a fost aruncat de pe vârful unei coloane înalte.
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
de 11 februarie 1845. Durată operei: cca 2 1/2 ore. Locurile și perioada de desfășurare a acțiunii: Milano (Italia), Antiohia (azi în Turcia) și Ierusalim, la sfârșitul secolului al XI-lea. Ca și „Corul sclavilor” din opera "Nabucco", „Corul cruciaților” din opera "Lombarzii" ("„Coro dei crociati e pellegrini”" - "„O Signore dal tetto natio”", actul IV) va deveni un adevărat imn revoluționar al poporului italian. În biserică Șanț’Ambrogio din Milano are loc o slujbă religioasă, cu ocazia împăcării fraților rivali
I Lombardi alla prima crociata () [Corola-website/Science/316683_a_318012]
-
Oronte la creștinism. Păgâno, care trăiește demult că pustnic în apropierea Antiohiei (nerecunoscut de nimeni), îl convinge pe Pirro, emigrat și el de multă vreme în Antiohia și convertit la islam, să deschidă într-o noapte porțile Antiohiei trupelor cruciate. Cruciații pătrund în oraș, o eliberează pe Giselda, îl ucid pe tiranul Acciano și îl rânesc pe Oronte. Giselda își regăsește tatăl, dar îl blestema, crezând că l-ar fi ucis și pe Oronte, iubitul ei. Furios, Arvino vrea s-o
I Lombardi alla prima crociata () [Corola-website/Science/316683_a_318012]
-
l-ar fi ucis și pe Oronte, iubitul ei. Furios, Arvino vrea s-o omoare pe Giselda pentru afrontul adus, dar e oprit de pustnicul Păgâno (a cărui identitate reală încă e bine ascunsă). Giselda și Oronte (venit deghizat că cruciat) se întâlnesc tainic în cortul lui Arvino de la poalele Muntelui Măslinilor (dinafară cetății Ierusalimului) și se hotărăsc să fugă împreună. Arvino reușește să-i prindă, îl rânește din nou pe Oronte, dar aceștia scăpa și se refugiază într-o grota
I Lombardi alla prima crociata () [Corola-website/Science/316683_a_318012]
-
în zadar s-o consoleze pe Giselda. Pustnicul Păgâno este rănit mortal, reușește să-i împace pe Arvino și Giselda, care îl duc în cortul lui Arvino. Aici, Giseldei îi apare în somn Oronte, care o consolează și prezice victoria cruciaților. Păgâno își declina adevărată să identitate și recunoaște intenția lui de odinioară de a-l ucide pe Arvino. Aflat pe moarte, implora iertare. Înainte de a-și da sufletul, Păgâno mai vede flamura cruciaților învingători, fluturând deasupra Ierusalimului, semn că creștinismul
I Lombardi alla prima crociata () [Corola-website/Science/316683_a_318012]
-
Oronte, care o consolează și prezice victoria cruciaților. Păgâno își declina adevărată să identitate și recunoaște intenția lui de odinioară de a-l ucide pe Arvino. Aflat pe moarte, implora iertare. Înainte de a-și da sufletul, Păgâno mai vede flamura cruciaților învingători, fluturând deasupra Ierusalimului, semn că creștinismul a biruit.
I Lombardi alla prima crociata () [Corola-website/Science/316683_a_318012]
-
de greci au început exodul din țara natală, ocupată de latini. Funcționari fără posturi, militari fără armate, dynatoi fără pământuri, țărani, preoți, meșteșugari-toți cei ce erau în stare au început să se stabilească în orașele care nu fuseseră cucerite de cruciați. Cel mai puternic centru grecesc a devenit Niceea, pe care o despărțeau de capitală Bosforul și un lanț de munți. Tot aici a venit și Theodor Laskaris, care purta titlul de despotes-stăpânitor. Însă locuitorii Niceei, trecuți prin amara experiență a
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]