2,118 matches
-
și pe Dumnezeu...” (III, 259). Să ne amintim ce se întâmpla cu muzica lui Bach, care-l făcea pe Cioran să spună că Dumnezeu este, chiar dacă nu este. De altfel, Cioran mărturisește într-un loc că nu crede decât în deznădejdile care duc la Dumnezeu: „Deznădejdea care nu duce la Dumnezeu, care nu se lovește de ele, nu e o deznădejde adevărată. Deznădejdea este aproape totuna cu rugăciunea, e în orice caz sămânța oricărei rugăciuni” (II, 295). La el, deznădejdea e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Să ne amintim ce se întâmpla cu muzica lui Bach, care-l făcea pe Cioran să spună că Dumnezeu este, chiar dacă nu este. De altfel, Cioran mărturisește într-un loc că nu crede decât în deznădejdile care duc la Dumnezeu: „Deznădejdea care nu duce la Dumnezeu, care nu se lovește de ele, nu e o deznădejde adevărată. Deznădejdea este aproape totuna cu rugăciunea, e în orice caz sămânța oricărei rugăciuni” (II, 295). La el, deznădejdea e legată chiar de neputința de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să spună că Dumnezeu este, chiar dacă nu este. De altfel, Cioran mărturisește într-un loc că nu crede decât în deznădejdile care duc la Dumnezeu: „Deznădejdea care nu duce la Dumnezeu, care nu se lovește de ele, nu e o deznădejde adevărată. Deznădejdea este aproape totuna cu rugăciunea, e în orice caz sămânța oricărei rugăciuni” (II, 295). La el, deznădejdea e legată chiar de neputința de a-l găsi pe Dumnezeu, de sentimentul vidului. Strigă la un moment dat: „Puteri ale
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că Dumnezeu este, chiar dacă nu este. De altfel, Cioran mărturisește într-un loc că nu crede decât în deznădejdile care duc la Dumnezeu: „Deznădejdea care nu duce la Dumnezeu, care nu se lovește de ele, nu e o deznădejde adevărată. Deznădejdea este aproape totuna cu rugăciunea, e în orice caz sămânța oricărei rugăciuni” (II, 295). La el, deznădejdea e legată chiar de neputința de a-l găsi pe Dumnezeu, de sentimentul vidului. Strigă la un moment dat: „Puteri ale cerului! Tânjesc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în deznădejdile care duc la Dumnezeu: „Deznădejdea care nu duce la Dumnezeu, care nu se lovește de ele, nu e o deznădejde adevărată. Deznădejdea este aproape totuna cu rugăciunea, e în orice caz sămânța oricărei rugăciuni” (II, 295). La el, deznădejdea e legată chiar de neputința de a-l găsi pe Dumnezeu, de sentimentul vidului. Strigă la un moment dat: „Puteri ale cerului! Tânjesc după vremea când puteați fi invocate, când strigătul nu răsuna în vid, când vidul însuși încă nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nevoia de modele a adolescenței, nu-i decît un ghem de ipocrizii, lașități, prejudecăți. În intervențiile abrupte ale "ereticului" în blugi e și indignare și amărăciune. Exploziile lui verbale mărturiseau o sfîșiere adîncă, de unde stă să izbucnească un strigăt de deznădejde. Cearta sporește în intensitate, iritarea crește, cînd, deodată, se aud în perete ciocănituri imperative, tot mai insistente ciocănituri. Sub această teroare fonică, nervozitatea celor de față, pătrunsă de fiori de teamă, deviază în anxietate. Spațiul concretitudinii care îi conține este
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
din ocupanți, îi presează pe ceilalți care, în final, îi vor invita la dans pe ceilalți "vecini".) Mașina de vînt Poveste populară în două stări, cîteva renunțări și trei avertismente Constantin Popa: O mașinărie de produs furtuni ale fricii, ale deznădejdii și de pierdere a identității Măștile absurdului După o "uvertură" în tonuri prețios-poematice (per parcurs mai pîlpîie inflexiuni de lirism oarecum artificios), sugerînd un eteric ceremonial al iubirii, în piesa " Mașina de vînt" sîntem conduși, printr-o suită de replici
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Cronometru Romeo” pe care îl purta tot timpul în buzunarul de la pieptul reverindei, cu verighetă și având coroniță de aur la câțiva dinți în gură. Faptul că va pleca la închisoare cu ceasul de buzunar ne va provoca o mare deznădejde mai târziu, după cum voi relata în continuare. In ceea ce privește banii, nu știu ce s-a întâmplat cu ei. Cât despre verigheta sau dinții de aur, acesteau au dispărut fără urmă, tatăl meu la eliberare nu le-a mai avut. Vasile Manea
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
ales un copil. Era în anul 1958, eram în clasa a IV-a, tatăl meu era închis și s-a îmbolnăvit și mama mea. Eram, pur și simplu, mama și cei 3 copii mai mici, în situația să murim de deznădejde, de boală și de foame (fratele cel mare era muncitor în orașul Stalin unde plecase de acasă să-și piardă urma de fiu de deținut politic). Mama mea a avut o tumoră în burtă și a fost operată de urgență
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
de toate felurile, nu puteai să ai încredere în ele. Auzeam ba că au mai fost arestați alții, ba că unora li s-ar mai da drumul. Despre tatăl meu însă nimic. Pe mama mea o cuprinsese la un moment deznădejdea, credea că tatăl meu este mort. Mai ales că la plecare suferea de un ulcer gastric și avea și niște dureri foarte puternice de spate, pentru care făcea tratament. In cazul mamei mele, singurele speranțe de a mai fi în
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
buzunar marca “Cronometru Romeo” și acest fapt este consemnat în data de 31 ianuarie, după cum se vede din chitanța nr.279 și Inventarul Nr.44/1. Faptul că a plecat la închisoare cu ceasul de buzunar ne-a provocat marea deznădejde de mai târziu, despre care am povestit deja. In cazul tatălui meu, după arestare, au urmat anchetele la Tecuci și Galați. Ancheta era prevestită de sunetul zăvoarelor celulelor care se trăgeau și al pașilor pe dalele de piatră. Când auzea
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
din lagărul morții și desființarea lui... Ca din senin parcă venită, bucuria plecării era umbrită de teama că ne vor duce în Rusia...Dacă ne duc în Rusia, de acolo nu mai venim acasă. Pe acolo ne vor rămâne oasele. Deznădejdea plutea pe aripile morții. Freamătul bucuriei era diminuat de cel al fricii de deportare. Ne gândeam cu toții în tăcere la acel: — “Pohod na Sibir.” Drumul spre Periprava este cel cunoscut cu vagonul: Acolo, în ordinea apelului ne urcam în vagoane
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
va întâmpla ceva și la noi în țară. La Tecuci fiind, fratele meu a venit din oraș și ne-a spus că a văzut scris pe trenuri în gară cuvintele: ”Ceaușescule cel prost, Lasă pâinea cum a fost”. Ca urmare deznădejdea oamenilor era așa de mare încât dispăruse frica. Când întrezăream o mică speranță că și la noi în țară s-ar putea schimba ceva, mulți prieteni erau foarte sceptici iar unii dintre ei chiar spuneau cu tristețe că Dumnezeu ne-
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Cu buzele tale de fecioară/ căutând să-mi aspire fluturele răsuflării". Sentimentul morții este surprins în ipostaza luptei dintre viață și moarte, indiferent dacă gesticulația liniilor de acțiune cuprinde universul, ca în "Surâsul Hiroșimei" sau coboară în interiorul eului luptând cu deznădejde teribilă și solemnă ca în "Elegia pentru floarea secerată" 1 Din dialogul lăuntric proiectat pe cele două coordonate, cel general al umanității și cel biografic, se desprinde "Surâsul peste noapte", care poartă în el mesajul de lumină, în numele căruia poetul întreține
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Sărbătorile zilnice" (1961), poeta, așa cum mărturisește, trăiește simultan toate vârstele: copilăria, adolescența și tinerețea. Devine însă, pe parcurs, retorică și imaginile create nu ne mai înfioară: "Dacă las să se adune tristețea cu alta,/ Vezi crescând deodată/ cu trunchiul impunător, deznădejdea sinteza și încununarea". Cu timpul, Nina Cassian va cânta tot mai frecvent toamna ca simbol al sfârșitului unei vârste. Toamnele ei, cu sunete, parcă, de orgă, sunt senine și somptuoase "ca decadența unui imperiu". Face portretul lui Bach, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-o în "viața lumii" (cum ar zice Miron Costin). "Olt bine meriți tu, poporul meu, atâta rău ți s-a tot dat mereu/ Ca și altădată". Apare obsesiv ideea că lumea stă sub semnul calvarului, o negură de dor și deznădejde cuprinde lumea, un Hristos străin urcă Golgota, fântâna se spânzură de cumpenele ei, din hornul casei iese bălegar în loc de fum; întregul univers stă sub semnul secetei. Lumea parcă se află când înainte, când după potop, peste tot mustesc seve, neutre
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de la o femeie mai mult decât ceea ce are cu adevărat frumos. Să te ferești de amăgeală. Dacă-ți place numai glezna unei femei, să nu te consideri obligat să-i adori și vocea și inteligența... [...] ALTA (a mers până la capătul deznădejdii și e acum ca o statuă a durerii care a izbutit să articuleze gânduri... dar acestea nu mai vin din jocul minții, ci din lumina de dincolo de lucruri a unei inimi mereu sfâșiate): Vă voi lăsa singuri... Voi doi... Unul
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
variantă a piesei Unchiul Vanea, Duhul pădurii (text asupra căruia regizorii nu se opresc niciodată). A scris și vorbit mult despre Anton Pavlovici. Și-n cazul marelui dramaturg rus a găsit idei noi, proaspete, acroșante: "Toate sfîrșiturile cehoviene afectate de deznădejdea încrederii, dezleagă începutul comedie... FINALUL start al destinului. ...Amenințarea stă în ființe normale și-n faptele zilnice. Se trag focuri de armă și moartea nu vine. Sinuciderea stîrnește hazul. Pleznesc nervii biciuiți de clipele lucide ale constatării. Și totuși, zahărul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
amară, dar înțeleaptă înțelegere a existenței și timpului prezent, cu acea adâncă înțelepciune cu care tac stepele și apele adânci. Cehovian somatic, putând oricând să lepede bagheta dirijorală pentru a asuma partitura și fizionomia unui personaj din simfonia dramatică a deznădejdii ruse și a spleen-ului universal. Dacă nu i-aș cunoaște solida, întinsa cultură, aș fi tentat să spun că-l înțelege și transpune scenic visceral pe Anton Pavlovici, atât de cehoviene îi sunt montările. Aș putea argumenta cu oricare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pământesc construiau un miracol. Nu l-am văzut în viața mea pe Victor Ștrengaru atât de strălucitor și atât de dureros de adevărat. La un moment dat, cu globul pământesc în mână, pe care îl învârtea, Sizwe Ștrengaru își striga deznădejdea dar și iluziile, iar iluziile erau mai puternice. Era întuneric, doar un spot lumina globul obiect al iluziei (adică avem în mână lumea întreagă) și o parte din chipul răvășit al actorului. Țin minte, asta o să-l surprindă poate pe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Cu tălpile în noroi, pentru ei desprinderea rămâne pe un soclu pe care niciodată nu-l vor atinge. Dezorientați, nici nu știu măcar dacă să mai spere, captivi în propriile lor temeri, sufocați de obsesii [...] Disperare, tristețe, tragism nesfârșit și deznădejde sunt elementele universului de viață în care obsesia a sfredelit miezul, i-a acaparat seva, instalându-și definitiv cangrena. Universul caragialian pe alocuri grotesc își găsește înfățișarea din perspectivă personal-regizorală în scena cheie a bâlciului, atunci când un nebun (schilod psihic
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
În toate aceste cazuri indiferența față de ceilalți contează într-un sens foarte clar și precis al termenului: e vorba de acea nepăsare grea, uneori vecină cu nesimțirea, care se "traduce" în nefericire, în forme diverse de manifestare ale suferinței și deznădejdii, în simțământul nerecunoștinței, al trădării sau, deloc la sfârșit, în sentimentul că ești, ca ființă umană pur și simplu, desființat, redus la zero. Formula înțeleaptă din limbajul moral comun "indiferența ucide" tocmai un atare conținut plin de înțelesuri grave, semnalează
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
bis, acea poveste nr. 2 care izvorăște din orice poveste adevărată, se va compune numai din tăcere. Curios lucru tăcerea, stare cu multe înțelesuri. Înseamnă uneori a minți. Alteori a afirma (negând sau refuzând de a nega). Mai înseamnă și deznădejde totală, renunțarea absolută, a lăsa lucrurile în voia lor, a te încrede în ele ca în singura cale de limpezire, de liberare, de regăsire de sine; dar este încă și un fel de înțelepciune... Ion Caramitru Iancu și Valeria Seciu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de spații scenice suprapuse, colțuroase, aspre, cu zone copleșite de umbre negre, mistuitoare, propice dramelor incomunicabilității și conjugale; starea de depresiune e agravată de o dominantă morală (triunghiul conjugal, patima înavuțirii); mediul e de o monotonie aparent-mediocră, aici melancolia devine deznădejde și plictisul suferință; totul e înecat în ceață, praf, vârtejuri de zăpadă, șuvoaie de negru, alb, albastru, violet, galben. Natura este expresia unei dezorganizări sufletești, a unei nevroze, spațiul este infinit, de o tristețe armonioasă, parcă ar fi un gol
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
chiar de lanțurile sale, este un moment de emoționantă teatralitate. Clarence disperă și încetează orice împotrivire abia în clipa în care află că ucigașii au fost trimiși de propriu său frate, Richard. Dar își păstrează întreaga noblețe până și în deznădejde, îndemnându-și asasinii să-și facă "datoria". Un moment de mare frumusețe în interpretarea lui Stephen Tagne, care a reușit să suprindă nuanțele de blândețe, forță, mânie, lașitate și disperare. Câteva cuvinte despre aspectele plastice ale montării. Majoritatea spectatorilor au
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]