16,394 matches
-
găsește și în alte genuri literare: destinul lui Achile din Iliada poate fi desemnat ca fiind unul tragic. Nu este însă mai puțin adevărat că tragicul nu este caracterizat ca atare decât din momentul în care el apare în opere dramatice tragice, născându-se deci în tragedie, fără a se reduce însă la ea. Nietzsche a vorbit despre conectivele evidente între tragedie și mitologie 1, observând că tragedia nu poate supraviețui morții acestui sistem de credințe, convenții și mentalități care este
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
a câștigat maturitatea decât atunci când înlăuntrul unei fenomenologii a răului, morții și suferinței a știut să descopere nașterea paradoxală a binelui, vieții și bucuriei”3. II. Trei mari autori tragici, o singură legendă: Electra II.1. Marile Dionisii, cadrul reprezentațiilor dramatice Această sărbătoare, care are loc la sfârșitul lunii martie, capătă o strălucire diferită de cele precedente (Dionisiile rurale, care se desfășurau în luna decembrie și Leneenele, ce aveau loc la sfârșitul lunii ianuarieă. Începutul primăverii aduce la Atena călători numeroși
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
la care participă întreaga cetate, chiar și prizonierii eliberați pe cauțiune. În cadrul procesiunii are loc o sacrificare. Următoarele două zile sunt consacrate unui concurs de ditiramb între corurile de bărbați și de tineri băieți. Sărbătoarea se încheie printr-un concurs dramatic ce se desfășoară pe parcursul a patru zile (trei pentru tragedie, cea de-a patra pentru comedieă, cu excepția perioadei 20 războiului peloponeziac (431 - 404Ă când, din motive economice, concursul se scurtează la trei zile. Cel care asigură desfășurarea celebrării Dionisiilor este
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
a patru zile (trei pentru tragedie, cea de-a patra pentru comedieă, cu excepția perioadei 20 războiului peloponeziac (431 - 404Ă când, din motive economice, concursul se scurtează la trei zile. Cel care asigură desfășurarea celebrării Dionisiilor este arhontele eponim. Pentru concursul dramatic, el are sarcina să găsească majoritatea participanților la reprezentație, să aleagă poeții care vor concura, actorii care vor interpreta rolurile, cele trei coruri corespunzătoare celor trei poeți selecționați și coregii care asigură finanțarea. Tot el trage la sorți și judecătorii
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
sunt de obicei modernizări ulterioare ale unor structuri modeste, din lemn. De la Vitruviu, autorul celebrei lucrări De arhitectura 1, aflăm dispoziția unui teatru grec. Comună până și celor mai vechi teatre era locul numit „orchestra”, unde corul (care comenta acțiunea dramatică, fiind diferit de corul de operă, în accepția modernăă cânta și interpreta dansuri. Aici se putea pătrunde prin două intrări opuse și laterale numite „parodoi”. În mijlocul orchestrei se afla altarul lui Dionysos. În partea orchestrei opusă arcului de cerc se
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
sugerează neliniștea, 46 nerăbdarea, iritarea, furia personajelor 1. Remarcabilă este măiestria cu care autorul conduce acest dialog, gradația ascendentă, de mare forță pe care o cunoaște succesiunea replicilor; Clitemnestra pronunță amenințări sălbatice, Electra îi răspunde la fel; de mare efect dramatic este intrarea în scenă, chiar în acest moment, a bătrânului preceptor care descrie cu o extraordinară putere intuitivă concursul de la Delfi, la care Oreste și-ar fi pierdut viața. Relatarea este cât se poate de verosimilă. Regina triumfă, disperarea Electrei
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
înseamnă că în unele momente nu se remarcă prin frumusețea lirismului cu care comentează situația tragică în care se găsesc eroii sau atunci când cântă înălțimea lor morală. În același timp, el este deosebit de preocupat de efectele scenice. Intriga, ca element dramatic, cu întorsăturile ei ingenioase și peripathia (peripețiaă - sunt invenții ale sale. Tot așa recunoașterea, prin care obține efecte scenice admirabil gradate, provocând multă încordare; prin aceste mijloace el va 50 influența hotărâtor dezvoltarea tehnicii dramatice de mai târziu 1. Din
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
efectele scenice. Intriga, ca element dramatic, cu întorsăturile ei ingenioase și peripathia (peripețiaă - sunt invenții ale sale. Tot așa recunoașterea, prin care obține efecte scenice admirabil gradate, provocând multă încordare; prin aceste mijloace el va 50 influența hotărâtor dezvoltarea tehnicii dramatice de mai târziu 1. Din păcate, apelează și la artificii, adesea supărătoare - exemplu „deus ex machina” (apo mechanesă, mijloc prin care caută să dezlege nodul acțiunii. Nu-i mai puțin adevărat însă că astfel reușește să obțină efecte scenice incontestabile
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
1. Prin psihologia bogată și suplă, prin analiza pe care o face Sofocle personajului, Electra este superioară personajelor feminine ale predecesorului său. Ca soliditate arhitecturală, piesa lui Euripide nu o egalează pe cea a cvasicontemporanului său, excelent condusă ca fior dramatic, ca acumulare de tensiune atât în prezentarea faptelor, cât și a personajelor. Deși sentimentele dominante rămân ura și dorința de răzbunare, Electra lui Euripide se caracterizează prin sălbăticie, nu prin dârzenie. O demonstrează blestemele asupra cadavrului lui Egist și exclamația
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
este de mirare că Oreste nu simte nici o mustrare de conștiință (spre deosebire de Euripide, după cum s-a văzută; din punct de vedere al dârzeniei caracterului, s-au făcut apropieri între Electra și Antigona, iar din punct de vedere al intensității nucleului dramatic, al reliefului pe care îl capătă personajul s-au făcut apropieri între Electra și Oedip. Personajul antic (că e vorba de Electra, Antigona, Oedip sau altulă recunoaște că există în lume anumite norme care sunt obligatorii și care trebuie urmate
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
Victor Eftimiu numai când mama trebuie să pedepsească pe ucigașul fiicei sale; ea nu mai acționează ca soție înșelată sau regină jignită de prezența amantei căreia i se dau onoruri demne de o frunte încoronată. Această afecțiune maternă dă consistență dramatică personajului, salvându-l de schematism. De aceea satisfacția cu care privește decăderea socială a celeilalte fiice, Electra sau bucuria pe care o manifestă la primirea veștii morții lui Oreste sunt în contradicție cu evoluția anterioară a personajului. Ca și Electra
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
i p?mânt. Izvorâte dintr-o „memorie ancestral?", ele simbolizeaz? tipul de spiritualitate dacic?, deschis cunoa?terii, motiv pentru care formele ?i structurile vizuale circumscrise acestui spa?iu devin reprezent?ri simbolice ale infinitului, expresii ale aceleia? i „aspiră?îi dramatice spre libertate absolut? În cunoa?tere ?i spre unitatea fiin?ei adânci, Încercat? la toate nivelurile, dincolo ?i În pofida tuturor interdic?iilor". (Zoe D.-Bu? ulenga). O alt? expresie poetic? a dimensiunii infinite a naturii se poate reg?și ?i-
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
supraestimate de mîndria ridicolă pentru propriile suferințe. Toată această dramomanie nu are nici o semnificație în raport cu spațiul și timpul infinit, pare a spune Horia Gârbea și era bine s-o spună de-a dreptul pentru mai multă claritate. Dacă în textele dramatice propriu-zise parodia dramei este extrem de relevantă, cauza ei metafizică este absentă. Atitudinea este, moralmente vorbind, la mijloc de rău și bun: între eroic (unde binele este triumfător) și tragic (unde răul este destin), infinitul ne face ridicoli. Oricum, spune Horia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Stimabile... te-aș ruga... Cîți oameni a avuuuuut Galibardiiiiii?? RICĂ (strigă scurt ca la armată): Sumedenie! EFIMIȚA (alintată, lui Leonida): Rezon? LEONIDA (marțial): Rezon! Sumedenie! Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional! RICĂ (scurt): Curat constituțional! EFIMIȚA (rugătoare și dramatică precum Ranievskaia, lui Leonida și Rică): Muuuzica... Muuuuuzica...! Muzica începe să cînte nu prea tare, în ritm lent, melodios, "largo" un vals lent sau un menuet, poate chiar al lui "Pederaski". Toți cei din scenă dansează, lent cu un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
cultivați, ironici și în special "răi". Dramaturgul e Horia Gârbea și cartea lui spune aproape totul încă din titlu: Doamna Bovary sînt ceilalți. Sînt "patru texte pentru teatru" de o savoare literară incontestabilă, egal și justificat revendicată de ingeniozitatea țesăturii dramatice, de subtilitatea probelor de intertextualitate și de expresivitatea dialogului. Personaje din piese celebre reunite în situații inedite (de pildă în Pescărușul din livada de vișini îi reîntîlnim, între alții, pe unchiul Vania al lui Cehov, pe Nora a lui Ibsen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
colectivă... Deosebirea e că limba a evoluat, ajungînd să aibă să aibă ea însăși o memorie înspăimîntătoare. Invenția domnului Gârbea ține, dincolo de strategiile construcției, de gramatica textului al cărei secret simplu, cred, constă în autoreglarea metaforei limbii în funcție de personaje, scheme dramatice, sinuozități și urme istorice. Gârbea îl urmează în spirit pe Quintilian cu a sa Historia sinuosa. Mephisto, subintitulat O dramă contemporană, mi se pare din punct de vedere al gramaticii textului o mică bijuterie. Țesătura dramatică este clădită aici de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
limbii în funcție de personaje, scheme dramatice, sinuozități și urme istorice. Gârbea îl urmează în spirit pe Quintilian cu a sa Historia sinuosa. Mephisto, subintitulat O dramă contemporană, mi se pare din punct de vedere al gramaticii textului o mică bijuterie. Țesătura dramatică este clădită aici de-a dreptul pe goluri de aer; ceva ireal, șovin și deștept, vulgar, real și, deopotrivă, ireal concură la ridicarea unui edificiu deloc savant, dar suficient de încăpător spre a concura ca "replică" istorică siajul tranziției politice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Deplîng trufia falnicului blazon-pince de nouăzecist, dar Horia Gârbea scrie literatură mai bună decît (își imaginează sau) ne lasă să credem că intenționează. Oricum, am să sugerez autorilor Lexiconului teatrului românesc să consemneze în dreptul numelui HORIA GÂRBEA: comedian... Spectacolul schițelor dramatice din Doamna Bovary sînt ceilalți și Mephisto este rezultatul unui procedeu ale cărui funcții și consecințe sînt duse la extrem: intertextualitatea. Dacă pînă acum, în teatru, ea se recunoștea prin alunecări textuale numai în planul limbajului antrenat sau de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
prin alunecări textuale numai în planul limbajului antrenat sau de care se lăsau antrenate personajele, la Horia Gârbea memoria culturală a autorului permite chiar personajelor consacrate de literaturi (mai) vechi să intre, cu nonșalanță, în scenă. Personaje al căror stagiu "dramatic" (literar) conveniserăm că s-a încheiat. Nu și pentru teatrul lui Horia Gârbea. Înțelegem că destinul lor nu se împlinise, iar comediantul nouăzecist se învoiește să le tragă la un liman. Le grupează apoi "pe echipe" fictive ideale, asigurîndu-le astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
o surprinzătoare trezire a instinctelor și a sentimentului de sufocare într-un univers al cuvintelor și nu al faptelor. Va trece ea însăși la fapte, luîndu-și-o ca model pe Regina shakespeariană, și-și va ucide bărbatul, într-un perpetuum mobile dramatic, în complicitate fie cu un Toreador, fie cu Mefisto, fie cu un Hoț. Sub masca unei Carmen voluntare și perfide îi șantajează apoi pe aventurierii complici sub amenințarea că le va dezvălui crima, exultînd în culmea euforiei perverse: Ce credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
a aduce un personaj vechi în actualitate te trimite cu gîndul în primul rînd la intenția parodică. Tonul lejer și desele alunecări comice intertextuale ale limbajului cer încă o dată: parodie. Este și parodie felul în care tratează Horia Gârbea personajele dramatice și este, fără îndoială, multă ironie, dar eu văd intrările acestora în scenă ca pe un fapt fantastic, nu ca pe o clovnerie trivială. Nu atît năstrușnicia întîlnirii lui Hercule Poirot cu Ipingescu (Pisica de lîngă Baskerville), și cu atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Hercule Poirot cu Ipingescu (Pisica de lîngă Baskerville), și cu atît mai puțin a Emmei și a lui Charles Bovary cu Ion Nebunul mi se pare miza acestei literaturi, ci intuiția unei verosimilități secrete, pînă acum latentă, ce aureolează relația dramatică. În fond, erudiții chiar așa procedează: explică un personaj prin altul, explică un act prin altul, este satisfacția oricui să perceapă faptul de cultură ca și cum s-ar situa într-o imensă cutie de rezonanță. Rezon. E drept că rețeta n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
sub semnul unui nenorocit prezent continuu, al cărui stupid determinism presupune un reînnoit exercițiu de exorcism, nu și o salvare sub zodia cine știe cărui utopic falanster. Ironia combinativă devine legea morală, liberul arbitru relativizînd tirada patriotardă dar și emfaza hipertextuală a dramaticului". Celelalte două texte din volum Decembrie, în direct și Cafeaua domnului Ministru (sau Rigor Mortis) continuă linia de forță paralelă a teatrului lui Horia Gârbea, în care fără a oculta satisfacția de substituire a intertextualității accentul cade pe reinventarea tragicomică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
în care replica declanșează mici resorturi hermeneutice parodiind citatele celebre sau situațiile standard din literatură & viață socială. Regramaticalizarea limbajului de lemn e ritualică în sine, explorînd traseele programaticii actului de comunicare: how to do things with words valorizează aici situația dramatică cu o fervoare rar întîlnită. Texte ce induc și bucuria lecturii, și tentația reprezentării, piesele lui Horia Gârbea împlinesc paradoxul unei didascalii răsturnate: deși indicațiile spațio-temporale sînt voit vagi ("La curtea lui Vodă. În Valahia sau Moldova, prin secolul XVI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
să fie mai mult „sapiens” și „faber”, lăsându-se mai laterală, trăirea afectivă, ca fiind fragilă, trecătoare. O lucrare care convinge, prin extrapolare, cu distanțările ce rezultă din cartezianismul esenței divine și relativismul, aleatorismul socio-uman. Iar între astea două, interogativul dramatic uman: „dar eu, încotro s-o iau?” Un încotro, de care depinde infinitul de dincolo. Un altfel de „out... out”. Deși lucrarea gravitează, competent, la normativul unui atribut cotidian al omului dintotdeauna - „cum să se circule pe Terra” - din ea
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]