2,381 matches
-
Maramureșului și Sătmarului. Este situată în „Țara Lăpușului”, în partea de sud a județului Maramureș, la o distanță de cca. 50 km de orașul Baia Mare și 43 km de orașul Dej. Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia a luat ființă în anul 1923. Ctitorul ei este Nicolae Gherman, din satul de la poalele „Dealului viei”, deal pe care se găsește astăzi mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în numele fiicei sale, Anuța, care a murit la vârsta de 10 ani. Astfel, în 1923, Nicolae Gherman a
Mănăstirea Rohia () [Corola-website/Science/307833_a_309162]
-
cca. 50 km de orașul Baia Mare și 43 km de orașul Dej. Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia a luat ființă în anul 1923. Ctitorul ei este Nicolae Gherman, din satul de la poalele „Dealului viei”, deal pe care se găsește astăzi mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în numele fiicei sale, Anuța, care a murit la vârsta de 10 ani. Astfel, în 1923, Nicolae Gherman a construit o bisericuță din piatră și cărămidă, care avea dimensiunile: 17,80 m lungime, 5,70 m lățime, 13
Mănăstirea Rohia () [Corola-website/Science/307833_a_309162]
-
în deal. Din 1965-1970 când s-a introdus curentul electric s-au construit: „Casa de stejar”(1965), „Casa stăreției”(1969-1970), „Casa cu paraclis”(1973-1976) - în care se găsește și biblioteca, una dintre cele mai mari comori din zonă a cărui ctitor este P.S. Justinian, „Casa Poetului”(1978-1980), „Altarul de vară”(1983), „Poarta maramureșeană”(1988), „Casa Albă”(1989-1992), „Muzeul”. După 1990 obștea mănăstirii condusă de tânărul stareț Justin Hodea ajunge la peste 25 de viețuitori, motiv pentru care se dorește construirea unei
Mănăstirea Rohia () [Corola-website/Science/307833_a_309162]
-
apariția primelor așezări fortificate, în 1025-1030, din care s-au dezvoltat mai târziu orașele normande, de exemplu Caen. Consolidarea formelor feudale a fost intrinsec legată de reinstaurarea instituțiilor bisericești. Punctul de cristalizare al acestei dezvoltări a fost abația de la Fécamp. Ctitorii importante din timpul domniei lui Richard I au fost mănăstirile de la Fontenelle și Mont Saint-Michel. Richard al II-lea s-a folosit în mod sistematic în exercitarea stăpânirii sale de această consolidare, susținându-l de exemplu pe abatele din Guillaume
Normandia () [Corola-website/Science/307827_a_309156]
-
ani s-a ridicat aici un schit, dar acesta a dispărut cu timpul. Între anii 1908-1910, câțiva călugări au construit în valea Cozmanei din apropierea Poienii Vlădiceni o primă biserică a Schitului Vlădiceni, spre cinstirea Sf. Apostol și Evanghelist Ioan. Între ctitorii de atunci, se numără și Arhimandritul Teodosie Șoriceanu și câțiva călugări atoniți. Opt ani mai târziu, în anul 1918, biserica a fost distrusă în întregime în urma exploziei unui depozit de muniții din apropiere. Din cauza exploziei depozitului de muniție, schitul a
Mănăstirea Vlădiceni () [Corola-website/Science/307854_a_309183]
-
2009 și a fost mutat canonic la Mănăstirea Vlădiceni. Biserica Mănăstirii Vlădiceni a intrat în atenția presei locale, după ce s-a constatat că în pronaos a fost pictat în mărime naturală într-o frescă, pe peretele rezervat de obicei domnitorilor ctitori de biserici, omul de afaceri ieșean Constantin Comănescu, împreună cu soția și cu cei doi copii. Aflată la capătul zonei industriale a Iașului, la poalele unui deal împădurit, Mănăstirea Vlădiceni a fost construită cu aportul omului de afaceri ieșean Constantin Comănescu
Mănăstirea Vlădiceni () [Corola-website/Science/307854_a_309183]
-
a hotărât refacerea monumentului, printre inițiatori aflându-se primarul Constantin Simirad. Printre cei care au acordat sprijin refacerii monumentului s-a aflat și urmașul direct al Olgăi Sturdza, omul de afaceri elvețian Dimitrie Sturdza, împreună cu familia sa, care a devenit ctitor al noului grup statuar. Între anii 1995-1999, sculptorul Constantin Crengăniș a refăcut monumentul după fotografiile de epocă, cu sprijinul financiar al Primăriei municipiului Iași. Soclul a fost refăcut din aceeași bucată de marmură cu grupul statuar, spre deosebire de monumentul inițiat care
Monumentul Unirii din Iași () [Corola-website/Science/307916_a_309245]
-
atribuit codul . În semn de omagiu față de personalitatea lui Gheorghe Asachi, Consiliul Comunal al orașului Iași a hotărât ridicarea unei statui a poetului, prozatorului, dramaturgului și inginerului român, mare cărturar umanist, întemeietor al învățământului în limba română în Moldova și ctitor al presei în Moldova și al teatrului în limba națională. Cu acest scop s-a constituit un comitet de inițiativă, din care făcea parte și poetul Vasile Alecsandri. Statuia a fost realizată în anul 1887 de către sculptorul Ion Georgescu (1856-1898
Statuia lui Gheorghe Asachi din Iași () [Corola-website/Science/307920_a_309249]
-
cheltuiala preotului paroh Gh. Mereuță și a soției sale, Eufrosina, prin osteneala economului I. Mitescu din Iași. Cu această ocazie s-a amplasat o placă metalică pe peretele estic al pridvorului, având următoarea inscripție: ""Această sf. biserică zidită de fericitul ctitor MIRON BÂRNOVSKI V.V. la 1630, acum în anul 1902, catapiteasma ajungend în stare cu totul putredă s'a făcut din nou împreună și cu alte reparațiuni interne cu cheltuiala smeritului preot paroh GH. MIREUȚĂ și soția sa EFROSINA, prin osteneala
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
maramureșene, aflate pe coline, biserica Sf. Nicolae se află în mijlocul satului, în mijlocul cimitirului vechi. Pereții sunt construiți din bârne cioplite, fără decorațiuni, singura excepție fiind frânghia răsucită sculptată, care înconjoară biserica. Pereții interiori au fost pictați în 1754 la comanda ctitorului nobil Vasile Săpânțan. Biserica de lemn a fost declarată monument prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național. Pe lista din 2010 are codul LMI . Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” a fost ridicată
Biserica de lemn din Bogdan Vodă () [Corola-website/Science/307970_a_309299]
-
mutat apoi în Ieud; 1919-1945 Vasile Dunca. În data de 19 noiembrie 2002 a fost numit primul preot greco-catolic de după cel de-al doilea război mondial, în persoana lui Ioan Petreuș. Pictura bisericii din Cuhea este făcută la comanda unui ctitor unic, pan Vasili Samplonțai (Săpânțanu), menționat între anii 1747 și 1788 ca jurat și „solgabirău al orașului de sus”. Portretul ctitorului și jilțul său se păstrează în naosul bisericii. Inscripția amplasată pe rama tabloului este scrisă cu litere chirilice, cu excepția
Biserica de lemn din Bogdan Vodă () [Corola-website/Science/307970_a_309299]
-
de-al doilea război mondial, în persoana lui Ioan Petreuș. Pictura bisericii din Cuhea este făcută la comanda unui ctitor unic, pan Vasili Samplonțai (Săpânțanu), menționat între anii 1747 și 1788 ca jurat și „solgabirău al orașului de sus”. Portretul ctitorului și jilțul său se păstrează în naosul bisericii. Inscripția amplasată pe rama tabloului este scrisă cu litere chirilice, cu excepția anului care apare în latină „Anno Domini 1754”. Portretul este lucrat într-o tempera grasă și înfățișează un personaj plin de
Biserica de lemn din Bogdan Vodă () [Corola-website/Science/307970_a_309299]
-
este scrisă cu litere chirilice, cu excepția anului care apare în latină „Anno Domini 1754”. Portretul este lucrat într-o tempera grasă și înfățișează un personaj plin de prestanță, văzut din față, cu mâinile întinse în lateral, într-un gest de ctitor. Ducând o politică de sprijinire a Bisericii Greco-Catolice, el a adus pentru biserica din Cuhea un pictor care avea să compună unul dintre cele mai complete programe iconografice de tradiție bizantină cunoscute în Maramureșul istoric. Din pictura de pe bolta naosului
Biserica de lemn din Bogdan Vodă () [Corola-website/Science/307970_a_309299]
-
Bucureștiului afirmă că în 1869 biserica a fost refăcută și i s-a creat o nouă identitate mai veche cu 300 de ani decât în realitate. Până în anul 1974 mulți dintre cei care au studiat istoria bisericuței au considerat că ctitorul edificiului nu poate fi ciobanul Bucur, aceștia apreciind relatările care susțin această variantă ca simple legende, apărute pentru prima dată într-o monografie a Principatelor, întocmită de consulul britanic William Wilkinson, publicată la Londra în 1820. În 1835 această variantă
Biserica Bucur () [Corola-website/Science/308364_a_309693]
-
Garabet (1822-1895), Walerian (1837-1899) și Aurelie - născută Manea (1855 - 1 octombrie 1900). Numele lor sunt înscrise pe o placă de marmură neagră, fixată cu rozete metalice în peretele interior al capelei. Mormântul lui Warteres Garabeth von Prunkul (1848-1901), unul dintre ctitori, care a decedat înainte de finalizarea construcției, nu se află în capela familială, ci în cimitir, printre alte morminte. Spre deosebire de celelalte biserici armenești din Suceava care se caracterizează prin lipsa oricărei caracteristici arhitectonice și ornamentalistice pur armenești și care se confundă
Capela Pruncul () [Corola-website/Science/308391_a_309720]
-
zidită o piatră pe care este scrisă litere armenești o inscripție pe care se distinge anul 1521 (anul 970 al erei armene), care a fost introdusă în zid mult mai târziu. După o tradiție consemnată de preotul ortodox Dimitrie Dan, ctitorul bisericii ar fi fost înmormântat în lăcașul de cult, dar acest lucru nu s-a verificat încă. Prezența unei pietre de mormânt cu următoarea inscripție: ""Aceasta e locul de odihnă a martirului Hagop, fiul lui Khogea Biata, acel care a
Biserica Sfânta Cruce din Suceava () [Corola-website/Science/308389_a_309718]
-
Hacic Hancoian. Istoricul armean H. Dj. Siruni, ținând seama că anul erei armene 1055 corespunde cu anul de la Hristos 1606, a presupus că această piatră de mormânt fie a fost adusă din altă parte, fie vrea să arate că respectivul ctitor pomenit ""a clădit numai o parte a bisericii, sau clopotnița"". În perioada domniei lui Ștefan Rareș (1551-1552) s-a manifestat un spirit de intoleranță la adresa armenilor. Vrând să facă uitat numele fratelui său, fostul domnitor Iliaș Rareș (1546-1551), care trecuse
Biserica Sfânta Cruce din Suceava () [Corola-website/Science/308389_a_309718]
-
în apropierea orașului (Zamca) și cealaltă la o depărtare de două mile (Hagigadar)"". Biserica "Sf. Simion" din Suceava face parte din complexul de monumente armenești din Suceava. Ea a fost construită în anul 1513 de către înfloritoarea comunitate armeană a locului, ctitor fiind armeanul Donig (sau Donik), suferind de-a lungul timpului o serie de transformări. La această biserică se păstrează o piatră de mormânt, datată 1573, având o inscripție gravată care spune că ""acesta este mormântul preotului Hovhannes, protopopul bisericii, care
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
Donik), suferind de-a lungul timpului o serie de transformări. La această biserică se păstrează o piatră de mormânt, datată 1573, având o inscripție gravată care spune că ""acesta este mormântul preotului Hovhannes, protopopul bisericii, care este fiul lui Donig, ctitorul bisericii Sf. Simeon"". În perioada domniei lui Ștefan Rareș (1551-1552) s-a manifestat un spirit de intoleranță la adresa armenilor. Vrând să facă uitat numele fratelui său, fostul domnitor Iliaș Rareș (1546-1551), care trecuse la mahomedanism, Ștefan Rareș a încercat să
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
mir pe moșia sa din satul Cămârzani (din comuna Vadu Moldovei), în incinta conacului. Biserica construită a avut hramul Sfântului Gheorghe și era lăcaș de închinare doar pentru familia boierească. În partea de nord a bisericii se află astăzi mormântul ctitorului și al altor membri ai familiei sale. După cel de-al doilea război mondial, în anul 1947, moșia boierească a fost expropriată, iar terenurile au fost împărțite veteranilor din cel de-al doilea război mondial. Biserica a devenită filială a
Mănăstirea Cămârzani () [Corola-website/Science/308455_a_309784]
-
episcopul Gherasim Putneanul a trecut la Domnul la vârsta de 80 de ani, la data de 6 decembrie 2004. A fost înmormântat trei zile mai târziu în curtea Mănăstirii Cămârzani, potrivit dorinței proprii a episcopului, lângă mormintele familiei boierilor Morțun, ctitorii Mănăstirii. Slujba de înmormântare a fost oficiată de către un sobor numeros de ierarhi și clerici, în frunte cu Mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei, alături de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen Zainea și de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al
Mănăstirea Cămârzani () [Corola-website/Science/308455_a_309784]
-
primint numele de "Hagigadar" (în alte lucrări ea apare și sub numele de Hagioiagadar, Hagiuigadar sau Hacigadar) care înseamnă în limba armeană "Îndeplinirea dorințelor" (în limba armeană: “hagiui” = dorință, “gadar” = împlinire). Unii autori îl consideră pe Asduadzadur (Bogdan) Donavachian drept ctitor al acestei biserici. Acesta era fiul lui Drăgan Donavac și la acea dată avea o vârstă fragedă, neputând astfel să întemeieze biserica. Cercetările arheologice au scos la iveală trei etape în construcția acestei biserici: În a doua jumătate a secolului
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]
-
depus vreun jurământ, în toată evlavia și castitatea. La începutul secolului al XVIII-lea, Biserica Hagigadar era deteriorată în urma deselor invazii inamice. Nemulțumit de starea în care se găsea biserica și dorind ca aceasta să fie reparată, unul dintre strănepoții ctitorului Drăgan Donavac, bogatul negustor armean Dominic Bogdanovici din Liov, lăsa prin testament, la 10 martie 1707, suma de 300 de florini (zloți) polonezi. Lucrările desfășurate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost recepționate, în mod solemn
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]
-
provine de la sihastrul Agapie care s-a nevoit în poiana unde se află astăzi Mănăstirea Agapia Veche. Deoarece mănăstirea din deal era greu accesibilă, după anul 1600 unii călugări s-au stabilit aici și au construit o biserică de lemn. Ctitorul Mănăstirii Agapia din Vale sau Agapia Nouă este hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). El a construit Biserica cu hramul „Sf. Voievozi Mihail și Gavriil” în perioada 1641-1643, după planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol. Lăcașul de cult
Mănăstirea Agapia () [Corola-website/Science/308457_a_309786]
-
mare sobor de preoți și călugări, în prezența domnitorului Vasile Lupu. Deasupra ușii de intrare în biserică, de pe latura sudică, se află o pisanie cu următorul text în limba slavonă: În cei trei ani scurși de la zidire până la sfințirea bisericii, ctitorii au construit careul de chilii care însoțesc zidul de incintă, împreună cu turnul-clopotniță din piatră și granit de pe latura de răsărit. Atât ctitorii, cât și domnitorul au înzestrat mănăstirea cu mai multe moșii, mari sume de bani, cărți de cult, broderii
Mănăstirea Agapia () [Corola-website/Science/308457_a_309786]