2,306 matches
-
de porc, iahnia de fasole, în străchini, iaurt, în vase largi, la prețuri între 2 și 3 lei. Să nu pretinzi homari au sauce Thermidor la birtul din colț, nici sarmale, la Ritz, sfătuia, în fericitul interval interbelic, Păstorel. Craii divinului Mateiu gustau, la birtul lui Iordache din Covaci, dintr-o ciorbă grasă, slăbind-o cu numeroase țuici. Se mânca zdravăn în acea perioadă, mesele durau ceasuri nesfârșite, într-o lume care avea timp. Tocmai această particularitate merită subliniată. Puținele filmulețe
București, oraș frumos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7688_a_9013]
-
Erou nefericit al celor două cruciade, regele a devenit model pentru prinții creștinătății. Pietatea sa s-a împletit perfect cu simțul politic ascuțit, care i-a permis să asigure regatului Franței succesiunea Imperiului Bizantin și să confirme dinastia sa în dreptul divin. Succesorii săi nu au ratat șansa de a îmbogăți tezaurul lui Ludovic IX. Revoluția franceză a dispersat acest tezaur. Dar expoziția de la Muzeul Louvre i-a sporit splendorile cu documente și obiecte prețioase care stau mărturie a strălucirii artei gotice
Agenda2005-13-05-supliment de pasti () [Corola-journal/Journalistic/283543_a_284872]
-
și Land-Art-ul, și încă multe altele din aceeași categorie, sunt concepte comune într-o lume a produselor simbolice atît de variată și de complexă, Crono-Art-ul, adică arta de a da timpului o formă exemplară, este la fel de rară ca resorbția în divin prin iluminare și prăbușire mistică. Reprezentantul unic al acestei arte desăvîrșite, în care Creația și Creatorul se contopesc într-o construcție viguroasă și eterică în aceeași măsură, este acum maestrul Ion Irimescu. Patriarh al sculpturii românești contemporane, așa cum încercam să
Pe marginea unei capodopere by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14235_a_15560]
-
posesorul unor secrete esoterice, accesibile spiritelor înalte. În camera sa de lucru, aflată mereu într-o dezordine artistică, găseai, pe sub scaun sau pe sub masă, albume sau fotografii din opera lui De Chirico sau Dali. Una din acestea îl reprezenta pe divinul Salvador ieșind dintr-un metrou parizian însoțit de un scons și un furnicar ținuți în lesă... Răsucite în sus, mustățile lui Dali sfidau cerul. Ochii ațintiți spre turnul Eiffel, așijderea... Mihai Ursachi contempla această poză, fie stînd în jilțu-i verde
Mihai Ursachi și enigmele receptării sale postume by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/5538_a_6863]
-
fără drept de apel. Și acum o constatare picantă. Acuzat în tinerețea d-sale, evident într-un mod tendențios, de "călinescianism", în înțeles de subordonare epigonică, N. Manolescu are onestitatea de-a admite fără echivoc însemnătatea, nesleită în actualitate, a Divinului critic, al cărui merit, "în raport cu stadiul la care el a găsit istoriografia noastră literară în 1941 a fost enorm". Credem că orice om avizat, de bună credință, n-ar putea decît să subscrie o asemenea judecată. însă nu mai puțin
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9100_a_10425]
-
de folos poporului. Artă este o misiune, rămîne mereu în picioare comandamentul poetului vates, vestitor al izbînzilor vremii lui. Să te bați la Troia e fără sens astăzi, eroii sînt la cîmp, în uzine, în mine, în văzduh". Și tot Divinul critic, captiv al "actualizării" redundanțe și al festivismului vacuu: "O poză este și aceea de a scrie pentru ămîineă. Toți mării creatori au scris pentru ziua de ăaziă(...). Trăiește pe pămînt, în cetatea ta, cu oamenii vremii tale, acesta este
"Literatura orizontală"(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17533_a_18858]
-
peste amănuntul exclusivist că nimeni nu poate ajunge sfînt fiindcă vrea, ci fiindcă așa i-a fost dat prin grație obscură, atunci ajungem la ecuația intimă a celui atins de hierofanie: stă în firea sfîntului ca, năzuind spre unirea cu divinul, să nu poată atinge această stare decît pe calea mistificării. Căci, în măsura în care cineva e mistic, în aceeași măsură trăirea și-o căpătă grație unei mistificări perpetue, cu observația obligatorie că numai o propagandă tenace de o obtuzitate stuporoasă a putut
Sfîntul fără moaște by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6136_a_7461]
-
e diavolească poate fi o ispită a diavolului însuși. Cred că adevărul e cu totul altul și că l-a rostit (Alexei) von Jawlensky: «Arta e nostalgia lui Dumnezeu». Doar prin rugăciune și prin artă restabilim uneori legătura euforică cu divinul. Arta (când e artă, firește) este mai presupus de orice des-vrăjire, exorcisare. Nu uita și pe Kafka; și el a scris că poezia e rugăciune. Și pentru Proust (care știa ce-i păcatul) arta era regăsirea absolutului. Iar în Dr.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3803_a_5128]
-
morile învîrtite de cai/ să nu bei apă în nopțile de miercuri și sîmbătă/ să nu fie cu soț cei care primesc darurile tale, ș.a.m.d.". Poruncile sînt altele, căci ceea ce a rămas este lumea îngerului, celelalte întrupări ale divinului s-au retras: "introduci moneda aceea în telefonul public automat/ cu speranța că vei auzi adevărul din gura eroului principal/ dar apelul tău sună în gol". Legătura cu o supramundanul se păstrează totuși în fragmente mitice izolate de restul poemului
Poezia și asfaltul by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15128_a_16453]
-
a adus "societatea literară de consum". Tocmai această nehotărîre (nici perspectiva neagră a pătrunderii "regulii pieței" în zona scrisului, nici numai căutarea transcendenței și a inefabilului) face ca cele două tonalități să-și dizolve diferențele. în lumea de sus manifestările divinului nu mai sînt sinonime cu binele, iar în lumea de jos salvarea înseamnă pierderea a ceva de neprețuit, pe cînd moartea este o patrie ca toate celelalte: "așadar mormîntul sălășluiește în primăvară/ atunci vei începe să sapi/ vei săpa cu
Poezia și asfaltul by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15128_a_16453]
-
să uite să se refere și la contemporani, îi conturează lui Călinescu un profil interior din datele oferite din textele acestuia, începînd chiar din 1928, cînd apărea articolul Ascensiune, un autoportret al orgoliului și al conștiinței de mare creator al Divinului critic. Studiile și eseurile alese ca demonstrație sînt, în majoritate, posibile identificări ale autorului Istoriei literaturii române de la origini pînă în prezent cu personaje ilustre, reale sau imaginare: Don Quijote, pentru trăsăturile de geniu și dreptul la ideal, Torquato Tasso, pentru
În apărarea lui Călinescu? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/8122_a_9447]
-
în care eu folosesc cuvântul «geniu» în această carte". E ca și cum prin operele de geniu o înțelepciune divină și primordială e scoasă la iveală; cu alte cuvinte, ori de câte ori cădem peste o mostră de literatură adevărată, Dumnezeu însuși - sau, oricum, ceva divin, - este cel care se descrie pe sine în acele pagini. Potrivit acestei linii de gândire, marea literatură a tuturor epocilor și a tuturor popoarelor are o certă dimensiune religioasă - e operă în slujba lui Dumnezeu, ca una ce ne amintește
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
nocive ele însele prin excesul de rău. Confesiunea lirică în tonurile tari ale neo-expresionismului, aspirând la misticism, a avut loc însă în lipsa religiosului. Oricât paroxistic ar presupune discursul poetic al Angelei Marinescu, creierul rămâne un simbol mult prea recurent, iar divinul rămâne instabil, mai degrabă într-o poziție virtuală, niciodată abordat frontal. E mult prea egocentrică poezia Angelei Marinescu pentru a trece dincolo de pelicula mistică și a-și adjudeca un canal de comunicare religios! De altfel, într-un scurt eseu teoretic
Poeme retrospective în două variante by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12869_a_14194]
-
tuturor celorlalți? Nici n-a lovit bine criza și ai și dezertat din rândurile noastre, ale superconsumatorilor genetic modificați. Visezi la epoca de patriarhală liniște a bunicilor. Habar n-ai ce crize vor mai fi fost pe atunci. Ne informa divinul Mateiu cum că, din 1905, leul căzuse dezastruos din valoare. Parcă îl văd pe bunicul meu Gheorghe ducând-o de mână pe mama, copilă, pe Calea Victoriei, prin magazine cu felurite, încântătoare obiecte. în fapt, răsfoiesc colecția pe anul 1904 a
Pe aripile crizei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7194_a_8519]
-
Cellei Delavrancea și în cariera lui Nae Ionescu, dar nimic despre "Bancherul" om de mare cultură, dramaturg și poet. Poate s-a grăbit Florin Faifer când a trecut peste nota ironică ce ar putea fi ascunsă în aprecierea ocazională a "divinului critic", pentru că de-ar fi fost altfel nu l-ar fi uitat cu desăvârșire în Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Cu câteva rânduri mai jos se recunoaște reminiscența considerației lui Călinescu despre "conștiința de sine" a celui ce
Un fidel al Mnemosynei by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14104_a_15429]
-
poți înțelege. Nu ești receptiv, inima împietrită va bloca întîlnirea cu mesajul evanghelic. Sub unghiul toleranței față de latura ininteligibilă a pildelor, Andrei Pleșu este un apărător al lui Iisus. Dacă pericopele sunt ezoterice, vina neînțelegerii nu ține de obscuritatea emițătorului divin, ci doar de proasta plasare a receptorului uman. Gura dumnezeiască nu greșește, doar mintea omului e failibilă. Dacă suntem imuni la pilde e fiindcă ne-am exclus singuri de la împărtășirea misterului din ele. Am rămas în afara tainei, dar nu pentru că
Receptivitatea pericopelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4095_a_5420]
-
lumina doctrinei creștine autentice, în ortodoxie. Omul, în concepția doctrinei creștine ortodoxe este făptura lui Dumnezeu, cea mai desăvârșită creatură după îngeri. Spre deosebire de alte antropologii, doctrina creștină ortodoxă stabilește originea divină a omului. Și aceasta explică aspirațiile sufletului uman spre divin, spre veșnicie. Fără perspectiva unei vieți viitoare, viața noastră pământească, anticamera veșniciei, ar fi lipsită de orice sens. Zadarnice ar fi toate idealurile, toate strădaniile noastre spre fericire. Doctrina lui Iisus rămâne cea mai curată, cea mai severă și cea
Agenda2003-11-03-14 () [Corola-journal/Journalistic/280798_a_282127]
-
iar cuvântul lor este purtător de sens creștin și stimulator al credinței. Există o gradualitate a apropierii de transcendent, identificabilă și în rugăciune. Există, prin urmare, poeți mai mult sau mai puțin religioși, unii care au realizat o comuniune cu divinul, ajungând până la o anumită treaptă, alții care au eșuat, alții care își întrețin voit o stare de scepticism sau o febră de căutare permanentă. În Rondelul ajungerii la cer, Al. Macedonski nu crede într-o astfel de gradualitate a străduinței
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
E un mod de a testa capacitatea ta de supunere. Ești liber să te supui, ești liber să nu te supui. |sta-i liberul arbitru. Libertatea de a alege. ALEX: Nu-i destul. DUMNEZEU: Poftim? ALEX: Prefer ideea îngerului ăluia divin, sau sfânt sau ce o fi fost. A încercat. DUMNEZEU: Încercare ce a avut drept consecință nesupunerea lui. A creat o lume alternativă. ALEX: De ce nu l-ai oprit? DUMNEZEU: Asta nu e în regulament. ALEX: Regulamentul lui Bog. DUMNEZEU
Anthony Burgess - Portocala mecanică by Carmen Ciora si Domnica Drumea () [Corola-journal/Journalistic/2624_a_3949]
-
sive Natura), deci cu o forță impersonală, prezentă pretutindeni în univers și în noi. E o recunoaștere a unui Dumnezeu imanent lumii, iar nu transcendent. Credință heterodoxă, desigur, dar propice poeziei, creînd un mediu palpabil și contemplativ al contactului cu divinul, mediul limbajului liric. Astfel Dumnezeu e aproximat în icoanele ce-I transcriu chipul, ca și în icoanele firii în care Sfînta Treime crește copleșitor-vegetal: "E o biserică pardosită cu mari cărți pe care îngenunchi. Și din chivoturi căptușite cu satin
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
gestant în duh, a fi maică" (Psalmul 1). Apendicele ambiguu al acestei fiziologii jubilante îl reprezintă implorarea masochistă: "Fă-mă bubos, Doamne, ca să nu mă mîndresc, slăbănogește-mă ca să mă smeresc" (Psalmul 26). Găsim aci o sforțare a înălțării spre divin, de-o bună credință egală cu o expiere, care înțelege a lua asupră-și întreaga substanță a umanului, a nu "trișa" prin selecție arbitrară sau ticluită omisiune a aspectelor sale să zicem delicate, interpretabile. Ideea este că punctul de plecare
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
înfioară și tace, căci simte că rațiunea nu-l poate ajuta, de aceea senzația curentă este de mysterium tremendum. Întîlnirea cu sacrul e resimțită ca o ruptură insolită și fascinantă, după lecția lui Rudolf Otto privitoare la das Heilige (sacrul). Divinul coboară pieziș, izbind mintea cu evidenta lui găunoșenie irațională, de unde și vorba devenită clișeu a lui Tertulian: „Este cu totul vrednic de crezare că Fiul Domnului a murit, pentru că este absurd. Și este sigur că a înviat după ce a fost
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
a le surprinde nuanțele. Înfățișate în racursi, idelile lui Heidegger, așa cum reies din carte, sunt următoarele: în istoria filozofiei, omul a gîndit rar și numai atunci cînd a primit un imbold venit din afara lui. Sursa acestui imbold a fost mereu divinul. Divinul este o stihie care se manifestă și totodată se retrage, și din acest joc de „du-te vino“ se naște logosul grecesc. Iar filozofia nu apare decît atunci cînd elementul divin îl atinge pe om în adîncul ființei sale
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
le surprinde nuanțele. Înfățișate în racursi, idelile lui Heidegger, așa cum reies din carte, sunt următoarele: în istoria filozofiei, omul a gîndit rar și numai atunci cînd a primit un imbold venit din afara lui. Sursa acestui imbold a fost mereu divinul. Divinul este o stihie care se manifestă și totodată se retrage, și din acest joc de „du-te vino“ se naște logosul grecesc. Iar filozofia nu apare decît atunci cînd elementul divin îl atinge pe om în adîncul ființei sale, provocîndu-i
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
thaumazein). Uimirea e o dispoziție prin excelență contemplativă, adică starea de spirit cea mai prielnică gîndirii, ea dispărînd de îndată ce cauți s-o preschimbi în dexteritate practică (tehne) sau în cunoaștere teoretică (episteme). De aceea, nu omul gîndește în lume, ci divinul trezește în om gîndirea, grație uimirii pe care i-o provoacă. Cînd un filozof gîndește, Dumnezeu se folosește de el ca să se gîndească pe sine. De aceea, subiectul gîndirii nu e filozoful, ci divinul. Iar la stihia divină omenirea nu
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]