4,078 matches
-
două microromane, alcătuiesc această densă carte ce pare la ultima filă a se fi alcătuit pe sute de pagini, simplă iluzie, am zice optică, în ideea că există, într-adevăr, lupe care măresc un text, așa cum altele, sus ridicate, ar depărta rândurile de priviri, ca pe niște tărâmuri îndepărtate. Două nuvele în câte nouă capitole, simetrice, două personaje ce dau, fiecare, câte un titlu: Comisionarul și Arhivarul, profesii atât de depărtate lumii computerului și a sateliților interstelari de astăzi, cum și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu toată candoarea. Alteori ne jucam de-a ascunsul. Aci tehnica era complicată. Stând "de vorbă", la un moment oarecare băgam de seamă că e cuprinsă de o neliniște. Înțelegeam: voia să se ascundă. Mă ridicam de pe scaun și mă depărtam câțiva pași. Când mă întorceam, o găseam cu plapuma peste cap: se ascunsese. Eu o căutam prin toată odaia: "Da unde-i oare Adela? Unde s-a ascuns Adela?" Și numai când nu se mai putea ținea de râs și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
suficient de sașii ca acest fapt să fie menționat, în context cu ideea că ar fi trebuit să stai mult și bine pe gânduri înainte de a-i dori să fie mai drepți, sau mai adânci, sau mai căprui, sau mai depărtați unul de altul.“ (Poate c-ar fi bine să ne oprim o clipă ca să ne tragem răsuflarea.) De fapt (sincer, fără nici o intenție de ha, ha!), descrierea de mai sus nu seamănă deloc cu ochii lui Seymour. Ochii lui erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
facă un spirit de glumă. „Aveți grijă, să nu construiți zidul imitând „Turnul din Pisa...!!” arâtă el cu capul către sticlele de vin golite. Simțind pierderea memoriei și În mod deosebit echilibrul vertical, fără a mai scoate o vorbă, se depărtă făcându-le cu mâna În semn de rămas bun. Pe jumătate leșinat, abordă un taximetru și după câteva secunde de gândire, indică adresa prietenei sale. Capul Îi vijâia permanent, iar În partea posterioară, creerul mic suporta mii de clopote ce
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Judecând Însă lucrurile la rece, debarcarea plănuită În peninsula Balcanică nu a mai fost necesară din două motive. Neutralitatea Turciei opținută cu greu de diplomația americană, precum și rolul major al României În desfășurarea ulterioară a ostilităților...!! Dacă România nu se depărta de noi, era timp suficient ca arma „Atomică” să fie perfectată iar În cazul acesta, altul ar fi fost sensul istoriei...!!!” „Totuși, trebue să recunoaștem - atinse Tony Pavone coarda sensibilă a discuției - debarcarea Aliaților În Normandia a fost dincolo de orice
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
prefăcu a nu Înțelege meditația. Îi făcu totuși o recomandare. „Dacă aveți timp și bani faceți o excursie În Franța ori În America. Acolo urmează neapărat să consultați un doctor specializat În radiații electromagnetice. Atât și nimic mai mult...!!” Se depărtă de procuratură, timorat, pierdut În nemărginita lui durere, Încercând să analizeze la rece ultimele cuvinte ale procurorului. Era limpede. Acesta Îi dăduse un sfat Înțelept cu suficiente semnificații. Dar dacă procurorul Îl considerase dereglat mintal și Își bătea joc de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nu părăsise câmpul de șmecherii, de tragere pe sfoară a celor creduli. Se strecură cu precauție și observând nimic care să-i atragă atenția, Tony Pavone stăpân pe situație, evident vrăjit de puterea miraculoasă pe care o generează banii, se depărtă de locul primejdios, abordând Calea Victoriei către Începutul străzii. Mergea agale, făurind tot felul de planuri a zilelor ce vor urma, iar În dreptul magazinului Romarta Femeilor se opri. O mică surpriză oferită fetei va fi bine venită. După ce se roti prin
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ți pierzi vremea cu boarfa asta? Dacă n’are acte, la Închisoare cu ea...!” Bănuind complotul ce se punea la cale Împotriva ei și, profitând de o neatenție a acestora fata o luă la fugă. Caralii o priviră cum se depărtează, apoi unul dintre ei scoase fluerul, suflând În el cu așa o forță, alarmând toată lumea, după care urlă cu gura lui bine hrănită de către stăpânii lui, cât putu de tare. “Prinde-ți hoața. Puneți mâna pe ea...!!” Făcându-se părtași
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dacă nu mă Înșel, ești favorizat...?!” „Fiecare cu norocul lui...” - monologă Mingoti. „Sunt extrem de grăbit. Am avut trecere pe aici, ce să fac, nu am rezistat tentației de-a saluta vechii prieteni. La revedere...” Tony Pavone Îl privi cum se depărtează, apoi după câteva momente de cumpănă Îl strigă. „Cer scuze, dacă te mai rețin puțin...! Cum să Încep. Sunt tare necăjit mă Mingoti...! Sper să-ți aduci aminte, așa-i? De câte ori ai avut nevoie de ajutorul meu l’ai primit
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Îndrăzni să nu-ți administreze ani grei de Închisoare și poate chiar, pedeapsa capitală. Pe scurt, te voi strivi ca pe o gânganie. Puțină răbdare...!” „Dreptatea e de partea mea. Nu mie frică...!!” - Îi strigă el privindu-l cum se depărtează. De data asta mințise. Îi era frică...! Făcând o retrospectivă a suferințelor Îndurate În ce-i doi ani de Închisoare, iar acum În perspectiva Întoarcerii În acel sinistru loc al groazei și mai ales al foamei, Îl cuprinse fiori de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
La fel cum se gândea și la Antonina, soția lui. Din câte știa el, uriașul mormânt nu mai fusese niciodată atins. Cel din care el Însuși, zgâriind cu unghiile țărâna, Împingând cadavrele, ieșise sufocat de sânge și de care se depărtase târându-se pe burtă. Așa că o asemenea preocupare era de așteptat. Acum Margotte tăia ceapă Într-un castron. Ceva de mâncare. Viața În celulele ca niște picături luminate Își continua manifestările. Sărmanul Ussher În acel avion pe aeroportul din Cincinnati
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
plec. Să stau aici e curată nebunie. Te rog. Ia-i pur și simplu aparatul. Ia-l. Asta o să-i oprească. Atunci, arătosul Eisen, ridicând din umeri, rânjind, Încovoindu-și umerii și eliberându-i din strânsoarea hainei de doc, se depărtă de Sammler ca și cum făcea ceva foarte amuzant la cererea specială a acestuia. Își suflecă mâneca brațului drept. Părul Închis la culoare era des. Apoi, apucând mai din scurt mânerele genții de postav, o roti În aer și cu mare avânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
am văzut cum un angajat de pe Heathrow a întrebat doi oameni foarte grași care se aflau la check in unde merg amândoi. Cei doi grași nu erau din întâmplare un cuplu și sugestia că ar fi fost i-a panicat. Depărtându-se unul de altul, amândoi au țipat într-un glas: „Nu suntem împreună!“. Le-am înțeles groaza. Chiar și eu cu Jennifer cădeam câteodată pradă unei conștiințe a impresiei pe care o produceam noi două împreună. Separat, treceam fiecare neobservate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
umărul stâng luni îți tot vorbeam despre cum s-au fisurat toate vasele și tu ești o mare pitică în care apa își învață undele ca și cum căluți de apă fosforescenți și-ar trage trăsura spre capăt îți spun dilara, te depărtezi rănile noastre sunt în coridă se adâncesc prin pielea taurului negru sângele e doar intensitatea durerii în soare mi-ai spune pe o limbă germanică rece până când lumea s-ar insinua între noi ca o pânză deasă de molii să
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să rostești ceva neinteresant. Stătusem prea mult printre tineri care credeau că lumea-i a lor dacă beau un pahar de alcool. Dese ori mă trezeam că fac flotări sau genuflexiuni, așa, doar ca să nu-mi ies din formă, îmi depărtam picioarele până la limita durerii, visând că într-o zi voi sta în șpagat ca VanDamme. Știam câteva mișcări pe care le tot repetam, punând pe pumn sau pe picior toată forța pe care reușeam să o adun, imaginându-mi că
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
distanței dintre oameni! O intimitate sans-frontière. Inserție, 2004. România, în calitatea ei de viitor județ Botoșani al Evropei (cel puțin pentru o vreme), începe să aibă autostrăzi. Partea de democrație a biosferei va rămâne pitulată pe undeva, în cotloane virgine, depărtate de trasee europene Glisez, iartă-mă, Mircea!, dar n-am cum. În Dania nu a mers o observatoare destrupată, a treia oamă, ca să zic așa. Ajung imediat și la beci. Nu ți-am spus niciodată, dar eu dau bani aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la facultate, afară de fetițe, pileală și săpat gropi. E fain că ai asta în cap, aspectul ludic. În anul I, și eu am avut o viață mai aventuroasă: tatonări destul de inocente de altfel, despre o viață mai boemă și mai depărtată de remote-controlul adolescenței. Apoi m-am împrietenit cu Adi și am devenit sobră: seminarii, bibliografii, hai, câte un whist și câte un chefuleț mititel și decent. De fapt, la mine, vârful de sarcină în materie de „destrăbălare” a fost atins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ca să poată trăi. La vremea aceea nu aveau încă apă curentă. Între 1995 și 1996 a fost pace. Jowida s-a dus iarăși la universitatea ajunsă însă la acea vreme o ruină. A ținut cursuri între ziduri fumegânde. Dresda lor, depărtată de a noastră. Cămașa mai aproape decât haina. Și acum se face școală în ruine. Educația se mută complet primăvara și vara, fiindcă iarna îngheață și studenții, și profesorii. Nu au cu ce încălzi nici măcar o singură încăpere. Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
descoperi, va trebui să descopăr acolo, în toate câte îndeobște se trec cu vederea, esențialitatea acestei lumi. Cineva trecu pe lângă mine și mă salută. Răspunsei respectuos, fără să deslușesc, în lumina înaltelor felinare, cine era anume. Îl privii cum se depărta. Apoi o auzii pe Keti: „Ești cu adevărat judecător?” - „Da, Keti, de acum un an; erai lângă mine când am depus jurământul. Nu se poate să nu-ți aduci aminte. Degeaba zâmbești”. - „Nu zâmbesc că ești judecător, îmi spuse, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a joacă. - „E bustul lui Cezar, explic. Tu nu știi cine a fost Cezar; a trăit cu două mii și ceva de ani în urmă.” - „De ce-l ții aici?” păru să mă întrebe acum când se trezi ca din somn și depărtându-se de piedestal se așeză pe labele dinapoi și începu să ne privească, alternativ; avea din nou urechile ridicate; se petrecea în el o nedumerire. Îl întrerupsei brusc, bătând din palme - știutul nostru consemn. - E timpul de culcare, Rex! El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care fusesem dimineața, în sufrageria cu o masă ovală maro-închis, o vitrină oarecare cu bibelouri ieftine, afară de două din ele părând mai răsărite. Pe jos un covor bej cu desene confundabile în amurgul ce stăpânea odaia. Ea aprinse lumina, care depărtă pe loc distanțele dintre noi și aruncă în altă realitate mobila și covorul. - Doamnă, vreau să vă rog ceva... ceva care să rămână între noi pentru totdeauna. - Da, domnule judecător! Era vădit emoționată, se vedea în privirea ei ușor derutată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
inundă odaia într-o lumină caldă, defuncta semăna uimitor, câteva clipe - în veșnicia în care intrase -, cu Keti. Geneza era atât de imprimată în asemănarea ce mi se dezvăluia că nu putui suporta; întorsei capul. Simțeam că mă sufoc. Mă depărtai, prezența mea trecu; anonimă pe lângă cele câteva femei și un bărbat care stăteau pe scaunele înșirate, lângă pereți. M-am rugat pentru ea și pentru Keti, apoi, amintindu-mi, adăugai rugii pe tânărul sicilian la care nu mai gândea nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înainte. „Și totuși, când mă gândesc...” Vorbirea i se opri brusc de prezența fizică, nespus de apropiată a judecătorului. Își ridică brațele, vru să spună ceva ce nu mai spusese vreodată, dar când aproape să-i atingă umerii el se depărtă; ea rosti foarte încet: „Ce tânăr sunteți... Vă iubesc! Se neliniști câteva clipe, nu de cuvintele rostite, ci de efluviile ce le mânară la suprafață. Nu auzi nici un răspuns, ochii îi deveniră mari, el stătea nemișcat, părea de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născând o bucurie secretă. Câțiva trecători; apoi, pe caldarâmul micului bulevard se auziră strigând la intervale aproape egale, cu voce răgușită: - Pământ de flori!... Pământ de flori!” Căruța înainta încet depărtându-se până ce zgomotul roților pe pietrele cubice ale caldarâmului nu se mai auziră. Era duminică; mâncai ceva pregătit de doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pământ de flori... Pământ de flori! În urechi îmi răsuna vocea căruțașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață, la movila singuratică, și zise încet, dând din cap: Da, aici a fost... Apoi oftă lung, își puse calul în trap liniștit și ne cufundarăm în pâclele tăcute, ne depărtarăm de hanul Boului, prin melancolia toamnei. Povestiri, 1904 Hanul boului a fost publicată mai întâi în Pagini alese, nr. 18 (21) din 16 februarie 1903. Este pentru prima dată când apare tema hanului, recurentă la Sadoveanu. H. Sanielevici a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]