14,288 matches
-
numere: Astăzi soarele a traversat peste biserică ca o lumină de far. Astăzi Dumnezeu și-a cumpărat lanternă să cerceteze ruinele. Peste mine nu a trecut Dumnezeu pesemne, m-a confundat cu vreo movilă de pământ sau cu vreo piatră desprinsă de pe versant. "Petrele se roagă mai ceva ca oamenii", spunea mămuța. Inimă de piatră, Doamne, zidește întru mine să nu-mi rătăcească sângele în nelegiuire! Cu o movilă de pământ, posibil, m-a confundat. Furnicile răscolesc mușuroaie sub piele, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de cal și a votcă ieftină ce vrea de la mine? Spune-mi, de ce plânge, Dumnezeule, băbuța asta îmbrăcată ca o Sfântă Vineri în postul Paștelui și ce ascunde noaptea în sân? Chipul ei blând, din care tomnatica poveste s-a desprins și bătrânul cu buzunarele întoarse pe dos, moșul ce-și peticește rănile de gloanțe cu frunze de brusture, de ce mă cheamă la ei? Miroase a tranșee mâlită de cer, supraviețuirea de unul singur mă înspăimântă. Dumnezeule, de ce atâta neglijență sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
textului în care se configurează "paradigma tiranului"18, cu însușirile sale mai mult înnăscute decît dobîndite. Conținutul paradigmatic al istoriei înseși incită spiritul lui Machiavelli și atunci cînd scrie Discorsi. Plecînd de la istorie, sînt construite modele care refuză apoi istoricitatea. Desprinse de istorie, ele circulă ca atare, ubicuitatea conferindu-le valoarea de paradigmă și apartenență la filosofia istoriei. Structura cărții e reductibilă la analiză (exemple), sinteză (discurs), analiză, sinteză etc. În imitarea oamenilor mari, gînditorul florentin propune selecție și creativitate personală
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
argumentarea privind populația un factor pozitiv de creștere. Trăind transformările provocate de revoluția industrială și emergența capitalismului industrial, clasicii liberali propun o explicație științifică asupra forțelor ce guvernează funcționarea și dezvoltarea activității economice. Propunând primele analize veritabile asupra creșterii, ei desprind tendințele pe termen lung la care duce jocul acestor forțe și, printre ele, creșterea populației și progresul tehnic. Creșterea economică poate întâlni obstacole care-o fac să ajungă la o stare de stagnare, dar acumularea și investiția productivă a unei
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
nu este posibil să se facă abstracție de alte nevoi sociale de acoperit (educație, sănătate și asumarea răspunderii dependenței, cf. capitolul VII). Având în vedere reformele deja începute, tendința este mai curând să se scoată profit din creștere pentru a desprinde pensiile din venitul mediu al celor în activitate. Într-adevăr, indexarea pensiilor în funcție de prețuri, și nu de salarii sau de productivitatea medie, le face să evolueze mai puțin repede decât creșterea generală. Unii, cu sindicaliștii în frunte, mizează pe câștigurile
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
poate fi brun, iar eu mi-l Închipui blond. Nici o Încurcătură: el Își poate duce liniștit pigmentul mai departe, că și eu Îi voi păstra blondețea În memorie. Mai greu e, ca În orice Împrejurare, cu femeile. CÎnd ele se desprind din neant, deci cînd Își fac simțită dintr-odată prezența, Înfățișarea le este pictată dinlăuntru, vocea e cea care le-o iluminează, cuvîntul. Dacă se Întîmplă ca interlocutoarea să mă Încînte, ea mi se arată pe retina din adînc... Dar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
așa fel ca un singur strop de cerneală să ajungă În despicătura din capătul peniței și să rămînă În aer, gata să cadă. Dar nu cădea, ci se-ncli na doar a picurare pînă-l plimbam eu prin lumină ca să scînteieze. Se desprindea În cele din urmă și picura pe bancă, pe caiet ori pe podea, uneori chiar Înapoi În călimară. Preț adevărat avea numărul de clipe cît, ținîndu-se de vîrful peniței ca de o geană, rămînea lacrima albastră În soare, uneori mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mai stabiliseră două familii de evrei și, la margine, un pîlc de țigani. Era o așezare de cîmpie netedă ca tabla mesei, cu ulițe largi, nisipoase, trasate geometric ca două cruci cu brațele orizontale unite. Din aceste drumuri, se mai desprindeau cîteva ulicioare lăturalnice. Ploile lăsau În urmă un noroi atît de cleios, că oamenii găsiseră cu cale să Întindă pe trotuare niște scînduri ce se Îmbucau la capete și pe care se putea merge Încălțat În zi de sărbătoare. Alergînd
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
datorau frică și respect. Mătușa cu regretul și cu nostalgia se poto lea, vinul spumega În pahare cu ajutorul apei minerale Borsec, Bodoc sau Buziaș (un leu și cinci bani sticla de-un litru, eti chetă galbenă cu roșu, ușor de desprins cu puțină apă), iar vinul acela se bea de regulă după heringi la butoi, cu ceapă tocată mărunt. Clădirea primăriei din Rătești se uita la lume cu o față deschisă, de culoarea argilei gata de modelat. Avea forma literei L.
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Înclinat În stînga tocmai din cauza ochiului drept care vedea mai bine. Îmi corectam mereu poziția capului În oglinda mai Înaltă decît mine, neputînd să spun că, În ținuta corectă, eram mai la largul meu. Cu rozul acela al camerei, mă simțeam desprins de tot ce era În jur, culoarea asta nu o regăseam nici pe afară, nici În restul casei. De aici, dintre mobilele roz, intrai În altă Încăpere prelungă, de folos pentru te miri ce, pentru bucătărie de iarnă, bunăoară, de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Bicazului. Am urcat spre nord pe lîngă barajul Izvorul Muntelui, iar mai sus, pe malul Bistriței, ne-am oprit ca să coborîm la rîu. Povesteam În mașină de toate cînd, Înainte de Vatra Dornei, am simțit că din proteza de sticlă se desprinde o așchie. În scurt timp, ochiul acela decorativ s-a destrămat În mici fîșii, ceea ce nu credeam că e cu putință cu sticla. Ea m-a liniștit:— Nu putea să reziste o veșnicie. Nu-i nimic, n-ai să-ți
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
astea ce facem? Sper că nu vrei să le păstrezi ca amintire, le aruncăm. Pune-le În șervețelul ăsta! Am Înțeles Încă o dată, dacă mai era nevoie, că minunea asta de femeie, orice mi s-ar Întîmpla, nu se va desprinde de mine. Ochiul de sticlă a ajuns În pubelă, așa cum globul ocular originar sfîrșise În urmă cu vreo cincizeci de ani la canal. Nu pot să uit din anii aceia de demult brazii imenși din curtea clinicii de oftalmologie din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
acolo și, pînă astăzi, nu se poate spune că n-a avut dreptate. Dar, În timp ce șogorul se Întorcea acasă lîngă ai lui, ai mei se despărțeau definitiv de ținutul Sătmarului. Mă sileau și pe mine Într-un fel să mă desprind de acele locuri, fiindcă era de presupus că numai evenimente deosebite și interese aparte mă vor mai abate pe acolo. Unchii, mătușile și verii nu aveau șansa de a forma un magnet suficient de puternic. Rămînea fără-ndoială astrul de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
țiganul lămurit, arătînd cu mîna spre nori. — Da, da, chiar așa, frățioare, sănătate! Prin nori avea să ne poarte a doua zi un avion Rombac spre Orly. Era În ziua de 25 octombrie 1992. Călătoria de nuntă la Paris se desprinde direct din poveștile cu boierii și domnițele secolului al XIX-lea. De data asta era vorba de un cadou din partea unui Înger protector cu numele de Yvonne, o evreică născută În Egipt, cu cetățenie elvețiană, dar lu crînd În Franța
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de gnosticii împliniți. Iuda, ca toate ființele din eonul sublunar, nu va avea niciodată acces în casa contemplată. El va trebui să se mulțumească, spune Isus, cu rolul de al treisprezecelea eon, căpetenie a lumii inferioare (p. 46). Concluzia se desprinde ușor. Din datele apocrifei rezultă că Iuda beneficiază, într-adevăr, de o poziție privilegiată, dar la un nivel inferior, în universul sublunar. De asemenea, el se află „mai presus” de ceilalți apostoli, dar, încă o dată, nu pentru că ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu a doua. Am avut prima viziune șde fapt, „am văzut primul vis”ț pe când învățam să scriu, iar pe a doua chiar înainte de a mă însura cu mama ta” (LXXXIII, 2). Primul vis-viziune înfățișează un cataclism cosmic: cerul se desprinde și cade peste pământ, iar acesta din urmă se prăbușește în abis; munții se ciocnesc între ei, la fel dealurile și copacii. Urmează rugăciunea lui Enoh către Dumnezeu, pentru ca acesta să se îndure și să cruțe măcar o părticică din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în negura pădurii. De la un timp, ceața începu să murmure. La început, ca un vaiet, apoi vaietul se stinse în cuvinte, cuvintele urcară în strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de ceață și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a ajuns în fugă, speriat ca vai de lume ; rândul trecut, i-a venit în minte s-o ajute pe mămica ta să te pieptene, s-a încurcat în părul tău, și n-a mai stat pe gânduri, s-a desprins cum a putut, a lăsat ceva din razele lui acolo și pe-aci ți-e drumul... știi, de atunci îți strălucește așa perișorul din creștet, de parcă-i de aur... e tare curios mititelul și bun, bun... e cel mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
strălucitoare că zăpada, apoi lumina ei urcă în trupul bărbatului și, așa, învăluiți amândoi în lumină, stătură o clipă și ajunse până la mine miros de ploaie și iarbă curată, de rouă și flori, mirosul soarelui de dimineață... Primul care se desprinse fu copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a lungit, s-a lipit de celelalte două și masa era gata, lustruită și parcă făcută dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Dac-aș fi putut să plâng, mi-ar mai fi trecut și ciuda, și durerea am văzut eu că așa fac oamenii când... nu știu ce să mai facă. Or, eu chiar că nu mai știam ce să fac. M-aș fi desprins de pe talpa sandalei, dar cădeam tot pe piatră. Și m-aș fi uscat așa, în pustiu, aiurea. Măcar în buzunarul acela sărac și întunecos era tot pustiu, da' măcar stăteam la umbră... stăteam și așteptam. Sigur că nu m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
o piatră de mormânt" îi veni în minte și simiți fiori de gheață-n spate... Chiar se făcuse frig. Acum, sora ei stătea, așa, cu ochii țintă nu mai plângea, doar suspina din când în când... "De parcă i s-ar desprinde sufletul" își spuse. O mângâie ușor pe păr... părul, mândria și frumusețea surioarei ei... auriu-roșcat ca și al ei, dar lung, ondulat și greu, o învăluia ca o mantie parfumată... Da, mai păstra încă parfumul... parfumul atât de puternic, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Spunea mereu, de parcă dormea cu ochii deschiși: "Moare... moare"... dar eu știam că a doua zi El avea să meargă în Ierusalim și toată mulțimea se pregătea să-l încoroneze rege... În sfârșit, se făcu ziuă. Soră-mea s-a desprins din brațe, m-a mângâiat pe obraz și a ieșit în lumina zilei. Din ușă mi-a strigat : "Uite cu ce mă duc eu să-L întâmpin"; în mâna ei strălucea alb, parfumat, un crin cum nu mai văzusem niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
brațe, dar de sus se aude vocea blândă, cu reverb) Eu nu pot da viață, dar Fiul Meu, poate. Caută-L pe El și cheamă-L ! Copilul : Unde să-L caut ? Și cum Îl cheamă pe Fiul Tău ? ( Femeia se desprinde din îmbrățișarea copilului și atinge cu degetul pieptul copilului) Vocea blândă, cu reverb: Aici, aici... Ascultă-ți inima : cu fiecare bătaie, șoptește numele Lui... Ascultă: I-sus, I-sus, I-sus... (se pronunță imitând bătăile inimii) Dar să știi : el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la gură și rămâne așa, uitându-se la el. Tânărul se ridică, întinde brațele spre ea, o ajută să se ridice, trec în spatele candelei, ținându-se de mâini. Tânărul : Mamă, sunt eu. Am venit uite-mă, eu sunt ! Mama (își desprinde mâinile, se dă înapoi de spaimă) : Nu se poate sa fii tu... e un zeu căruia tocmai i s-a făcut milă de mine și a venit... Cum să fii tu ?! Tânărul: Un zeu ar fi luat chipul băiatului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
da curs rugăminții domniilor voastre... Odată cu ultimul cuvânt, a zăngănit zăvor greu În chingile lui de fier și, cu scârțâit bătrân, poarta a Început să se miște... Din deschizătura ei a apărut Întâi un baston. Apoi, cu pas greu, s-a desprins făptură de haiduc: plete colilii și mustață bogată, pălărie cu bor larg și cămașă albă. Pantalonul, bine strunit În chimir lat, sfârșea În cizme cu carâmb Înalt, frumos vălurit... Când a ajuns mai aproape de musafiri, omul a ridicat privirea, și-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]