4,021 matches
-
în seriile Folclor din Transilvania, Folclor din Oltenia și Muntenia, Folclor din Moldova, Folclor din Dobrogea și Folclor din Banat, în fine în calitate de îngrijitor al unor ediții: C. Rădulescu-Codin, Literatură populară (I, 1986, în colaborare cu Florica Șerb), Antologia basmului cult (I-II, 1968, în colaborare cu Aurelia Rusu), Romulus Vuia, Studii de etnografie și folclor (I-II, 1975-1980, în colaborare cu Mihai Pop și Florica Șerb), și Ovid Densusianu, Opere (I-VI, 1968-1985, în colaborare cu Boris Cazacu, Valeriu Rusu
SERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
14; Valeriu Rusu, „Flori alese din poezia populară”, LR, 1962, 3; Ion Taloș, „Folclor din Transilvania”, TR, 1962, 47; Ion Horea, „Folclor din Transilvania”, „Scânteia”, 1963, 5 762; Perpessicius, Alte mențiuni, II, 182-199; Vrabie, Folcloristica, 424-425; Nicolae Bot, „Antologia basmului cult”, ST, 1969, 4; I. Oprișan, „Antologia basmului cult”, RITL, 1969, 3; V. Fanache, „Florile norocului”, TR, 1970, 3; M. Nițescu, „Florile norocului”, VR, 1970, 8; I. C. Chițimia, Folclor românesc în perspectivă comparată, București, 1971, 398-399; Bârlea, Ist. folc., 573-574; Eugen
SERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
LR, 1962, 3; Ion Taloș, „Folclor din Transilvania”, TR, 1962, 47; Ion Horea, „Folclor din Transilvania”, „Scânteia”, 1963, 5 762; Perpessicius, Alte mențiuni, II, 182-199; Vrabie, Folcloristica, 424-425; Nicolae Bot, „Antologia basmului cult”, ST, 1969, 4; I. Oprișan, „Antologia basmului cult”, RITL, 1969, 3; V. Fanache, „Florile norocului”, TR, 1970, 3; M. Nițescu, „Florile norocului”, VR, 1970, 8; I. C. Chițimia, Folclor românesc în perspectivă comparată, București, 1971, 398-399; Bârlea, Ist. folc., 573-574; Eugen Simion, Frumosul românesc, LCF, 1978, 16; Șerban Cioculescu
SERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
Mihai Eminescu în Epigonii. G. Călinescu îi dedică un portret memorabil: „Între lirismul de iatac al lui Alecsandri și nemișcarea lunatică a lui Eminescu, Sihleanu ar fi adus, de trăia mai mult, un temperament sangvin, furtunos, de fiu de boier cult trăind între salon și sălbăticia de la moșie, biciuit de turburea ereditate pe jumătate aristocratică, pe jumătate câmpenească. Complexitatea bărbatului rafinat și barbar totdeodată, pe care se va încerca s-o înfăptuiască Macedonski mai târziu, o găsim la Sihleanu nefabricată. Instinctul
SIHLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289667_a_290996]
-
specii, altfel bogat reprezentate. Cele câteva articole care apar totuși, semnate nu numai de români, ci și de străini, au un caracter preponderent descriptiv: M. Schwarzfeld, O ochire asupra anecdotelor populare române, Artur Gorovei, Despre descântece, Elementul popular în literatura cultă și Legenda arborilor îmbrățișați, N. I. Apostolescu, Frunză verde, Th. D. Speranția, Frunză verde în poezia populară ș.a. Notabile sunt lucrările Verbul plastic în creațiunile poporane de B. Delavrancea, Despre muzica populară românească și culegerea ei de Tiberiu Brediceanu, Icoanele pe
SEZATOAREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289654_a_290983]
-
mai noi ale lingvisticii și folcloristicii europene (H. Steinthal, A. H. Sayce, W. Wundt), era interesat de etnologie și etnopsihologie. Credea că faptul de limbă solicită un studiu complet, circular, din perspectivă istorică, psihologică, religioasă, literară (la nivel popular și cult), ceea ce presupune individualizare, dar și integrare prin analiză comparatistă. Ș. era de părere că trebuie asigurată o bază științifică studiilor filologice, prin editarea specializată a literaturii vechi, prin culegerea riguroasă a literaturii populare. În acest sens, Istoria filologiei române era
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
de viață și de mișcare a limbii”, poezia „adeseori latentă” a ei, în expresiile metaforice aflându-se originalitatea și geniul unei limbi. În formarea metaforelor, el studia fantezia, cu „combinațiunile ei multiple”, imaginația creatoare, „concepția poetică” specifică fiecărei națiuni. Poeziei culte îi era atribuită misiunea de a împrospăta aceste metafore lingvistice ades tocite, „gârbovite” prin îndelungă folosire. Numeroase trimiteri la elementul popular se găsesc în monografia Influența orientală asupra limbei și culturei române. Cercetările speciale asupra basmelor (Basmele române...) ori cele
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
pe parcurs acest statut. În genere, textele sale încearcă surprinderea realităților culturale autohtone din perspectiva ideologiei și a valorilor promovate, pe plan european, de mișcările de dreapta (Sincopa cărții, Sincopa cărții în România, Agonia și înnoirea literaturii, Folclor și creație cultă, O revistă de critică teologică, Libertate și creație în literatura legionară). Tot Mircea Eliade se oprește asupra unor oameni de cultură italieni (Ernesto Buonaiuti), fenomenul cultural străin fiind comentat și de Stelian Popescu-Segarcea (Divinul Dante Alighieri), Petru Vignali (despre Pirandello
SANZANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289474_a_290803]
-
versul) Elemente de construcție a melodiei: început, sfârșit, repetiții *Improvizația melodică pe o temă muzicală dată Timbrul Sunete vocale-instrumentale Vocea de adult și de copil, vocea de bărbat și de femeie Solistul și corul Pianul, vioara. Genuri muzicale de factură cultă: valsul, rapsodia. Interpretarea Procedee armonico-polifonice: grupe alternative, solist - cor, lanț, dialog Cântarea cu acompaniament Cântarea vocal-instrumentală Nuanțe: tare - încet - mediu Tempo: repede - lent Mișcarea pe muzică: liberă, ritmică, pe timpii măsurii, inspirată de caracterul muzicii¸ mișcarea de dans Cântarea vocală
CÂNTĂM ŞI COMUNICĂM by ELENA SIMINA () [Corola-publishinghouse/Science/493_a_864]
-
melodiei: început, sfârșit, repetiții *Improvizația melodică pe un text dat, prin continuarea melodiei Timbrul Sunete vocale-instrumentale Orchestra și corul Pianul, vioara, trompeta* și naiul Genuri muzicale Genuri ale folclorului ocazional: colinda și cântecul propriu-zis din zonă* Genuri muzicale de factură cultă: menuetul, hora Interpretarea Procedee armonico-polifonice: solist - cor, lanț, dialog, ison ritmic* Cântarea cu acompaniament Cântarea vocal-instrumentală Nuanțe: tare - încet Tempo: repede - lent Mișcarea pe muzică: liberă, ritmică, pe timpii măsurii, mișcarea de dans Este vizibilă astfel importanța pe care curriculumul
CÂNTĂM ŞI COMUNICĂM by ELENA SIMINA () [Corola-publishinghouse/Science/493_a_864]
-
se înregistra succesul școlar, numai că elevul îl va obține doar cu efort. Succesul este un fenomen de psihologie individuală, cu o logică internă a sa. El este dat de cultură, dar se înregistrează și dacă dorești să devii om cult. Afirm acest lucru deoarece , cu vârsta , escaladăm noi trepte pe scara valorilor: dorim și devenim cadre didactice, scriitori, etc. Cu succesiunea anilor, procesul de educație se complică, evoluează în conținut, în structură, în sensuri și semnificații, făcând din om, creatorul
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL GHID EDUCATIONAL. In: CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL:GHID EDUCATIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Science/480_a_848]
-
asemănătoare, culegerea de comentarii Scrisori din roase plicuri (2002) revine la expresia poetică eminesciană, semnalând unele similitudini cu Shakespeare, abordează limbajul personajelor lui I. L. Caragiale și se oprește la paralelisme între dramaturgul român și Cervantes, în fine examinează relația folclor-literatură cultă din aceeași perspectivă stilistică. Alte patru cărți - O seamă de cuvinte românești (1976, în colaborare cu Teodor Bulza), Cuvinte românești (1986), Dicționar de imagini pierdute (1995) și „Viața lumii” cuvintelor. Vechi și nou din latină (1998) - urmăresc „biografia” cuvintelor, evoluția
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
Că ardu-a noastre case / Și moare lailu-armân”). Fie balade, fie idile, fie cântece de dor, stihurile lui T. sunt expresia, dramatică, a stingerii unei lumi ancestrale, a pierderii speranțelor, de unde și tonalitatea adesea apocaliptică. Prozodia, bogată și variată, adaptează tradiția cultă la specificul expresiei folclorice dialectale. Romanele Tragedia unei idile (1928) și Calvarul neamului (1931) încearcă să surprindă tot destinul aromânilor din Pind, grefând elemente mitologice, istorice și etnografice pe structuri de melodramă. SCRIERI: Poezii lirice-eroice, București, 1907; File rupte din
TULLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290298_a_291627]
-
mirare, un rol pe care U. îl interpretează cu talent fiind acela de... maestru bucătar. E, cum singur se prezintă, un „Pierrot cu bonetă”, duhliu, cordial și rafinat (Gastronomice... à la Păstorel, 1998). În „gastronomicele” lui sfârâie conotațiile, aromesc aluziile culte presărate cu „goange”, își împrăștie izul pișcător calamburul, iar comparațiile nu sunt doar de ornament, ci au feculența lor parșivă. Un recital la fel de plăcut de urmărit este Spectacolul gastronomic sau Arta & Arta culinară (2000), unde un „periplu” prin „bucătăriile literare
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
și turcă. După moartea mamei rămâne în grija tatălui, pe care îl însoțește în exil la Nicopole și în insula Rhodos. În 1791, la douăzeci și doi de ani, se căsătorește cu Elena Dudescu. Ea avea cincisprezece ani, era bogată, cultă și se înrudea cu Ion Ghica și cu boierii Câmpineni. În anul următor li s-a născut cel dintâi copil, Iancu Văcărescu, viitorul poet. Au mai avut două fete, Maria și Eliza. În 1797 V. se desparte de soție, copiii
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
fluturele atras și distrus de flacără. Motivul trandafirului (cu o veche tradiție, de la anticul carpe rosam la cântecele trubadurilor medievali și la roza mistică a lui Petrarca) sau motivul oglinzii, cel al nurilor sunt, în stihurile lui V., de origine cultă. Se pare că poetul avea o întinsă cunoaștere a liricii europene. Ecouri din lirica populară, prezente, nu capătă o deosebită expresivitate. Versurile se mișcă în abstracții și verbalism complicat, uneori ajungând însă și la gingășie, precum în comparația iubirii cu
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
el însuși, „Naționalul”, 1858), precum și o melodramă a lui Auguste Anicet-Bourgeois și Philippe Dumanoir (Doctorul negru, 1858). În 1890 alcătuiește culegerea Cugetări, maxime și proverbe. Cânturi naționale și politice din toate provinciile române, în care sunt antologate piese populare și culte, precum și câteva producții proprii, cugetări, versuri, completate de scrisori și documente. SCRIERI: Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic, București, 1859; ed. Paris, 1859; Esiliul românilor în Rusia și Testamentul lui Petru cel Mare, București, 1896; Adevărul asupra uciderii
VALENTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290414_a_291743]
-
coerent toate principiile, sistemul etic al lui U. este dominat de demnitatea apartenenței etnice, de dragoste de țară, de dorința afirmării adevărului, a dreptății și binelui. Ca și în cazul altor culturi, proza cronicarilor români este primul stadiu al literaturii culte. Narațiunea lui U. este simplă, lapidară, densă, fiecare propoziție fixează o informație, un adevăr istoric, devenind parcă un material cu care se construiește edificiul imaginar al istoriei neamului. Probabil influențat de sobrietatea și concizia scriitorilor latini, dar lăsându-se și
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
ca atare, evoluția istorică și paradigmele acestei forme de contradicție, relația cu limbajul, cu individul, autorul oprindu-se la diverse cazuri particulare de utilizare, cum ar fi paradoxul în basme, în poezia populară și în proverbe, în poezia și proza cultă românească (cu referiri la Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, Mircea Eliade, Emil Cioran), în literatura universală (lirica Extremului Orient, romanul clasic arab, Dostoievski, Thomas Mann). SCRIERI: Dintr-o pălită două lovituri (în colaborare cu Tudorel Popa), București
VASILIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290458_a_291787]
-
pot avea valoare estetică atâta vreme cât nu exaltă „simțămintele” patriotice ale cititorului. De aceea, va privi cu neîncredere lirica erotică, pe care o socotește apanajul poeților minori. El a afirmat, în spiritul „Daciei literare”, strânsa legătură între literatura nescrisă și cea cultă; creația populară a avut, începând din perioada formării poporului român, rolul de a forma, de a cizela și de a conserva calitățile estetice ale limbii române; scriitori români din toate epocile au găsit în folclor un prim izvor de inspirație
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
Iubesc duhul nostru, cel adevărat, cel din sat și cel din biserică și din boieria adevărată”; iar după un timp, în același spirit: „N-am nădejde decât în țărani. Numai în ei e mintea românească sănătoasă și în câțiva oameni culți mai bătrâni”. Acest tradiționalism cultivat, spiritualizat nu sună rău în discursul confesiv al admiratoarei lui Goethe. Ea caută rădăcinile, miturile fondatoare. Are o autentică oroare față de mitocanul național: mitocanul „de sus”, adică mitocanul ajuns, titrat, boierit, și mitocanul „de jos
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
teoreticianul nu o înțelege. A acordat, în studiile sale, o mare însemnătate raportului dintre artă și știință, relevându-se ca un adversar al celor care susțineau incompatibilitatea acestora. O importanță deosebită acordă și folclorului, pe care îl consideră fundamentul literaturii culte. Într-un studiu despre basm, specie pe care o socotește rămășiță a miturilor primitive, el reliefează, în opoziție cu B. P. Hasdeu, rolul stării de veghe în geneza speciei. Deși S. avea un indiscutabil simț al limbii, numeroasele sale traduceri
STRAJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289967_a_291296]
-
Ion Breazu, Temeiurile populare ale literaturii române în Transilvania, Olimpiu Boitoș, O teorie a romanului datorată lui Ion Ghica, I. Verbină, Simeon Marcovici, traducător și teoretician al problemelor sociale și literare, relevă importanța folclorului ca sursă de inspirație pentru literatura cultă (I. Breazu, Izvorul folcloric al baladei „Crăiasa zânelor” de Coșbuc) sau evocă atmosfera și condițiile în care au apărut și s-au dezvoltat instituții și mișcări culturale (D. M. Pippidi, În jurul clasicismului, D. Popovici, Un precursor al Academiei Române, Difuzarea ideilor
STUDII LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289997_a_291326]
-
sarcasm. Apar, de asemenea, false epitete laudative, menite să evidențieze contrastul dintre aparență și realitate. Comparată adesea cu epigrama, s. are aceeași formă concisă, redusă la câteva versuri, dar este lipsită de poantă, de efectul final de surpriză, specific speciei culte. Nu rareori cântecul și s. s-au influențat reciproc, ajungându-se ca unele s. să se cânte, iar fragmente de cântece să se strige la joc. Enunțul cu caracter liric-sentimental, spre exemplu, se apropie atât de mult de cântec, încât
STRIGATURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289980_a_291309]
-
Găsește cuvinte care să aibă ca element de compunere următoarele sufixoide: -fil,for, grafie, -gramă, -log. 2. Explică semnificația fiecărui cuvânt și alcătuiește contexte adecvate. De reținut! Sufixoidele sunt elemente de compunere cu sens de sine stătător, utilizate în limbajele culte și specializate. Experți 5 1.Schimbă categoria gramaticală a următoarelor cuvinte din poezia ,,Adam și Eva”: frumoși, cinstiți, nevinovați, somnoros, scăpătat. Construiește cu ele contexte potrivite. 2.Realizează conversiunea următorilor termeni, folosindu-i apoi în contexte potrivite: albă - substantiv, grație
Metode de predare – învăţare centrate pe elev. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Geta Olaru () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1163]