3,234 matches
-
de aparițiile unor spirite", scrie Brecht în Despre o dramaturgie nearistotelică. Ca și Meyerhold, Brecht atribuie un nou rol spectatorului. El nu mai trebuie să fie un consumator ce asistă pasiv, cu o atitudine pe care Brecht o califică de "culinară", ci un observator care descifrează un mesaj politic. Fără participarea sa activă, reprezentația este incompletă. Spectatorul, inclus în evenimentul teatral, este "teatralizat", cum scrie Brecht în Drumul spre un teatru contemporan. Actorul, care vede atribuindu-i-se și lui un
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
meschin sau sunt pur și simplu asumate autoamăgiri, palide recompense la nivel lingvistic pentru un destin ratat. Umorul, așadar, și nu comicul ironic sau satiric reiese din contrastul amar dintre aparența de sofisticat lux gastronomic și umila și derizoria realitate culinară: Doamna Renaud, fără să se scoale de pe scaun, întinse mâna pe pat și luă de acolo un taler acoperit. Controlai pe menu: "Supréme de merlans batelière"... După ce mi-am căpătat porția, am gustat o bucățică, concentrându-mă... Parcă-i scrumbie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
erotic, lipsa orizontului poetic sau a dorinței de evadare din "cercul strâmt". Acestea sunt câteva din mult mai numeroasele reluări semnificative ale celor mai fertile teme caragialiene, respectiv politica și familia, ale căror ramificații (educația, gazetaria, justiția, faptul divers, obsesia culinară) vor cunoaște o evoluție postcaragialiană pe care o vom menționa și în capitolele următoare. 4.4. În stilul și cu sintaxa caragialiană Postcaragialismul comicului de caracter și de moravuri, ilustrat în capitolele anterioare, trebuie completat cu cel al comicului de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
limbaj caragialesc neaoș. Merită, în acest sens, să dăm exemplul romanului Gabrielei Adameșteanu, Dimineață pierdută. Fie că asistăm la conversațiile caraghioasei bătrâne Vica, fie că suntem intruși în universul lăuntric al gândurilor și al amintirilor acesteia, exprimarea deficitară și obsesia culinară ne amintește de insațiabila coană Lucsița din La Moși. Iată, de pildă, cum rememorează madam Delcă împrejurările legate de moartea fratelui ei: [...] ce erea în sufletu ei numa ea știa... Să stai să iei carne pentru pomană... Da' frigider n-
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
își consumă viezurele "în timpul nopții"94, Algazy și Grummer, se răsfață cu prada de arșice tot noaptea, "în tăcerea cea mai sinistră"95, Fuchs își "absoarbe în fiecare seară înainte de culcare"96 neobișnuita hrană vitală. În al treilea rând, domeniul culinar, mai niciodată corolar al impulsului erotic la "moftangiii" lui Caragiale, primește adeseori conotații sexuale la straniile făpturi urmuziene. Pâlnia, de pildă, îndeobște asociată cu preocupări casnice, în general bahice, devine pentru Stamate "un simbol"97 sexual feminin, viezurii cu care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gogoșile" servite în jurnalistica lui Caragiale. Interesant este și faptul că singura aluzie destul de clară la opera lui Caragiale apare întărită la Urmuz de un detaliu alimentar, ca o recunoaștere a semnului caragialian în conexiunea strânsă dintre personaj și pasiunea culinară. Mai exact, în antedadaista Fabulă urmuziană, intertextul 106 din versurile finale: "Sarafoff,/ Servește-te de cartof!" este marcat prin trimiterea aluzivă la celebra schiță Boris Sarafoff!..., în care protagonistul, judecătorul de instrucție Jean Th. Florescu, se deghizează în conducătorul comitetului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe lângă drum îți întoarce sufletul.108 Atmosfera de primitivitate sălbatică, septică și dezgustătoare, concretizată în buchetul de senzații olfactive și vizuale din registrul macabrului și al scabrozității, transferă asupra cititorului aceeași reacție de repulsie pe care i-o stârnesc preferințele culinare ale eroilor urmuzieni: Ismail mănâncă același viezure în fiecare noapte, iar Turnavitu "îi servă și de salam"109, Cotadi "se hrănește numai cu ouă de furnici"110, Algazy și Grummer consumă cu cea mai mare plăcere arșice, eroul din Plecarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să plece din nou - de data asta la Milano, unde avu aceeași serie de întâlniri cu clienții, numai că luă cina cu Rocco Lanzo, care fusese odată clientul lor, dar își schimbase cariera și acum avea un magazin de specialități culinare. Sosi la restaurant cu câteva minute după el; sorbea deja dintr-un pahar de vin roșu-aprins când chelnerul o conduse la masă. —Darcey, exclamă el ridicându-se și sărutând-o pe obraz. Ciao, bella. Ea îi zâmbi. —Bună, Rocco. Come
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
preparat dintr-un supermarket și să pretindă apoi că l-a gătit chiar ea. Dar asta ar fi însemnat să se dea bătută, iar ea nu se dădea niciodată bătută. Așa că își reprimă îndoielile din ce în ce mai mari referitoare la talentul ei culinar; în final, se hotărî să abordeze aperitivul rață cu coacăze roșii, care prezenta avantajul clar al raței feliate și al coacăzelor zdrobite. Se hotărâse deja ca felul principal să fie vițel cu șuncă de Parma. Era un fel pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
aveau să fie copleșiți de frumusețea zonei. Așa ar și trebui, se gândi Nieve, verificând lista pe care o avea pe computer. Era atâta bătaie de cap să se asigure că decorul era pe cât de sofisticat se putea, că oferta culinară ținea cont și de restricțiile vegetariene sau halal, că oaspeții de la repetiția finală primeau suveniruri bijuterii de la Newbridge Silverware. Alesese pandantive micuțe în formă de inimă pentru doamne și butoni în formă de săgeată pentru domni. Lorelei de la Finaluri Fericite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
și se așeză la fereastră. Putea să vadă oamenii din spatele blocului învecinat stând pe balcoanele lor în atmosfera de seară puțin mai răcoroasă. Îi plăcea să îi privească vorbind, râzând și mâncând, trăindu-și viața în aer liber. Când aroma culinară care pătrundea pe fereastra deschisă îi trezi pofta de mâncare, luă meniul de room-service și începu să îl examineze. Dar apoi se hotărî că era jalnic să stai singură în camera când atâția oameni ieșeau și se bucurau de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
întins un număr subțire pe care scria Hibernian Bride, primăvara 2000. Asta nu e o revistă, se gândi Lisa. Asta e o broșură. Un pliant, de fapt. O scrisoare. Rahat, e cât un post-it. Și asta este Spud, revista noastră culinară, spuse Dervla, înmânându-i Lisei altă broșură. Shauna Griffin editează revista asta, pe lângă Gaelic Knitting și Irish Gardening. Tocmai sosise un alt membru al personalului. Prea plicticos pentru a se spune ceva despre el, se gândea Lisa cu dezgust - înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
lui Molly... Deschise frigiderul în căutare de inspirație. Nici un ajutor. Congelatorul nu era nici el de vreun folos. —Alphabetti Spaghetti pe pâine prăjită? —Alphabetti Spaghetti pe pâine prăjită. E bine că nu m-am însurat cu tine pentru calitățile tale culinare. I-a aruncat un zâmbet. Își imagina ea sau era ceva ciudat acolo? — Chiar că e bine, aprobă ea, luând o cană din dulap. Nu-și dădea bine seama dacă era supărat sau nu. Întotdeauna era senin, chiar și atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
obicei din a se suna în fiecare zi. Faptul că el nu o contacta i se părea chinuitor. Ținându-și respirația, tânjea după un mesaj de la el, dar, din nou, nimic. Dezamăgită, a închis telefonul. În acea seară, după călătoria culinară în timp - cotlete, piure și mazăre din conservă - a decis să îl sune. Avea un pretext bun: să îi ureze succes pentru numărul cu Eddie Izzard. Dar i-a răspuns robotul - din nou. Avea o imagine oribilă în minte, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
s-a luptat vitejește să inventeze mâncăruri folosind mijloacele limitate de care dispunea, dar strădania ei de a face ceva mai mult decât să le reîncălzească a epuizat-o. Acum, așa cum fac majoritatea newyorkezilor, fosta elevă la școala de artă culinară se mulțumea să comande acasă sau să iasă să mănânce în oraș. Renunță la ideea de a mai face curat, se trânti în patul nefăcut și începu să răsfoiască paginile albumului cu fotografii pe care îl comandase la kodakgallery.com
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
altfel când au început să iasă împreună — copilăros, fermecător și, dacă nu foarte atent, măcar mai prezent — dar și Emmy fusese altfel. Ea tocmai renunțase la un post de chelneriță în Los Angeles ca să se întoarcă la școala de artă culinară, visul ei din copilărie. Pentru prima dată după colegiu s-a reîntâlnit cu Leigh și Adriana, era entuziasmată de Manhattan și mândră că a luat o astfel de decizie. E adevărat, școala de arte culinare n-a fost chiar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
întoarcă la școala de artă culinară, visul ei din copilărie. Pentru prima dată după colegiu s-a reîntâlnit cu Leigh și Adriana, era entuziasmată de Manhattan și mândră că a luat o astfel de decizie. E adevărat, școala de arte culinare n-a fost chiar ce se așteptase ea. Cursurile erau adesea stufoase și plictisitoare, iar colegii ei de grupă erau surprinzător de competitivi pentru practică la restaurant. Deoarece foarte mulți erau temporar newyorkezi și nu cunoșteau pe nimeni în afară de alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
maestru bucătar notat cu multe stele în Ghidul Michelin pentru hoteluri și restaurante, și care a stat mai puțin timp decât îți lua să faci un sandviș croque-monsieur. Emmy era încă pasionată de gastronomie, dar dezamăgită de școala de arte culinare când a prins o bursă la Willow, restaurantul din New York al maestrului bucătar Massey. Pe Duncan l-a cunoscut în perioada aceea agitată, cu nopți nedormite, când începuse să-și dea seama că îi plăcea mai mult în față, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
amândoi ne-am dat seama din prima seară că este ceva special — ceva pentru totdeauna. Vrei să fii soția mea? Prima întâlnire de a doua zi pe care Emmy o avea cu o firmă de recrutare de personal pentru servicii culinare urma să aibă loc abia la ora două — unul din multele avantaje ale industriei ospitaliere — dar ea începea deja să simtă diferența de fus orar. Când ajunsese la hotel în dimineața aceea la ora zece, comandase un mic dejun frugal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
primul ei copil, este medic în Miami. Ia să vedem, ce altceva vrei să mai știi? Am făcut studiile la colegiul Cornell și atunci m-am decis să mă fac bucătar, așa că m-am dus la o școală de artă culinară, apoi am zis că nu mai vreau să mă fac bucătar și așa am renunțat. Fascinant, nu-i așa? — Bineînțeles că e. — Mincinosule. — Mi se pare că ai o slujbă mișto, a zis Rafi. — Asta așa e. De șase luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
a întâmplat? o întrebă Adriana pe Emmy care începuse să lăcrimeze. — Scuze, zise ea trăgându-și nasul. Mă bucur mult pentru tine. Doar că nu-mi vine să cred că te muți. — Querida! Tu ai plecat prima, ai uitat? Școala culinară din Cali? De parcă nu erau școli suficient de bune și pe Coasta de est. Dar te-ai întors și am să mă întorc și eu. Am ceva ce s-ar putea să te facă să te simți mai bine. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
exterior, pe puntea vasului unde privirea poate cuprinde marea până În depărtări, unde cerul albastru se prăbușește În albastrul cernit al apelor. Briza mângâie faldurile feței de masă albă. Pe masa lungă, pe albul mătăsos, Într-o Învălmășeală ordonată, un paradis culinar ca În naturile moarte ale picturii franceze din veacul al XVIII-lea. Minunății ce nu au fost nicicând atinse de mâna vreunui copil născut În umbrele lumii, existând doar În visele lui despre un preafericit Liban. Construcție barocă, cosmopolită, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
transferat pe un teren de instrucție pentru trupe. În scrisorile sale către sora Helene pălăvrăgea și se lăuda într-o veselie. În istorisirile de la sanatoriu sugera aventuri amoroase cu dame din înalta societate și intra apoi în detalii privind arta culinară pe care o deprinsese: elogia codul înăbușit în sos de muștar, fileul de zvârlugă cu fenicul, supa de anghilă dreasă cu mărar și alte mâncăruri din pește pe care, mai târziu, le-am gătit cu gândul la unchiul Alfons. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
unor hoteluri de lux din alte orașe. În Zagreb sau Szeged susținea că a fost bucătarul personal al unui conte croat sau ungur. Până și hotelul vienez Sacher a fost pomenit drept carte de vizită a carierei sale în arta culinară. În schimb, nu sunt sigur dacă a gătit în vagonul-restaurant al legendarului Orient Express pentru călători iluștri și a devenit astfel martorul unor intrigi subtil țesute și al unor crime complicate, care chiar și pentru detectivi confirmați literar puteau fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mea de scris din proviziile făcute la Marienbad, foile pe care altminteri nu făcusem decât să mâzgălesc poezii care pipăiau carne de fată și chipurile mototolite de infanteriști hârșiți, să-mi fi fost prea prețioasă pentru notarea unor profane rețete culinare? La întrebarea asta, răspunsul vine fără nici o ezitare: indiferent pe care dintre hârtiile pierdute, cu sau fără urme de gumă, când mă uit în urmă mă văd activ, cu creionul înaripat. Și mă aud înghițind în sec, așa cum vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]