2,185 matches
-
moarte, plecase de acasă fără să ia toți banii adunați! Ar fi vrut să-l implore pe medic, să-i promită dublu decît ceruse, să-i jure că-n jumătate de ceas va fi înapoi cu toți banii, dar, spre deznădejdea lui, acesta dispăruse. Rămas singur în sala de așteptare, Mihai a căzut pradă amintirii tuturor cazurilor de deces la naștere despre care auzise în ultima vreme. Iar dacă Ana ar fi pățit ceva, primul vinovat s-ar fi considerat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
spatele de calorifer, acoperită cu pătura pînă peste genunchi, în camera garsonierei al cărei confort nu mai era cinci, ci unul de lux, dat de căldura din interior, Mihai a auzit-o exclamînd: "Doamne!... Și cînd te gîndești că între deznădejde și fericire nu-i decît un pas..." Peste cîteva clipe, adîncindu-și privirea în pahar, Tamara a murmurat: Da, un pas, dar pe care trebuie să ai puterea să-1 faci..." Și tot ea a înviorat atmosfera, întinzîndu-i mîna: "Te rog! Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
mă! strigă Lie, schimbînd brusc subiectul. Ea m-a căutat. Violeta... murmură Mihai, înțelegînd că a roșit puternic. Pe-o șampanie că nu știi ce-a ajuns! se înflăcărează prietenul. Directoarea unui combinat de confecții. Liuță face un gest de deznădejde, apoi rîde puțin, semn că cedează: Deci ai aflat... Mihai povestește de vizita celor două delegate. Nu știam de unde mi-e cunoscută doamna mai în vîrstă... surîde el. De fapt, nu i-am recunoscut decît privirea ochii aceia verzi... Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
toți cei care dau seama de problemele planetei în totalitatea ei. Eliade este un homo planetarius, un "semădău", cel care dă seama de tot ce e spirit pe Terra. Un homo planetarius este și Cioran, de vreme ce dă seama de toate deznădejdile lumii. În tinerețe nu era decât în condiția jalei românești, deci a unei singure forme a deznădejdii. Dacă ar fi continuat să foreze în jalea românească, până la a-i găsi acel "întru" al ei, în care să se poată recunoaște
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
semădău", cel care dă seama de tot ce e spirit pe Terra. Un homo planetarius este și Cioran, de vreme ce dă seama de toate deznădejdile lumii. În tinerețe nu era decât în condiția jalei românești, deci a unei singure forme a deznădejdii. Dacă ar fi continuat să foreze în jalea românească, până la a-i găsi acel "întru" al ei, în care să se poată recunoaște până și japonezul, atunci ar fi obținut universalul în varianta lui clasică, prin idiomatic. Recunosc că, vorbind
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
posibil, în jos și nu i-a văzut pe oameni decât de la nivelul genunchilor. Asta a mers, până când un refugiat bosniac a încercat să îi vândă un număr din Big Issue expirat. Instantaneu, a fost lovită de un val de deznădejde. Și a urmat ceva și mai rău - chiar de la doctorul McDevitt. —Cum te înțelegi cu Prozac-ul? întrebă el. —Bine. Vă rog, domnule, spus ea cu un zâmbet slab, pot să mai iau? —Efecte secundare? —Doar niște greață și frisoane. — Pofta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
conștiința liberă a unui neam întreg (p. 103). Protagonistul din Cei șapte în fața Tebei corespunde profilului eroului tragic imaginat de Alice Voinescu. De la început, Eteocle respinge lamentația corului de femei și își îndeamnă concetățenii să lupte împotriva naturii pasive a deznădejdii (p. 112). Adept al eroismului bărbătesc în fața resemnării feminine, el este omul cel nou care prin act își salvează eul din valurile pătimirii (p. 113). Supus blestemului aruncat de Oedip asupra fiilor săi meniți să se ucidă reciproc, Eteocle organizează
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
până la capăt, spiritul detectiv și rațiocinant oedipian folosește întrebările, puse martorilor la crimă și la abandonarea sa în pruncie, ca instrumentele care-l vor duce spre adevărul cel de nesuportat (p. 144). Într-un flux și reflux de speranțe și deznădejdi, el trece prin stări extreme care arată precarul echilibru al condiției umane (p. 145). Suferind de o fascinație a propriei taine (p. 146), își continuă ancheta până la catastrofă. Destinul crud, dar nu absurd îi arată celui mai inteligent muritor nimicnicia
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
un calcul inspirat. Nimeni nu știe diferenția rațional unul de celălalt. Dar simțim cu toții căldura dureroasă a răului și răceala extatică a binelui. Dualismul lor transpune în lumea valorilor un altul mai adînc: nevinovăție și cunoaștere. Ceea ce deosebește remușcarea de deznădejde, de ură sau de groază este o înduioșare, un patetic al incurabilului. Sânt atâți oameni pe care îi separă de moarte doar nostalgia ei! În aceasta, moartea își creează din viață o oglindă pentru a se putea admira. Poezia nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la acțiune. Unul trăiește uitarea (și asta e politica); celălalt o caută (și asta-i singurătatea). O filozofie a conștiinței nu poate sfârși decât într-una a uitării. Un om care practică o viață întreagă luciditatea ajunge un clasic al deznădejdii. Femeia ce privește spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate. Ochii melancolici te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, și setea de impalpabil pe care ți-o satisface funebrul și parfumatul lor azur te împiedică să mai fii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neterminabil, de infinit vulgar. O însănătoșire ce nu se mai gată... Plictiseala? O convalescență incurabilă. Viața, în sensul ei pozitiv, este o ordine a posibilului, o cădere în viitor. Câte ferestre îi deschizi spre acesta, atâta cantitate de posibil realizezi. Deznădejdea, dimpotrivă, este negația posibilului și de aceea a vieții. Mai mult. Ea este intensitate absolută perpendiculară pe Nimic. Ceva e pozitiv când are o legătură lăuntrică cu viitorul, când crește spre el. Întru cât viața tinde spre un plin temporal
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
posibilului și de aceea a vieții. Mai mult. Ea este intensitate absolută perpendiculară pe Nimic. Ceva e pozitiv când are o legătură lăuntrică cu viitorul, când crește spre el. Întru cât viața tinde spre un plin temporal, ea se împlinește. Deznădejdea crescând în sine, intensitatea ei e un posibil fără viitor, o negativitate, o înfundătură în flăcări. Când ai ajuns însă să deschizi ferestre disperării, atunci viața - năpădită de sine însăși - pare o grație dezlănțuită și un clocot de zâmbete. " Vulpile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o lume care tinde spre ceva, sîntem siliți să fim până în marginile noastre. De s-ar găsi vreun muritor să-mi dovedească prezența unui sens absolut, să-mi demonstreze o etică imanentă devenirii - mi-aș pierde mințile de remușcare și deznădejde. Când ți-ai risipit viața mîngîindu-te în inutila trecere, în vicleșugurile devenirii, când ai suferit pătimaș în aparențe - Absolutul te îmbolnăvește. Hotărât lucru! Viața nu poate avea un rost. Sau dacă are, va trebui să-l ascundă de vrea să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea. În îmbrățișări, senzația de fericire și de nefericire te chinuie într-o sfârșeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet. Din buze emană o dulceață mortală, inundând marginile firii și înecîndu-te într-o deznădejde de paradis. Niciodată moartea nu pare mai învăluitoare ca în preajma dezamăgirii erotice. Dragostea-i un înec, o scufundare în ființă și în neființă. Căci orice voluptate e o împlinire și o stingere. Doar iubind poți bănui cum autodistrugerea este baza
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al vieții - un înger canibal. Nimic nu poate fi redus la unitate. Haosul pândește lumea la toate colțurile. Contradicția nu e numai sensul vieții, dar și al morții. Orice act este identic tuturor celorlalte. Nu există nici nădejde și nici deznădejde, ci toate sânt deodată. Mori trăind și trăind mori. Absolutul este simultaneitate: amurguri, lacrimi, muguri, bestii și roze; toate înoată în beția indistinctului. Ah! singurătățile pline - cu senzația de Dumnezeu în transă - și-n care ești gelos pe tine însuți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
individuație, aș vrea să mă odihnesc de mine. Și cum mi-aș prăfui inima în depărtări, ca din urmele de sânge să lingă șerpii însetați de otravă - și vipere încîrligîndu-se în creier și sugând idei după idei, târâtoare îmbătate de deznădejde! Prăbușiți-vă, tăriilor, nu veți avea ce mai turti! Căci aștrii se învîrt în univers ca ouă clocite, ale căror emanații toți trandafirii raiului nu le vor acoperi. Putea-voi să-mi sfărâm gândurile de propria mea umbră? Dracii de-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ca-n zîmbet? Adâncimea iubirii se măsoară după potențialul de singurătate și care-și află expresia într-o nuanță de fatal, prezentă în gesturi, vorbe și suspine. Înclinația inimii înspre a nu fi acordă dragostei o seriozitate mai gravă decât deznădejdii. Pe când aceasta ne închide accesul spre viitor, azvîrlindu-ne fără scăpare în dezastrul pur al timpului, iubirea amestecă lipsa de speranțe cu o ispită de fericire unică. Deznădejdea-i o înfundătură furioasă, un ireparabil năvalnic, o exasperare a imposibilului, pe când iubirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Înclinația inimii înspre a nu fi acordă dragostei o seriozitate mai gravă decât deznădejdii. Pe când aceasta ne închide accesul spre viitor, azvîrlindu-ne fără scăpare în dezastrul pur al timpului, iubirea amestecă lipsa de speranțe cu o ispită de fericire unică. Deznădejdea-i o înfundătură furioasă, un ireparabil năvalnic, o exasperare a imposibilului, pe când iubirea-i o deznădejde înspre viitor, deschisă fericirii. Până și faptul de a bea apă este un act religios. Absolutul se desfată și-n ultimul firicel de iarbă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ne închide accesul spre viitor, azvîrlindu-ne fără scăpare în dezastrul pur al timpului, iubirea amestecă lipsa de speranțe cu o ispită de fericire unică. Deznădejdea-i o înfundătură furioasă, un ireparabil năvalnic, o exasperare a imposibilului, pe când iubirea-i o deznădejde înspre viitor, deschisă fericirii. Până și faptul de a bea apă este un act religios. Absolutul se desfată și-n ultimul firicel de iarbă. Absolutul și Vidul... Unde nu-i Dumnezeu? Unde nu-i Dumnezeu și Nimicul? Deznădejdea-i o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-i o deznădejde înspre viitor, deschisă fericirii. Până și faptul de a bea apă este un act religios. Absolutul se desfată și-n ultimul firicel de iarbă. Absolutul și Vidul... Unde nu-i Dumnezeu? Unde nu-i Dumnezeu și Nimicul? Deznădejdea-i o vitalitate a Neantului... Teologia n-a putut lămuri până acum cine e mai singur: Dumnezeu sau omul. A venit poezia. Și-am înțeles că-i omul... Revelația subită a irealității, când, prins de panică, îți vine să te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nemângâiată în care Adam, proaspăt izgonit din rai, și-a dat seama de nemăsuratul pierderii și de nesfârșitul pierzaniei ce-l așteaptă. Nu reedităm cu toții - în cursul viețuirii - iluminarea deznădăjduită a acelei nemiloase clipe? Moștenirea primului om este lumina întîii deznădejdi. Când stelele se vor preschimba-n pumnale și inima-mi va zbura spre ele, toate laolaltă n-o vor sfâșia până într-atît ca mâhnirea să nu-și descrie, pe albastrul boltelor, dâra ei răzvrătită. Aș vrea să pier în fiecare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
va respira la marginea lui, istoria s-a încheiat. Și asta-i adevărata istorie. Suspendarea devenirii în absolutul conștiinței. În sufletul omului nu va mai avea loc nici o credință. Vom fi prea maturi pentru idealuri. Atâta vreme cât ne mai agățăm de deznădejdi și de iluzii, sîntem iremediabil oameni. Aproape nici unul n-am reușit să stăm drepți în fața lumii și a nimicului. Sîntem oameni, infinit oameni: căci nu simțim încă nevoia de suferință? A fi "muritor" înseamnă a nu putea respira fără setea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și dezbinat de viață, cu timpul alb al plictiselii? Nu iubești muzica decât pe litoralul vieții. Cu Wagner asiști atunci la o ceremonie a clarobscurului, la o cosmogonie a sufletului, iar cu Mozart la florile Paradisului visând alte ceruri. Orice deznădejde este un ultimatum lui Dumnezeu. Neurastenia-i la om ceea ce-i divinitatea la Dumnezeu. Gândurile o șterg din lume, iar simțurile o iau razna spre cer. Unde fuge mintea, de mă-mbăt de lipsa mea, de lipsa mea și-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un viciu dinlăuntrul căruia totul ne poate fi scuzat sau un abuz față de care totul e legitimat. Sau că, prin Dumnezeu nemaiaparținând pământului, orice crimă în lume ne poate fi iertată. Unui credincios nimic nu trebuie să-i scape: scârba, deznădejdea, moartea. Oamenii cad spre cer; căci Dumnezeu e un abis privit de jos. Revelația subită: a ști tot și fiorul care-i urmează: a nu mai ști încotro. Deodată, gândurile au despletit universul și ochii s-au oprit în zăcămintele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
răsplată atât de înaltă! Mi-am pierdut urma printre îngeri? Fă să nu mă mai întîlnesc nicicând cu mine. Ajută-mă să-mi înec duhul în raiul simțurilor, smintite de cer! Omul n-are drept să se creadă pierdut, atâta vreme cât deznădejdea îi oferă încă distrugerea voluptuoasă în Dumnezeu. O dată ce dorințele devin spumoase, ajungi să trăiești prin consimțirea dată fiecărei clipe. Silit să-ți acorzi ție existența, mărești spațiul dintre tine și lume în repetarea neîncetată a străduinței. Timpului apucat de streche
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]