2,119 matches
-
m-aș întoarce din altă lume. Nu mi-aș fi putut închipui că sunt în stare să trăiască așa. O cocioabă strălucitoare. Cocioabă, din cauza neîngrijirii, strălucitoare, datorită tablourilor. Nu, refuz să-ți descriu amănunțit acea înspăimântătoare dezordine, acele canapele și divanele desfundate, covoarele uzate sau scoase, parchetul ascuns sub un strat de praf și, în același timp, acea inexplicabilă eleganță care domina totul, în ciuda bietelor lor rochii pătate, greșit în cheiate și de o curățenie îndo ielnică. Nu știu prin ce
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Ți-am urmărit cu emoție transele creatoare, cu sufletul la gură și zicându mi: „Doamne, fă să fie mulțumită, să-și împlinească obsesia ereditară, să-și realizeze visul intelectual“. Ce rău îmi pare că nu-i pot face prima lectură: divanul așteaptă, fotoliul și el; am închide ușile ca pe vremuri, ca să nu ne deranjeze nimeni în timpul lecturii. Dar să ne mulțumim cu speranța că într-o bună zi am s-o țin în mâinile mele care vor fi zbârcite ca
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vedea biroul, draga mea! Cuplul vine de la țară, probabil sunt fii de chiaburi sau de învățători. Au înlocuit covoarele cu macaturi în două culori: alb și verde, și, ca să se potrivească, totul în birou și în salon e verde; pe divanul meu cel mare acoperit cu creton au pus un macat precum cel pe care îl vedeam la Crușeț în camera cu icoane de lângă bucătărie, mai ții minte, și pe care nu-l puteam suferi, iar pe măsuța arăbească e un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
națiia jidovască” <endnote id="(vezi 505, p. 78)"/>, „constituind o națiune aparte, lipsită de drepturi” <endnote id=" (125, p. 46)"/>. Este un moment de graniță, când „deputații nației jâdovești” din „toată Moldaviia” - Într-o jalbă adresată, la 3 decembrie 1831, Divanului Împlinitor din Iași - Încă mai vorbesc În numele unui liberalism În cadrul căruia „este obștească toleranțiia tuturor religiilor și pozvolenie fără perorisire a Îmbrățoșa tot feliul de negoți” <endnote id="(505, p. 80)"/>. Pentru pașoptiștii români, sentimentele față de evrei erau amestecate, variind
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
amețiți de băutură, s-au mascat sumar și au batjocorit răstignirea, purtându-l pe falsul Isus pe o cruce improvizată. Ei au fost văzuți de târgoveții creștini, arestați și judecați, mai Întâi de „Departamentul Criminalicesc” și apoi chiar de „Domnescul Divan” al Moldovei. În mod exagerat, pentru o glumă proastă a unor bețivi netrebnici, s-a hotărât ca „patru [inculpați] să se omoare prin spânzurătoare, iar pe patru să se trimeată la groapa ocnei pe toată a lor viață”. Sentința s-
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
doar prădați : Căci el oameni nu omoară, Pe boieri și pe jidani Îi bate la buzunari Și banii care-i găsește La săraci Îi Împărțește <endnote id="(259, p. 454)"/>. Nedreptăți flagrante se făceau și atunci când se judecau „străini” În cadrul Divanului, ca În acest fragment dintr-o cronică versificată, Istoria Țării Românești dă la leat 1769 : Amândoi [dregătorii] ținea bastoane Și judeca din canoane. Pe armeni și pă ovrei Îi lăsase numai p[i]ei <endnote id="(712, p. 134)"/>. Câteodată
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
turci (care nu pare a avea altă treabă decît să-l expună) doar arată ca o pernă sau chiar asta e, intră alt turc (tot fără nici o treabă), cu capul plecat sub greutatea a ceva ce-ar putea fi un divan. La curtea lui ștefan, lucrurile sînt și mai ciudate : Sfatul țării e ca o întrunire a colectivului din Zbor deasupra unui cuib de cuci. ștefan prevestește venirea erei comuniste, boierii răspund în cor, pe mai multe voci : Are dreptate Măria
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
dai însă voie să-l numesc, cu tot respectul pentru d-ta... - Cum ? - Stilul prost. - Ce ? Dar ăsta e stilul tutulor poeților celebri, ca Victor Hugo, Schiller, Lamartine, Bolintineanu...” Amicul cu care Caragiale se află într-un dialog exemplar, un „divan” estetic, îi reproșează pauperizarea conținuturilor prin eliminarea reflecției superioare asupra exemplarității acțiunilor umane menită a genera un rapel la dimensiunea grandioasă a interiorității personajelor. Același interlocutor abstract îl acuză pe dramaturg că recuperează doar carac- terul prozaic al întâmplării care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
talie mondială, nu ne-au lipsit specatacolele muzicale de înaltă ținută, în iulie 2005, de exemplu, asistând la Teatrul Solis la concertul Filarmonicii din Israel dirijată de Zubin Mehta, iar în august, cu puțin timp înaintea plecării, la concertul "West-Eastern Divan Orchestra", dirijată de Daniel Barenboim! "Suplimentar", participam la excelentele serate de "Tangouri", cu orchestre, soliști și dansatori de renume din Uruguay și Argentina, prezentate lunar la Hotelul Sheraton, unde cu soția eram invitați "de onoare" ai organizatorilor directorul general al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
perceput timpul au fost și primele făpturi care au zâmbit. 2 În spatele jocurilor mele de la vârsta de patru ani, se afla peștera primordială (și nu cea pe care ar putea s-o bănuiască misticii freudieni). În mintea mea apare un divan mare, acoperit cu creton alb, cu frunze de trifoi negre, dintr-unul din saloanele de la Vira, ca un produs masiv al unei convulsii geologice de dinaintea Începutului istoriei. Istoria Începe (cu promisiunea frumoasei Grecii) nu departe de unul din capetele acestui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mare, acoperit cu creton alb, cu frunze de trifoi negre, dintr-unul din saloanele de la Vira, ca un produs masiv al unei convulsii geologice de dinaintea Începutului istoriei. Istoria Începe (cu promisiunea frumoasei Grecii) nu departe de unul din capetele acestui divan, unde un ghiveci mare cu o tufă de hortensii, cu flori bleu și câteva verzui, ascundea pe jumătate, Într-un colț al camerei, piedestalul unui bust de marmură al Dianei. Pe peretele de care era lipit divanul, o altă etapă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din capetele acestui divan, unde un ghiveci mare cu o tufă de hortensii, cu flori bleu și câteva verzui, ascundea pe jumătate, Într-un colț al camerei, piedestalul unui bust de marmură al Dianei. Pe peretele de care era lipit divanul, o altă etapă a istoriei era marcată de o gravură cenușie cu ramă de ebonită - unul din acele tablouri cu bătălii napoleoniene În care episodicul și alegoricul sunt adevărații adversari și unde se văd grupați la un loc, În același
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
toboșar rănit, un cal mort, trofee, un soldat, care stă să Înfigă baioneta Într-altul, și invulnerabilul Împărat pozând cu generalii lui În mijlocul bătăliei imortalizate. Cu ajutorul unei persoane adulte, care folosea mai Întâi ambele mâini și apoi un picior zdravăn, divanul era deplasat la câțiva centimetri de perete, pentru a se crea un pasaj Îngust deasupra căruia eram apoi ajutat să-i construiesc cu grijă un acoperiș din perne, Închizându-l la capete cu două perne mai mici. Marea mea bucurie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
St. Petersburg am fost dus din camera copiilor În biroul tatei, pentru a spune bună ziua unui prieten al familiei, generalul Kuropatkin. În timp ce corpul lui masiv, strâns În uniformă, foșnea ușor, În dorința de a mă amuza, el a Împrăștiat pe divanul pe care ședea o mână de bețe de chibrit, punând zece dintre ele cap la cap, pentru a alcătui o linie orizontală, și a spus: „Asta e marea pe vreme liniștită“. Apoi a atins ușor fiecare pereche pentru a transforma
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să mai facă, - speram eu -, Încă o scamatorie, când am fost Întrerupți. A fost introdus aghiotantul lui, care i-a spus ceva. Mormăind enervat pe rusește, Kuropatkin s-a ridicat greoi din locul lui și bețele de chibrit Împrăștiate pe divan săreau În toate părțile pe măsură ce corpu-I masiv se disloca. În ziua aceea, primise ordinul de a-și asuma comanda supremă a armatei ruse din Extremul Orient. Acest incident a avut o urmare deosebită cincisprezece ani mai târziu, când, Într-o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a adulmeca). Clocotea de furie la adresa lui Tolstoi fiindcă respingea arta războiului și Îl admira entuziasmat pe Prințul Andrei Bolkonski - căci tocmai descoperise Război și pace, pe care eu o citisem pentru prima oară la unsprezece ani (la Berlin, pe un divan turcesc, În sumbrul nostru apartament rococo din Privatstrasse care dădea spre o grădină din dos, Întunecoasă și umedă, cu zade și gnomi, care au rămas pentru totdeauna Între filele acelei cărți, ca o ilustrată veche). Mă văd dintr-odată În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
eventualitate, ca să fie în siguranță, se lasă binișor în iarbă, "turcește", așa cum a învățat la Stambul. Stai! Stai și povestește, Gherasime! îl îmboldește Ștefan. Luminăția sa Sultanul, ros de podagră, cu încheieturile butuc, se perpelește urlând de durere de pe un divan pe altul ce să mai urce pe cal ca să prăpădească Țara Moldovei și pe "Ghiaurul" ei?!? Doftorii ăi mari roiesc împrejur înspăimântați, cu moartea în suflet; nu știu ce leacuri să-i mai dea să-i ostoiască durerile grozave, să nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mare lucru pentru ea. Cati era acum mare, trecuse prin multe, dusese o viață dezordonată. În noaptea aceea i s-a făcut loc în patul părinților, la picioarele lor. Cum, pe atunci, dormeam în aceeași cameră cu ei, pe un divan improvizat din lăzi, i-am auzit vorbind cu Cati până târziu. M-a impresionat vocea ei resemnată, de femeie matură (deși nu putea să aibă la acea dată mai mult de 20 de ani). Eșecul încercării sale (disperate? sau de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am ajuns (să mă consider) infailibil în domeniul celei de a șaptea arte. * În august sau septembrie 1955, la Cluj, mama și una din surorile ei (venită la noi de la București, în vizită, sau ca să aducă vestea?) stau alături pe divan și plâng. Murise fratele lor mai mare, rămas „dincolo”, pe care nu-l mai văzuseră din 1918. Îmi atrage atenția modul în care plânge mama. E un plâns aproape fără lacrimi, spasmodic, convulsionat. Mă încearcă bănuiala că se preface, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
războiului (satul lor fusese, din fericire, ocupat de armata română și nu de cea germană). A murit la începutul anilor ’70. Era bolnav de inimă. Într-o după-amiază s-a culcat ca de obicei să se odihnească puțin, pe un divan, s-a plâns că-i este frig, tanti Manea l-a acoperit cu un palton... și s-a stins. Atunci, în vara-toamna lui 1956, ne-am fotografiat cu toții, am făcut un tablou de familie. Îl am și acum. „Tabloul” pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
plină desfășurare. Vagonul închiriat special, pentru a ne transporta mobila, a ajuns, în sfârșit, se află undeva, tras pe o linie la gara Filaret. Acum e nevoie de un camion... După masa de prânz tata s-a întins pe un divan improvizat dintr-o ladă imensă, din alte timpuri, așezată sub ferestrele înalte (camera în care au locuit, pe strada Berzei, tanti Șura și unchiul Costea am descris-o în După-amiaza de sâmbătă); se odihnește puțin, dar nu doarme; somnul nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
întâmple la ședință. Pe deasupra, se nimerise și o vreme rea, fulguia, bătea un vânt rece. Și totuși, la ora patru d.m. eram din nou în sala „Dinamo”. Ce se întâmplase? De ce mă răzgândisem? După ce am mâncat, m-am întins pe divanul din camera „mea” (prima la intrare) și eram gata-gata să ațipesc. Casa în care locuiam se afla de câteva luni în reparații generale. Echipa de zidari și zugravi aproape că terminase exteriorul și se pregătea să înceapă lucrul „înăuntru”, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
probleme. Trecea prin cea mai grea încercare prin care poate trece o femeie: aceea de a trebui să-i cedez locul alteia. * În camera „mea”, prima de la intrare (locuința de pe Florilor, pe la 11 seara); mă aflu deja culcat, pe străvechiul divan, adus de la Cluj, și mutat dintr-o cameră în alta - acum se află aici, în prima -, cu o carte pe piept, căci fusesem nevoit să renunț la lectură; lumină puternică, inundând „scena” pe care se desfășoară, în picioare, tata, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu m-a alarmat. A doua zi de dimineață, pe la zece, m-a căutat încă o dată la telefon, iar pe la amiază, probabil, „a făcut-o”, servind un prânz exclusiv de medicamente, de medicamente și de apă, necesară dizolvării tabletelor. Lângă divanul de pe care, în chinuri, se prăbușise, s-a găsit o cratiță pe jumătate goală. Încălzea de mult la sân șarpele gândului sinuciderii. „Mor cei cu ochi albaștri”, mi-a spus el, făcând aluzie la Nichita Stănescu, care a murit tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
foarte mari. În fine: am ajuns la destinație, am intrat în casă, ne-am adunat cu toții într-o odaie; a treia senzație dominantă: de domesticitate; ne aflăm într-o încăpere mobilată foarte simplu, covoare pe pereți și pe jos, un divan pe care unchiul s-a așezat în timp ce, îngenuncheată în fața lui, tanti Sima îi scoate pantofii, să se poată întinde puțin, să se odihnească, afară plouă acum de-a binelea, în cameră e aproape întuneric deși suntem în miezul zilei; ritualul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]