4,884 matches
-
Artaud, Emil Cioran, Tzara, Paulhan ș.a. Decisiv pentru direcția pe care o vor lua preocupările sale literare și filosofice, contactul cu Șestov îl conduce spre convingerea că, între Atena și Ierusalim, între rațiune și credință, nu există compromis posibil. Devine discipolul lui Șestov, căruia îi face cunoscută atitudinea cititorului francez printr-o serie de articole plasate mai ales în „Cahiers du Sud”, ca și în „Revue philosophique”, „Les Nouvelles littéraires” ș.a. Va reuni câteva dintre contribuțiile asupra filosofilor contemporani în La
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
colectiv? Dar voi reveni imediat asupra modalității de a pune În practică o asemenea metodologie. Un concept central care ar putea fi folosit În analiza anarhetipurilor este cel elaborat de W.R. Bion, un psihanalist din a treia generație, un discipol al Melaniei Klein. Este vorba de conceptul de atenție liber-flotantă. Bion spunea că psihanalistul, În momentul În care ascultă ceea ce Îi spune pacientul, trebuie să-și reprime orice tendință de a interpreta freudian, jungian, kleinian sau În orice alt fel
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În Critica rațiunii pure, potrivit căreia sensibilitatea și intelectul ar putea avea o rădăcină comună 3, stipulând nici mai mult, nici mai puțin decât autosuficiența facultății imaginative. Să ne oprim o clipă asupra diferenței deja sensibile dintre maestrul filosof și discipolul ce se dorea antropolog. Pentru primul, e oarecum necesar ca imaginația să fie sau productivă, Însă ca facultate transcendentală (oferind așadar schemele celor douăsprezece categorii ale intelectului), sau reproductivă, ca facultate a cogniției empirice (schematizând sub concepte); faptul că imaginația
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În treacăt că o atare proclamare a politicului ca și caz normativ al socialului rămâne Întru câtva abuzivă, În măsura În care, lărgind excesiv conceptul de politic, Îl face inoperant. O memorie socială Într-un volum cu un manifest conținut antiindividualist, Maurice Halbwachs, discipol al lui Durkheim, crede, În La mémoire collective, că nu există memorie individuală, așa Încât avem nevoie de amintirile altor oameni pentru a le corela cu ale noastre. O asemenea aserțiune, excesivă În latura ei contestatară la adresa individualității, dar consonantă cu
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
spune. Deci e anihilat acel contact autentic cu istoria, cu alte realități culturale. A doua valență a sintagmei generație fără memorie, sugerată de Întrebarea finală a textului, este caracterul benefic al uitării și responsabilitatea pe care o au maeștrii față de discipoli, profesorii față de studenții cărora le determină un mod de gândire, de abordare a literaturii și istoriei. Influența covârșitoare a unui curs bun Începe de la selecția temelor propuse pentru discuție. În acest sens, nu mă pot plânge de faptul că la
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
literaturii (1926), reluată și dezvoltată în La Science de la littérature (I-II, 1928-1929) și Dialoguri filosofice. Integralismul (1929). Inițial, D. jura pe modelul Maiorescu, „conducătorul literar al marii epocii Eminescu-Creangă-Caragiale”, personalitate de care fusese „pătruns poate mai mult decât toți discipolii”. Prin Maiorescu s-a orientat spre Kant, Hegel, Schopenhauer, Vischer, pentru a ajunge la un sistem propriu ce preconiza purismul estetic absolut - un frumos în descendență ideală platoniciană -, „tot atât de universal și obiectiv, neschimbător și adevărat ca și adevărul”. În esență
DRAGOMIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
și pentru promovarea valorii estetice a operelor, recunoscând, nu o dată, rolul lui T. Maiorescu, respinge ideologia politică a curentului, considerată cauza pentru care junimismul nu s-a transformat într-o amplă mișcare literar-artistică (Idealurile sociale și arta). În schimb, pe discipolii lui Maiorescu (P.P. Negulescu, D. Evolceanu, M. Dragomirescu) îi trata de sus, ca pe niște „critici volintiri”. E de remarcat că prozatorii și poeții adunați în jurul revistei „Contemporanul” sunt menționați, uneori elogios, cu epitete încurajatoare, numai în articole de sinteză
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
jurământului. Meșterul însuși participă la săvârșirea crudului ritual, menit să asigure durabilitate zidurilor. Terminată, biserica impresionează prin frumusețea ei, mărind totodată orgoliul domnitorului. Pentru năzuința lor de a zidi altă mănăstire „Mult mai luminoasă/ Și mult mai frumoasă”, meșterul și discipolii săi sunt condamnați la pieire. Asemenea legendarului Dedal, Manole plăsmuiește aripi de șindrilă și încearcă să zboare. El se prăbușește însă la poalele mănăstirii, preschimbându-se într-un izvor „Cu apă curată,/ Trecută prin piatră,/ Cu lacrimi sărate,/ De Caplea
MESTERUL MANOLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
în 1906 și prezentat în „Mercure de France” și „Le Thyrse”. Încearcă să impună piesa Le Fou? pe scena franceză. Frecventează boema pariziană, cafenelele Vachette, Closerie des Lilas. Prezintă Institutului Franței un memoriu despre propagarea luminii în vid. Prin strădaniile discipolilor M. începe să fie recunoscut. Volumul Flori sacre (1912) este prezentat de E. Lovinescu în „Convorbiri literare”. Cenaclul macedonskian va fi frecventat de tânăra generație de scriitori impusă în preajma primului război mondial sau imediat după: Ștefan Petică, Ion Pillat, Gala
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
prin excelență lirică, autobiografică: el se caută pe sine și confesiunea dezvăluie obsesii și reprimări esențiale. Rememorarea se întoarce ades spre siluetele și umbrele copilăriei, văzută în lumina unui conservatorism aristocratic, idilic și patriarhal (pe care îl va impune proza discipolului său, Duiliu Zamfirescu). Firul epic este aproape inexistent. Descripția, tabloul formează nucleul central. Din experiența poemului în proză autorul reține paralelismul sintactic și orchestrarea frazei, iar din simbolism - metafora animistă, transpoziția de senzații, infuzia sentimentului în peisaj, jocul nuanțelor, sugestia
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
Activitatea exegetică din această perioadă se face simțită și atunci când Augustin reia polemica împotriva maniheanului Adimantus (Contra Adimantum): în acest tratat explică, printr-o confruntare de texte, aparentele contradicții dintre Vechiul și Noul Testament (Adimantus fusese unul dintre cei mai importanți discipoli ai lui Mani). Bibliografie. Ediții: CSEL 84, 1, 1971 (J. Divjak); Despre minciună, trad. și introd. de M. Bettetini, Rusconi, Milano 1994. 6. Episcopul din Hippona și doctrina creștină Această intensă activitate de predicator și de exeget, care era asociată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și el își făcuse cunoscute ideile și la Cartagina, Augustin nu s-a hotărât să le respingă imediat. La problema pelagianismului în general ne-am referit în paginile ???-???. Doctrinele lui Pelagius au fost însă răspândite imediat de Celestius, prietenul și discipolul său, care a început fără nici o ezitare să repună în discuție semnificația botezului și, mai ales, să nege necesitatea acestuia pentru copii: ei, într-adevăr, nu erau atinși de nici un păcat, dat fiind că nu erau afectați de cel originar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
repertoriile adecvate. Bibliografie: P. Courcelle, Histoire littéraire des grandes invasions germaniques, Et. Augustiniennes, Paris, 1964; E.A. Thompson, Il cristianesimo e i barbari del Nord, în vol. colectiv, Il conflitto tra paganesimo e cristianesimo nel secolo IV, cit., pp. 65-88. I. DISCIPOLII LUI AUGUSTIN Am reunit sub acest titlu generic pe toți scriitorii care, pornind de la învățătura lui Augustin, cum au făcut Quodvultdeus și Orosius, sau, mai precis, de la polemica sa antipelagiană, ca Prosperus și alții, au inițiat, în prima jumătate a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prima sesiune a conciliului din Efes în 431, cealaltă în 432 lui Vitale și Tonanțiu, doi spanioli, el explică aici doctrina ortodoxă a unității celor două naturi în Persoana lui Cristos. 1. Orosius Este fără îndoială cel mai cunoscut dintre discipolii lui Augustin, chiar dacă, așa cum vom vedea, numai în foarte mică măsură poate fi considerat astfel. Orosius s-a bucurat însă de o foarte mare faimă în Evul Mediu, când a fost considerat istoricul creștin prin excelență. Într-adevăr, narațiunile sale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prezentate, fie ele și menționate în treacăt, scrierea prevestește punctele de interes ale Evului Mediu. Bibliografie. Ediții: SChr 218-219, 1975 (A. Tranoy). II. SCRIITORII DIN AFRICA VANDALICĂ Am prezentat mai sus o serie de literați pe care i-am numit „discipolii lui Augustin” și nu putem trece cu vederea faptul că acești scriitori, care declarau limpede că sunt continuatori ai învățăturii marelui episcop din Hippona pe care au și popularizat-o, adesea chiar în opoziție cu alții, în regiunile din Imperiul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în decembrie 484, pentru că din cele scrise rezultă că e vorba despre o perioadă de persecuții. Ultimul capitol al operei care relatează chiar moartea regelui Uneric nu e autentic. În prolog, scriitorul se adresează unui destinatar bine cunoscut, prieten și discipol al lui Diadoc din Fotice și îi oferă, așa cum îi fusese comandat, istoria evenimentelor din Africa pentru a fi reelaborată. Această persoană ar putea fi episcopul Eugeniu care se dusese la Cartagina în urma intervenției împăratului Zenon pe lângă regele vandal pentru ca să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adresată prietenului său Salonius, fiul lui Euherie, care îl întreabă de ce s-a apucat de scris. Într-adevăr, Salvian abia încheiase prima sa operă intitulată Către Biserică (Ad ecclesiam) și publicată anonim sub forma unei epistole adresate Bisericii de către Timotei, discipolul Apostolului Pavel. În realitate, explică Salvian, el nu avusese intenția „să inventeze” o epistolă adresată Bisericii primitive: el voia ca toată lumea să vadă limpede criza Bisericii din vremea sa, să înțeleagă realitatea postconstantină în care creștinismul este religia oficială a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
între iudeul Simon și creștinul Teofil (Altercatio legis inter Simonem Iudaeum et Theophilum Christianum). Evagrie a trăit probabil în prima treime a secolului al cincilea; este, poate, acel Evagrie pe care Sulpicius Severus ni-l prezintă ca preot, monah și discipol al lui Martin din Tours. Opera reia toate argumentele canonice din polemica antiebraică, autorul sprijinindu-se pe Tertulian și pe acele testimonia adunate de Ciprian, și reprezintă poate o prelucrare a unei controverse cu mult anterioare, Dialogul dintre Iason și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
di Gennadio, în vol. col., La storiografia ecclesiastica nella tarda antichità, op. cit., pp. 241-273. Iulian Pomerius era originar din Mauritania și a fost presbiter în Galia. Din unele izvoare, reiese că ar fi fost conducător al școlii de la Arles; printre discipolii săi s-a numărat Caesario, viitor episcop de Arles (p. ??? sq.). Ar fi dus o viață ascetică în calitate de conducător al unei comunități de clerici. A murit în primii ani ai secolului al șaselea. De la el ne-a rămas un tratat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alte merite și Eugippius despre a cărui viață nu se știe nimic precis (era încă în viață prin 532, când Ferrando din Cartagina i-a scris o scrisoare: p. ???). În ultimii ani ai secolului al cincilea s-a stabilit împreună cu discipolii Sfântului Severin într-un castellum din Lucullanum, devenit apoi mănăstirea Sfântului Severin, azi Pizzofalcone, lângă Napoli. Eugippius a scris în 509 o Viață a Sfântului Severin (Vita Sancti Severini), care a fost misionar la Noricum și pe care autorul îl
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pentru că a considerat că povestirea scrisă de un martor al faptelor e cu totul diferită de povestirea cuiva căruia i se relatează aceste fapte; aceasta e o declarație care apare sistematic când e vorba de biografii ale oamenilor lui Dumnezeu: discipolul devine narator pentru că a văzut cu ochii lui minunile înfăptuite de către sfânt. Și în acest fel biografia Sfântului Severin își păstrează prospețimea. Totodată, Eugippius a mai compus o Culegere de extrase din operele Sfântului Augustin (Excerpta ex operibus Sancti Augustini
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a trimis o scrisoare lui Maximian, episcop de Siracuza, prin care îi cerea să-i procure povestiri hagiografice potrivite pentru cartea sa; compunerea operei, așadar, începe cam în acea perioadă. Scrierea concepută ca o conversație între Grigorie și un tânăr discipol al său, diaconul Petru, care, reprezentat ca o persoană foarte neștiutoare, vorbește în numele ignoranților care trebuie instruiți. Episoadele se succed fără nici o legătură între ele și conțin minuni, viziuni și vindecări miraculoase. Important e faptul că a doua carte e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
biografie scrisă de câțiva elevi și confidenți ai săi la puțini ani după moartea lui. Născut cam prin 470 în apropiere de Chalons, în ținutul burgunzilor, a intrat la douăzeci de ani în mănăstirea din Lérin și a fost, așadar, discipolul lui Iulian Pomerius la Arles, astfel încât formația sa culturală a fost de tip retoric și literar, așa cum se obișnuia în secolul al cincilea. Însă concepția lui personală despre asceza creștină, pe care voia s-o pună în practică, l-au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Despre Paște (De Pascha) ce conține lucruri elementare privitoare la modalitatea de calcul a Paștelui. Folosind culegerile răspândite în secolul al cincilea, Martin a tradus în latină Maximele Părinților din Egipt (Aegyptiorum Patrum sententiae) și o sarcină analoagă a încredințat discipolului său Pascasius care a tradus Întrebările și răspunsurile Părinților din Egipt (Interrogationes et responsiones Aegyptiorum Patrum). A tradus și Canoanele sinoadelor Sfinților Părinți din Orient și a compus, mai mult ca sigur, protocoalele primului și celui de-al doilea conciliu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
profană cea mai importantă care i-a adus și cea mai mare faimă este o vastă enciclopedie, Originile (Origines), intitulată și Etimologii (Etymologiae): Isidor n-a putut să le termine și acestea au fost împărțite în douăzeci de cărți de către discipolul său Braulion din Saragoza. Bineînțeles, nu trebuie să căutăm în Origini etimologii în sensul științific al termenului, așa cum ne-a învățat lingvistica modernă, pentru că nu vom găsi altceva aici decât metoda aproape întotdeauna arbitrară a anticilor: în cultura latină cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]