1,802 matches
-
veche așezare românească, azi făcând parte din comuna Brâncovenești. Documentar, așezarea este pomenită încă din jurul anului 1169, împreună cu alte localități, unele dispărute, sub denumirea de Zakalus, cuprinzând în acele timpuri, patru gospodării. O reîntâlnim amintită în anul 1228, într-o danie a regelui, sub denumirea de Zakal. În schimb, din anul 1319, localitatea este pomenită sub forma de Magiar Zakal (Săcalu Unguresc), în 1332 este pomenit un ,saccerdos de Duabus Ecclesis”, în 1334 preotul Iacob achită dijma de doi groși, în
Biserica de lemn din Săcalu de Pădure () [Corola-website/Science/311432_a_312761]
-
al Episcopiei Romanului. Un document al vremii menționează că hramul mânăstirii era sărbătorit a doua zi după Rusalii la sărbătoarea Sfintei Treimi. Între 1840 - 1844 se ridică biserica din cărămidă și clopotnița. De-a lungul timpului bucurându-se de numeroase danii, schitul își sporește atât obștea cât și averile. În 1860 schitul (legea secularizării averilor bisericești) se desființează, maicile fiind trimise la mânăstirile Adam, Agapia și Văratec, rămânând 12 monahii (cele foarte bătrâne) în chiliile lor. Sub păstorirea marelui cărturar și
Mănăstirea Buciumeni (Galați) () [Corola-website/Science/312339_a_313668]
-
este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Cârțișoara, județul Sibiu. Mânăstirea Cârțișoara, cu hramul "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" este atestată de prin jurul anilor 1400, cu prilejul unor danii făcute de domnitorul Țării Românești, Mircea cel Bătrîn (1386-1418). Acesta a fost un mare domnitor din istoria României, apărător al hotarelor țării în fața invaziei otomane de la sud de Dunăre, dar și apărător al credinței ortodoxe. Se cunoaște că acest voievod
Mănăstirea Cârțișoara () [Corola-website/Science/312351_a_313680]
-
închinată și „Sfântului Marelui Mucenic Procopie”, a cărui pomenire se prăznuiește în ziua de 8 iulie. După sfințirea capelei, credincioșii din împrejurimi au început să vină și mai des și au început să doneze pentru ridicarea noii biserici. Astfel in daniile pe care Tânărul Alexie Nedici le-a strâns, încep lucrările la zidirea mănăstirii. Banii nefiind suficienți însă pentru proiectele pe care le avea tânărul Alexie Nedici, acesta pornește spre Viena cu scopul de a aduna fonduri pentru mănăstire. Se întoarce
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
Gavanu are un istoric ce începe - după unele date - din anul 1707, printr-un lăcaș monahal aflat în "Fundul Găvanului" între două izvoare în punctul numit "„La Lăstuni”". Terenul (poieni și păduri) pe care a fost construită prima biserică, reprezintă danie a lui Moise Ignat Beșliu de pe vremea episcopului Damaschin (cărturar și animator al Tiparniței Episcopiei Buzăului). Într-un inventar care datează însă din 1863, anul menționat al întemeierii este însă 1708. Mai târziu din cauza frecventelor stricăciuni provocate de ape, schitul
Mănăstirea Găvanu () [Corola-website/Science/312440_a_313769]
-
de un mijloc obișnuit de cotropire a domnilor fanarioți, dăruiește vistiernicului său lordache Roset Roznovanu "tot ocolul locului Vrancei de la ținutul Putnei, ce este cu sate pe dânsul" sub pretext că "au rămas din vechile vremi dreapta moșie domnească nedată danie nimănui". Vrâncenii nu au izbutit decât cu prețul a mari cheltuieli materiale să facă dovada că Vrancea nu era pământ domnesc, ci o regiune de țărănime liberă, mai veche decât însuși descălecatul țării. Conform documentelor, atât Constantin Ipsilanti, cât și
Comuna Bârsești, Vrancea () [Corola-website/Science/310930_a_312259]
-
Partenie, care arăta în anii 1640 că mănăstirea "„fiind veche și uitată de mulți ani și de tot stricată"", Matei Basarab "„au ridicat-o din temelie cu multă cheltuială și strădanie și au înnoit-o cu multe sfinte vase și danii mișcătoare"". Biserica mănăstirii a fost și ea reconstruită din temelii în anul 1653 de marele vornic Preda Brâncoveanu. La patru ani de la terminarea lucrărilor, Paul de Alep, în vizită la mănăstire, nota că: "„Biserica de aici, în vechea sa formă
Mănăstirea Gura Motrului () [Corola-website/Science/310958_a_312287]
-
Piatra de mormânt găsită aici arată că nu au fost reînhumate în Biserica din Reuseni, cum voia să facă Ștefan cel Mare. În anul 1868 s-a acoperit biserica cu șindrilă, iar în 1906 s-a acoperit cu tablă prin dania credincioșilor. În secolul al XIX-lea a fost construit și un turn clopotniță din lemn. În ceea ce privește interiorul bisericii, a rămas același, nesuferind nici o schimbare: fără pictură și cu ornament frumos. În anul 1843 s-a refăcut iconostasul, s-a podit
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Reuseni () [Corola-website/Science/309554_a_310883]
-
începutul secolului al XV-lea în „Scaunul filial al Tălmaciului”, unitate administrativă a sașilor transilvăneni din „Scaunul Sibiului” și mai apoi din Universitatea Săsească până în anul 1876. Prima atestare documentară a satului — 22 mai 1443 — se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken — Racovița de astăzi. Fiind localitate de frontieră, satul a fost asimilat de timpuriu în unitățile de plăieși și pușcași
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
epoca bronzului au fost descoperite de-a lungul timpului și adunate de către familia de preoți Florianu după 1855, dar s-au pierdut o dată cu dispariția familiei din sat. Prima atestare documentară a satului — 22 mai 1443 — se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului, precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken — Racovița de astăzi — ceea ce arată că până la această dată localitatea constituia proprietatea coroanei maghiare. Anul 1443 a coincis cu
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
edificiul adăpostește "Muzeul Prima Școală Românească", sub conducerea filologului Vasile Oltean. Vechii șcheieni, care practicau un negoț de larg răsunet cu Moldova și Muntenia, dar care ajunseseră să străbată Levantul, Balcanii până departe în Siria și Egipt, au protejat prin danii lăcașul de cultură și învățătură, care astăzi a devenit "Muzeul Prima Școală Românească". Cele aproximativ 4.000 cărți vechi și peste 30.000 documente precum și numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaștere a
Prima școală românească () [Corola-website/Science/310078_a_311407]
-
zilele lui la anul 7021 (=1513), luna lui octombrie 14, la veșnicile locașuri"". Celelalte pietre aparțin familiei Racoviță și datează din secolul al XVII-lea, cei înmormântați aici fiind decedați în perioada 1664-1685. Hatmanul Nicolae Racoviță, care a făcut unele danii bisericii, a fost considerat ctitor și, prin urmare, șase dintre membrii familiei sale au fost înmormântați în pronaos, lângă mormântul Doamnei Nastasia. Cei șase membri ai familiei Racoviță înmormântați în biserică sunt: marele logofăt Eftodie Cehan Racoviță (d. 15 decembrie
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
în nordul Ungariei.. Intervalul de timp probabil în care Ștefan cel Mare a luat în stăpânire Ciceul și Cetatea de Baltă este 1486-1490 deși nu trebuie exclusă posibilitatea unei date anterioare, chiar din 1474. Ambele domenii au făcut obiectul unei danii de la regele ungar Matia Corvinul către domnitor și constituiau posesiuni feudale ale acestuia din urmă și nicidecum o extensie a teritoriului Moldovei. A. Rusu contestă tradiția istoriografică conform căreia scopul daniei era compensarea pierderii de către Ștefan a Chiliei și Cetății
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
chiar din 1474. Ambele domenii au făcut obiectul unei danii de la regele ungar Matia Corvinul către domnitor și constituiau posesiuni feudale ale acestuia din urmă și nicidecum o extensie a teritoriului Moldovei. A. Rusu contestă tradiția istoriografică conform căreia scopul daniei era compensarea pierderii de către Ștefan a Chiliei și Cetății albe. Este mult mai pertinentă destinația de refugiu, de loc de azil, în cazul unei pierderi a tronului. O asemenea practică este de altfel bine atestată între Regatul Ungar și principii
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
în două pisanii de pe tâmpla iconostasului. Se poate că aceasta s-a împlinit cu ocazia unor reparații. Lucrările de reparație sunt sugerate de lemnul mesei moșilor de sub streașina de nord, care a fost datat din 1764. De asemenea, mai multe danii de carte și icoane au fost făcute în aceași perioadă subliniind efortul ctitoricesc al obștei de a înoi spațiul de cult. Altarul a fost pictat în 1800, conform inscripției de pe dosul peretelui iconostasului: ""Acest oltariu din mâna de Nicolai Famochevici
Biserica de lemn din Sârbi Susani () [Corola-website/Science/309176_a_310505]
-
nu era terminată. În 1816 Safta Bogdan, și fiica sa Casandra Costache, au dăruit schitului moșia Ciorăni, situată pe valea Bârladului în vecinătatea satului Sârbi, două sălașe de țigani, niște dughene din Iași și 500 lei. Schitul a mai primit danii, de la Pantelimon Smântână din Costești, cinci stînjeni de pământ situați lîngă moșia Ciorăni. Schitul s-a bucurat și de mărinimia unor Domnitori ai Moldovei astfel că în anul 1817, domnitorul Scarlat Callimachi, a scutit schitul de plata dărilor cuvenite pentru
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
încă se mai afla în 1654 la Tismana reprezenta un dar al lui Sigismund pentru Nicodim. De asemenea, regele ungur a acordat în mai multe rânduri privilegii speciale pentru călugării de la mănăstirile Vodița și Tismana și le-a întărit acestora daniile din Serbia. Nicodim se stinge din viață în 26 decembrie 1406 și este înmormântat în pridvorul mănăstirii Tismana. Moaștele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au dispărut fără urmă. Se presupune că acum sunt la Mitropolia
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
ajutat și în momentul zidirii, zece sate românești din Serbia. Acestea erau: Trei Poduri, zis "Tri Brodi", Hanovți, Drajevți, "Crușevița" cu Duhovți, Isvorți, "Barici", "Bichini", "Ponicva" și Poporate, cele evidențiate existând și astăzi între cetatea dunăreană Golubăț și râul Pek. Dania este reînnoită de fiul cneazului sârb, Ștefan Lazarevici, în 1406, și mai apoi de către Sigismund de Luxemburg al Ungariei, în 1428. Însă în cel din urmă caz, regele întărește alte cinci sate (în loc de zece), aflate mai la apus, din cauză că pierduse
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
că la începutul domniei lui Radu I Banatul de Severin (cu tot cu mănăstirea Vodița, deci) se afla în mâinile ungurilor. În documentele lui Dan I și cele timpurii semnate de Mircea cel Bătrân este pomenită doar Tismana, iar din vechile ei danii de la Vladislav Vlaicu lipsesc „gălețile de grâu de la satul lui Costea”. Acestea vor reapărea după ce Mircea își extinde controlul asupra Banatului de Severin. Așadar, Nicodim începe să caute un loc pentru a întemeia o nouă mănăstire. În acest scop vizitează
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
aleagă ca necropolă Mănăstirea Probota în loc de Putna, ceea ce a provocat protestele putnenilor, care ""au lătrat mult" și l-au blestemat pe fostul mitropolit. Mănăstirea Probota a beneficiat de o atenție deosebită din partea domnitorului Petru Rareș. Acesta i-a întărit toate daniile mai vechi pe care le primise Biserica "Sf. Nicolae" din Poiana Siretului, adăugându-i sate noi și înzestrând-o cu odoare de preț. Ctitoria rareșiană a devenit necropolă voievodală. În septembrie 1546, domnitorul Petru Rareș a fost înmormântat în biserica
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
fiind colectate oase de animale, carbune de lemn,așchii și unelte din cremene toate acestea datînd din perioada tîrzie a paleoliticului. Prima atestare documentară a satului Gura Căinarului apare la 20 august 1588, cînd voievodul Moldovei, Petru Șchiopul, îi făcuse danie lui Andrei hatman și pîrcălab de Suceava un rînd de sate din lunca Răutului, inclusiv Nemteni și Căinărești din preajma rîului, inclusiv un preot și cîțiva băjenari din Țara Leșească. Pe atunci siliștea avea o bisericuță de lemn acoperită cu stuf
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]
-
numele moșierului Medvedev, care era pan, din polonezi. Pînă azi se mai păstrează aici un toponim Panskaia Storona (Partea Panului). Nici prima, nici cea de-a doua legendă nu au un suport temeinic, deoarece există un document istoric domnesc, de danie, semnat pe 1 aug. 1432, prin care Ilie Voievod îi dăruiește boierului său Isaia mai multe sate, printre care figurează și Medveja. La început aici au trăit români, lucru demonstrat și de multe toponime locale: Lîngă Odaie, Burtosul, Planul Popii
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
Hlina. Mai apoi cei care s-au stabilit cu traiul aici i-au zis Hlina/Hlinaia. Pe 12 aprilie 1620, satul sub numele de „satul lui Costea Buceac” este pentru prima dată amintit de către domnitorul Gașpar Grațiani, care ea făcut danie acest sat lui Costea Buceac, care era mare Vornic de Țara de Jos. Satul mai este amintit și ca punct pe hotar pe valea Racovățului, în 1664 cînd domnitorul Gheorghe Duca întărește o mărturie hotarnică a sat. Ocăuți din Ținutul
Hlinaia, Edineț () [Corola-website/Science/305166_a_306495]
-
În ambele legende ce conțin elemente factologice reale, găsim trei elemente: omul, pădurea și barda. Din documente mai aflăm câteva date, care menționează despre vânzarea și cumpărarea unor moșii. De exemplu, în 1644 era întărit lui Neniul Vornic o gloată, danie ce a primit Hrizea și soția lui Vambula (sora lui Ienachi Postelnic) două sate pe Botna - Ulmeni și Diaseni. Primii răzeși din Bardar au fost frații Tonu. În 1796 bărdărenii încep construcția unei biserici din lemn cu hramul Sf. Nicolae
Bardar, Ialoveni () [Corola-website/Science/305183_a_306512]
-
boierilor noștri sluga noastră Toader velic vatag și Ionaș și frate-său Ihnat și Grozav și s-au jăluit noao cu mare jalobă și cu multe mărturii și cu megieși dinspre împrejur, zicînd, că diresurile ce au avut ei de danie de la Alexandru Vodă pe un loc pustiu la Ciulucul cel mare la fîntîna Ciobanilor, la gura pîrîului adînc și cu loc de moară în Ciulucul cel mare și cu loc de prisacă la Frasini, ce să cheamă acum satul la
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]