176,312 matches
-
de multe ori. Chiar și burțile sau speculațiile pe care le face spectacolul mi se par timpi necesari de aduceri aminte. Toată lumea asta fabuloasă din tramvai este pusă în forme stranii, cu încărcături speciale, de scenografa Roxana Ionescu. Nu o cunosc și nu-mi dau seama dacă am mai văzut ceva făcut de ea. Are minuție în a completa vizual, în a defini universul fiecărui personaj: Mama, Tata, Sora, Mătușa, Arta Popescu și Popescu însuși. O lume la limită, parcă, tăcută
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
în sîrma lor destine. Mă uit pe geam. Descopăr mici prăvălii pe care le credeam de mult dispărute: Remaiez ciorapi, Sifoane, Pantofărie, Chei-yale. Îi privesc pe actorii, tineri, care populează universul lui Cristian Popescu și mă întreb dacă l-au cunoscut, dacă au știut, pînă la porpunerea regizorului Gavril Pinte, ce a scris, ce l-a durut, ce a plîns, ce a iubit. Mă uit și-mi place Mihai Marinescu-Popescu, și Silvia Codreanu-Mătușa, și Bogdana Darie-Bunica - m-am bucurat să o
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
pentru că ea reprezintă una dintre cele mai viguroase și mai surprinzătoare prezențe artistice din ultimile decenii. Și asta pentru că, practic, Constantin Cerăceanu n-a existat în arta românească și, în afara unui cerc foarte restrîns de prieteni, nimeni nu i-a cunoscut pictura, deși opera lui s-a istoricizat în mod abuziv și în plină contemporaneitate. Astfel, deși artistul zace dramatic într-un con de umbră în pofida faptului că un personaj dubios a încercat chiar sechestrarea lui pentru a i se exploata
Constantin Cerăceanu și "Premiile Margareta Sterian" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12167_a_13492]
-
natural. Și Constantin Cerăceanu chiar asta este: un impresionant fenomen natural. Cînd, cu aproape trei ani în urmă, i-am descoperit două lucrări într-o galerie din Râmnicu-Vâlcea, reacția nu a fost una de ordin cultural, adică acel amestec bine cunoscut de contemplație spontană și de seducție livrescă, ci una aproape organică, bruscă și revelatoare ca un impact fizic. Chiar dacă, în mod convențional, cele două lucrări se înscriau prin toate datele în categoria previzibilă a picturii și puteau fi clasate muzeografic
Constantin Cerăceanu și "Premiile Margareta Sterian" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12167_a_13492]
-
Marius Chivu Povestea acestui interviu e lungă. Lungă de mai bine de doi ani. L-am cunoscut pe Raymond Federman în septembrie 2002, la Neptun, în timpul primei ediții a Zilelor și Nopților de Literatură. Eram cam stingher pe acolo, dar foarte dornic să stea de vorbă, iar într-o noapte l-am rugat să vină cu noi
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
început eu să scriu, era o perioadă bună pentru scriitorii debutanți, o perioadă a experimentelor în care editurile vînau nume noi, încercări noi. Iar eu trecusem prin travaliul unui doctorat Beckett, Beckett pe care-l iubesc, pe care l-am cunoscut foarte bine și la care mă raportez de fiecare dată cînd scriu ceva. - Aici lucrurile sînt complicate pentru tinerii scriitori. Editurile îi acceptă greu și nici nu există o piață de carte viabilă care să-i facă măcar cunoscuți, dacă
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
contemporan foarte bun și destul de dificil. L-am și tradus în franceză. În tinerețe îmi plăcea e.e. cummings. Aveam o prietenă la Boston, fuseserăm colegi de facultate, și i-am făcut o vizită odată, ocazie cu care l-am cunoscut pe cummings.Avea un garaj plin cu automobile vechi din anii '30, ne-a vorbit despre ele, am luat ceaiul împreună și-am discutat banalități. La un moment dat, remarcînd accentul meu, mi-a spus: "Ești francez! Vreau să-ți
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
Cînd moare o epocă, II, ne-a reținut îndeosebi atenția capitolul intitulat, cu o tentă de mister, Amintiri secrete, consacrat lui Eugen Barbu. în calitate de colaborator, într-o scurtă perioadă a tinereții, al revistei Săptămîna, autorul a avut prilejul a-l cunoaște din apropiere pe faimosul "patron", în legătură cu care relatează o serie de întîmplări, pe un ton alb, cu ceva din aerul neimplicat al unui grefier. Un elogiu adus compromisului romancier ar suna compromițător la rîndul său, precum un soi de complicitate
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
Săptămînii nebunilor ar susține sus și tare că n-a fost informator, ca și cum atacurile sale imunde împotriva mai tuturor colegilor de scris valoroși n-ar echivala cu postura de consilier sau mentor al sbirilor): Știa cum se lansează un zvon; cunoștea perfect gradul de credulitate dus pînă la tembelism al virtualilor Ťreceptoriť. Monumental a fost acela că deține dosarele cîtorva zeci de scriitori. Nu avea nimic". Perfidă a fost și atitudinea față de autorul Cronicii de familie, căruia pe de o parte
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
văd și câte ceva de pe la televiziunile din București. Da' nu-i nici un bai... Cu soacră-mea nu mă mai cert, fiindcă nu mai am nimic de împărțit de când ea l-a luat pe socru-mi-o blestemând ceasul în care am cunoscut-o pe fiică-sa, iar eu porcul, conform proverbului sfânt-românesc: fiecare ia ce poate. Nevastă-mea ștrincănește fără întrerupere de douăzeci și șapte de ore, după ce i-am verificat cunoștințele istorico-literare pe bază de documentar Discovery privind viața și activitatea
"Iliescu, nu uita, revocarea-i arma ta"... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12171_a_13496]
-
înrudit de aproape cu zeflemelele, sau cu poezioarele cu dublu înțeles care puneau pe jar "organele", se transformă repede într-o treaba serioasă, cu sînge și morți. În toiul evenimentelor, Filip Criste (Cristé, pentru străini), primul "narator" al romanului, o cunoaște pe Eliza, blonda profesoară de engleză, cu care va împărți, pe mai departe, chinurile "auctoriale". Povestea ei amestecă amintirile despre Revoluție cu cele despre mineriade, cu vagi ecouri livrești, cu inevitabila compătimire pentru mama care-i cere să stea deoparte
Amintiri la schimb by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12181_a_13506]
-
o exhibare inestetică dar curativă. Neacoperit de machiaj, coșul purulent din obraz se cere tămăduit. Istoria drogului poate fi privită ca o istorie a avataturilor conștiinței, corolarul unei făgăduințe neîmplinite: "...vi se vor deschide ochii, și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul". (Facerea 3:5) Afirmația biblică trasează perimetrul unei mizanscene pe care vor urca vraci șamanici, preoți cunoscători ai tehnicilor divinatorii, scriitori, muzicieni, medici, și toți aceia care și-au amanetat parcursul unui "destin apocrif", deci unei "farse
Fructul oprit din corpul nesănătos by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12186_a_13511]
-
mediteze la acest aspect. Dilema se păstrează: câtă biografie și câtă literatură? Sau, altfel și general formulat, ce fel de literatură e biografia? Studenții de la literele bucureștene și cei care l-au ascultat conferențiind pe vreo temă în amfiteatre prietenoase cunosc felul în care Mircea Cărtărescu pune viața și literatura în cadrul unei povestiri cu mult mai mari. Ei știu cel mai bine că dincolo de arhitectul unor structuri narative complicate, deopotrivă cu tuneluri și subterane întunecoase și cu bolți și turnuri amețitoare
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
frază din Petruța sau din Întâlnire la Torino? Încercați asta acasă! Cred că e prima dată când pe o copertă de carte din România e reprodusă o pictură de Christian Schad (1894-1982), un pictor german foarte interesant, din păcate puțin cunoscut la noi. La fel se întâmpla acum câțiva ani și cu Monsu Desiderio pus pe coperta Orbitoarelor. Mircea Cărtărescu nu e indiferent la aceste detalii, prin urmare, alegerea lui Schad poate avea semnificația ei. Autoportret cu model este numele întreg
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
Desiderio pus pe coperta Orbitoarelor. Mircea Cărtărescu nu e indiferent la aceste detalii, prin urmare, alegerea lui Schad poate avea semnificația ei. Autoportret cu model este numele întreg al tabloului pe care Schad l-a terminat în 1927. Cei care cunosc tabloul știu că execuția picturii este de o finețe incredibilă și nu știu cât de bine se vede pe coperta cărții dar bărbatul din pictură (Schad însuși) poartă o bizară cămașă de plasă, ușor închisă la culoare care se deschide sub gât
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
show-ului ŤCiao Darwinť, a emisiunii lui A. Gheorghe sau a îngeresei Mihaela Tatu". Luările de poziție ale lui Cristian Tudor Popescu sînt uneori (de multe ori) corecte, alteori discutabile sau excentrice, dar de fiecare dată foarte tranșante. Scrisul său cunoaște doar două nuanțe: alb și negru. De aici și pasiunile care se nasc în jurul său la nivelul societății românești. Cei care pică pe alb îl consideră pe autor un mare gazetar și un spirit incoruptibil (chiar au dreptate), iar cei
Teribilismul justițiar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12177_a_13502]
-
eram convins că, uitându-te la "celălalt", ai dinaintea ta o imagine a propriei îmbătrâniri mult mai limpede decât dacă te-ai privi într-o oglindă, trebuie să admit că perspectiva de a mă revedea astfel multiplicat mă speria. Sigur, cunosc celebra reacție a domnului Keuner, dublul lui Brecht, care "pălește" când camaradul lui, vrând să-l liniștească, îi spune " Nu te-ai schimbat!", numai că pe mine mă aștepta o încercare infinit mai grea, căci urma să mă aflu față
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
înzestrat cu o ironie fină în ciuda aparenței unui om greoi, l-ar fi putut înțelege? Totul se petrecea într-un mod destul de ciudat, pe care Maigret nu avusese niciodată curiozitatea să-l analizeze, chiar dacă pînă la urmă reușise să-l cunoască tot auzindu-i vorbind despre asta, cu o mulțime de detalii, pe colegii săi de la Poliția Judiciară. Timp de zile, uneori de săptămîni, se împotmolea în cîte un caz, făcea doar ce trebuia făcut, dădea ordine, se informa despre unii
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
locotenentul Lewis. Nu trebuia să alergi spre adevărurile pe care doreai să le descoperi, ci, pur și simplu, să te lași impregnat de adevăr. Iată de ce Maigret se îndrepta, cu mîinile în buzunare, spre un cartier pe care nu-l cunoștea. Dar nu avea importanță. Se ținea, în gînd, după Jessie și Joseph în subway. Oare exista subway pe vremea lor? Probabil că da. Poate că se întorseseră imediat în casa de pe Strada 169. Și, acolo, se despărțiseră pe palier? Oare
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
ansamblul preocupărilor sale inconștiente. Cînd ajunse în Times Square, se uită mașinal spre Times Square Building, care îi acoperea orizontul. Asta îi aminti că birourile lui Little John se aflau în acel zgîrie-nori. Intră. Nu căuta nimic anume. Dar nu cunoștea decît cadrul intim de la hotelul Saint-Régis, al lui Little John cel de acum. De ce să nu-l vadă și pe celălalt? Căută pe afișaj Automatic Record C°, și un ascensor rapid îl duse la etajul patruzeci și doi. Arăta banal
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
sau se credea ținta privirilor celor din bar, unde, în realitate, puțini se arătau interesați de el. - Frumoasă țară, Franța, nu-i așa? Maigret ezită, își zise că va telefona mai tîrziu și se așeză la bar alături de Parson. - O cunoașteți? - Am trăit acolo doi ani. - La Paris? - Da, "veselul Paris"... Și la Lille, la Marsilia, la Nisa... Coasta de Azur, nu? Spunea toate acestea cu răutate, ca și cum vorbele ar fi avut un sens cunoscut doar de el. Dacă Dexter era
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
Libuše Valentová În luna ianuarie a.c., doamna Libusa Vajdová, cercetătoare la Institutul Literaturii Universale din Bratislava, românistă cunoscută în Slovacia, în România și în alte țări europene unde care activează institute sau departamente de studii românești, a primit la București o importantă distincție din partea Institutului Cultural Român. Înmânarea Premiului I. C. R. a fost o expresie a recunoștinței statului
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
nemaghiare din Parlamentul de la Budapesta, "exprimă toate dorurile și sentimentele unei națiuni oprimate, atât de înrudite cu a noastră". După primul război mondial, odată cu întemeierea Cehoslovaciei și desăvârșirea unității statale a României, schimbul cultural între cehi, slovaci și români a cunoscut o deschidere și o amploare de neîchipuit până atunci, un imbold important reprezentându-l, mai ales, încheierea Micii Înțelegeri (1920-21). În periodice slovace încep să apară poezii ale unor poeți români precum Mihai Eminescu sau George Coșbuc, se intensifică interesul
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
cîteva volume din literatura română, printre care o antologie de povestiri ale unor autori contemporani intitulată Stratení v Balkánii ( Pierduți în Balcania), selecționată și prefațată de Libu�a Vajdová, și romanul Noaptea de Sânziene de Mircea Eliade (traducere: Jana Páleníková), cunoscut publicului slovac și prin lucrările sale din domeniul istoriei religiilor. De un succes neașteptat s-a bucurat comedia clasică O scrisoare pierdută, pusă pe scenă la Teatrul Malá scéna din Bratislava în stagiunea 1997-99, interpretată de spectatori ca o satiră
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
instituție prea puțin susținută de autorități, dar respectată de specialiști și de opinia publică. La conducerea ei se află, încă de la înființare, Ana Blandiana, o mare poetă și, în același timp, o conștiință a societății românești. Alți oameni de valoare, cunoscuți pentru realizările lor profesionale și curajul opiniei, o secondează ca vicepreședinți: Lucia Hossu Longin, Nicolae Noica, Romulus Rusan, Aurelian Trișcu. Postul de director executiv este deținut de Gheorghe Arvunescu, iar cel de secretar științific de Ioana Boca. Din comitetul director
Lupta cu amnezia by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12201_a_13526]